"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Ultimele 20-25 de minute din viata fetitei mele am fost langa ea ... duminica aceea la 7:45 dimineata am fost pt prima data chemata la dna dr. Am fost anuntata, ca niciodata pana atunci, ca starea ei s-a inrautatit ... am crezut ca pic jos, nu stiam ce sa fac ce sa zic, in acea zi mi s-a permis sa vin la ea oridecate ori vreau, din pacate intre ora 11-12:30 nu am fost desi inainte de acea ora am tot mers la ea, tot la 30-40 min. Cand am fost la 10.30 dna dr de garda, cea cu care am si nascut-o imi zicea ca poate ar fi mai bine sa nu vin atat de des ca nu fac decat sa imi fac rau, vazand in permanenta desaturatiile si scaderile de puls... acum regret ca am ascultat-o, asa cum regret ca am mers la biserica sa ma rog si nu am stat acolo langa ea. Nu regret ca m-am rugat, dar regret ca in acele ore starea ei s-a inrautatit cel mai mult, iar eu nu am fost langa ea. La 12.30, 13.30 am fost la ea, era tot mai rau, nu o recunosteam dnele dr stateau si analizau ce s-a intamplat cu ea, era bine pana in acea zi ... la 13.55-14.00 am cazut in genunchi si m-am rugat scurt si din suflet, ca doar 5 minute mai tarziu sa vina dna dr personal dupa mine sa imi zica ca inimioara ei cedeaza, am stat cu ea, am filmat-o, o incurajam sa lupte, ii spuneam ca o iubim mult, si ca va ramane primul nostru copil orice ar fi, ca vine in curand tati, multe ... doar sa ii dau putere sa lupte, o mangaiam, incercam sa nu plang desi sufletul simteam cum este de ravasit, ma rugam cu speranta ca va fi bine, apoi incet, incet ea isi traia ultimele clipe. Cand dna dr i-a ascultat inimioara a 2-a oara, nu se mai auzea... am crezut ca visez si speram inca ... atunci dna dr a chemat-o pe asistenta sa o deconecteze pe micuta mea cateva secunde de la oxigen sa vedem sigur ca poate mai exista batai de inima doar ca sunt acoperita de oxigen ... si din nou speram ... din nou inima mea incepea sa creada ... dar nu a fost asa ... inimioara ei a incetat sa mai bata la ora 14.30. Atunci a venit asistenta si s-a ocupat de ea, am cerut sa fie tinuta asa pana cand apare sotul meu ... dar de fapt eu mai speram ... au pastrat-o in incubator si cu oxigenul pus. In acele prime minute dupa ce ea devenea ingeras, am intrebat-o pe asistenta"mai are rost sa sper?", n-am sa uit cum m-a privit si mi-a spus ca daca se intampla ceva atunci e doar o minune de la Dumnezeu... si nu a fost. Am mai stat langa ea cateva minute si inca speram si inca vroiam sa o vad ca se misca ... sufletul meu plangea dar mintea era blocata in acea speranta ... Am iesit de pe sectie ... tin minte ca era plin de lume la vizita ... si eu plangeam de durere, era o durere de nedescris in cuvinte ... nu vroiam sa cred, l-am sunat pe sotul sa ii spun, era pe microbus sa vina la noi si dintr-o data l-am auzit cum plange, simteam ca se rupe sufletul in el, in mine... imi era teama foarte teama pt el ... sa nu pateasca ceva ... l-am asteptat. Apoi dupa ce a venit, ne-am strans in brate si am plans... am mers impreuna la ea, a mangaiat-o si sotul pt prima data. Am rugat asistenta sa mi-o dea in brate, a curatat-o, i-a pus un scutecl nou, am vazut-o pt prima data goala, a masurat-o pt prima data, a infasurat-o intr-un pled si mi-a dat-o... au fost sentimente contradictorii... imi tineam pt prima data puiul in brate, eram fericita si in acelasi timp distrusa ... inca speram ca se va trezi, cum in adancul sufletului meu mai sper si acum. Au fost atat de scurte acele clipe ... ea trebuia sa fie dusa la morga cu mai mult de o ora inainte din acest motiv nu am putut sta f mult cu ea, asa in brate, dar cred ca si daca as fi stat ore in sir, tot mi s-ar fi parut doar o clipa.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
DOAMNE,draga mea Monica...cand ma gandesc ca peste cateva zile Andrei ar fii implinit 2 anisori ca si puiul meu Razvanel...Nu mai pot sa ma opresc din plans...Stiu ca te asteapta o zii grea.Si eu am trait-o pe 5 august...Si Razvanel s-a nascut inger ca si Andrei si tot 2 anisori ar fii implinit...am sa ma rog pt tine si pt ingerasul tau...Te imbratisez cu drag si te rog sa fii tare !
Symyna,mama ingerasului Razvan-Cristian nascut inger la 05 august 2008
Buna intrebare...dupa operatie cand m-am trezit prima intrebare a fost " ce imi face fata..." cand mi-au spus ca nu mai este am intrat in soc de se zgaltaia patul cu mine si cu toate firele la care eram conectata..m-au sedat din nou...insa nimic nu mai m-a putut linisti sau adormi...am plans cu lacrimi amare...si inca plang... Mi-e tare dor de tine iubita mea
Intr-adevar, este un subiect destul de delicat, pentru toate persoanele, dar mai ales pentru mamicile de ingerasi. Eu nu am indraznit nici in momentul de fata sa o intreb pe mama ce a simtit in acel moment? Care a fost primul ei gand, cand doctorul i-a spus ca bebele ei, a murit in burtica? In schimb, imi amintesc de parca ar fi fost ieri, ce durere apasatoare am simtit, cand am aflat vestea. Tata a intrat in casa si mama dupa el. Ma priveau amandoi oarecum ciudat. Pareau a fi, nu doar tristi.. si si speriati. Am inteles mai tarziu ca, probabil erau speriati de ce reactie urma sa am. I-am intrebat daca s-a intamplat ceva, apoi tata m-a rugat sa fiu ascultatoare, si sa merg in camera cu ei, pentru ca trebuie " sa discutam" . Ma intrebasem daca facusem ceva rau, pentru ca acest " sa discutam" era folosit de obicei , cand eu faceam vrea prostie . Dar de data aceasta nu mai era vina mea. Nu era vina nimanui, doar a vietii? M-am asezat pe pat, si tata mi-a spus, fara prea multe urme de blandete in ton " Este o problema cu surioara ta." Am intrebat cu vocea tremurandu-mi daca e posibil sa moara, apoi , izbucnind amandoi in plans, mi-au spus ca a murit deja. Si Doamne, cata durere am putut simti atunci. Cate vise au putut fi spulberate in acel moment. Cate viitoare cantece de leagan au devenit mute, si cate viitoare plimbari cu caruciorul roz al iubitei mele Ariana, au devenit interzise. A fost ingrozitor, eram nedumerita si ma intrebam mereu " De ce?" . Ma rugam apoi seara la Doamne, Doamne, si ii spuneam ca, il rog sa faca o minune, sa ne-o trimita pe Ari inapoi, ca ii promit ca nu o sa mai mananc dulciuri in exces si ca o sa scriu frumos. A durat ceva timp pana am inteles ca Ari nu mai era deja in burtica, ca nu avea cum sa invie, ca tot ce a ramas din ea, se afla acum intr-un fel de sac menajer, aruncat cine stie pe unde. Si credeti-ma, sa accept realitatea a fost cea mai ingrozitoare durere. Sunt fata si ca orice fata, am trait povesti de iubire sau dezamagiri... Si au durut toate. Sunt om.. si ca orice om am trait privind in jurul meu, cum mureau oameni dragi, bunica si bunicul, strabunica mea apoi si unchiul meu. Toate au fost extrem de dureroase. Dar nu ca moartea surorii mele. Ea, era deja jumatate din mine. Eram atat de mandra ca aveam sa ii fiu sora mai mare. Imi imaginam cum o duceam la gradinita, cum ii faceam baita, cum ii cantam inainte sa adoarma. Atatea planuri si atatea vise s-au transformat atunci, intr-o realitate mult, mult prea dura. Si azi, imi amintesc de ea cu atata durere in suflet, si de fiecare data cand o fac, un sentiment de ura justificata imi curge parca prin vene. Si ma intreb : Cand o sa vina ziua in care vom putea schimba ceva? Cand, voi putea privi in jurul meu, si sa vad mame alinate macar putin de faptul ca si-au putut inmormanta copilul, ca nu a fost aruncat fara mila? Cand voi vedea mame, care au un mic loc, undeva... unde sa isi planga copilasul nenascut, unde sa ii puna o floare, sau sa ii spuna o rugaciune? Si trec clipe si oftez privind la acea zi atat de indepartata. Dar nu imi pierd speranta, de dragul ei... de dragul ingerasei mele si de dragul familiei pe care, din acest motiv ( si altele ) noi toate suntem impreuna, incercand sa schimbam destine!
"Nicio talpã nu este atat de micã,încat sã nu lase nicio urmã, pe lumea asta!"
Te iubesc, surioara mea, chiar daca esti departe... Chiar daca drumul Pamant - Cer, pe noi ne desparte. - Ingerasei mele, Ariana
Stiu perfect prin ce ai trecut si al meu inger s-a nascut cu o suferinta mare si cred ca de multe ori m/am gandit oare ii e mai bine acolo in cer , cred ca daca traia pe pamant multe ar fi indurat si mult ar fi suferit pt ca deja era condamnat de la nastere cu sufeinta, multe persoane imi ziceau si imi zic ca e mai bine asa ...dar ce stiu ei oare cum e mai bine, bine nu imi este mie pt ca sufar mult dupa ingerul meu Robert, micut omulet pt care l-am nascut si care a trait in suferinta 2 luni jumate.Dumnezeu sa il odihneasca in pace si pe micuta ta Maya la fel, ingeri nostri suferinzi
Stiu ca astazi e o zi tare grea pentru sufletul tau; lasa-ma sa iti fiu alaturi, sa iti trimit ganduri bune, o din suflet si sa iti spun, ca iti inteleg durerea si dorul.... Priveste catre Ceruri, Andrei este acolo, se uita la tine si te iubeste.
Som lin scump Andrei
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......