"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
...EU UNA SUNT ATRE NEDUMERIT DE STIREA CARE A FOST DATA ACUM CATEVA ZILE LA TELEVIZOR...O MAMICA A NASCUT UN BAIETEL SANATOS SI APOI I S-A SPUS CA ARE O FETITA MOARTA?!VOI CE PARERE AVETI?DACA IN LUMEA TEHNOLOGIEI SE POATE ACCEPTA ASA CEVA?!CINE A PUTUT FACE EROAREA?SAU DE FAPT CE S-A INTAMPLAT?
Buna, Simona draga. In primul rand vreau sa-ti spun ca in mod cert nu s-a dorit inlocuirea copilului, deoarece parintii erau doritori de copil si era clar ca ar fi adus ancheta imediat la locul cu pricina. Insa, o mare greseala a avut cu siguranta loc acolo. Medicii considera ca numai cine nu munceste nu greseste insa ei nu realizeaza ce consecite au greselile in meseria lor. Ar trebui sa plateasca si ei cu astfel de greseli traite pe pielea lor, daca tot li se pare normal sa greseasca cu oamenii. Sa li se insceneze doar cate o astfel de greseala si sa ii filmeze cum reactioneaza, ca sa vada populatia romaniei cat sunt ei de slabi, psihic. Ca noi, cei care suferim datorita neglijentei lor, avem mai multa putere de a merge mai departe, insa ei sunt majoritatea lasi, s-ar sinucide marea lor majoritate. Si asta, pentru ca un curent fals circula in lumea lor, un curent potrivit caruia ei se considera cei mai importanti oameni din lume. Regret nespus ca un astfel de necaz i-a lovit pe acei parinti, regret ca din pacate ii loveste si pe alti parinti, probabil ca vom intra in UE si cu genunchii, vo fi tinuti mai bine in frau, vom fi mai civilizati si mai atenti vizavi de suflet si durere. Te imbratisez si salut faptul ca ai decshis o astfel de tema. Pupici si o seara buna.
O sa se gaseasca draga Simona ,unul din tagma mdedicilor sa-ti spuna ca nu e prima si nici ultima data cand se intampla asa ceva!!Mie era sa mi se intample la Anca ...Cand o spalau mai era alta fetita langa ea ...Noroc ca am venit atunci mai devreme si am urmarit-o de la inceput pe asistenta,si am facut-o atenta cant era sa le inverseze bratarile de identificare ,pentru ca amandoi bebeii era fetite ,pe masa de toaletare!!Ce sa-ti spun m-am gandit mult timp ca cineva m-a trimis acolo mai devreme pentru a observa greseala!! Asa ca in sistemul nostru este posibil orice!!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Asa este..dar neglijenta lor...ramane durere groaznica in sufletul nostru....!Si parca pe zi ce trece tot mai multe se aud si tot mai triste povestiri...!!! Si noi ramanem MUTI DE DURERE...! SI PRIMIM UN RASPUNS DOAR CEVA DE GENUL...asta este se mai intampla....!!!! Si ei raman la locurile bine puse si noi....nici macar nu putem sa ne plangem mortii!!!! Ca ei vin cu ideIa ca nu e bine sa vedeti ca mai bine nu..si tot asa si se poarta cu tine de parca ai fi o CRIMINALA!!! SI IN FIECARE ZI NOI RAMANEM MARCATI DE DUREREA PROVACATA DE GRESELILE LOR...!!!!!!!!!!!