"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Zbor lin, micuta Raisa Mihaela! Dumnezeu sa Te iubeasca si sa-Ti ofere mangaieri. Amelia, scumpa noastra, suntem langa tine Echipa E.M.M.A
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Amelia azi in mod special vreau sa iti fiu alaturi ... e acea zi trista si dureroasa din an cand acum 4 ani Raisa Mihaela a prins aripi si a zburat spre cer ... imi pare rau ... Zbor lin ingeras mult iubit
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
DE '''1 MARTIE ''''DE MARTISOR VA DORESC O PRIMAVARA FRUMOASA, LINISTITA SI PLINA DE FERICIRE CU MULTI OAMENI BUNI IN JURUL VOSTRU......... SI MULTI GHIOCEI PT TN DRAGA MEA.
Sanatate, liniste sufleteasca, si multe zambete ale oamenilor ce fac parte din viata ta....printre care si Noi Iti trimitem in dar un brat mare de
Din suflet, Echipa E.M.M.A
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Azi este ziua in care fetita ta draga Raisa Mihaela a primit in dar de la ingeri aripioare. Azi ingerii o sarbatoresc in cer. Aici sufletul tau plange de dor, nu esti singura draga noastra, echipa E.M.M.A este alaturi de tine. Te imbratisam strans.
Zbor lin draga ingerasa, zbor lin Raisa Mihaela
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Echipa E.M.M.A iti trimite cele mai sincere urari insotite de imbratisarile noastr. La multi ani sanatosi, alaturi de cei dragi tie, vazuti si nevazuti
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Este ziua fetitei tale Raisa Mihaela, o zi plina de amintiri si mult dor. Azi draga noastra nu esti singura, echipa E.M.M.A iti trimite o imbratisare stransa si ne rugam ingererasilor sa iti trimita putere, liniste si alinare. Suntem alaturi de tine.
Zbor lin draga ingerasa, zbor lin Raisa Mihaela
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draga Amelia, echipa E.M.M.A. este alaturi de sufletul tau Te imbratisam strans si ne rugam pentru linistea ta sufleteasca. Ingerasa ta Raisa Mihaela, a implinit 6 anisori angelici Gandurile noastre se indreapta spre Ea si ii uram Zbor lin si Lumina vesnica!
La Multi Ani, Amelia! Echipa E.M.M.A. iti doreste multa sanatate, bucurii si multa liniste sufleteasca! Primeste din partea noastra calde imbratisari si un buchet imens de
Fetita ta, Raisa Mihaela, implineste azi 7 ani. In aceasta zi speciala, echipa E.M.M.A este alaturi de tine, te imbratisam cu caldura si iti triitem cele mai bune ganduri.
Zbor lin draga ingerasa, zbor lin Raisa Mihaela
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
7 anisori angelici a implinit ingerasa Raisa Mihaela O zi trista, o zi plina de durere, in care amintirile ne smulg lacrimi amare din suflet. Echipa E.M.M.A. te imbratiseaza si iti doreste multa liniste sufleteasca
Zbor lin si Lumina vesnica, Ingerasa gingasa, Raisa Mihaela!