"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Dragele mele, va multumesc pentru aceste raspunsuri scrise atat de pozitive. Multumesc tuturor care-si iau timpul sa citeasca.Voi reveni in curand cu raspunsuri la intrebarile puse insa in urmatoarele 2-3 zile nu voi reusi din lipsa de timp.La sfarsit de ianuarie scriu mereu notele de plata ptr. cliente si asigurari ,ramase de anul trecut. cu mult drag va las si va doresc o duminica de iarna frumoasa Annemarie
Buna seara , sunt din nou inapoi pe forum dupa absenta de cateva zile. Bine v-am regasit ! Intai sa raspund intrebarilor,da ? Draga Corina , ai scris:"am avut un vis in care am luat un bebe in brate ,dar asta ,pentru ca am cerut sa-mi iau ramas bun de la el bebelus,pentru ca eu nu l-am tinut niciodata in brate." Asa este : fiindca ti-ai dorit sa-ti poti lua ramas bun l-ai visat bebe.Insa dupa ce ti s-a indeplinit dorinta, l-ai visat asa cum este: suflet mare. In dimesiunea cealalta nu exista varsta ptr. ca nu exista timp asa cum il percepem in dimesiunea noastra.Si in plus baiatul tau a dorit sa-ti explice ca el este o esenta individuala. Nu este un ingeras zambitor , fericit , gangurind la picioarele unui varstnic personalizat, cum deseori ni-L imaginam pe Dumezeu, ci este o energie puternica ,luminoasa, evoluata, co-creatoare, atemporala , care a facut experienta unei vieti pamantene scurte acum ( alteori mai lungi ) pentru simplul dar marele motiv de a grabi evolutia si intelegerea multor oamani. Dar prin suferinta il legati de voi si el nu-si poate continua munca alaturi de Creator. Si are mult de munca , sa stii. Se intampla foarte multe cazuri in care zeci de ani de zile parintii, prin suferinta lor nu-si lasa copii sa plece. In acest fel stagneaza si ei si si sufletul care le-a fost copil.Imaginati-va un vultur in toata puterea, dornic sa zboare sa vada totul de sus , sa se inalte. Stapanul sau insa -de frica ca nu se mai intoarce din vazduh- il tine legat cu lantul de Pamant. Cum credeti ca se simte ? Lasati vulturii sa zboare!Aici pe Pamant le-ati dat radacini, in Ceruri au nevoie de aripi , nu de lanturi.
Draga Luminita ai scris:"De atunci nu am mai simtit-o pentru ca am tot plans neincetat." Singura ti-ai dat raspunsul. Asa este : cand plangem neincetat de durere emitem energie emotionala de o frecventa foarte grosiera care face imposibila apropierea celor de frecventa subtila inalta. Este vorba de o incompatibilitate energetica. Personal cred ca fizica cuantica este cea mai apropiata de a da explicatii stiintifice , insa si in Romania aveti autori care au un bogat documentar fotografic pus la dispozitia publicului cititor pentru a demeonstra aceasta afirmatie.Cine are harul de a face astfel de fotografii ( o aura proprie cat de cat magnetica) si cunoaste limbajul culorilor subtile isi gaseste singur raspunsuri. Dar va recomand sa citit si sa vedeti fotografiile din cartile autorului Florin Gheorghita. Poate chiar aveti astfel de fotografii - copii vostri plecati fiind globuri stralucitoare de lumina- si nici nu stit.
Anemarie bine ai revenit! Ma bucur sa vii printre noi! Imi face bine sa te stiu aproape de sufletele noastre! Iti multumesc ca iti faci timp sa ne scrii. Nu stii, adica cred ca stii, ce revelatii puternice au produs pentru mine (cel putin, dar sunt convinsa ca pentru multi pariti de Ingeri), mesajele postate de tine. De cand am citit mesajele tale, Iubirea a invins durerea. Cred ca e normal ca durerea sa ramana vesnic in sufletele noastre, dar e controlata si mult inferioara dragostei care ne inunda sufletele. Eu efectiv am un zambet linistit pe buze si in suflet, ori de cate ori Serban apare in gandul meu, iar in ultima perioada e mai tot timpul in gandul meu, dar il simt ca o liniste interioara, ca o impacare... vai ce greu e de exprimat in cuvinte sentimentele acestea... si ce usor se pot exprima sentimentele de suferinta, disperare, tristete, ura... interesant... Te cu multa admiratie, respect si mare, mare drag.
""Sa nu lasati niciodata ca durerea sa devina mai mare dacat Iubirea“ sunt cuvintele lui Robert." am scris intr-unul din mesajele mele. Cel tarziu acum cand sunt postate pe pagina EMMA atat de vizibil, sunt datoare sa va relatez imprejurarile in care le-a "spus".Poate asa voi sensibiliza , ca atunci cand cineva apropiat pleaca in alta dimensiune sa ascultam ceea ce percepem. Dar s-o iau de la inceput. Multi dintre cei care citesc acum stiu cum este sa fii nevoit sa faci treburi organizatorice in zilele care urmeaza plecarii. Asa a venit si la noi ziua in care trebuia sa ne hotaram ce sa scriem in anuntul despre moartea fizica a lui Robert. Sigur ca domnul de la institutul de pompe funebre a fost foarte interesat sa ne ajute ,insa eu am considerat ca nu pot copia un text oarecare pentru anunt si mai am nevoie de o noapte. Robert a plecat intr-o sambata dimnineata si joi avea sa fie inmormantarea. Cel tarziu marti dupa masa trebuia sa fie anuntul la redactia ziarului local. Sotul meu si cu mine in fiecare dimineata ne-am trezit la ora in care Robert a cazut si plangeam pana la ora in care a plecat din trup. Dar era prima data ca am plans cu atata disperare:pur si simplu m-am intrebat cum vom putea suporta toata durerea . Mi se parea ca mi se cere imposibilul .Sotul meu plangea si el si la un moment dat stateam in picioare si plangeam amandoi cu disperare tinandu-ne in brate. Deodata amandoi l-am perceput pe Robert langa noi imbratisandu-ne concomitent: un brat dupa gatul meu , unul dupa cel al sotului. Atunci l-am auzit spunand: "Sa nu lasati niciodata ca durerea sa devina mai mare decat iubirea " . La care eu am intrebat mirata, in gand: " Si asta cum functioneaza ?" Raspunsul a venit inainte de a termina eu de gandit intrebarea: " Uite mama, de ani de zile iti controlezi voit gandirea.Trebuie doar acum sa aplici acelasi mod pentru emotia durerii. Atunci cand apare, s-o transformi in cea a iubirii". Am cazut de acord ca acest mesaj a lui Robert sa fie pe anuntul din ziar. de atunci o multime de oameni au facut referire la el si au primit speranta si ajutor in suferinta lor. Este o lectie de viata , transmiterea ideii unei necesitati indispensabile evolutiei spirituale: controlul asupra corpului emotional. Sigur ca este necesar sa avem si sa traim emotiile noastre , dar este la fel de necesar sa le putem stapani la nevoie. Va invit s-o faceti si veti vedea cat de mult vi se va transforma viata ! Asa sa fie. Va imbratisez cu emotia IUBIRII pure care este mult mai puternica decat orice durere pe aceasta planeta Pamnat ,in care facem experienta dualitatii. Annemarie, mama lui Robert si a lui Dominik Va doresc o duminica plina de pace.
Ce zguduitor !!Am retrait intr-un fel zilele mele dureroase..tie ti- a vb Robert ,pentru ca relatia voastra si faptul ca tu esti mai evoluata spiritual i-ai perceput mesajul..Eu l-am simtit ,ma rugam din tot sufletul sa -mi aline sufletul,sa-mi arate cum sa-mi traiesc viata fara el,fizic ..Sa-mi dea un semn..La inceput a venit ,fara sa-l percep prea bine pentru ca durerea nu-i dadea voie sa se apropie prea mult ,dar ma trezeam dimineata cu o mare liniste in suflet ,sau cand eram la cimintir il simteam foarte aproape de mine si cand plecam de acolo stiam ca este cu mine..Apoi au venit visele ...Si linistea..pacea ..impacarea..acceptarea situatie...in schimb contactul cu el spiritual,este atat de minunat incat nu as mai vrasa o lacrima plina de durere ,sau sa simt atata suferinta..pentru ca stiu ca as pierde acest sentiment minunat,aceasta traire extraordinara!! Ii multumesc in fiecare zi ca nu mai agonizez ,ca durerea ce o simteam atat de densa ,apasatoare,sufocanta a disparut ,ca mi-a aratat ca dincolo de moarte este viata ,o viata atat de minunata!!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Si pentru familia mea , mai ales pentru mine , plecarea Alinei in lumea ingerilor ...a insemnat un moment cumplit de greu , dureros ...cu neputinta de descris in cuvinte ...doar voi mame care a-ti trecut prin aceste clipe stiti ce inseamna ...suferinta fara margini, lacrimi nesfarsite , durere si un dor imens in suflet ... Dar printre toate acestea simteam uneori o prezenta nevazuta care ne mangaia , ne strecura liniste si alinare in inima. La un moment dat , imediat dupa pierderea Alinei , atat eu cat si mama mea am simtit mangaierea si apasarea unor palme calde pe umeri ....nici acum nu stim daca au fost reale sau doar starea noastra plina de durere ne-a produs aceasta senzatie . Ceea ce este sigur ....este ca am simtit-o amandoua si parca am avut atunci senzatia ca mangaierea unui inger ne-a atins trupurile noastre cuprinse de atata durere si disperare coplesitoare .Si aceasta senzatie am simtit-o de cateva ori in primele saptamani de la plecarea ei . Apoi au ramas doar visele si acestea atat de reale , incat ni se parea ca Alina este mereu cu noi ...ne vorbea , ne mangaia si ne spunea ca unde este ea e ...pace ...lumina si multa bucurie ...Si eu cred acum ca asa este ....ei , copiii nostri atat de iubiti si adorati sunt in lumea ingerilor Lui Dumnezeu ...si dragostea invinge si moartea ...cu siguranta ei simt toata iubirea si dorul nesfarsit pe care il trimitem spre ei ... Si asa cum spunea Robert , ingerul atat de intelept ...,,sa nu lasati niciodata ca durerea sa devina mai mare ca iubirea ". Sa incercam sa facem acest lucru , pentru ca ei sa-si gaseasca linistea si pacea in acea lume minunata , plina de lumina si frumusete a ingerilor Lui Dumnezeu . Te imbratisez cu multa iubire , draga mea Annemarie , dorindu-ti liniste si mangaiere sufletului tau bun si indurerat . si . Rodica .
Bun venit in visele mele Anemarie Sau ar fi oare mai corect "bine ai revenit"? Prima data cand am visat, a fost legat de numele tau. Dar azi-noapte ai aparut tu Anemarie, in visul meu. Eram convinsa ca imi voi aminti mesajul tau, era atat de clar, dar, avand o zi foarte agitata la serviciu... a trecut Ce este clar: dimineata m-am trezit la ora 6,23 foarte odihnita, "satula de somn", (desi nu ma culcasem devreme) linistita si plina de viata, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de aproape 2 ani de zile. Te cu mare drag si multa admiratie. Pentru Robert, Ingerul nostru cel intelept, multe si
Annemarie, ma numar si eu printre sufletele care iti asteapta cu nerabdare mesajele... Tot ce povestesti aici este izvor nepretuit de cunoastere. Tot ce impartasesti cu noi este exemplul viu ca se poate... ca exista... ca si noi... ca va fi, vom fi... Putini sunt aceia care se deschid cu tot sufletul in fata celorlalti si le pun in fata atat de liber si de detaliat felii din viata lor in care sunt toate aromele experientelor: iubire, durere, lacrimi, bucurie, incredere, oftat, speranta, asteptare... Iti multumesc din toata inima pentru generozitatea cu care ne faci cunoscute toate aceste franturi din bucuriile si durerile tale, dar mai ales din pasii spre calea pe care unii dintre noi abia acum o descoperim. Sunt fascinata de tot ce descrii si deseori mi-as dori sa fii in fata noastra sa te putem intreba, sa aflam mai multe detalii, sa intram mai in amanuntul emotiilor tale, ale trairilor acelea ce ni se par rupte din cele mai frumoase vise, dar care sunt din realitatea nemasurata in cuvinte.
Mai ales pasii aceia ii caut... ii astept... vreau sa-i invat si eu... sa-i stiu calca... Nici un cuvant de-al tau nu este in plus, dimpotriva, imi doresc mai mult, mai adanc, mai... Iti multumesc si te astept. Lectiile tale sunt nepretuite. Se strecoara in suflete si lucreaza in subconstient. In curant vom aplica in mod constient toate acestea. Si ne vom minuna.
Ai spus intr-un mesaj ca toti ingerasii trebui lasati sa zboare cu aripile lor de vulturi in inaltul cerului, spre locurile lor sacre unde isi au de implinit mai departe misiunea proprie. Fiecare zboara cu propriile perechi de aripi, dar chiar si noi, cei de aici, ne pregatim de zbor. Un zbor diferit, cu alt fel de aripi, dar spre aceeasi directie. Ne vom reintalni toti acolo, in Iubire. In Iubirea pe care Acum o descoperim, Acum o invatam si pe care Acum o simtim.
Dupa mai mult timp revin aici cu un dar pentru tine si pentru toti parintii de ingerasi. Are legatura cu Iubirea si cu zborul catre ea, prin ea, pentru ea.
În căutarea aripilor mele
Acum, această clipă mă găseşte În căutarea aripilor mele Şi-n drumul meu te văd zburând spre ceruri Chemându-mă alături... către ele...
Din când în când, cu mâinile în aer, Îmi creionez păreri de aripioare Şi-n străveziul abur din lumină Le simt cum cresc în mine, fiecare.
Dorinţele din gând plutesc prin noapte Şi zbor prin vise fără nici o teamă! Tu eşti vârtejul care mă-nalţă Când zorile-napoi în trup mă cheamă...
Sunt vise doar, sunt gânduri, sunt speranţe, Al dorului de aripi sunt izvorul. Eu ştiu că într-o zi voi fi acolo! Dar, pân-atunci, Iubirea îmi e zborul!
E darul meu pentru voi! Va imbratisez cu drag si va iubesc! Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Dragii mei prieteni de suflet, toti care cititi aici, Intotdeauna cand ti se pare ca nu mai poti merge mai departe ti se deschide o usita si totul devine mai usor. Astazi , draga Liliana , tu ai fost usita mea. Si pentru asta iti multumesc din toata inima.Am scris "cand nu mai poti merge mai departe " si asa am perceput in adevaratul sens al cuvantului: chiar daca sufletul meu se ridica pe un plan superior uneori , totusi corpul ramane in urma si nu mai vrea.Sunt operata de aproape 4 ani de hernie de disc, declansata atunci de presiunea creata in spitalul in care am lucrat : 46% din nasteri erau cezariene ( dorite de directia spitalului pentru ca se castiga cca 4 mii de euro mai mult la o cezariana in comparatie cu nasterea naturala. Si in Romania e asa ?). Mult prea multe ptr. sufeltul meu de moasa. Ca urmarea presiunii: hernia de disc. Acum plecarea lui Robert i-a amintit corpului meu de acest mod de evadare din cotidianul atat de greu: sunt in pragul unei hernii de disc. Dar NU VREAU s-o am, nu am timp de ea , ma asteapta atata munca. Liliana draga,sa stii ca fiecare cuvant al tau a fost efectiv balsam pe coloana mea.Sa stiti ca de multe ori ma intreb daca e bine sa scriu aici , sa dau atatea informatii . Ratiunea imi spune sa incetez , sufletul sa continui. Multumesc si pentru darul sufletesc sub forma de versuri ! Sunt coplesita de modul tau de exprimare, atat de profund... Mesajele prin care imi raspundeti aici ma incurajeaza sa va relatez ceva si despre modul in care abordez ca moasa problema depresiilor. Stiu ca multi parinti indurerati au trecut sau trec printr-o astfel de experienta si poate veti primi o alta perspectiva in aceasta privinta.. in mesajul imediat urmator
Continuare mesaj anterior. Ca sa pastrez secretul profesional schimb numele. Maria, o tanara studenta are deja un copil dintr-o alta relatie si este insarcinata acum cu al doilea copil comun cu sotul ei. Medicul ginecolog a trimis-o la consiliere psihologica ,iar de acolo a fost trimisa la mine, cunoscandu-mi stilul de munca. La prima noastra intalnire a fost de fata si sotul ei.O mare problema a lor este ca el are modelul vechi al rolului parintilor ,iar ea cel nou.Ea este depresiva , nu se poate bucura de sarcina ,fiecare zi e un calvar, o streseaza faptul ca burtica creste si e confruntata cu realitatea sarcinii. Copilul si l-au dorit amandoi, el nu intelege simptomele depresiei. Am convenit sa vina la cabinet , sa facem o sedinta de " relaxare terapeutica" cum ii spun eu in lipsa de alt termen.De mai bine de sapte ani practic acest mod de a ajuta oamenii.Dinainte de a fi moasa. La prima sedinta ii invit pe oameni sa asculte muzica terapeutica in timp ce imi tin mainile la cca 50 cm sau mai mult deasupra si in jurul corpului. Muzica ii face sa se relaxeze mai usor , e benefica,insa nu e neaparat necesara ( la a doua si a treia sedinta renuntam la ea). Asa si cu Maria. N-am intrebat-o daca e religioasa sau , n-am vorbit de rugaciuni ( eu ma rog intotdeauna cand incep asez mainile pe cineva -ca sa nu-mi pierd frecventa) doar atat: sa stea cat mai relaxata si sa perceapa ce se intampla cu corpul ei. Eu am reusit sa ma detasez , sa nu gandesc nimic, sa nu cer nimic , sa las doar sa se intample. Dupa 30 minute i-am spus: "Gata , deschide ochii, am terminat. Dar mai stai intinsa" . Dar sa vedeti ce mi-a povestit: "In tot timpul sedintei am auzit muzica si te-am simtit in jurul meu , n-am visat si ceea ce am vazut nu e dintr-un film. Dar e atat de real: Doi tineri se imbratiseaza de ramas bun pe o pajiste. Ea e insarcinata , insa cu toate ca el e tatal copilului si ea il iubeste foarte mult , nu are voie sa-i spuna. Ea e nobila insa si el e de rang mai inalt. Mai tarziu ea naste intr-o manastire , pe ascuns, si altii, familia are grija ca imediat sa i se ia copilul.Copilul e dat la o familie saraca , insa creste foarte iubit acolo,emotional are tot ce se poate mai bun. Insa ea mama, sufera enorm de dorul copilului si intr-o zi cand totul devine insuportabil "intra in apa". Apa e ca o imbratisare , e balsam pe inima ranita si toata durerea a luat sfarsit. Energetic isi regaseste copilul si de atunci ramane mereu in jurul lui. E Zana buna invizibila a copilului , il imbratiseaza energetic, nu se mai poate desparti de el, atunci cand copilul doarme chiar se aseaza ca un nor invizibil sub el.E misiunea ei pe care singura si-a ales-o.Il iubeste nespus demult." In tot cursul istorisirii Mariei ii curgeau lacrimi si eu n-am indraznit sa ma misc de langa ea. Era foarte tulburata si nu stia ce sa creada. Am intrebat-o :"Intre tine si acea femeie exista o legatura? " Mi-a spus: "Da , foarte puternica . EU sunt EA. Sigur ca sunt ea. Ma regasesc mai ales in faza in care ea este o entitate fara corp". "Si de crezi ca ai vazut acum toate astea? " am intrebat-o eu ." Ca sa-mi pot iubi copilul. Si ca sa inteleg de ce aceasta depresie. In subconstientul meu s-a intiparit adanc frica ca mi se ia copilul. Mai bine nu incep nici o relatie cu el dacat sa sufar iar ca atunci." Eu: "Bine , dar tu mai ai un copil, la prima sarcina n-ai avut depresii". Maria se uita senina la mine si-mi spune: " Acum e asa fiindca e acelasi barbat si acelasi copil.Aceleasi suflete. Dar de data asta avem toate sansele sa traim in armonie. Acum sunt libera sa ma bucur de viata.Toate conditiile sunt mult mai oportune ca data trecuta. Vai , nu pot sa cred ca toate astea mi se intampla mie .Si cand te gandesti ca pana acum am negat existenta reincarnarii, fiind evanghelica de religie ...." O voi vedea ca moasa in continuare. Poate citind va dati seama cat este de esential sa va vindecati frica de pierderea unui om drag voua . Sa n-o purtati cu voi , caci s-ar putea sa va incurce data viitoare , asa cum s-a intamplat cu Maria. Dar de fapt pentru ea nu e o incurcatura: este gongul spre uvertura trezirii sale spirituale in aceasta viata. PS: in dimineata cand a venit Maria la cabinet l-am invitat pe Robert sa asiste.In timpul vietii el stia ca ajut oamenii cu mainile mele insa nu vorbeam cu el despre aceasta latura a muncii mele.I-am spus: "Acum nu mai esti ingradit de circumstante , poti veni in incapere" " Voi veni , mama. Voi veni." mi-a raspuns. Robert si-a tinut intotdeauna promisiunile.
Asa cum si eu mi le tin. Voi reveni aici. Pana atunci va doresc numai bine. Si mai ales puterea de a va autovindeca fricile. Toate fricile! Caci ele va incurca si acum.
Fie ca Lumina si Iubirea si Puterea Unicului Dumnezeu sa va lumineze acum inima si gandirea. Asa sa fie. Annemarie
Doamne Anemearie ,tot ce ai spus tu e adevarat,in minunatele mele sedinte si cursuri de bioenergie simt ca mi-am dezvoltat putin si eu puterile extrasenzoriale...mai am de invatat ,ohooo,dar cititnd acesta poveste ,fiori usor reci mi-au strabatut corpul din cap pana in picioare,asta inseamna ca este adevarat ce ti-a relaltat Maria..Fiorii aestia sunt ca niste detectori de minciuna ,am verificat de fiecare data cand cineva imi spune ceva adevarat ,mai ales legat de spiritualitate,de lumea de dincolo ,traiesc aceasi senzatie..Deci detectorul meu iti spune ca aceasta tanara mamica nu a visat doar ci totul e adevarat !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Iar in privinta ezitarii tale de ascrie tot ce traiesti ,felul in care percepi totul ,experentele tale ,te inteleg si eu am ezitat la inceput,acum nu ma mai intereseaza cum sunt calificata..Daca este sa ajut macar o singura persoana din o suta sunt multumita..Candva cand mai aveam trairi extrasenzoriale ,vise premonitorii,sau alte intamplari ,pe care le calsificam simple coincidente..imi era teama sa le spun cuiva ,pentru ca avusesem o incercare si am fost calificata drept nebuna..Si incepusem sa cred si eu asta..dar in timp intalnind oameni asemanatori mie ,facand si cateva cursuri de bioenergie ..mi-am gasit raspunsurile ,si sunt fericita ca nu sunt o "ciudata'ca nu am inebunit ,ca nu mi s-a parut .. De aceea te rog mai povesteste pe aici experientele tale ,eu una am invatat foarte multe si de aceea iti multumesc de fiecare data ,cand citesc cate ceva scris de tine!!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Dragele mele, multumesc ptr. raspunsurile voastre atat de minunate! Draga Rodica si draga Monica, imi cer scuze ca am sarit efectiv peste mesajele voastre din 9.02. Acum le-am descoperit ! Va multumesc. In privinta visului: te-am cautat in vis draga Monica fiindca stiu ca ne cunoastem de altadata.Cu Rodica am vorbit la telefon , nu era nevoie de vis. Draga Corina, ai intuit bine retinerile mele . Insa unul din motive de care nu am scris este responsabilitatea. Nu stiu cine citeste aici si poate pentru unii e prea mult, prea tulburator, inca nu sunt pregatiti.Mie mi s-au dat toate cunostiintele cu lingurita si bine a fost asa. Eu impart cateodata cu polonicul si uneori e prea mult. Eu am primit informatii in decurs de aproape 10 ani si am avut timp sa le diger. Multe erau aduceri aminte , multe erau noi. Dar nu mai avem mult timp. Nu pentru temutul 2012- n-avem de ce sa ne temem; ci pentru fantasticul ACUM. Avem nu numai intreaga Ierarhie spirituala a Pamantului alaturi ci si civilizatii intergalactice care ne ajuta enorm. Iar cu polonicul ?! Sau a fost doar lingurita ? Va imbratisez cu IUBIREA pe care ne-o poarta toti CEI MARI care ne ajuta. Mai ales Ingerii vostri dragi , cu si fara aripi . Si , draga mea Liliana, nu este exclus sa ne vedem si sa pui toate intrebarile la care astepti raspuns.Cine stie? Ne putem crea realitatea prin modul in care gandim - si o facem zilnic.Gandeste ca va fi -si va fi. Annemarie
Si eu simt ca nu prea mai e mult timp ,parca cineva tot ma mustra cand ma las pe tanjala,si nu mai studiez ,tot imi da "suturi"energetice ... Pentru mine nu mai este eva nou si nici un soc ,si nu a fost niciodata,ci a fost o usurare,sper din tot sufletul ca multe dintre mamicile de aici sa-si gaseasca raspunsuri aici pe topicul tau ,iar de ceilalti nu cred ca-i vei soca,ci doar te vor categorisi cumva..Atat ..Cam asa se va imparti lumea de aici incolo ...tu doar incerci sa ne trezesti pe cat de multi ,dar asta este alegerea lor daca vor lingurita ,si \sau polonicul Mergi inainte cu incredere ,eu oricum te sustin din toata inima!!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Buna seara, sunt foarte bucuroasa ca pot scrie si primi raspunsuri aici!Avand si ceva mai mult timp ,abordez un subiect pe care deja il cunoasteti cu siguranta: efectul benefic al animalelor de casa asupra starilor de tristete.Poate reusesc sa inspir pe cineva care este in situatia de a avea nevoie de un astfel de ajutor.... am intrerupt un pic: animalul nostru tocmai a incercat prajitura de pe masa...poate ca sa-mi confirme mesajul ?! Noi locuim la etajul trei in centrul orasului. Si eu si sotul meu stim dintotdeauna cat de bine fac animalele copiilor. Dar in afara de papagal, pesti si broscute nu am avut altceva. Broscutele le-am luat in lunea dupa plecarea lui Robert ca sa-l mai consolam pe Dominik.Bune au fost, dar sunt cam statice; una mai traieste,cealalta s-a uscat pur si simplu. In dimineata zilei de inmormantare a lui Robert mi-am amintit visul pe care tocmai il visasem- pentru ca era asa de hazliu: am vazut o pisica - mai bine zis capul unei pisici- care rade cu gura pana la urechi. Era atat de nostim incat imi venea si mie sa rad si am si facut-o. Cred ca atunci rudele care au fost la noi in casa s-au gandit: "Acum s-a ticnit de tot". M-am gandit ca atunci cand visezi un animal ,esti ajutat de dincolo de un prieten -asa stiu eu. Visul mi l-am amintit mereu, insa insemnatatea sa mi s-a elucidat mult mai tarziu. Vazand ca broscutele nu prea ii alina starile de disperare ale lui Dominik, l-am intrebat la mai bine de o luna de atunci daca si-ar dori o pisica. Sotul meu a fost si el de acord. Ani de zile s-a opus unei pisici ptr. ca nu avem curte si acum era de acord: altele erau circumstantele. In 30 decembrie , la cca 6 saptamani dupa plecarea fizica a lui Robert ,am luat o pisica de la azilul de animale din orasul nostru. Cand ne-am dus sa alegem una, Dominik s-a hotarat ca o va lua pe aceea care se apropie dintai de el.Si intr-adevar a fost "dragoste la prima vedere". Era s-o primeasca altii; in prima zi nu am putut s-o luam , insa ca prin minune cealalta familie, careia ii era promisa ,pur si simplu n-a mai venit dupa ea.Eu m-am rugat lui Robert: "Daca e benefic pentru fratele tau , te rog las-o sa vina la noi" .Si se adevereste ca "ce-i al tau e pus deoparte". Din prima zi si-a facut munca: s-a asezat in brate la Dominik si a inceput sa toarca. Era primul zambet pe fata lui Dominik dupa moartea fratelui sau: " Mama , imi face atat de bine ! Cand toarce simt vibratiile in intregul meu corp . Sa stii ca ea nu vindeca doar trupul, ci si sufletul" . Si asa si este. Cand simte ca suntem tristi vine la noi si ne face cate o "aplicatie " incat nici nu poti altfel decat sa te bucuri.Este atat de indrazneata incat nu cunoaste limite. Intr-o zi m-am trezit si deschizand ochii era asezata deasupra capului meu: era exact imaginea din vis. Robert a avut grija s-o primim ca sa ne revina zambetul , rasul,bucuria de viata. Sa alunge tristetea , disperarea , suferinta... Si care credeti ca este locul ei preferat in casa ? Este patul lui Robert. Studiile privind efectele vindecatoare ale animalelor sunt abia la inceput, insa oamenii stiu de mii de ani ca animalele pot vindeca. Se stie de exemplu ca torsul pisicilor grabeste chiar vindecarea fracturilor, este benefic la tratamentul reumatismului articular etc.
Va doresc curajul de a va lua un animal, bucuria de a-l avea si speranta de a va vindeca de tristete. Si nu uitati sa multumiti animalului pentru ajutorul acordat. Eu o fac in fiecare zi : ii spun pisicii cat de bine ne face,ii multumesc ca a venit la noi, o ingrijesc cat se poate de bine , o hranesc cu ce este mai bun si cand ii curat toaleta o fac cu daruire si multumire in suflet pentru tot binele de care avem parte. Dar cel mai mult ii multumesc lui Robert ca a lasat-o sa vina la noi! Si nu e singura situatie prin care ne ajuta. Va imbratisez cu caldura sufletului meu. Annemarie
Draga mea Anemarie, vai cat ma bucur de mesajul tau! Eu iubesc animalele de cand ma stiu, dar, acum, ele au fost alaturi de noi, indiferent de starea noastra psihica. Asa cum ai scris si tu, Zuzulica noastra ( o pisica alba, care efectiv a venit si s-a lipit de piciorul sotului meu si nu a mai vrut sa plece de langa el, la 7 saptamani dupa plecarea lui Serban), se incapataneaza sa-mi sara in brate si sa toarca, chiar si atunci cand eu sunt suparata, plang sau "nu am chef"... intotdeauna cand stau la calculator si scriu pe Forum, ea sta la mine in brate si doarme atat de linistit... nu m-am gandit niciodata ca poate si datorita ei pot sa transmit liniste si bine prin mesajele mele. Ea doarme numai cu noi in pat, iar Taz, pisoiul cel "batranel", doarme numai in camera lui Serban, acolo el e linistit si face pe "stapanul". Anemarie, ai atins din nou un subiect atat de drag sufletului meu . Iti multumesc din suflet ca esti alaturi de noi. Te asigur de toata admiratia mea, de toata sustinerea mea si sinceritatea mea. Cu mare, mare drag
Sa stii ca si eu iti "sorb" cuvintele desi nu m-am exprimat pina acum (si cu siguranta ca mine muuulti altii), si urmaresc cu mult interes tot ce ne impartasesti tu aici... Chiar cred ca avem toti un destin, cred in viata de "dincolo", si am ramas puternic impresionata de mesajele lui Robert, de modul in care el continua sa comunice cu voi. As vrea si eu sa am un semn cit de mic de la Victor... L-am lasat de mult sa plece, nu mai resimt de mult acel gol in suflet cind ma gindesc la el. Am acceptat plecarea lui, nu mai sint trista azi, dar mi-ar placea sa imi apara macar o data in vis, sa stiu ca e el... N-am cum sa-l uit, dovada e si faptul ca revin aici pe site de nu stiu cite ori pe zi... e intr-un fel legatura mea cu Vic.
M-am bucurat si eu citind mesajul tau referitor la animale. Si noi am avut un "salvator" … Il chema Piciu, si a aparut pur si simplu intr-o zi la noi in curte (eu eram insarcinata cu Victor). Si i-a placut atit de mult la noi ca n-a mai vrut sa plece (http://picasaweb.google.ro/camelia.fati ... ounePiciu#) N-am avut nici un animal cind eram mica, pentru ca stateam la bloc, si bunica suferea de astm… Nu credeam ca te poti atasa atit de mult de o mogildeatza atit de mica… Piciu a ramas la noi, si ne-a fost alaturi cind l-am pierdut pe Vic. Se cuibarea in brate de cite ori eram trista (Doamne, de cite ori am plins cu el in brate…), era o prezenta… ne umplea casa atit cit putea el, ne facea sa zimbim si ne lasa sa il iubim. La vreo 6 luni de la plecarea lui Vic insa… Piciu nu s-a mai intors. Iesea la « vinatoare » in gradinile vecinilor, si l-a lovit o masina. Am fost distrusa, ne lipsea enorm… A “trecut” prin viata noastra timp de citeva luni - cred eu nu intimplator. Cineva l-a trimis sa aiba grija de noi. Nu stiu cum ar fi fost zilele acelea fara Piciu, nici nu indraznesc sa imi imaginez. El a fost terapia noastra , a facut mai mult pentru sufletele noastre decit o armata de psihologi. Acum avem doi pisoi Bubu si Maya. Dupa ce l-am pierdut pe Piciu era clar ca nu se poate altfel… si am « adoptat » doi, sa se joace impreuna si sa nu le fie urit.
Daca aveti posibilitatea, indrazniti sa faceti acest pas… un animal va poate oferi multa iubire, si mai ales poate primi iubirea pe care o aveti de oferit…
Multumesc Annemarie, si te imbratisez … cu iubire !
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Eu am un motan negru -negru ,si pentru ca stau la casa ,nu prea intra in casa .fiind obisnuit sa golaneasca cat e ziu de lunnga ,dar pe la jumatatea lunii octobrie ,s-a aciuiat la noi sub magazie o catea ,maidaneza ,si am spus noi nemaiavand caine ,poate o putem imblinzi .De imblinzit nu am reusit dar la scurt timp a facut 5 catelusi ,care acum la ora asta stau pe varful unui morman de zapada ,si se cearta intre ei ,foarte galagiosi ,asta cand nu-l alearga pe "Bagheera"asa-l cheama pe motan...Ne-am hotarat sa-i mai tinem si apoi sa pastram unul sau doi si restul sa-i dam cui are cu adevarat nevoie de ei..dar ii mai tin pentru a-i face mai mari ..Macar daca nu vor avea parinti adoptivi sa aiba o sansa pe strada ,pentru ca din pacate nu am puterea de a-i tine pe toti dar nici sa-i omor nu pot ,iar adapost de animale abandonate nici nu poate fi vb in Romania!! Mereu am crezut ca mi i-a trimis Mateiu ,pentru a mai alina dorul de el...si a creste niste sufeltele mici ..
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales