Pe Maria am pierdut-o la 31 de saptamani de sarcina, a fost cel mai dureros lucru care ni s-a intamplat, credeam ca nu imi voi mai reveni, pe Maria am asteptat-o aproape 2 ani si credeam ca voi ramane iar graviduta la fel de greu..sau mai greu sau deloc!
In 2 luni si jumatate insa a venit salvarea sufletului si psihicului meu, un puncticel a inflorit in burtica mea, ca peste 10 zile sa am un test foarte slab pozitiv, doctorul nici nu m-a crezut atunci, dar eu stiam ca e acolo 100% !
Apoi, la urmatoarea vizita la doctor mi s-a zis ca e sarcina ectopica cel mai probabil, eram foarte speriata, mai si sangeram. Peste 2 saptamani insa, s-a confirmat ca sarcina e unde trebuie sa fie si am auzit inimioara iubita!! Doamna doctor insa mi-a zis sa NU ma astept ca sarcina sa decurga prea bine, si nici nu l-a lasat pe sot sa intre sa vada minunea mica la ecograf, ca era grabita. Atunci am schimbat doctorul si am gasit un doctor care mi-a dat incredere, puteam sa il sun oricand si asa eram mult mai linistita si am avut o sarcina perfecta! Sotul mi-a facut injectii de anticoagulant in burtica pentru trombofilie, in fiecare seara dar ma obisnuisem cu ele.
Asadar, am ajuns la sfarsitul sarcinii cu o burtica uriasa, temerile erau mari insa incercam sa merg cu Dumnezeu inainte. La ecograf aparea ca bebe e mare, deci trebuia sa imi fie indusa nasterea pe 2 aprilie. Pe intai aprilie insa, m-am trezit la 6 dimineata cu durere de spate, am crezut ca mi se pare, dar apoi am observat ca sunt contractii regulate, venea bebe! Pana la 12:40 am nascut un bebe frumos si mare, de 4350 g, seamana cu tatal lui.
Cea mai trista dar si cea mai fericita zi s-a petrecut intr-o sala de nasteri.
Am devenit mama, nu pentru prima data si totusi pentru prima data.
Sunt convinsa ca daca nu venea baietelul meu, si acum as fi fost intr-o depresie urata, cine stie in ce stadiu eram acum.
Iti multumesc Doamne pentru scumpul meu baiat, ai grija de el si trimite-i si un fratior/surioara sanatoasa peste cativa ani!