"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Simona te imbratisam cu drag...a trecut ceva vreme de cand nu mai avem vesti de la tine si vrem sa stii ca ne este dor de tine si te purtam in suflet, iti trimitem o imbratisare calda care aduce cu ea liniste si alinare.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga Simona azi este o zi grea azi ....trebuia sa il sarbatoriti pe Stelian altfel dar azi durerea si dorul va invaluie sufletul Echipa E.M.M.A ii ureaza ''la multi ani ''lui Stelian iar tie scumpa prietena iti trimitem imbratisarile noastre pentru a putea trece mai usor peste aceasta zi ... Calde imbratisari ...
Va sunt alaturi cu tot sufletul, astazi mai mult ca oricand si nu doar eu ci toti acesti parinti de ingeri care va inteleg durerea
Mii de pentru Stelian!!!!
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Dragul meu...acum 5 ani la ora asta paraseai burtica mea si pe noi pt totdeauna. In urma ta a ramas doar lacrimi durere si deznadejde...... Iarta-ma ca nu am putut sa fac nimic sa te aducem in bratele noastre
ingerul meu scump te iubim pe zi ce trece tot mai mult!!!!
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Astazi e ziua ta Simona si noi, echipa E.M.M.A. iti uram un sincer La multi ani, sanatate, putere si numai bucurii sa iti ofere viata pe viitor!
Zbor lin Stelian!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Simona, Alin azi de sfantul Stelian echipa E.M.M.A. isi indreapta gandurile spre voi, parintii micutului Stelian care azi in ceruri este sarbatorit alaturi de Sf. Stelian ocrotitorul copiilor
Zbor lin Stelian
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Azi din nou este o zi grea pentru voi Stelian....acum 6 ani a primit aripioare de ingeras ... Noi Echipa E.M.M.A te imbratisam si azi aprindem o lumanare pentru Stelian .. Zbor lin ingeras drag ....
Simona draga noastra te imbratisam Cele mai sincere urari azi de ziua ta. La multi ani sanatosi, alaturi de cei dragi tie, vazuti si nevazuti. Echipa E.M.M.A este alaturi de tine.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha