"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
La multi ani! Cu sanatate alaturi de printesele vazute si printul nevazut dar simtit de sufletul tau cald si bun. Azi de ziua ta sa ne aduci vesti bune...
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Vreau doar sa iti urez la multi ani! azi si sa stii ca suntem alaturi de voi. De multe ori nu poti exprima clar in cuvinte ce ai vrea sa transmiti, insa gandurile bune sper sa ajunga la tine si sa iti aduca un zambet, cat de mic...
LA MULTI ANI! Sanatate si multa liniste alaturi de cei dragi!
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Horatiu te imbratisez si sunt alaturi de tine. Stiu ca azi este o zi grea, ziua in care baietelul tau a primit aripioare. Simt ca azi vei incerca sa fii tare, iti vei ascunde lacrimile ca sa ii poti fi alaturi Monicai...sa ii dai putere. Azi o poti lua in brate si puteti plange amandoi...ea stie cat te doare si cat dor iti este de Serban.
Zbor lin ingeras drag, zbor lin Mircea Serban
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Horatiu, sunt alaturi de tine. De cate ori ma uit la pozele tale cu micuta Sofi, nu pot sa nu vad si partea de suferinta ramasa pe chipul tau odata cu plecarea lui Serban. Te cu drag.
Alina, mamica lui Luca - Ingerul sufletului meu din cer si a Marutei -aici pa pamant.
Horatiu azi de ziua ta iti spunem un sincer La multi ani! din partea echipei E.M.M.A. iti dorim sanatate, putere si bucurii alaturi de cei dragi!
Zbor lin ingeras iubit Serban
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Horatiu azi este o zi grea pentru tine. Baietelul tau drag Mircea Serban implineste 4 ani de cand ingerii i-au facut cadou aripioare si a plecat spre cer. Echipa E.M.M.A este alaturi de tine si te imbratiseaza cu caldura, iti trimitem gandurile noastre bune si ne rugam la ingeri sa iti trimita putere si alinare.
Zbor lin drag ingeras, zbor lin Serban
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Multumesc tuturor pentru mesaje. Nu am mai scris de mult pe forum dar asta nu inseamna ca nu ma gandesc in fiecare zi la ingerasul meu. Golul in suflet e la fel de mare ca si acum 4 ani si nu cred ca o sa dispara vreodata.
Buna Horatiu Multumesc pentru vorbele frumoase si incurajarile tale. Imi pare nespus de rau pentru pierderea fiului tau, stiu ce simti o durere imensa si regrete enorme. Durere care nu se va stinge niciodata cu care trebuie sa ne obisnuim sa traim. Din pacate ne cunoastem aici pe acest site toti cu aceasi imense pierderi pe care altii nu o s-o inteleaga niciodata. Oare este dreapta viata asta? Nu o sa inteleg niciodata de ce copii trebuie sa plece inaintea parintilor? Nu este un lucru normal. Probabil si tu traiesti cu amintirile frumoase cu clipele petrecute impreuna cu Mircea Serban. Este f.f.foarte greu. Oricum iti doresc sa traiesti in continuare clipe mai bune in viata. Poate toate aceste lucruri se vor compensa candva si ne vom regasi cu cei dragi si o sa avem bucurii cu ei pe care nu le banuim acum. Aceasta speranta ma tine in viata.