"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
buna seara.si eu sunt mamica de ingeras.pe 02.09.2010 am nascut gemeni.matei alexandru nascut la 11.05 , 2500 gr nota 8 si o fetita stefania , nascuta la 11.07, moarta.nu pot povesti acum pt ca inca sufar .oricum conteaza mult ca va stiu prietene de suferinta si ca ma intelegeti.m-ai avem un baietel de 2 ani dar stefania era dragostea mea,fetita mea iubita si o sa-mi lipseasca toata viata.sarcina mea avea 36 saptamani si 1 zi.aceea zi a facut digerenta intre mine si o mama de gemeni.azi plang pt ea si maine ma bucur pt matei.dar azi plang tare pt ca nimic si nimeni nu-mi aduce fetita inapoi.
copilasi mei dragi Andrei Rares(16.09.2008) si Matei Alexandru (02.09.2010) si ingerasul meu drag , surioara geamana a lui Matei, Stefania Teodora(02.09.2010)
Ramona draga mea o din suflet, i mi pare tare rau pentru pierderea micutei tale Stefania, aici intradevar ai prietene, noi obisnuimsa o numim familia EMMA. Te incurajez draga mea sa ne faci cunostinta cu micuta ta scriindu i povestea atunci cand vei fi pregatita sa faci asta. Zbor lin, micuta Stefania, zbor lin
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga Bianca, iti multumesc pentru oporunitatea de a fi impreuna toate mamele de ingeri si de a putea spune povestea noastra cuiva care ne asculta si care ne intelege, eu am impresia ca atunci cand scriu (imi pare rau ca nu a fost prea des) vorbesc cu toata lumea si toata lumea cu mine. M-ai facut sa nu ma simt singura si desi suntem aproape prin acceiasi tragedie si durere care ne uneste, m-ai facut sa ma sint mai bine, mie mi-a ajutat mut. Nu am cuvite sa iti multumesc! Dumnezeu sa ajute la toata lumea si la toate mamicile si la toti ingerasii nostri!!!
draga bianca iti multumesc pt ca esti alaturi de noi ,toatae avem acceasi durere din pacate ma rog la DOAMNE DOAMNE sa ne dea putere si liniste te pup ama resita
Offfff, draga Ioana (Paula30) , cata durere este in mesajele tale ...Aproape ca pot sa aud strigatul de ajutor si mi s-a pus iar o gheara pe inima, reamintindu-mi cat de distrusa eram si eu, in urma cu trei ani si jumatate, cand am pierdut-o pe Emma mea ...si cat de singura am fost intr-o lume care isi vedea de mersul ei, cand pentru mine timpul parca se oprise in loc, simtindu-ma atat de pierduta si fara rost, neputincioasa si vinovata, parasita de Dumnezeu si de cei din jurul meu, neintelegand...de ce, eu? ....de ce, fetita mea?...DE CE???????? Ca toate mamicile de ingeri de aici , as vrea sa-ti pot lua durerea cu mana dar cum, din pacate, nu pot face acest lucru , nu pot decat sa sper ca, venind printre noi , nu te vei mai simti atat de singura si ca, impreuna cu noi, vei capata puterea de a merge mai departe, acceptand plecarea micutului tau, Paul, care insa, va fi mereu cu tine, si a carei prezenta o vei simti, intr-un fel sau altul, la un moment dat Stiu ca acum ti-e greu sa crezi, ca vei putea trai cu aceasta durere dar vei vedea, in timp, ca vei invata, cum sa faci asta....Trebuie insa, sa fii blanda si sa ai rabdare cu tine insati, procesul de vindecare fiind anevoios. Pe langa sfaturile impartasite de mamicile de ingerasi , iti pot veni, de asemenea In ajutor, fie cartile (vezi link-ul postat de Marwana , pe topicul tau, ), fie articolele de pe site-ul EMMA, in mod special cel de pe: http://www.organizatiaemma.ro/node/77 , precum si diverse forme de terapie, redate pe: http://www.organizatiaemma.ro/resurse/terapie. Terapia cu remedii homeopate este foarte buna si ti-o recomand pe Dr. Angela Chelcea, a carei adresa de contact o gasesti la sfarsitul articolului semnat de ea (ajungi la el, dand click pe link-ul catre terapii, de mai sus )
Contacteaz-o pe Dr. Sorina Cristea (careia deja i-am spus despre tine) sau un alt terapeut, in care ai incredere, si care sa iti ofere ajutorul de care ai nevoie, pentru a depasi aceasta prima si cea mai dureroasa etapa a travaliului de doliu, in care te afli
In orice caz, faptul ca esti aici, inconjurata de mamici care STIU cat doare pierderea copilasului si faptul ca iti poti exterioriza durerea, dorul si neputinta, conteaza enorm, avand un efect terapeutic.....dovada fiind mesajele mamicilor...veterane, de pe Forum-ul EMMA!
De aceea si numai de aceea, iti spun "Bun venit" printre noi, mamica de ingeras, traimitandu-ti o imbratisare calda si plina de compasiune (chiar daca e virtuala) si un brat de flori pentru ingerasul tau, Paul.
Dragele mele Ama, Delia(s), DeliaMaria, Gabriela (Cluj), Kmyc, MamiluiDavid, Mihaela(Lazarescu), Ramona, Rodicutza si Tzuca, si voua va urez "acel"' "Bun venit", spus cu strangere de inima dar cu bucuria faptului ca ati ajuns intr-un loc, in care primeaza empatia, compasiunea, intelegerea, iertarea si Iubirea, adica ceea ce conteaza cel mai mult in viata si, in mod special, pentru Parintii de Ingeri
Draga Tzuca , in cazul in care nu ai citit, da-mi voie sa-ti sugerez, sa citesti un articol dedicat parintilor care au pierdut unul dintre gemeni , articol postat pe: http://www.organizatiaemma.ro/node/79 . ....Mai sunt mamici pe Forum, care au pierdut unul dintre gemeni....poate te va ajuta sa iei legatura cu ele.....
Draga MariaLivia , am vorbit cu Dr. Sorina Cristea si urmeaza, sa te contacteze. Iarta-ma ca a durat atat .....
Draga Delia(s) , imi pare rau daca te-a dezamagit raspunsul meu , vizavi de cererea ta, primita printr-o terta persoana si pentru a intelege de ce am decis asa dar si pentru a afla niste informatii care sper sa-ti fie de folos, te rog sa citesti ce am scris pe: viewtopic.php?f=33&t=1490#p37586 In orice caz, vreau sa stii ca ma poti contacta oricand si ca te voi ajuta, atat cat imi va sta in putinta!
Va imbratisez pe toate cu mult drag si va doresc Putere, Curaj si Intelepciune iar ingerasilor vostri, zbor lin, Lumina si..cer senin,.... a caror Iubire sa o simtiti, in fiecare zi....
Toata puterea din lume pt voi mamici care nu aveti deseara copii langa voi sa ii imbratisati de Sf Nicolae Sunt sigura ca acolo in cer DD are pt fiecare cate o mangaiere si mai stiu ca toti ingerasii vor simti deseara dragostea nostra de mama
O parte din mine traieste dincolo de nori mereu te vom iubi Luca
Mos Nicolae vine, dar nu asa cum ne-am fi dorit, insa stiu ca ei, de acolo de sus ne multumesc pentru gandurile noastre indreptate catre ei. Zbor lin ingerasi iubiti.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Pentru toate mamicile de Ingeri, pentru toti Taticii de Ingeri, pentru toti prietenii si sustinatorii parintilor de Ingeri, va doresc Un An Nou Fericit! Multa sanatate, bucurii, impliniri si liniste sufleteasca LA MULTI ANI!
Buna seara si va imbratisez cu toata dragostea mea. Recunosc si imi este rusine ca nu v-am transmis nici un mesaj de sarbatori si multe urari in noul An,dar ca si voi ,,,trairile mele interioare,durerea fara margini,m-a inlaturat foarte mult de la aceste obiceiuri care mai demult erau pline de armonie si de implinire sufleteasca....scuzati-ma Si totusi nu ma simt bine daca nu va urez ca Domnul de Sus si ingerii nostri scumpi sa vegheze asupra acestor parinti care au de dus o cruce tot restul vietii,sa ne incurajeze sa putem avea putere sa mergem mai departe.
Oana ,mama ingerasului Darius,,,,,care maine ar fi implinit 7 ani si doua luni Ingerasul meu scump si drag
eu azi intru pentru prima data aici si sentimentele mele sunt si de bucurie si de tristete. ma bucur ca am cu cine sa vorbesc, mame care ma inteleg cu adevarat, dar in acelasi timp simt o tristete mare mare cand vad cat de multe sunt mamicile de ingeras. imi pare atat de rau vreau sa intreb daca sunt aici mamici din cluj napoca si daca pe la noi in oras se intalnesc?
Doina ma bucur mult ca ai intrat ... aici iti va fi putin mai bine ... Zbor lin ingerasei tale iubite, si atunci cand te vei simti pregatita te asteptam cu pagina ingerasei tale.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
M-am hotarat azi sa va scriu tuturor mamicilor ceva anume.Mi-a scris o mamica de ingeras scump ca unori este foarte trista pentru ca bebe s-a nascut mort si pentru asta nu l-a botezat si uneori isi doreste tare sa fie pomenit de preot la biserica. Intr-adevar noi am botezat-o pe Ana cand avea o zi traita in lumea asta si ii multumesc lui Dumnezeu si acum ca ne-a ajutat sa realizam lucrul acesta. Ieri am fost tare rau, pur si simplu am simtit o durere in suflet si nu m-am putut toata ziua opri din plans....si in astfel de clipe ma mai pot linisti doar gandindu-ma la copilasii nostri ca fiind ingeras. Eu cred cu adevarat ca ei sunt ingeras indiferent daca au vazut aceasta lume sau chiar daca nu s-au nascut vii. Cred cu toata fiinta mea ca sunt ingeras si sufletelul lor s-a intors in locul mimunat si neinchipuit de unde au ajuns in burticile noastre....daca nu ar fi asa atunci nimic nu are nici o logica, atunci religi si credinta in sine nu au sens...daca ei nu sunt indreptatiti sa ajunga ingeras atunci cine? De curand am avut parastasul de 6 saptamani si am fost pur si simplu foarte trista pentru ca nu puteam sa nu ma gandesc cum ar fi fost sa mergem la botez in loc de mormant...dar preotul ne-a zis ceva care m-a surprins foarte tare (totusi era preot si ei sunt cei care tin randuielile bisericii inca vii). Dupa parastas preotul ne-a zis ceva deosebit:"este bine sa ne rugam, sa facem parastas..." si a facut o pauza, "dar pentru ingeras nu trebuie sa facem parastas...ei se roaga pentru noi ".
Scumpele mele cred cu tarie ca ingerasii nostri ne vor ajuta in viata aceasta....atat de greu este fara copilasii nostri, atat de tare doare si sincer simt ca nu se va opri niciodata aceasta durere pe care deja n-o mai suport, dar ma gandesc la Ana ce bine ii este.
Pentru toate mamele de ingeri, un MARTIE MINUNAT! Sa fiti iubite, doamnelor! Sa aveti parte de oameni buni si intelegatori in jurul vostru. Sanatatea sa va fie cea mai buna amica si caldura pe care eu vi-o trimit acum sa va incalzeasca inimile. Astazi ingerasii nostrii pregatesc martisoare pe care ni le vor darui. Ne zambesc, ingerasii, ...ne privesc si simt cum asteptam maingaierile lor fine. Fie ca fiecare dintre voi sa simtiti astazi dragostea ingerasilor vostrii. Sfanta Maicuta sa va ocroteasca!
....ma uitam cum ninge si imi imaginam ca fulgii de zapada sunt pupicii trimisi de ingerasi, drept martisoare pentru mamicile lor dragi ...Si iata ce poza am gasit!...Sa fie oare doar o coincidenta?...
Va imbratisez cu multa caldura si va doresc sa se astearna linistea peste durerea din sufletele voastre......precum fulgii de nea peste pamantul inghetat...
Sa aveti o primavara frumoasa, alaturi de cei dragi...vazuti si nevazuti!
Bianca un semn minunat ... stiu ingerasii nostri cum sa ne faca sa le simtim prezenta
Pentru tine un martisor pentru fiecare mamica
Pentru ingerasale cerului un martisor plin de iubire
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Daca fulgii de nea din tara sunt pupicii trimisi de ingerasi, atunci razele de soare si aerul cald de aici, sunt mangaierile oferite de ingerasii nostri ca semn de iubire. pentru voi toate. Bia...
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......