Buna seara.Sunt un tatic de ingeras pe care nu am apucat sa-l tin in brate. .Vreau sa va spun si eu povestea mea pentru ca simt ca numai pot, nu am cu cine sa vorbesc si simt ca incep sa cedez complet. In Septembrie 2010 m-am casatorit cu fata pe care am iubit-o si o voi iubi intotdeauna. .In Ianuarie 2012 a reusit sa ramana insarcinata dupa multe incercari zadarnice.Ne hotarasem deja ca daca o sa fie baiat sa-l cheme Sebastian si daca o sa fie fetita sa o cheme Bianca, dar la 3 luni a pierdut sarcina din cauza unor malformatii la creier pe care a avut-o ingerasul nostru(cel putin asa ne-a zis doctorita care i-a facut chiuretajul). A fost vestea care ne-a terminat pe amandoi. Ea plangea in fiecare seara si eu ca prostul m-am afundat in munca pentru ca nu vroiam sa se vada ca sufar si nu am fost alaturi de ea. Usor ,usor ne-am indepartat unul de celalalt si in August 2012 a vrut sa ne despartim pentru ca a zis ca nu ma mai iubeste si mi-a reprosat ca nu am fost alaturi de ea. In Noiembrie am divortat oficial. Eu de atunci traiesc dar nu stiu pentru ce, pentru ca numai am nici o speranta de viata. Intre timp ea si-a refacut viata cu altcineva (din cate am inteles s-au si mutat impreuna). Mi-e dor de ea, dar ea nu vrea sa ma vada.Ma uit la pozele noastre de la nunta si plang singur.M-am izolat de toata lumea. Timpul il petrec doar la servici si acasa.
Azi am primit un SMS de la ea, vroia sa-mi reaminteasca ca in perioada aceasta ingerasul nostru trebuia sa faca un anisor.
"- Mai Papusica (daca citesti aceste randuri), stiam ca in aceasta perioada trebuia sa avem petrecere de aniversare, dar Dumnezeu nu a vrut ca noi sa fim parinti.Imi cer iertare din suflet ca nu am reusit sa fiu alaturi de tine, dar sa stii ca si eu sufeream (desi nu aratam lucrul acesta)si plangeam cand eram singur.
Te Iubesc si te voi iubi intotdeauna, papusica"
Stau si ma gandesc oare cata suferinta trebuie sa aiba un om intr-o viata pentru ca eu simt ca numai pot.