"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Cat ma bucur ca am descoperit mamici de ingerasi, care si-au gasit linistea si acum au copilasi frumosi in brate. Desi au trecut doar 3 saptamani de la pierderea baietelului nostru, la 25 sapt, prin avort terapeutic... totusi ne dorim un alt bebel. Avem atata dragoste de oferit si acum ca stim cum e sa fim mama si tata... nu vrem sa treaca viata fara sa avem un copilas. Vreau sa nasc din nou, este ceva inaltator sa dai viata unei minuni mici. Intr-adevar, momentan nu sunt bine, e fireasca depresia dupa ce ni s-a intamplat, dar ma straduiesc sa imi revin. Ce doresc sa stiu este la cate luni dupa o nastere naturala provocata, ati ramas insarcinate. Am citit pe internet pareri diverse...3 luni- 1 an. Multe articole spuneau ca daca ramai mai devreme de 6 luni pot fi pb cu sarcina, poate fi pierduta, sau copilul sa nu fie sanatos sau sa se nasca prematur... deoarece organismul mamei nu se reface asa usor dupa o nastere. Insa in realitate stiu multe femei care au ramas la 2-3 luni si nu au fost pb deloc. La voi cum a fost ?
Eu nu am ramas insarcinata, insa sfatul meu in general, chiar daca eu nu l-am aplicat, este obtinerea unei sarcini la minim 6 luni dupa o nastere, ar de asemenea sa nu treaca prea mult pana la urmatoarea ... si important pt toti, dar cu atat mai mult pt voi ACID FOLIC minim 3 luni inainte de a incerca sa vin un bebe.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Hi hi, vad ca ne intalnim si in topicul asta, multumesc mult, cuvintele tale ma ajuta. Am postat aici pentru ca mi s-a parut o lista de discutii mai vesela, am gasit topicul "Un final fericit" si parca intrevad o raza de soare pe ziua de astazi. Atata bucurie in suflete atat de incercate, e ceva minunat, o sa ma rog sa existe bucuria asta cat de curand si in sufletul meu si in toate sufletele greu incercate...
buan heidi, eu am ramas gravidutza la 9 luni dupa pierderea lui david...si totul a fost ok, am nascut la 39-40 de saptamani..apoi dupa Raisa...am ramas gravida la 7 luni..acum sunt insarcinata in 24 de saptamani..si m am simtit biine..si totul e ok.. eu te sfatuiesc macar 3 luni...adika 2 mestre normale cel putin... stii cum e? cunosc multe persoane ce au facut 2 copii in acelasi an..unu anscut in ianuarie , unul in decembrie..diferente de 11 luni intre copii...depinde de la caz la caz...ideal e minim 6 luni..preferabil 1 an... dar spune i asta unei mame de inger??sa vedem intelege?sau accepta? eu am luat astea drept o regula..si eu am riscat sa o incalc.. mult succes draga mea..si Doamne doamne sa ti dea cat de curand un bebe sanatos aici pe pamant!
Gwendolen, mamica ingerasului DAVID, si a doua minuni de fetite DENISA si bebe RAISA!
ama scrie:pe mine m-a sfatuit doctorul sa stau 1 an
deci mai am pana in august
esti cu cezariana? si aici am exemplu pozitiv...o cunsotinta a facut prima ceza..la 6 -7 luni maxim a ramas gravi..a facut a doua fetita...si acum cred ca cea mai mica are 1 an si cateva luni si e iarasi gravida in 20 de saptamani...
Gwendolen, mamica ingerasului DAVID, si a doua minuni de fetite DENISA si bebe RAISA!
mie dr mi-a recomndat 5-6 luni minim..tinand cont de situatia mea(dupa o pierdere) ..dupa o nastere normala..
in legatura cu cezariana..parerile sunt impartite
de ex ..soacra mea..dupa ce a pierdut un bebita prin cezariana..a ramas la 4 luni si a nascut ..normal..
parerea mea este ca ar trebui sa treaca macar 2 menstre..sa te simti tu bine fizic..si sa fi cat de cat pregatita si psihic..cu toate ca ..dupa pierderea unui bebelus..nu vom mai avea gandirea ca la prima sarcina
Desi am nascut prin cezariana, mie dr. mi-a recomandat sa treaca 6 luni. Poate suna putin, dar asa greu mi se pare ca trec lunile...am nascut in decembrie, deci mai am de asteptat 2 luni...Oricum, sunt convinsa ca nu este o regula generala, ci depinde de fiecare persoana si organism in parte
Da, adevarat, pana la urma depinde si de fiecare organism, de cum se reface uterul dupa nastere si cum se reface psihicul. Nu stiu fizic, dar psihic imi doresc sa-mi revin repede, doar ca sa pot ramane iar insarcinata cat mai repede. Nu e vorba ca as vrea sa-mi inlocuiesc rapid copilasul pierdut cu altul, dar eu am unele probleme medicale, perioada mea de fertilitate e limtata, nu stiu cat timp mai am pana la menopauza, desi am doar 30 de ani, deoarece de la 20 de ani ovulez din singurul meu ovar ramas in urma unei operatii. Baietelul a venit greu la noi, dupa 2 ani de in care am facut dragoste neprotejat, cand deja ne gandeam daca oare o sa avem vreodata copii. Stiu ca in primele luni dupa nastere fertilitatea e mai mare decat inainte si sper ca daca ne grabim sa concepem pe la 4-6 luni dupa nastere, poate reusim. Ar fi un cosmar sa nu mai avem alti copilasi, nu mai vad viata fara copii. Insa problema are foua fete.... pe de o parte in primle luni am mai multe sanse sa raman insarcinata, pe de alta parte am sanse sa fie probleme cu sarcina, din cauza ca poate organismul nu e pregatit pentru ea atat de devreme. Si totusi, cum de atatea femei concep copii sanatosi la doar 2-3 luni dupa nastere... am senzatia ca ipoteza medicala cum ca organismul nu ar fi pregatit este eronata.
anjamedeea, ce coincidenta...si eu am tot 30 de ani si am ramas insarcinata dupa cam 2 ani pt prima oara...si vrem sa incercam sa concepem cat mai repede. Probabil august-septembrie, la 5-6 luni de la nastere. Dumnezeu sa ne ajute sa facem copilasi sanatosi in curand.
Doamne ajuta dragele mele sa fie asa cum va doriti voi . Si eu am ramas insarcinata la 7 luni dupa plecarea ingerasului meu dinte noi , intr-un fel este bine pentru ca atunci ai si alta ocupatie nu numai acel gand , oricum te vei gandi mereu la oare cum va fi , oare va fi bine si tot asadar te oncentrezi asupra sarcinii , eu daca nu ramaneam atunci insarcinata poate nu mai incercam repede , asa ca va doresc tot binele din lume si asa sa fie cum va doriti voi. Doamne ajuta .
Intr-un fel mi-e teama sa raman insarcinata...teama ca nu va fi bine dar si teama ca poate nu voi reusi sa-l iubesc la fel de mult ca pe ingerasul nostru plecat... teama ca nu voi reusi sa fiu fericita pt el, pt ca ma voi gandi mereu la primul nostru copilas. Cum e sa fii iar insarcinata si apoi sa ai un copilas sanatos, spuneti-mi voi, cele care ati ramas insarcinate a doua oara...
Draga mea , este minunat ai sa vezi ca iubirea se imparte , pentru ingerasul plecat si pentru puiul din burtica si apoi venit pe lume , noi mamele de ingeras cu un ochi plangem pentru ingerasi ,iar cu unul radem pentru copilasul de pe pamant , draga mea multa putere vei vedea ca vei reusi , eu am un copilas sanatos care imi lumineaza fiecare dimineata , fiecare zi , sunt zile si triste dupa ingerasul meu , dar el zambetul puiului meu ma face sa ma simt in al noualea cer , sufletul mereu va fi cu durere pentru ingerasul plecat , mereu ne vom zbate intre tristete si fericire , dar merita sa fii si fericita , ai sa vezi ce bine te vei simti cand il vei tine in brate si iti va zice medicul ca totul este bine . Doamne ajuta sa fie asa cum vrei tu draga mamica .
Am vorbit cu medicul meu, genetician, a zis ca putem sa facem bebe2 cand vrem noi, fara teama, sa nu pierdem timpul. A trecut o luna de cand mi-am nascut ingerasul si mi-a venit ciclul, asteptam sa treaca si ne punem pe treaba. Oricum, nu credeam ca ma poate bucura atat de mult vestea asta si nici nu ma asteptam sa ne spuna ca nu e nevoie sa asteptam. Poate e legat si de situatia mea in particular...am un singur ovar, anii mei fertili sunt limitati si deja am 30... Pentru prima oara in ultima luna am simtit o bucurie mare mare si am simtit din nou bucuria de a trai, cand am primit vestea asta. Ma uitam pe strada la copii si ii priveam cu bucurie si speranta. A durat o singura zi, a doua zi m-am trezit la realitate si tristete si parca am picat si mai rau in durerea mea. Dar am o motivatie si mai puternica sa imi revin... ne dorim un copilas si copilasii se nasc din iubire si bucurie, nu din tristete si suparare. O sa ne rugam mult...