Forumul EMMA

Multumesc mult! multa putere si speranta tuturor...

Craciun fericit si lmina vesnica,ingerasi iubiti

Craciun fericit si multa liniste sufleteasca,mamici de ingerasi !

Sunt o mamica a carui baietel a plecat langa ingerasi,acum o saptamana....
Nu stiu ce sa spun,nu ma pot gandi decal la el,la ingerul meu ..
Numele lui este Albert..si zi de zi plang,asta ma ajuta sa ma descarc intr-un fel..
Mai am un baietel de aproape 3 anisori de care trebuie sa am grija..dar nu ma pot concentra pe nimic.
Sunt debusolata si fizic si sufleteste ..

Aici stiu ca voi fi inteleasa pentru ceea ce simt!
Va multumesc ptr sustinere si va doresc tuturor multa sanatate!!

Draga Alice, te imbratisezstrans si imi pare tare rau ca ai intrat in aceasta mare familie a parintilor de ingeri ...
Oricând ai nevoie, suntem aici !

Zbor lin, ingeras frumos !

Hristos a inviat!
Fie ca aceasta zi magica sa aduca in sufletele voastre linistea si alinarea de care aveti nevoie.
Azi copiii nostri sunt in bratele lui Iisus in imparatia cerurilor si va trimit iubirea lor.
Va roaga ca azi sa va amintiti ce ati simtit cand ati auzit prima bataie a inimioarei la ecograf, emotia pe care ati simtit-o si bucuria care v-a inundat inima. Asta este ceea ce vor ei sa comemorati, viata pe care au trait-o alaturi de voi atunci cand ati fost impreuna.
Copiii nostri traiesc in Rai si de acolo vad si simt tot ce se intampla pe Pamant.

Dragi mamici, a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris aici....si va cer iertare pentru asta...cauza nu este indiferenta, ci faptul ca sunt nevoita sa imi dedic aproape tot timpul si toata energia, in alta parte, despre care voi povesti la un moment dat...

Cert este ca, indiferent de ce apare in viata mea, voi sunteti mereu in gandurile mele si in inimia mea...chiar si atunci cand tac...
Din fericire, o avem pe Caresse care a fost mereu prezenta, avand grija sa treaca pe la fiecare, pentru a lasa cateva cuvinte calde, pline de alinare...si vreau sa ii multumesc si aici, in mod oficial , pentru dedicarea sa! Iti multumesc, Caresse! Recunostinta mea este mult mai mare decat reisese din ce scriu...

Nu pot impune dar trebuie sa spun ca ar fi grozav daca s-ar mai oferi cineva...sau cateva mamici care sa i se alature lui Caresse...pentru ca stiu ca nu este usor sa fii moderator permanent...Asadar, daca credeti ca ati avea timp sa va implicati in acest sens, va rog sa trimiteti un mesaj pe contact@organizatiaemma.ro... Va multumesc anticipat!

Inainte de a incheia, vreau sa va urez ca Noul An sa va aduca pace in suflet, putere, curaj si intelepciune, pentru a putea sa va bucurati din nou de viata...fie si sub alta forma...Poate ca unora va este greu sa credeti ca este posibil, dar eu am reusit si atunci imi permit sa spun ca se poate...si daca eu pot, puteti si voi...

Va imbratisez cu mare drag si, nu uitati, chiar de sunt mai putin prezenta aici, va port in inima mea si va sunt alaturi cu tot sufletul!

Aveti grja de voi!

Seară bună suflete frumoase. A trecut mult timp de când nu am mai scris pe forum dar voi cele de aici sunteți în sufletul meu și mereu veți rămâne.
Am lipsit pentru că ultimii 2 ani i-am dedicat regăsirii mele ca ființă umană dar și spirituală.
Am dorit să înțeleg exepriență trăită, pierderea Tashei, la un nivel mai înalt și am găsit răspunsuri.

Nu a fost o călătorie ușoară, a fost asumată și mi-a trebuit mult curaj să o fac, sincer vă spun că nu regret nici o secumdă din această călătorie.
Am făcut inițieri pe calea spirituală și acum sunt pregătită să fiu alături de voi cu toată ființa.

Bine v-am regăsit mămici speciale.

Nu as fi vrut sa ajung niciodata sa scriu in acest forum, dar uite ca Dumnezeu asa a hotarat sa fiu si eu mamica unui ingeras....eu iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru noi, mamicile de ingerasi, ii multumesc cumnatei mele care m-a indemnat sa intru pe acest forum, desi la inceput nu vroiam sa accept asa ceva, nu vroiam sa accep realitatea, spuneam ca eu nu am ce cauta aici, mi-am facut totusi curaj si l-am cautat...m-am inscris am inceput sa citesc povestile voastre ale tuturor, mi-am facut curaj sa imi scriu povestea si am primit de la voi ceia ce avem mare nevoie...vorbe de incurajare, cuvinte frumoase, imbratisari, m-am simtit inteleasa deoarece nimeni nu te poate intelege mai bine decat persoanele care au trecut prin asa ceva !!! Multumesc din tot sufletul si inima mea !!!

Buna, sunt mamica lui Antonia, ingerasul meu iubit plecat acasa in cer in februarie. Am avut-o alaturi de mine aproape 8 luni, care desi pline de greutati si suferinta au fost cele mai minunate si pline de bucurie luni din viata mea.
Povestea noastra e lunga si intr-o zi sigur o sa o impartasesc cu voi...Antonia a fost o minune din clipa in care a venit pe lume (36 saptamani) pana in clipa in care a plecat (7 luni si jumatate). Diagnostic crunt la 33 de saptamani de sarcina, o boala rara, necrutatoare...desi nimeni nu se astepta sa supravietuiasca ( in afara noi) - asta a fost prima minune de la Dumnezeu, un copil cu aprox 50 fracturi, cu plamani subdezvoltati, a venit pe lume si a respirat singura in prima ei zi desi a fost imediat pusa sub calmente puternice, sedata si supusa la multe teste. (Antonia s-a nascut in Germania si nu cred ca putea altundeva in lumea asta mare sa aiba parte de o atentie si ingrijire mai buna). Lunile care le-am avut impreuna au fost grele (aprox 4 luni in spital si apoi 4 luni acasa cu asistenta medicala permanent) dar eu stiu ca ea nu a suferit...ca nu avea dureri (nu avea nevoie de calmante)...ca Domnul a alinat-o; era o fetita vesela si jucausa, dar era limitata de corpusorul ei bolnav, avea atata bucurie si iubire in privirea ei.
Desi stiu ca ea este acum libera...poate lua in manuta o jucarie...poate alerga...timpul de cand a plecat parca s-a oprit in loc pentru mine. Ma lupt zilnic sa pot continua pentru ceilalti doi copilasi ce ii mai am (7ani si 5 ani) si care au nevoie de mama lor, dar simt ca o parte din mine a plecat odata cu ea si nu mai pot fi cea dinainte. Mi-e tare dor de ea si stiu ca iubirea mea pentru ea a fost poate mult prea mare, si egoista.
Imi doresc ca Dumnezeu sa ma intareasca si sa puna in mine puterea de a merge mai departe asa cum este... bine sau rau, usor sau greu...si poate ca intr-o zi voi putea privi in urma fara atata durere in suflet.. dar nu cred ca vreodata voi primi raspuns la intrebarea De ce? micuta mea a fost acel copil din statistici? (boala ei apare o data la 20000 de nasteri, iar virusul din cauza caruia a murit VRS este mortal pentru unul dintre 100 de copilasi infectati- desi ea era teoretic protejata fiind un copil caruia i se administra periodic anticorpii pentru acest virus).
Am atatea sa va spun si totodata am multe lucruri de invatat de la voi.
Va imbratisez cu drag.

Buna Bianca,
Sunt si eu mama unui ingeras, Mirela Elena, sau cum o alintam noi, Ela.plang in timp ce stiu aceste rânduri.. .
A fost un copil dorit , așteptat si iubit, atat cat a trăit. A trait 15 zile, zile în care ne-am bucurat de privilegiul de a fi părinți.
Fetita s-a născut cu o malformatie la inimioara, stenoza aortica, aceasta stenoza nu a fost observată în viața intrauterina, a fost diagnosticata la 8 zile de la nastere.
Am avut o sarcină extrem de usoara, fara probleme, fetita a avut greutate normala. Mi-am facut toate analizele si testele recomandate de medic, nu a fost suficient.
Am nascut la o maternitate privată, la două zile de la naștere imi spune neonatologul ca a auzit un suflu sistolic si ca trebuie , după ce ne externeaza, sa facem o ecocardiograma, dar nu la ei, la spital din Brasov unde există o sonda atat de mică, la Spitalul de Pediatrie..unde ne-au programat după câteva zile .
În ziua în care fetita ă facut 8 zile, eram la usa medicului. Ne da vestea...ramanem amândoi șocați!!!Fetiță mananca si creste normal, papa lapte de la mine, nu se cianozeaza...etc, este asimptomatică, suntem oprite pentru observație in spital.Stam 3 zile, dar ne dau drumul acasa pentru ca fetita are toti parametrii normali...analize normale, diureza etc. Ne fac legatura cu Târgu Mureș și ne trimit acolo pentru consult de specialitate. Întrebam dacă e cazul să mergem cu ambulanță, un medic pediatrie extrem de bine văzut, șefa secției, ne spune că fetita este ok, ca o putem duce noi...ne făcusem speranțe că o sa putem face operatia cu balonas.
În ziua 14 de viata, ajungem la Târgu Mures, cu bagajele făcute preventiv. Ni se spune că situația este mai gravă decât ce ne-au spus la Brasov (daduse eroare aparatul din Brasov) ca stenoza fetiței este severa , nu este medie , ca are ventricolul hipertrofiat si ca trebuie sa fim internate de urgenta.
În ziua 15 de viata, ultima , 23 mai..., mergem si facem o serie de analize si investigatii premergătoare operatiei (urma să aibă loc pe 24 mai), vb cu medici care ne prezintă toate riscurile si ne transmit faptul că trebuie să i se administreze un medicament (necesar pt operatia cu balonas)printr-un carter, montarea acestui carter necesita anestezie, cu riscurile aferente, Ne gandim ca trebuie sa ne asumăm anumite riscuri pentru a o salva.
La ora 14 și 15 minute, imi duc copila trează si nemancata (nu avea voie din cauza anestezie),cu ochișorii deschiși, la blocul operator, ii repet pe drum "Tatăl Nostru", ii spun ca e o luptătoare și o dau unui medic , raman cu un sentiment ciudat, ca si cum mi-a furat-o....ma întorc în salonul sinistru, in care stăteam singure.La ora 16:25 asistenta imi spune sa-mi iau telefonul si sa merg la blocul operator, medicul vrea sa vb cu mine....
Îl văd, si imi spune "Am pierdut-o pe Mirela Elena!", cuvintele astea si ochișorii ei , imaginea lor când am lasat-o acolo, ma vor urmări toată viața.. .
Am sa raman mereu cu ideea ca puteam sa fac mai mult pentru ea si nu am facut...ca eu am dus-o acolo si nu am mai luat-o..
Nu mai vorbesc de modul în care am fost tratată si prin ce sentimente am trecut...m-au cărat pe scări, in starea in care eram....parca nu se mai terminau,la un moment dat nu am mai avut puterea sa merg si m-am prăbușit pe o treapta....m-au "varat" in salon si m-au ținut acolo , au venit o singură dată ca sa-mi spuna ca s-a facut tot posibilul pentru ea..."cum de nu am stiut? oare am avut infecții, oare este in familie" ,nu era cazul..
Mi-au mai zis un lucru șocant, "se putea intampla oricand, când era cu noi, când o hraneam " etc....trageti singuri concluzia referitoare la profesionalismul medicilor din Brasov.
Am asteptat 3 ore pana a venit sotul , care se întorsese la Brasov si care a fost nevoit să facă cale întoarsă.
Sunt mâhnita si dezamagita de sistemul medical din Romania (nu am intrat in detalii,sunt multe de povestit).....
Am trecut de la bucurie la agonie, in aceste 15 zile, multumesc ĺui Dumnezeu ca a apucat sa-si cunoască familia, casa , ca am putut să o ținem în brațe și sa-i vedem zâmbetul...ca am reusit sa găsim un preot care ne-a sprijinit, ca avem un loc unde sa o plângem si unde sa mergem sa-i aprindem o lumânare.
Dumnezeu sa o odihnească!

Multe îmbrățișări pentru tine,draga Elena.Vezi ca ti-am trimis un mesaj privat.Te pup.

Bună seara, eu am devenit mama de înger acum o luna fetita mea de trei săptămâni a ales alt drum și îmi este foarte greu fără ea și dorul este foarte mare sa o mai țin în brate măcar odată sa ii simt mirosul. Am în cap ultimele clipe cu ea cât a suferit în spital și ma simt vinovata ca nu am putut sa o ajut cu nimic. Nu stie nimeni ce este în sufletul meu simt ca numai am nici un rost fără ea în viata mea. Îmi este foarte greu.

Draga Diana,
Regret enorm plecarea fetitei tale, desi iti cunosc durerea, nu gasesc cuvinte care sa te aline, pentru ca ele nu există.
Pierderea ta e asa de recenta, te inteleg perfect. La mine au trecut numai 3 luni si ceva. Incearca sa nu pui la suflet cuvintele celor ce incearca sa te consoleze, cliseele pe care toate le-am auzit cum ca "esti tanara", " faceti altul", "poate e mai bine asa". Nimeni nu le spune cu rautate, desi rasucesc cutitul in rana, ei chiar nu stiu cum sa se poarte in astfel de situatii. Aminteste-ti ca noi ca ei am fost, dar ei ca noi nu...si nici nu ne dorim asta.
Nu pot decat s iti trimit o imbratisare stransa, virtuala din pacate, dar din toata inima.
Daca vrei sa vorbesti cu cineva, sunt aici pt tine.

Multumesc Alexandra Pop Astea au fost primele vorbe auzite sunt tanara voi face altul insa nimeni nu stie ce este in sufletul meu.Singurul lucru pe care il doresc acum este fetita mea, imi este dor de ea si nu stiu daca am sa pot merge mai departe fara ea, nu stiu cum sa ma ridic de jos sa pot merge mai departe tot pentru ea,dar durerea este prea mare...A fost primul meu copil, era asteptata de ani de zile, in momentul cand am tinut-o in brate am simtit ca plutesc, dar acum traiesc un cosmar inca nu realizez ca eu numai am fetita langa mn. Parca o astept sa vina de undeva sa intre cineva cu ea pe usa. Nu stiu de ce Dumnezeu a vrut sa fie chiar fetita mea

Diana,
Din pacate ma regasesc in tot ceea ce spui, te inteleg perfect. Eu nu cred ca se poate trece peste, ci doar vom invata sa traim cu asta, cu toate intrebarile, cu amintirile si cu un dor nebun si vesnic. Eu inca nu am gasit reteta pt asta, inca nu mi-am gasit echilibrul, dar incerc asta in fiecare zi. Ia-o usor, acorada-ti timp.
Acum avem ingerasi, acolo sus, care se roaga pt noi. Eu l-am facut pe Alex intermediarul meu intre mine si Dumnezeu, pentru ca mi-e frica sa ii mai cer ceva....dar poate cand un ingeras Il roaga, nu ramane indiferent. Poate gresesc, dar asa simt sa fac.

Iti trimit mii de imbratisari si ganduri bune

Asa este Alexandra eu îmi spun în gând în fiecare zi ca trebuie sa ma ridic și sa merg mai departe pentru fetita mea pentru ca ea a fost un copil puternic pana în ultima clipa. Sunt sigura ca ei de acolo de sus ne vad și sunt mândri de noi și sunt bucuroși ca noi am fost și suntem în continuare mamele lor. Te îmbrățișez și eu cu mare drag și ma bucur ca am cu cine sa vorbesc și ca este cineva care imi înțelege durerea. Era frumos sa ne cunoaștem în alta ipostaza, dar Raiul a avut mai multa nevoie de ei. Nu doresc la nimeni sa treaca prin ce trecem noi, dar suntem puternice și vom reuși să fim tari pentru îngerii noștri dragi.

sunt aici cand ai nevoie sa vorbesti cu cineva

Mulțumesc draga Alexandra, de când am schimbat câteva mesaje cu tine simt ca sunt înțeleasă și ca ma voi ridica încet încet. Contează foarte mult o vorba și o îmbrățișare.