"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Draga Luminita, Iti doresc succes in tot ceea ce-ti propui sa faci, multa sanatate si fericire alaturi de sotul tau...pentru ca el este cel mai important pentru tine! Scumpa Romina Ioana zbor lin printre stele si multe si
Va multumesc tuturor pentru gandurile voastre care stiu ca vin din inima!
Ma simt nevoita sa repet rugamintea mea din pagina anterioara:
Cei ce vor sa poposeasca si in acest loc senibil doar ca sa ma judece sau sa mai afle ce este in sufletul meu, ii invit sa paraseasca acest loc cu sufletul mai plin de iubire, lumina si speranta!
Nu mai insitati, pe mine nu ma mai loviti de ceva vreme! Faceti rau celor care pretindeti ca-i iubiti!!!!
O saptamana frumoasa va doresc tuturor! Fie ca ingerii vostri sa va aduca cat mai mult curaj, iubire si lumina! Doamne ajuta!
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Foarte frumos ce-ai scris cu ROSU .....este absolut valabil si pentru mine ....insa asa-i lumea, m-am convins de asta , intra sa vada ce te mai framanta , ce-i in sufletul tau si ulterior sa te judece !
As vrea sa nu-mi pese , insa nu pot ...asta-mi este firea .....
Te Luminita si zbor lin ingerasei tale minunate !
Doare ENORM si va durea ETERN ..pierdea ingerasului meu...ALIN CONSTANTIN ... Ingeras nascut fara viata pe 12.08.2012
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Draga mea, astazi am simtit nevoia sa recitesc primele mesaje primite si am ajuns si la primul tau mesaj. Mi-am adus aminte ca le vremea respectiva acel mesaj m-a facut sa-mi indrept coloana si sa incerc sa merg mai departe. Dupa ce am facut parastasul de sapte ani m-am simtit iar coplesita (a cata oara?!) de o durere sfasietoare si lipsita de puterea de a merge mai departe. Dar... mesajul tau, mesajul tau (si nu numai) m-a facut sa-mi indrept din nou coloana...
Dragele mele, va imbratisez pe toate cu caldura Va multumesc din suflet ca popositi pe pagina noastra lasandu-ne gandurile voastre.
Mirela Mimi, stiu ca sunt multe dintre noi care ne lovim de aceasta mentalitate si de aceea am hotarat sa scriu cu rosu si voi scrie de cate ori se va schimba pagina. Si pe mine m-au durut foarte multi ani "judecatile" celorlalti, dar am ajuns chiar sa nu-mi mai pese ce cred ceilalti atata timp cat eu sun impacata cu mine. Voi scrie totusi acest mesaj cu rosu tot pentru ei, poate vor reusi sa-si schimbe felul de a privi lucurile si vor invata sa respecte sentimentele celorlalti.......ce sa-i faci? Nu toti suntem la fel, nu toti simtim la fel......fiecare e UNIC iar daca eu nu pot fi deacaord cu ceilalti, nu inseamna ca nu-i respect.....
Georgeta, draga mea nici nu stii cat de bine mi-a facut mesajul de la tine.....ma bucur atat de mult sa stiu ca o persoana aflata in suferinta a fost ajutata de cuvintele mele, de gandurile mele....Te imbratisez stans, draga mea si iti doresc putere in continuare.
Ubita mea mare, Romina........te iubesc!
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Luminita, mamica mult iubita de Ingerasa ta gingasa Romina Ioana si de copiii tai frumosi de pe Pamant, primeste si din partea echipei E.M.M.A. cele mai bune ganduri, calde imbratisari si liniste sufleteasca. Suntem cu tot sufletul alaturi de tine Astazi, este ziua mult Ubitei tale Romina Ioana. Astazi, noi ii trimitem in dar mii de si . Zbor lin si Lumina vesnica! La Multi Ani Eterni, Principessa a Cerului, Principessa sufletului parintilor tai, Principessa Romina Ioana!
La Multi Ani eterni,floarea mea rara! La Multi Ani, Romina Ioana!
Sunt 3 zile de cand ma gandesc ca se va apropia ziua de 04-04......au fost zile de apasare, au fost zile in care starea mea se schima de la o ora la alta. Sunt momente in care tristetea incerca sa puna stapanire pe sufletul meu.....dar AZI, azi am decis ca nu-i voi da voie tristetii sa ma invaluie, pentru ca azi e ZIUA TA, ROMINA, ziua in care tu m-ai facut fericita, m-ai facut mama de fetita mult dorita. In urma cu patru ani eram o mamica implinita, eram mama de baiat si de fetita, exact asa cum imi dorisem! Tu Romina, tu mi-ai schimbat viata! Tu, Principessa cerului m-ai facut ceea ce sunt azi! Iti multumesc, iubita mea!
Mami te va iubi mereu! Mi-e dor de tine.......buburuza mea!
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Lumi draga mea nici nu stiu ce sa iti spun, sunt alaturi de tine si de aici de departe iti trimit cea mai stransa imbratisare. Gandurile mele te vor insoti azi, de ziua fetitei tale ROMINA IOANA. Azi fetita ta iti va zambi si iti va mangaia sufletul, este langa tine, inchide ochii si simte...ea nu pleaca de langa mamica ei draga.
Zbor lin printesa cerului, zbor lin ROMINA IOANA
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha