"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
......CERUL DE SE DARAMA SI TOT DUREREA NU MI-O LUA...!!!!!!!!!!!MI S-A SPUS NE PARE RAU..SI APOI STAI LINISTITA AI SA FACI ALTUL..SEC DE PARCA AM CUMPARAT UN OU SI S-A SPART SI VOI LUA ALTUL...APOI NU AM MAI AUZIT NIMIC...DECAT SOTUL MEU IN TL SI AATAT AM STRIGAT TARE CA ...INGERUL MEU NU MAI ESTE SI APOI..AM CAZUT IN COMA DIN CAUZA TENSIUNII.. M-AM TREZIT A DOUA ZI SI M-AU BAGAT IN CEZARIANA...NIMIC NU M-A DURUT NU AM SIMTIT NIMIC...ERAM GOALA PE DINAUNTRU...TOTUL ERA SI ARAMAS NEGRU...SPER SA APARA MACRA UN PIC DE ALB!!!!!!!!!!! STELIAN TE IUBESC!!!!!!!!!!!!
Ce am simtit in acele momente?greu de spus,mai ales ca eu am mers la medic pt ca simteam ca ceva nu e in regula,visasem cu o seara inainte ca nascusem o fetita frumoasa,cand m-am trezit aveam un sentiment de gol,de pustiu pe dinauntru,asta m-a determinat sa merg la medic si l-am rugat sa facem o ecografie.La inceput a ras de mine si a spus "e doar un vis,totul va fi bine,saptamana viitoare nastem",dar cand a inceput ecografia si s-a uitat la mine cu lacrimi in ochi am stiut ca totul s-a terminat,am auzit doar"imi pare rau"si in mintea mea se ingramadeau cuvinte ,intrebari,imi spuneam ca nu e adevarat,am plecat pur si simplu din spital,am crezut ca odata ajunsa acasa totul va fi bine.Tot drumul de la spital acasa imi puneam aceeasi intrebare "de ce?",cu ce am gresit de eram pedepsita asa dupa 16 ani in care am incercat orice sa raman insarcinata.Am nascut in aceea zi seara,stiam de eco ca fetita mea nu traieste dar mintea mea refuza sa creada asta,tot timpul in sala de nasteri mi-am mangaiat burtica ,am vorbit cu ea ,ii spuneam ca o sa fie bine.cind am nascut si am vazut-o am simtit ca toata lumea s-a naruit si imi doream doar sa pot sa mor sa fiu langa fetita mea.
Draga Camelia,m-am regasit in fiecare cuvant al tau! Acelasi lucru am simtit si eu cand am aflat ca fetita mea murise la mine in burtica in luna 7 de sarcina. Ca si tine,cu o seara in urma am visat ca nascusem un baietel,nu o fetita,dar baietelul se nascuse vanat,nu plangea...doctora imi spunea ca starea lui este grava.M-am trezit f agitata,nimic nu ma linistea,bebe era f agitat in burtica. Dimineata cand m-am trezit am constatat ca nu mai misca deloc si am asteptat cateva ore sperand sa se trezeasca .Am mers la medic pt eco si acolo acelasi raspuns ca si la tine mi-a fost dat : ''IMI PARE RAU" Nu vroiam sa cred,sa accept ceea ce mi se intampla.A trebuit sa nasc o fetita fara viata,care nu mi-a fost aratata la nastere. Au trecut 3 luni de atunci si parca totul s-a intamplat ieri.Acceptarea inca este grea.
Draga Cristina,au trecut deja 3 saptamani si inca nu pot sa accept ce s-a intamplat.Nu reusesc sa adorm aud mereu,mereu aceeasi voce "imi pare rau",imi rasuna vesnic in urechi,am avut noroc de un medic extraordinar tot timpul ma tinea de mana si ma mangaia pe par,ma intreba cum ma simt"fizic,ca psihic stiu ca esti la pamant si nu o sa uiti si nu o sa treaca durerea vreodata"-astea erau cuvintele lui in sala de nasteri.Ma bucur ca v-am gasit pe acest site pt ca de cand am nascut nu am vorbit cu nimeni ,m-am inchis in mine,m-am inchis in casa,la mine acasa nimeni nu indrazneste sa deschida subiectul despre ce s-a intamplat si chiar simteam nevoia sa pot sa imi spun durerea cuiva,dar rudelor si cunostintelor imi este greu pt ca ii vad ca nu stiu ce sa-mi spuna sau cum sa reactioneze in preajma mea.Imi este teama sa ies din casa sau sa raspund la telefon pt ca stiu ca toti cunoscutii imi vor pune aceeasi intrebare"ai nascut? ce ai?", fiind prima sarcina dupa 16 ani de asteptare a fost un fel de eveniment pt rude si prieteni, inca din luna a 2-a toti care ma cunosteau se autoinvitau la botez.
Sunt alaturi de tine draga Camelia, multumesc ca ni te-ai alaturat, astfel iti vom putea fi mult mai usor alaturi cand vei avea nevoie. Acum cuvintele sunt de prisos , stiu ca e prea devreme si nimeni si nimic nu va putea schimba ceea ce simti, nimeni nu va putea stinge dorul si durerea aceasta mistuitoare, dar vei sti ca noi totdeauna vom fi aici, iti vom fi alaturi. Cu inima indurerata iti spun bine ai venit, desi as fi preferat sa nu ai nevoie de noi, in sanul familiei EMMA, aici vei putea plange alaturi de noi, vei putea vorbi cu ingerasa ta Ioana Nicoleta fara ca nimeni sa te judece! In ceea ce priveste izolarea de care vorbeai , e normal, adika la fel am facut si eu, vroiam sa ma izolez sa nu mai vad pe nimeni...sa nu fiu intrebata, sa nu trebuiasca sa infrunt pe nimeni..mergeam pe strada si treceam pe partea opusa cand vedeam vreo cunostiinta... si azi, dupa 8 luni de la plecarea ingerasului meu, inca mai sunt intrebata de el.... Pentru tine mama iubitoare calde , si iubitei tale ingerase..somn lin printre astre, iar Maica Domnului s-o legene asa cum noi mamele am fi facut-o pe pamant! D-zeu sa ne intareasca si sa ne de-a putere sa mergem mai departe.... Sanatate familiei tale!
Gwendolen, mamica ingerasului DAVID, si a doua minuni de fetite DENISA si bebe RAISA!
Draga Camelia,te inteleg perfect...aceleasi temeri ,trairi,sentimente le-am avut si eu,cateodata le mai am si acum. Uff...teama de somn...imi era teama sa adorm fiindca traiam noaptea nasterii de fiecare data si auzeam bebelusi plangand. Tendinta de izolare si eu am avut-o,si cred ca toate...eu zic ca este normala,dar e important sa nu te indepartezi de persoanele care vor sa-ti fie aproape.Aceleasi sfaturi le-am primit si eu de la mamicile de ingeri de aici si m-am apropiat de oamenii dragi mie fiindca fara sa vreau ii indepartam. pe acest site gasesti multe sfaturi utile de la maicile de ingeri,aici poti sa vb liber,sa spui exact ceea ce simti fara ca nimeni sa te judece. Este inca recent,dar sper sa gasesti puterea de a merge mai departe. Te imbratisez cu mare drag!
Inainte cu cateva ore sa-l pierdem pe Luca, Dna dr. neonatolog care il supraveghea , ne-a chemat in birou sa ne explice starea de sanatate a copilului nostru. ''In urma traumelor suferite in timpul travaliului, daca printr-o minune va trai, copilasul vostru nu isi va misca decat ochii, niciodata probabil nu va sti ca sunteti mamica si taticul lui. Asa ca hai sa-l botezam si apoi rugati-l pe Dumnezeu sa-i curme suferinta.'' Vorbele ne-au lasat muti, paralizati, era cea mai cumplita veste pe care am primit-o. Ne-am intors in rezerva si nu am spus o vorba, eram socati pur si simplu. Doar ma rugam si ii promiteam Domnului ca fac orice doar sa mi-l lase pe Luca, chiar si asa cum era. La ora 18 o asistenta a venit in salon sa-mi faca injectia, mi s-a parut ciudat pentru ca eu luam doar pastile. Dupa 40 minute l-au chemat o secunda pe Vlad si atunci am stiut. Asa cum o mamica de ingeras a spus aici pe forum:''o mama simte asta'' M-am asezat pe marginea patului si asteptam. Ma leganam in fata si in spate ca un aurolac (iertati-mi comparatia). ''Iubita mea, Luca al nostru nu a reusit era prea mic si nu a putut sa lupte'' Atunci am inceput sa urlu pur si simplu. Dupa 30 min mi-am sunat sora si prietena si foarte calm le-am spus, apoi am adormit subit (asta era injectia minune). M-am trezit la 2 noaptea in plansete de noi nascuti, acum a inceput cosmarul: durere, furie, ura fata de burtica mea mult prea goala de acum, intrebari fara raspuns, mult prea multe de ce-uri, dor, tandrete, si vina care parca ma sugruma mai rau decat un lat. Apoi frica, o frica ciudata pentru ca o simteam vis a vis de Luca, aveam impresia ca ii e frica iar eu nu aveam voie la el. Sa-l tin in brate, sa-l leagan, sa-l mangai si sa-l sarut, sa-l asigur ca ii va fi bine........ Cumulul asta de sentimente m-a insotit 4 luni. Peste durerea psihica , ma dureau foarte tare bratele. Erau ingrozitor de goale.......
Alina, mamica lui Luca - Ingerul sufletului meu din cer si a Marutei -aici pa pamant.
Dragi mamici,va multumesc pt sprijin ,pt ca ma ascultati si ma intelegeti.Durerea este mare mai ales ca am pierdut nu doar pe ingerasul meu mic ,la acest necaz mi-am pierdut si parintii.Eu intotdeauna mi-am dorit copii multi ,timp de 16 ani in fiecare luna priveam calendarul si imi spuneam "luna asta nu a fost sa fie poate luna viitoare",si asa treceau lunile ,anii si am ajuns la 36 de ani asteptand o minune.Anul trecut in august am facut iar analize,ecografii si eram programata in septembrie pt noi investigatii,dar la inceputul lunii am spus "gata,pana aici,nu se poate trebuie sa accept"si am plecat pt prima data in viata mea in concediu la mare si apoi la tara la rude.Cand m-am intors am observat ca ma ingrasasem si pot sa spun ca am simtit o bucurie in suflet nu puteam sa explic ce simt dar spuneam mereu e bebe sint sigura,toata lumea radea de mine era 20 septembrie si ciclu trebuia sa imi vina pe 1 octombrie.Pe 5 oct. am facut testul(de fapt 2 ca primul a iesit pozitiv dar nu credeam ca e adevarat),seara am fost la medic care a spus doar atat"avem sarcina!!!!!nu se poate,m-a intrebat "il pastram?",am raspuns "da" radeam dar imi curgeau lacrimi.Eu locuiesc langa maternitate dar drum de 5 minute l-am facut in acea seara in 2 ore,le-am dat vestea tuturor celor cu care ma intalneam,imi venea sa strig in gura mare.A doau zi le-am dat vestea parintilor si socrilor,care au reactionat asa cum ma asteptam"Au inceput certuri,tipete,toti spuneau ca la varsta noastra suntem nebuni sa mai facem copil.Parintii mei au fost mai categorici mi-au interzis sa fac copil si nu au vrut sa mai vorbeasca cu mine,dupa ce am nascut i-am sunat sa le spun ce s-a intamplat speram sa lase supararea si sa ma sustina moral,dar au spus sec"mai bine ca s-a intamplat ca nu iti trebuia copil la varsta ta".Au trecut 3 saptamani de la ultimul telefon (i-am sunat eu a doua zi sperand ca reactia a fost una de moment si ......)dar a inceput aceeasi cearta ca imi merit soarta ca am vrut copil si de atunci nu i-am mai cautat si nici ei pe mine.Acum in starea in care sunt am spus la nervi ca nu o sa ii iert niciodata dar mi-e greu simt ca am nevoie de ei,ca un copil am nevoie sa stau in bretele lor si sa plang.Ma intreb cum pot sa fie asa ,de ce nu pot sa vada ca am nevoie de ei.
Buna, Camelia draga! Scumpa mea, tu vei fi mereu mamica acestui copil, iar acest copil stie ca esti o mamica iubitoare. Chiar daca soarta a hotarat ca pruncul tau sa traiasca aproape de stele, tu vei fi mereu mama acestei minuni. Si...nu ti-o va lua nimeni, iar in viata aceea vesnica va veti intalni cu siguranta. Pana atunci, bucura-te pentru tot ce ti se ofera frumos si bun, si gandeste-te ca fiecare pamantean are necazuri mari, are neimpliniri, fiecare om are parte in aceasta viata de vise marete care nu vor vedea implinirea niciodata. Asta nu inseamna ca viata se opreste aici, pentru ca daca privim cu atentie, vom vedea multe frumuseti pentru care merita sa traim frumos si veseli. Te imbratisez si sa sti ca ai toata admiratia mea pentru cat de mult iubesti copilul, pentru cat de mult iubesti mama si dragostea dintre mama si prunc. Pentru mamica din tine, milioane de Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi. Cu mare drag, Nicoleta.
Ce am gandit atunci? m am rugat la Dumnezeu sa fie doar un vis urat,( cand doctorita de la eco a spus ca nu ii bate inima) m am rugat cu lacrimi fierbinti sa fie doar o eroare si ca inimioara Natashei sa inceapa din nou sa bata, am sperat pana in ultima clipa ca atunci cand o voi naste sa tipe, sa miste........apoi mi am dorit sa mor, ce rost mai aveam daca nu am fost capabila sa mi indeplinesc misiunea pana la capat, eram goala in interior, inca ma mai simt asa dar stiu ca de acolo de sus puiutul meu ar vrea sa merg mai departe, sa am grija de mine si de taticul ei
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
...au trecut 11 ani de cand s-a intamplat ..dar pentru mine parca a fost ieri..daca inchid ochii si ma gandesc imaginea lui desprinzandu-se de lumea aceasat atat de fericit si cu un zambet pe fata ..imi apare in minte... ...si de atunci ma tot intreb daca eu nu as fi cerut ..Fecioarei Maria sa il scuteasca pe el de suferinta daca s-ar fi intamplat.Imi amintesc cu si.a inclestat minuta lui micuta in mina mea ..s-a intors si m-a privit ..parca multumindu-mi ca il las sa plece si a plecat ..nu am putut reactiona...am stat linga el pina l-au dus la morga ...dar nu am reactionat..avea doar trei luni si jumatate....a durut enorm de mult ...stiam ca este mort dar nu vream sa accept!...lumea pt . mine era acum negru si tristete ..aveam doar 22 ani si pierdusem tot ce aveam mai de pret ...cel mai dureros a fost cand m-am despartit de el in biserica ...mi.a prins fata cu minutele lui imaginare de inger ...m-a sarutat si a plecat ..zicandu-mi sa nu fiu trista ca el v-a fi bine unde merge....cum pot sa povestesc acest lucru altora care nu au trecut prin ce am trecut eu ?..toti au zis ca am inebunit....oare a fost imaginatia mea sau chiar asa a fost ..nu ...nu ..nu a fost imaginatia mea ..el de atunci mi-a demonstrat de multe ori ca este alaturi de mine...se simte multa durere...enorm de multa dar...trebuie sa fim una linga cealalta si sa nu pierdem credinta niciodata ...dzeu sa ii odihneasca in pace ....mama ingerasului razvan -adrian
O,Doamne,asa a fost si cu Miruna mea,ea avea un anisor,dupa ce masinaria aceea infernala i-a rapit orice sansa de supravietuire,a luptat cu moartea inca doua zile,desi nu i se mai dadusera decit citeva ore,iar eu am sperat mereu ca mai este o sansa,cu toate ca toata lumea ne-o refuza...In cele din urma,i-am spus sa se duca,cu promisiunea ca vom face o alta fetita,sub chipul careia ea avea sa se intoarca,si doar asa parca a acceptat sa plece,dar cu mine alaturi parca nu putea,si asistenta mi-a spus sa ies,ca nu poate muri cu mine alaturi,si atunci mi-am lasat sotul sa-i tina luminarea, si cum plingeam pe hol am vazut-o,era un ingeras atit de frumos,ridea,plutind in jurul meu,spunind:"uite,uite",incintata de voleurile pe care le facea,si apoi venea spre mine si ma saruta,si avea o fata atit de fericita,ca scapase de durerea si de trauma grozava prin care trecuse,si atunci a iesit din salon sotul meu,spunind ca s-a terminat...Asa e,ingerii nu pling niciodata,plingem doar noi de dorul lor,si uneori coboara din seninatatea nemuririi lor sa ne stearga obrajii de lacrimi si sa ne dea un pupic si o imbratisare,cum mai face si-acum Miruna mea,chiar daca rar si doar in vis...
Buna, dragele mele. Asa este cum spui tu, Dorina draga...ingerii nu plang.... Noi plangem, ...plange trupul si plange sufletul, ...plange intreaga noastra fiinta, ...plang florile si arborii, pietrele si apele plang...offff...tot universul plange dupa niste ingerasi, plecati prea devreme din mijlocul celor care-i iubesc. Va imbratisez si va doresc sa aveti parte de o saptamana minunata. Am deschis un subiect nou la inspiratie si creativitate, un subiect care va aduce putin soare, putina emotie din radacinile amintirilor, din magia sarbatorilor minunate. Va sugerez sa incercati sa scrieti si voi acolo, cateva randuri, va va ajuta cu siguranta. Cu drag, pupici pupaciosi...pupaceste, pentru voi-toate.
draga mea a fost buna idea ta este greu f greu . Eu cand ma zis medicul prima data de diagnostiul puiului meuam crezut ca . cade tot cerul pe mine , am avut 2 zile de fericire si a treia a fost cosmar . Am plecat la cluj acolo ne-a spus ca nu ne opereaza , am plecat in Budapesta unde am chelt o groaza de bani dar pentru el nu conta orice . Acolo dupa cateva zile dupa operatie ne-a zis ca este f grav si ca poate pana dimineata nu rezista vai doamne am inceput sa plang sa urlu , sotul meu ma incuraja , am plecat in camera acolo tot ne-am rugat a trecut noaptea si puiul meu era binisor au trecut vreo 3-4 saptamani si intr-o duminica am primit vestea copilasul vostru nu mai rezista pana dimineata este f grav , tensiune f mica analize f rele , Doamne ce durere , sotul meu tot zice nu merg aparatele bine , mie imi venea sa dau cu capul de pereti nu alceva , el tot asa , pana la urma o doctorita a venit si ne-a zis sa ne luam ramas bun de la el ca este gata , Doamne urlam nu alceva nu se poate ,puls nu avea inimiara ii batea f incet , ea a cedat ultima chiar cu ce avea el problema , doamne greu era imi venea sa mor , sa urlu , credeam ca inebunesc . Si acum am cateva momente de agitatie ,sunt zile cad tot timpul sunt cu gandul la el imi vine sa mor , cand ma gandesc ca acum avea 4 luni era maricel Doamne ce greu e . Si eu aveam momente cand il vedeam acolo sub tuburi in suferinta Doamne iartama , ziceam de cat sa sufere mai bine il ia Dumnezeu , acum regret aceste ganduri imi pare f rau , dar nu mai pot schimba nimic . Va multumec . O saptamana perfecta la toate.
Pai ..ce am simtit ?! Stiam ca era deja mort ..pentru ca-l vazusem ,cu cateva ore inainte cand a plecat ..cand m-a lasat ..mi-a facut onoarea sa fiu martora la plecarea lui ..Eram deja pregatita intr-un fel ... Pentru ca atunci cand ..asa zis l-am visat ... Era o lumina alba ,stralucitoare ..puternica ..dar nu orbitoare ..se cobora asupra incubatorului ..Si mi-am zis 'Doamne ,iti multumesc ,ai venit sa mi-l faci bine ..!" Dar apoi am vazut ca din acea lumina mirifica se desprind doua fascicole de lumina care imi ridica puiul din incubator ..atunci fara tuburi ,fara perfuzii ..il ridica incet si lin ..Atunci mi-am aruncat privirea spre patut si am vazut in continuare trupul plin de tot felul de tot felul de furtune ...si am inteles ..Am strigat "Doamne ,Te-am rugat sa mi-l faci bine ..nu sa mi-l iei !" Dar nimeni nu ma baga in seama ..si durerea mea a destramat viziunea ..si m-am trezit ..am incercat sa ma ridic din pat convinsa fiind ca s-a intamplat ceva rau cu puiul meu ..dar o durere fizica ..cumplita ..incrancenata in zona abdominala m-a lasat fara respiratie cateva secunde ..si mai apoi cand incercam sa ma dau jos din pat se repeta din ce in ce mai ascutit ! Imi era atat de rau ..atat de rau parca tot organismul meu isi lua ramas bun de la puiul meu ..parca trebuia si fizic sa -mi-l mai smulg odata din mine ...de data asta fara anestezie !! Am agonizat cateva ore ..pana a sosit o infirmiera ..si m-a anuntat sa cobor ... Si l-am vazut si am inteles ..si ..am avut puterea sa-i spun acele femei care credea ca este doctora ..sa-l lase in pace ..sa nu -i mai faca nimic ..sa nu-i mai chinuie trupul ..pentru ca a murit ... Apoi l-am jelit ...l-am mangaiat ..fara sa -l pot lua in brate ...si ...am agonizat .... Cum poti numi o asemenea suferinta? Decat agonie ...Nici moarta ...nici vie ..numai durere ..fizica ..durere sufleteasca ..imagini cu el ..ultimele imagini ..cu el ...neputinta ..furie ..si iar agonie ..fara speranta ..nu aveam speranta ca poate s-au inselat ..ca poate ..e in viata ..fara speranta .. De unde speranta ? Agonie....
Ultima oară modificat de CORINA SILVIA pe 27 Mai 2010, ora 15:01, modificat 1 dată în total.
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
fusese prim anoapte in care am dormit de cind intrasem in spital. (eram externata, deci acasa insa Ella ramasese acolo cu libertatea sa merg in fieacre zi sa o vad cind vreau).Ma trezisem la 4 si m-am gindit la ea. m-am uitat la fetita de acasa care dormea cu mine(voise mult asta dupa ce lipsisem atitea nopti de acasa) si ma bucuram la gindul ca o sa vina si cealalta si le voi vedea impreuna.am adormit si dupa ce am trimis-o pe Iunia la scoala, la8, a sunat doctorita. nu am auzit-o caci vorbea cu sotul meu, dar i-am vazut fata si am inteles. incepuse sa aiba convulsii la 4 noaptea si a murit la 7. am urlat, am uitat ca sunt operata si m-am aruncat efectiv linga pat. nu stiu cit timp am stat acolo. nu mai puteam gindi, lacrimile curgeau fara ca eu sa le pot orpi sau... nu mai era nimic . nimic. m-a trezit doar intrebarea sotului:"vrei sa te duc sa o vezi? caci vor sa ii faca necropsia". am vazut-o. si m-a durut teribil. era mica si..rece si....abia atunci am reusit sa o sarut. doctorita plingea cu mine si nu stia ca za zica. doar ma mingiia pe umar.
nu am urit pe nimeni si nu am simtit niciodata mai tare ca vreau sa lovesc pe cineva decit pe cel care ii ducea sicriul si il pusese in groapa. cind a inceput sa cada pamintul am vrut sa ma arunc acolo, dar...o tineam pe Iunia de mina si ...asta m-a oprit.
durere asa cum nu am crezut ca pot simti, gol, gol care nu se va umple niciodata cu nimic. fizic mi s-a oprti respiratia, si acum ma doare inima cind pling dupa ea, sfirseala. nu stiu. e fff greu. dar,
si eu am fost cea care m-am rugat sa o ia Dumnezeu si i-am zis si ei intr-o seara cind am vazut-o cum o forta apartul sa respire, cum ii curgea un firicel de singe din gurita ca facuse si hemoragie in stomacel: "Ella mea du-te , nu te mai lupta. e prea greu." dar....apoi m-am urit pentru asta.
acum ma sitm ceva mai calma. stui ca e bine. nu am visat-o decit de doua ori pina acum. niciodata ceva car sa imi dea vreun indiciu despre cum eacum. dar.... cred in existenta e in glorie. insa dorul de ea, de ELLA e cumplit.
Ina B, mamica pentru Iunia Christa(8ani) si cindva, undeva in glorie, si pentru Ella Gloria(7 zile martie 2010).
Ufff...sa spun si eu ce am simtit?!Pai sa incep cu inceputul...in momentul cand a facut ultimul imfarct eram langa ea...ma tinea cu manuta ei mica de degetul aratator cand i sa oprit inimioara...am tipat,a venit medicul de garda care ma rugat sa merg la salon si sa il las sa isi faca meseria...au urmat 4 ore de cosmar,de asteptare in care ceva imi spunea parca ca totul sa sfarsit...dar nu am vrut sa cred.La finele celor patru ore o asistenta cu ochii in pamant si o expresie a fetei care imi sugera inevitabilul mi-a spus ca sunt chemata de domnul doctor.Era un culoar lung de aprox 4 metri de parcurs pana la salonul in care era Ioana mea mica...in tot drumul pana acolo o intrebam pe asistenta cum este,daca e bine ,dar ea nu avea nici un raspuns....odata ajunsa acolo....teroare...medicul impreuna cu o alta asistenta o resurcitau inca,o intubasera si m-au chemat sa imi dau acordul sa se opreasca manevrele de resurcitare.A fost cumplit!!!Dupa cate-va momente de tacere( care mie mi-au parut o vesnicie )am dat scurt din cap acceptand.M-au trimis din nou la salon si nu m-au lasat sa stau acolo pana cand nu i-au scos tubul...apoi am revenit,am luat-o in brate...i-am vorbit,am implorat-o sa deschida ochii dar nu ia mai deschis...as fi vrut sa tip,sa urlu,dar nu era cu putinta...eram intr-un salon in care mai erau 3 copilasi in suferinta.A trebuit sa imi reprim durerea si...am stat asa cu ea cate-va ore bune...pana ce intr-un final am gasit puterea sa il sun pe sotul meu sa vina de la Tg Jiu la Bucuresti....am mai stat cu ea inca aprox 30 de minute pana ce a venit mama.I sa dat voie sa o vada si apoi sfarsita si sleita de puteri am plecat de la spital.Se intampla sambata noaptea...duminica au bagat-o in morga si nu am mai putut sa o vad...decat marti seara cand intr-un final am ajuns cu trupusorul ei neinsufletit acasa,la Tg Jiu.Odata ajunsa aici am dat frau liber durerii...am plans,am tipat si am strigat-o pana la epuizare...si uneori am impresia ca nu m-am oprit inca... Mi-e foarte dor de tine Buburuza mea mica!!
Ultima oară modificat de friendly_stefania pe 27 Mai 2010, ora 17:03, modificat 1 dată în total.