"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Buna, rodik draga! Iti multumim, scumpo, pentru mesajul care ne-a adus stirea faptului ca esti bine. Iti multumim pentru incurajari, pentru cuvintele pline de speranta, pentru gandurile tale bune. Si felicitari, draga mea, pentru puterea de a merge mai departe, si, ...frumos, ci nu oricum. Bravo! Dumnezeu sa te ajute! Iti doresc sanatate maxima si o zi buna! Pupici pupaciosi, cu drag, Nicoleta.
LA MULTI ANI!!!!!!!!!! multa sanatate, bucurii si impliniri, fie ca tot ce ti doresti sa se indeplineasca, sa fii fericita si multumita in tot ce faci.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Buna, tuturor! Imi place foarte mult cum suna " Final fericit" Tocmai de aceea doresc ca toate povestile cu bebelasi din aceasta lume, sa aiba final fericit. Va imbratisez pe toate gravidutele si va doresc sanatate maxima voua si copiilor vostrii, tuturor celor dragi voua. Pupici pupaciosi cu mare drag sa va aseze zambete pe obrajori. Eu...Nicoleta. Milioane de pentru voi, mamici atat de iubitoare. No, ...tot eu, ..no!!!
Salutare, mamicilor am bucur sa va revad dupa o pauza c-am mare si va multumesc ca sunteti impreuna si la bine si la greu. Mersi mult pentru urari, Marwana. toate cele bune iti urez si tie si celorlalte mamicutze. va si va cu toata dragostea, Rodik
Rodica azi Andreas implineste 5 anisori de cand este ingeras, 5 anisori in care te a vegheat zi si noapte. I ti sunt alaturi azi, te imbratisez cu caldura si ma rog alaturi de tine pt sufletelul ingerasului tau. Stiu ca esti o mama si o femeie puternica si optimista, povestea ta da sperante si incurajeaza si pentru asta i ti multumesc. Te cu caldura pt tau multi pt tine si scumpica ta fetita
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga mea Stiu ca astazi e o zi grea pentru mine si simti cum sufletul ti se rupe si ochii iti plang de dor si amintirile iti rascolesc gandul si sufletul, insa, gandeste-te ca micutul tau e in Ceruri langa ingerasii nostri, fericit si linistit, nu duce lipsa de dragoste pentru ca il are pe Dumnezeu alaturi care il mangaie si-l protejeaza. Astazi uita-te catre nori si gandeste-te ca el e acolo, dupa un norisor si iti face cu ochiul si iti spune "mami, te iubesc".... Iti trimit si tie si lui o imbratisare din suflet si un buchet de floricele Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Buna, Rodi draga! Are mare dreptate Bianca in tot ce spune. Sa nu uiti niciodata ca copilasul va ramane pe veci al tau, chiar daca se joaca printre stele. Ori de cate ori dorul te apasa mai tare, zambeste spre Cer ca si puiul tau va zambi spre tine multumit ca zambetele mamicii lui atat de iubitoare l-au mangaiat. Te imbratisez, scumpa mea si ai mare grija de tine. Pentru tot frumosul din sufletul tau, milioane de Pupici pupaciosi cu mult drag. Numai bine, Dumnezeu sa te ocroteasca. Paaa............eu, no!!!
buna scumpele mele mamicutze de ingerasi, va multzumesc mult pentru incurajari. eu, insa nu mai palng, nu mai plang de ceva timp, nu mai plang pentru ingerasul meu Andreas. Stiu ca e sus si chiar ma ajuta mult sa am grija de surioarele lui. Nu mai plang si stiu ca odata o sa ne vedem si o sa fie tot spatiul al nostru. Va multzumesc si aveti grija de voi, de sufletele voastre, fiti fericite!! Doamne ajuta! cu drag, Rodik
Buna, Rodik draga! Bravo scumpa noastra! Felicitari pentru vointa cu care lupti in drumul spre frumos, spre bine. Vezi, .......se poate sa invatam sa traim si cu durerile sufletesti, asezandu-le incet intr-un colt mai indepartat al inimilor noastre... Te imbratisez si ai mare grija de voi.. Pupici pupaciosi, numai bine. Maine va fi o zi incarcata spiritual, ...maine intreg Cerul va fi mai aproape de noi, .....maine sa aprindem luminite pentru ingerasii nostrii.... Azi iti daruiesc un brat mare-mare de Paaaaa!!!!!!!
Draga Rodica . iti spun La multi ani !! Sper ca azi sa ai o zi superba alaturi de cei dragi si sa ramai la fel de optimista , cum ai fost pana acum !! Sanatate , fericire , alaturi de frumoasa ta familie pe pamant si-n ceruri !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Buna Rodica draga, te cu mult drag si ti spun ca azi echipa EMMA te sarbatoreste. La multi ani! cu multa sanatate si implinirea tuturor dorintelor. Sa ai o zi minunata iar din partea noastra primeste te rog un buchet de
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
La multi ani! tau din cer sa iti dea multa putere iar cel de pe pamant sa iti aline putin din durere. Mii de tau, iar tie tot ce iti doresti alaturi de cei dragi.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
In povestea ta ma regasesc si eu. Am pierdut o fetita la 31 de saptamani si in urma investigatiilor ulterioare am fost diagnosticata cu sindromul antifosfolipidic. Nu am avut niciun simptom, m-am simtit foarte bine, a fost un soc cand am aflat ca copilul a murit intrauterin.......As aprecia daca mi-ai spune cateva despre echipa care te-a monitorizat pentru ca sunt in cautare de medici pentru viitoarea sarcina, din cate am inteles trebuie o echipa cu multa competenta in bolile autoimune. Multumesc frumos. Alina
Mama ingerasului Maria, plecata la cer in iunie 2010 dupa 7.5 luni de viata intrauterina si a "minunii" Iulia nascuta in 2011.
Rodik, sa traiasca fericita si sa creasca sanatoasa papusa ta, sa aveti impreuna cu cei dragi de cele mai frumoase momente, ma bucur nespus pentru ca sunteti acum o familie fericita. Zile senine si pace in suflet si vara frumoasa.
tau Andreas La multi ani eterni si de acolo de sus sa va protejeze mereu si sa va trimita numai bucurii. Mii de micut si fi alaturi mereu de cei dragi care au ramas pe pamant.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
De anul trecut stiu ca nu mai plangi asa mult, te azi cand stiu ca te gandesti la puiul tau Andreas, echipa EMMA este alaturi de tine, te si spune in cor Multi ani eterni scump ingeras.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga Rodik , sper ca esti bn !! Azi e o zi trista , sunt alaturi de tine , ma bucur ca esti bn ! Ingerul tau te inconjoara cu multa dragoste !! Te imbratisez cu drag
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales