Am avut mari emotii in saptamanile 36-37, perioada de sarcina cand murise primul copilas. Eu tot insistam sa fie provocata nasterea, insa Dr m-a convins ca e mai bine sa asteptam termenul si sa iasa singur. La 40 de sapt, exact la termen, foarte punctuala, a venit pe lumea scumpa noastra fetita. Si exemplara cum era a luat nota 10!!


Va marturisesc ca sentimentele mele pe parcursul acestor sarcini, dupa pierderea primului copil nu au fost intotdeauna constante. M-am confruntat cu teama, frica... Imi doream f mult sa am un baietel, gandindu-ma ca ar putea intr-o oarecare masura sa inlocuiasca baietelul care murise, sa estompeze durerea... Dar Dumnezeu a avut alt plan si sunt extrem de fericita de hotararea pe care a luat-o El. Acum sunt o mamica fericita, cu vise implinite.
Cazusem itr-atat de mult ca nici in cele mai groaznice cosmaruri nu gandisem ca se poate asa, insa m-am ridicat , am incercat sa visez frumos si s-a implinit visul. Acum nu mi-e frica sa visez mult pentru copiii mei si pentru cei dragi, chiar daca visele mele ar parea absurde pentru altii. Stiu ca nimeni nu poate sa-mi interzica sa visez. Daca vrei si esti curajos, cu ajutorul lui Dumnezeu poti trece peste munti si mari, asa ca nu fiti descurajate de tot! " E si maine o zi!" Maine e un nou inceput si o luam de la capat! O sa fie si mai bine decat azi, daca vrem si nu asteptam sa faca altcineva pentru noi. Eu am cautat, am visat, am cerut si am primit pana la urma. Asa am sa fac si in continuare. Si voi, scumpele mele mamicutze de ingerasi, sa aveti puterea de a va ridica si a merge mai departe si sa visati , si sa vi se implineasca visele! Asta va doresc si multa, multa sanatate! Va imbratisez cu drag, Rodica.