"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
20-decembrie-2008 noaptea/ ora 00-13 minute CE faci PUI MIC ? MAI TRECURA 2 ZILE in care iti simtii enorm de mult lipsa.........ma gindii mult la TINE si vorbii mult despre TINE AZI, si te simtii umpic mai aproape de mine......... mai fusei si azi sa termin de cumparat badiuri, si pijamalute ,si costumase,si ciorapei, strampisori, caciulite, fulare, minusele, niste zanganele , si mai luai si cite-un bebelus de jucarie,toate pt. acei copilasi de la centrul maternal , carora le voi da de pomana , pt. TINE PUIUL MEU AL MIC SI FRUMOS.... SPER SA-TI PLACA tot ce le luai lor IN MEMORIA SI IN AMINTIREA TA ..........ANDREYUTUL meu al SCUMP, mama TE IUBESTE TARE MULT SI TATI LA FEL ...SI NE ESTE TARE DOR DE TINE BUBULINA pt, ca ne lipsesti mult, mult de tot, .dar credem si speram din suflet ca acolo SUS IN CER, la DOAMNE-DOAMNE, unde estI TU, ESTI LINISTIT, FERICIT, IUBIT, INGRIJIT SI OCROTIT MULT, MULT MAI BINE DECIT AI FI FOST DE NOI, AICI PE PAMINT... IMI doresc din suflet sa nu mai duci lipsa de nimic ACOLO-N CERURI ,asa cum ai dus aici pe pamint...........primeste IUBIREA SI DRAGOSTEA noastra si BUCURA-TE de ea si FII FERICIT SI IMPLINIT CU EA , si da-ne daca poti putere si curaj sa mergem mai departe , si sa luptam sa TE ADUCEM INAPOI A DOUA OARA............ TE ROAGA MAMII MULT CALAUZESTE-NE gindurile si sufletele cum stii TUU mai bine.......vino-n visele noastre , si FA-TI simtita prezenta in vietile noastre ,si-n sufletele noastre,si-n casa noasta .....arata-ne ce ti-ar place, ce-ti doresti, ce-ti lipseste,ce sa-ti mai dam de pomana.... ca atit mai putem sa facem pt. TINE , sa TE CINSTIM cit mai mult si bine.///FIII cu noi.....urmeaza-ne peste tot , oriunde ne-am duce ....bucura-ne si fericeste-ne asa cum stii TUU mai bine. DE-ACOLO DE SUS ..........TE IUBESC ANDREI, PUIUL mamii al DRAG si-al SCUMP, si FRUMOS.....Mi-e dor de TINE.TE ROG coboara-n visul meu la noapte,atinge-ma, saruta-ma, da-mi un semn, ceva, orice.....alina-mi dorul....te rog din suflet........VREAU sa TE visez asa cum ESTI TU ACUM.......sa TE simt, sa TE AUD VORBIND , ca n-am apucat sa te aud vorbind......., ai plecat prea devreme, nici n-ai apucat sa-mi zici MAMA, sau TATA.........vinooo te rog, te astept cu drag ANDREI.......vinoo la mamii..... TE IUBESC MULT, MULT DE TOT, TE PWP DULCE SI TE ASTEPT......SI LA NOAPTE-N VISUL MEU........POATE VIIIIIII........... .......ora 24-35 .
este21-decembrie-2008 .............ora22-14 PUI mic ce dor imi e de TINE.........LIPSA TA transforma totul in ceva lipsit de sens, fara forma , fara culoare....... AM reusit sa-mi iau inima in dinti, si sa accept invitatia la munte a unor buni prieteni de fam., am reusit sa evadez 2 zile la munte , la STRAJA[20-si 21/ 12--2008] A fost multa zapada, a mai si nins putin , a fost multa lume,probabil a fost si distractie , ce-i drept,........... dar eu am fost cam absenta...asa m-am simtit Cu toate ca am mai fost de atitea ori acolo,inainte..........si de fiacare data era mare distractie.....si rezultatul fiind un wichend extraordinar.. petrecut la munte///DAR de aceasta data, mie mi s-a parut totul lipsit de viata, fara sens , toata aceasta [minunata excapada ] pt. altii...mie mi s-a parut foarte pustie, ceva insignifiant ..cu toate ca TU nu ai fost cu noi niciodata la munte.......de fapt ai fost, cind erai la mami in burtica anul trecut in 2007 , in octombrie, cind am mers la munte mai multi ,...... dar atunci, din burtica nu puteai vedea minunatiile de afara.....iar acumatit de mult ti-am simtit lipsa peste tot unde mergeam, si orice faceam, nu-mi placea ....lipsea ceva....absenta TA imi taia tot frumosul din fata ochilor si nimic nu mi sa mai parea placut, si se ducea tot cheful de plimbat, de privit, de admirat, de sanius, de tot.......DAR n-a fost in zadar aceasta iesire.pt. ca am mers sus la SCHIT. si TI-AM APRINS O LUMINARICA.........tot acolo unde m-am impartasit ultima data cind erai la mine in burtica....., si am aprin o luminarica si pt. ceilalti ingerasi care-au plecat la D-ZEU. mult prea repede , ca si TINE de altfel.......si m-am rugat pt. voi toti , pt. linistea si odihna voastra acolo SUS LA DOAMNE-DOAMNE... L-AM rugat pe D-ZEU si pe MAICA SF. si pe bunul ISUS ,sa aibe multa grija de voi toti, si de tine ANDREIUTUL meu FRUMOS, sa te-ngrijeasca,sa te ocroteasca,cum pot EI mai bine si sa te faca fericit, si sanatossss, si linistit..... ca o meriti puiule dupa cit ai suferit si-ai chinuit aici pe pamint.....macar acolo SUS IN CER SA NU DUCETI LIPSA DE NIMIC..........TE IUBIM mult , mult ANDREIUTUL NOSTRU TE PUPAMDULCE, si ne pt. SUFLETELUL TAU AL CURAT SI CALD, si te rugam SA AI GRIJA SI DE NOI, si sa ne dai demne sa ne arati ca esti cu noi mereu si pretutindeni.......MAMI si TAI YE IUBESC MULT, SI TE PUPAM DULCE SI TE-ASTEPTAM SA VII IN VISELE NOASTRE SI SA TE-NTORCI REPEDE INAPOI LA NOI ........NOAPTE BUNA PUI FRUMOS, SOMN USOR COPILUL MEU AL SCUMP SI DRAG........TE IUBESTE MAMI SI TE-ASTEPT CA MI-E TARE DOOORRRRRRRRR DE TINE.... ... ...ORA 22-11.
Draga mea, Corina draga! Numai nopti nedormite, numai zbucium... Linisteste-te, scumpa mea, Andrei nu mai sufera, nu mai simte nicio durere, e linistit! Tu stii asta, dar iti spun si eu: fiecare secunda a lui pe pamant era un chin, o suferinta. Dumnezeu a facut ca toate astea pt. el sa se opreasca, sa inceteze, cu pretul durerii tale, a voastre. Tu stii ca Dumnezeu l-a luat la El sa-i fie mai bine decat aici, pe pamant, sa fie usor si fericit. E foarte greu pt. noi cei ramasi aici sa intelegem ca Dumnezeu ii ia din bunatate si nu din egoism, ca cei ce pleaca sunt cei mai curati si nevinovati, poate noi, care ramanem in urma sa avem mari pacate ca sa purtam durerea toata viata ( eu nu sunt mama de inger, dar stiu ce inseamna plecarea mult prea devreme a unei persoane f. dragi). Poti spune ca mie imi vine usor sa vorbesc, ca oricum nicio pierdere nu se compara cu cea a propriului copil si ai dreptate, nu stiu exact ce inseamna si peste mine au trecut 19 si 22 de ani de la cele doua tragedii, dar plang si-acum....si totusi timpul asterne peste toate o perdea si estompeaza usor,usor....Asa ceva nu trece niciodata,doar te obisnuiesti, doar inveti sa traiesti mai departe,trebuie sa gandesti ca exista un loc in care vom fi cu totii impreuna...candva...Altfel ne-am pierde mintile. Sunt cu sufletul alaturi de tine, de voi...
Buna, draga RALUKUT , simultumesc pt. incurajare...............stai linistita , si nu-ti face atitea probleme de constiinta, nu e neaparat nevoie sa fii si tu mama de inger, si nici eu nu am niciun drept sa te judec pe tine pt. pierderile celor dragi tie.......ai dreptate fff mare cind recunosti si tu ca nicio alta pierdere nu se compara cu cea a unui COPIL,dar dar rezultatul [ DUREREA] e acelas cind cineva ne moare, si suferinta e tot pt. toata viata......important este sa ne pastram in continuare omenia in noi , si sa stim sa le fim alaturi cu sufletul si cu gindul semenilor nostrii,si tuturor celor care trec prin traume de genul asta........si mai ales UNOR MAME DE INGERI cum suntem noi majoritatea celor din FAM. E.M.M.A.......DUMNEZEU sa te ocroteasca si sa fie cu tine mereu si cu sufletul tau bun si cald, si sa-ti spele durerea , si sa ti-o stearga daca poete,.....daca nu sa-ti dea f multa putere si tie pt. a putea da si tu mai departe la rindul tau altora .ca esti tare sufletista si sensibila..........MA pt cei plecati de linga tine, sa le fie somnul linistit si lumina vesnica........... ..AMIN. .. IAR tie iti urez multa sanatate ,fericire si un calduros LA MULTI ANI.....TE SI TE CU DRAG..... . CORINA, MAMA ANDREI.........
Draga Corina, sunt alaturi de tine , de durerea si disperarea ta, stiu ca acum rana din suflet este prea adanca si sangereaza prea tare , pentru a fi alinata prin cuvinte, dar sa stii, ca aici, vei avea cel mai mare sprijin si ajutor...caci , iti sunt alaturi mame care cunosc atat de bine suferinta prin care treci si totusi cuvintele calde si sincere, intelegerea si compasiunea lor, ajuta atat de mult si constituie un adevarat balsam sufletesc ...poate ca acum nu vei simti imediat acest lucru, dar faptul ca cineva este alaturi si te intelege , simte durerea sufletului, te va ajuta in curand, si iti va strecura mangaiere in inima indurerata. Domnul sa-ti fie mereu alaturi , sa-ti trimita putere, curaj si liniste in suflet. Iar atunci cand te gandesti la ingerasul tau , Andrei, gandeste-te ca acum el este in cea mai frumoasa si plina de lumina lume ...cea a ingerilor cerului, acolo, de unde a disparut toata suferinta si durerea... Dumnezeu sa te ajute si sa te mangaie !
ANDREI, puiul meu frumos.......Azi la 12-25 mi-as fi dorit sa fii aici, cu mine ,sa-ti urez la multi..ani....sa te string in brate, sa te pup sa-ti dau un cadou...........in loc de toate astea, ti-am dat de pomana un pachet.......si ti-am aprins luminari..........si-am plins. si m-am rugat pt. SUFLETELUL TAU...........DRAGOSTEA MEA A MICA ........ ti -am sarutat pozele, si te-am;dansat ; tot cu pozele........te-am tinut stins la pieptul meu.........si mi-am dorit sa simti toata dragostea mea, si cred c-am reusit sa te fac sa simti tot.......si dansul nostru ca altadata, si sarutarile mele pe care ti le dau ori de cite ori mi-e dor de tine, si-ti vorbesc la fel de des........zi de zii , si seara de seara........bubulina mea a mica si iubita...........eu stiu ca tu m-auzi tot ce-ti spun, si simti tot ce simt eu pt. tine, puiul scump si drag al sufletului meu........AZI, acum., ar fi trebuit sa ai 11 luni 5 ore si 30 de minute.........numaratoarea TA a-nceput invers........iar mama ta in loc de la multi ani, iti zice-- SA TE ODIHNESTI IN PACE SI SA-TI FIE SOMNUL LINISTIT, INGERASUL MAMII SCUMP SI DRAG........... TE IUBESC PINA LA CER SI-NAPOI......ANDRUSCA MICA.......AI GRIJA DE EL DOAMNE SI DE NOI..........AMIN.......... ........... CORINA, MAMA INGERASULUI ANDREI
Buna, Corina draga! Scumpa mea, ...priveste spre Cer zambind, pentru ca ingerasul tau dulce, Andrei, te priveste si va fi foarte linistit daca va observa un zambet pe chipul drag al mamei lui. El vede cat esti de iubitoare, aude cand ii vorbesti si...iti simte toate gandurile, draga mea. Te imbratisez si iti multumesc pentru tot frumosul pe care ni-l daruiesti de cand esti printre noi. Pentru sufletul tau frumos, pentru inima ta buna si iubitoare, pentru modestia si curajul tau, iti daruiesc din suflet, Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi, cu mare drag, Nicoleta. Numai bine, Dumnezeu sa te ajute!
NU STIU CUM SE FACE CA TOCMAI AZI INTR-O ZI DE 8 SA VINTRU IAR PE ACEST TOPIC..........DAR MI-A FACUT PROBABIL BN...........CIND ITI VAZUI POZA INDOLIATA PE MARGINE.........CUVINTE TITLULUI ''' ANDREI A DEVENIT INGERAS''' IMI SFISIARA ...........PUIUL MEU, AZI AR FI TREBUIT SA FII CU NOI, SA SARBATORIM CEI 2-ANI DE CIND TE-AM BOTE, ZAT SI NOI DE PARINTII TAI DE CIND NE-AM CUNUNAT RELIGIOS........OOOOOFFFFF DOAMNE, ATITEA DATE, SI-ATITEA ZILE FARA TN..........DE CE NUMARATOAREA ZILELOR SI-A DATELOR S-A SKIMBAT IN RAU, DE CE ANDREIUTUL MAMII AL MIK SI FRUMOS CU OKISORI ALBASTRII...............DE CE NU TE POT AVEA, VEDEA, SIMTI, ATINGE, MINGIIA.......DE CE DD A FOST ATIT DE NEMILOS CU TN.......... CU NOI ACESTA ERA JURNALUL MEU PT TN PUISORUL MEU, PINA SA STIU,SA-NVAT SA INTRU PE ACEASTA ORGANIZATIE SA-TI SCRIU, PINA SA PRIND CURAJ SI PUTERE SA INTRU AICI ITI SCRIAM APROAPE NOPTE DE NOAPTE INTR-UN CAIET.........IAR APOI AM INCEPUT SA TRANSCRIU DIN CAIET AICI............ DOAMNE , ACUM SIMT O DIFERENTA A TIMPULUI, A DURERII, A TRAIRILOR SI-A SENTIMENTELOR DE-ATUNCI SI DE ACUM.......... MA DOARE SI SI-ACUM, DAR PARCA ALTFEL, SI NUNTELEG DE CE.........AI FOST , ESTI SI VEI RAMINE COPILUL SUFLETULUI MEU.........ANDREI AL MEU AL MIK SI FRUMOS CU OKI ALBASTRII.......GHIOCELUL MEU DE IARA AL MIK SI PARFUMAT..............BUBULINA MEA A SCUMPA DRAGA SI IUBITA........ACUM 2-ANI LA NUNTA MEA AI FOST PRINTISORUL MEU, CAVALERUL MEU..........OOF DOAMNE CE COPIL FRUMOS, CUMINTE SI DRAGALAS AM AVUT.........SI-ATIT DE KINUIT DE D-ZEU........SI DE OAMENII RAI SI INDIFERENTI..........PUIUL MEU ... CE DOR IMI ESTE DE TN COPILUL SUFLETULUI MEU....... TE IUBESC ANDRUSCA MEA A MIK SI FRUMOASA CU OKI ALBASTRII, MEREU TE VOI IUBI BAIETELUL MEU CUMINTE.........SOMN USOR INGERASUL MEU PAZITOR...
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
Am intrat hotarata sa iti scriu cateva cuvinta sa te incurajez... dar..... nu pot.... nu pot.... pot numai sa alaturi de tine. Si mai pot sa-ti spun ca acum, dupa ce am vazut reportajul cu tine si cu Stefania, si poza lui Andrei, pot spune ca Andrei semana cu tine Iarta-ma daca te-am suparat si mai tare, dar era asa de dulce, asa de scumpic... ma gadesc ce Ingeras dulcic si scumpic e acum... imbracat in alb si cu ochii aceia atat de frumosi, de un albastru pur... Corina, ai un Ingeras superb, care te protejeaza si care te va ajuta sa mergi inainte cu Speranta si Credinta. Andrei, Ingeras frumos, multe si
MULTUMESC DIN SUFLET MONI DRAGA........... D-ZEU SA NE AJUTE PE NOI TOTI PARINTII DE INGERASI, CACI FIECARE ARE UNUL SAU MAI MULTI INGERASI LA DD SI TOTI INGERASII NOSTRII SUNT FRUMOSI,''' MULT PREA FRUMOSI SI MULT PREA BUNI PT ACEASTA LUME''' SANATATE MAXIMA ITI DORESC MONELU DRAGA MULTA LUMINA, DRAGOSTE SI PT SCUMPII NOSTRII INGERASI DIN CERURI.
''''''' Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
Dragii mei Imi este foarte greu sa scriu aceste randuri. Nu am aflat de ingerasul vostru decat sambata 19.05.2010. Nu pot sa descriu durerea ce ma cuprinde de atunci incoace. Plang in continuu. Nu ma pot stapanii. Ma doare asa de rau inima nu ma mai pot controla..... Imi pare asa de rau ca nu am stiu de micut la timpul potrivit...... Vreau sa va spun ca sunteti niste oameni minunati si ca viata mea s-a schimbat total. Ma bucur de fiecare clipa laturi de copilul meu pe care il intristez acum In fiecare zii de atunci deschid calculatorul ca sa-l vad si plang incontinuu nu ma mai pot stapani. Nici din casa nu mai pot sa ies de jale. Nu pot sa-mi explic cumplita tristete ce ma cuprinde incontinuu necontrolat, nici nu mai am aer sa respir parca este copilul meu. INGER BLAND SI GREU INCERCAT sper sa pot vorbii cu voi sa-ti spuneti ca sunteti bine si ca o sa-i faceti un fratior prin care sa traiasca si Andrei. O particica din el va traii cu siguranta Va las cu bine
MULTUMIM DIN SUFLET CLERY DRAGA.......SA SPERAM CA DISTANTA MICA DINTRE NOI NU V-A DEVENI O BARIERA CARE SA NE IMPIEDICE SA NE PUTEM CUNOASTE INTR-O BUNA ZI SI SA PUTEM STA LA UN PAHAR DE VORBA.... SA VA TRAIASCA COPILASUL SI SA FITI CU TOTII SANATOSI SI-MI PARE NESPUS DE RAU CA PRIN DESCOPERIREA POVESTII LUI ANDREI TE-AM INTRISTAT ATIT DE RAU............CUM A FOST CAZUL NOSTRU SA STIII CA SUNT ZECI DE ALTE CAZURI IN TOATA TARA SI SUTE IN LUME........... DOMNUL SA FIE CU VOI SI SA VA CALAUZEASCA MEREU...
''''''' Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
Draga mea Corina Am cautat peste tot unde ti-am scris sa vad daca ai vazut macr unul din mesajele scrise de mine. Nici nu stii ce inseamna pentru mine faptul ca mi-ai raspuns. Astazi baietelul meu implineste 5 luni si mi-am propus sa nu plang.... . Dar nu pot... Am inceput de azi dimineata si continui intr-una. Viata este asa de nedreapta si eu care credeam ca am greutati.....Este greu sa plangi pe cineva pe care nu l-ai cunoscut... nu ai nici o amintire.... doar poze si vorbe dar pentru mine este mai mult decat suficient.... lumea nu intelege toti spun ca nu vor sa auda si eu plang singura un INGERAL SCUMP SI CHINUIT. Esti o norocoasa ca l-ai cunoscut si ca esti mama lui. Sa nu te intristezi ca iti scriu sa stii ca il iubesc ca pe copilul meu. Aseara am iesit si eu din casa si am aprins lumanari pentru sufletelul lui si m-am rugat pentru el mult. da sper ca intr-o buna zii sa ne putem vedea si sa povestim. va pup dulce
DA CLERY.....POATE CA SUNT O NOROCOASA CA L-AM AVUT TIMP DE 9-LUNI--8--ZILE--11--ORE--SI--20--MINUTE IN VIATA.........SI-AM STRINS CITEVA AMINTIRI........DAR.......... TOATE ACESTE AMINTIRI MA FAC SA MA SIMT VINOVATA CA POATE AR FI TREBUIT SI-AR FI FOST MAI BN SA NU SE NASCA , DECIT SA KINUIE ATIT DE MULT, CIT A KINUIT EL PE-ACEST PAMINT........SI.......PT CE??????? PT A AVEA EU DOAR NISTE POZE SI NISTE AMINTIRI PE CARE SA POT SA PLING???? MI SE PARE MULT PREA MARE PRETUL PLATIT, SUFERINTA LUI ANDREI DOAR PT MN SA AM PT CE PLINGE. MULTE MULTUMIRI PT INCURAJARILE TELE SI-UN SINCER SI CALDUROS ''' LA MULTI ANI !'' COPILASULUI TAU, MULTA SANATATE SI SA VA BUCURATI DE EL IN FIECARE CLIPA DIN FIECARE ZI A VIETII VOASTRE......PUPECEI SCUMPO.
MI-E TARE DOR DE TN BAIETELUL MEU CUMINTE SI FRUMOS CU OKISORI ALBASTRII.............NESPUS DE DOR BUBULINA.........MAMA TA SE ROAGA SI TE ROAGA SEARA DE SEARA SI ZI DE ZI SA-MI VII MACAR IN VISE SA TE MAI VAD, SA TE SIMT, SA TE ATING....SA-TI AUD GLASCIORUL CRISTALIN.....COPILUL SUFLETULUI MEU..............DRAGUL MAMII PRINTISOR FRUMOS.......ANDRUSCA MEA A MIK SI GINGASA CU OKI ALBASTRII............TE IUBESC PINA LA CER SI DINCOLO DE EL SI INAPOI.........MAMII ITI TRIMITE MULTA LUMINA VESNICA SI
''''''' Corina , mama ngerasului ANDREI NANU '''''''
Ataşamente
ASA TE AM IN MINTE BAIETELUL MEU FRUMOS....ASA ERAI CIND NE-AM DESPARTIT PT TOTDEAUNA...TE IUBESC BUBULINA MEA A MIK SI FRUMOASA..
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
TE IUBESC MULT INGERASUL SCUMP SI DRAG..........KIAR SI ASA .....TU ORICUM AI FI VEI RAMINE PT MN CEL MAI FRUMOS SI GINGAS COPILAS CU CEI MAI MAI FRUMOSI OKISORI ALBASTRII........TE IUBESC ANDRUSCA MEA LUPTATORUL MEU PINA LA SFIRSIT...... SI TE ROG ASCULTA-MI SI DA-MI UN SEMN, SAU VINO-N VISELE MELE PRINTISORUL MEU........TRIMITE PE CINEVA SA-MI POVESTEASCA , CA TE-A VISAT SI CUM ESTI BN SI VESEL SI VORBARET CA MAMICA TA........ SA TE JOCI FRUMOS PUISOR SI SA NE CALAUZESTI SUFLETELE SI GINDURILE NOASTRE ALE PARINTILOR TAI........TE IUBIM ANDREIUT MAMII SI TATII..
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
azi, in zi de 7-----zi in care te-am adus pe lume......azi la 12-25 ai fi implinit 2 ani si 5 luni.....dar din pacate nu mai esti cu noi de 19-luni 3-saptamini si-o zi in amintirea Ta , azi in aceasta trista zi de 7-07-2010 in loc de ''La multi ani !''iti dedic aceasta poezie tie ingerasul meu pazitor....ANDREI al mik si frumos cu cei mai senini oki albastrii.......
******* Ingerasul Meu *******
Ai fost si vei ramine , ingerasul meu iubit Tot ce am mai drag pe lume , visul meu neimplinit ! Sufletu-ti nu-i pt mine , e prea bun si mult prea sfint E cit 7 de-ale mele...Doare dar trebuie so spun ! A mea inima murdara , coplesita de pacat Nu te merita pe tine , stiu , dar nu m-am resemnat . Amintirea nu-mi da pace , visele ma coplesesc Gindul meu e doar la tine , viata mea ti-o daruiesc ! Sufletu-mi plinge zi de zi numai de dorul tau Izvorul inimii-a secat de-atitea lacrimi ce-am varsat . Ma-ntreb de TU copile stii sau simti a mea durere , De chipul meu de-ti amintesti cu drag sau neplacere !?! Eu inca sper ca intr-o zi sa vii la mine Doar o secunda daca-ar fi , cit pentr-o viata te-as iubii ! Si-apoi , sa ma trezesc subit cu ochii inlacrimati , Sa realizez c-a fost un vis...nimic nu sa-ntimplat !!! ............................................................................................................ Dar stiu ca nu fost doar un vis.....te-am dorit, te-am primit, te-am avut, te-am hranit, te-am spalat........si-am incercat sa te protejez atit cit am stiut, poate si cit am putut...........sau poate ca trebuia mai mult.....tot ce stiu eu este ca am avut ocazia si sansa de a-ti da a doua oara viata......prin acea bucatica de ficat cu care ai mai trait inca 9--zile de viata.......poate si acele 9-zile de viata au fost tot un kin pt tn, nu am de unde sa stiu asta............acum, azi......tot ce stiu este ca mi-e nespus de dor de tn si ca te iubesc pina la cer si dincolo de el si inapoi...........TE IUBESTE MAMII MULT ANDRIUTUL MEU AL MIK SI FRUMOS CU OKI ALBASTRII......... multa lumina vesnica si cele mai frumoase ........mamii
''''''' Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
Corina , Andrei sitw sigur , ca daca ar fi sa dai timpul inapoi ai incerca si mai mult sa-l salvez , el stie ca ai fi fost in stare sa-i dai si viata ta in schimbul vietii lui aici pe pamant !!
Nu pot sa-ti spun eu daca asa a fost sa fie , daca a fost prea tarziu , daca asa a hotarat singur ca trebuie sa plece ...Stiu ca atunci cand va veti intalni iti va spune de ce anume a plecat asa devreme !! Pentru printul tau cu ochi albastri , un pupic dulce si mii de flori !
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
ANDREIUTUL MEU AL MIK SI FRUMOS CU OKI ALBASTRII TE MAMII FFFFFFFFF MULT SI ASTEPT SA-MI FII ALATURI AZI, SA-MI DAI PUTERE SI LINISTE, SI-UN SEMN CIT DE MIK CA NU SUNT SINGURA ORIUNDE AS MERGE SI ORICE-AS FACE, TE ROG COPILUL SUFLETULUI MEU......SI PRIMESTE DE LA MAMII MUUUUUUULTI O DE DOR SI MULTE SI LUMINA VESNICA CARE ARDE MEREU PT TN BUBULINA MEA A MIK SI GINGASA TE IUBESTE MAMII ANDREI..
'''''''' Corina , mama ingerasului ANDREI NANU '''''''
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''