"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Draga mea,din cate vad si la tine e proaspata durerea.Nici nu stiu ce sfat pot sa-ti dau ca nu cred ca este ceva pe lumea asta care ar putea sa-ti aline suferinta,poate sa reversi asupra Ancutei si a lui Alex toata dragostea ta pentru Daniel Matei care va vegheaza de acolo,de sus si asa cum spuneti si voi,sigur e fericit si se joaca cu ceilalti ingerasi pe un norisor.Stiu ca sunt doar vorbe dar te rog incearca sa fi tare pentru ceilalti doi pui ai tai care nu au nici o vina dar sufera ca si voi,ca si noi si multi altii din cauza unor incompetenti care poate intr-o zi vor plati,deocamdata legislatia e mult prea blanda la noi dar speram ca in memoria ingerasilor sa se schimbe ceva si cadrele medicale sa fie mai responsabile.Te sarut dulce,Dana,bunica ingerasului Iris
Da , e proaspata,si mi-am jelit copilul ,l-am ingropat si am unde sa ma duc sa-i aprind o lumanare desi acasa candela e aprinsa permanent,dar am primit tot felul de mesaje ,prin vise,si am inteles ca daca imi iubesc copilul cu tot sufletul ,din toate puterile,pana la ultima celula din fiinta mea ,trebuie sa-l las sa plece acolo unde ii e locul ,trebuie sa-l ajut ,sa ma rog ca spiritul lui sa fie linistit,plin de lumina si pace,pentru ca astfel ma va ajuta si el pe mine si va fi langa mine cand mi-e dor de el si am nevoie de el.Si aici sunt ,egoista ,pentru ca am nevoie mereu...Dar inca mai am de invatat,si el ma invata!Ma gandesc la el il imbratisez ,ii cant ,il iubesc si il alint in gand ,in suflet ...si ma simt mai bine...Toata durerea noastra lor le face si mai rau ,nu-i lasa sa evolueze ca spirite,ii tinem aici legati de pamant pentru ca -i jelim ,ii plangem si-i regretam si ei ,ne iubesc atat de mult incat stau langa noi si incearca sa ne consoleze dar nu au cum pentru ca nu-i lasam sa ne patrunda in suflet ,noi avand atata suferinta...Imi jeleam copilul si uneori in clipele de luciditate pe care le aveam in acele prime zile ,ma rugam la el, si la Dumnezeu sa ma ajute,ii imploram sa ma aline ..si dupa cateva momente ma simteam bine ,ii simteam prezenta puiului meu si ma linisteam...Apoi iar acea agonie ,dupa un timp.Pana cand am avut un vis:Era un baiat inalt ,frumos cu parul castaniu ,ondulat,mai inalt ca mine cu mult ,iar eu il imbratisam fericita si eram atat de mandra de el..Ii spuneam cumnatei mele cu ochii in lacrimi<Stii tusico ,azi e ziua baiatului ,meu ,face 18 ani!Si uite ce baiat mare si voinic are mama!>Imbratisandu-l cu muuuulta dragoste ,el la randul lui mi-a raspuns la fel murmarand plin de duiosie<O,mama..mama!>si m-a sarutat pe frunte...Atunci m-am trezit,si mi-am dat seama ca era el ,baiatul meu ,asa zis pierdut ,mort,cum vreti sa-i spuneti..dar atat de viu ,atat de mare,frumos si mai ales plin de iubire si liniste.De atunci mi-am impus sa nu mai am atata jale in suflet .Cred ca va creste odata cu trecerea timpului ,si-l voi creste de aici ,cu iubirea mea ,cu sufletul meu ...cu lacrimile mele de fericire ca-l pot simti ,chiar daca altfel...dar il pot simti...Oooooo nici nu banuiti cat de mult suntem legate de frumosii nostrii copii de dincolo!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Iubitule,scumpule, mult adoratule,mi-e dor de tine mai vino pe la noi...Il sarut si-l mangai pe tatal tau si-l privesc uneori mult timp,stiu ca o parte din el ai fost tu ...si asa imi spun ca mai gasesc ceva din tine...te saruta mami dulce ,dulce ,dulce puisorul meu!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
dragilor mamici am nevoie de tot suportul vostru moral si toate rugaciunile voastre ,nu vi le-am cerut pana acum ,dar acum...am mari emotii .Am depus in urma cu trei sapatmani plangere la parchet ,iar azi mi-a venit citatie sa ma prezint la politie cat mai urgent ,l asectorul de care apartine spitalul.Doresc sa se faca dreptate ,nu vreau razbunare de aceea nici nu ma fac parte vatamata intr-un proces civil ,nu vreau daune morale ,vreau doar sa le sactioneze pe cele care au gresit ,doresc sa nu se mai repete sa nu mai moara copilasi sanatosi cu cateva probleme minore ,doar pentru ca nu au fost supravegheati.Doamne,nu-mi pot lua copilul inapoi ,nu vreau decat sa stiu ce s-a intamplat si sa ma creada cineva si sa se poata demonstra ca a fost omor din neglijenta.Nu doresc sa omor pe nimeni ,nu merita asa ceva nici macar ele,vor trai cu vina asta toata viata dar as dori sa nu mai omoare pe nimeni!Doamne ajuta-ma ! pentru ingerul meu te rog ,ajuta-ne si aici pe pamant!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Draga mamica, mi-e asa greu sa-ti scriu... eu inca nu am scris povestea ingerasului meu... inca nu sunt pregatita... cred. Dar am simtit la tine revolta fata de sistemul nostru sanitar. Acest lucru il simt si eu. Dar trebuie sa trecem peste aceste sentimente, trebuie sa fim tot mai bune, mai sincere, mai pregatite ca peste o vreme, atunci cand va vrea DD, sa ne putem intalni cu ingerasii nostri. Iti doresc multa putere si multa sanatate copiilor tai. Monica - mamica ingerasului Mircea Serban
Corina, imi pare tare rau ca viata te impinge spre astfel de experinte. Inainte de orice este trist ca sunt oameni in jurul nostru, si mai ales in functii cu raspundere fata de viata altor oameni, care nu constientizeaza rolul pe care-l au in lume. Acesti oameni traiesc la un nivel extrem de limitat de intelegere asupra vietii si sunt manati de scopuri prea meschine ca sa merite a le mentiona aici.
Nu stiu cum este mai bine si ce trebuie sa faci in situatia data... Inima ta iti va indruma pasii asa cum e mai bine. Daca simti ca asta trebuie sa faci mergi inainte. Poate iti vei regasi pacea sufletului dupa ce vei fi trecut prin acest lung proces care urmeaza.
Emotiile sunt firesti. Ingrijorarea, deasemenea. Nu-i usor. Vei trece prin momente dificile. Trebuie sa fii pregatita sufleteste pentru acest supliciu. Trebuie sa fii foarte curajoasa si hotarata pentru acest drum. Nimic nu-i intamplator. Deschiderea acestui proces are rostul lui. Dumnezeu sa-ti arate calea pe care este cel mai bine sa mergi.
Ceea ce pot eu sa-ti spun acum este ca trebuie sa te protejezi cat poti de mult impotriva starilor negative ce te pot inconjura pe parcursul acestui demers. Poti reusi doar daca iti vei sustine punctele de vedere fara patima, fara inversunare, fara ura, fara incrancenare. Iar din mesajul tau anterior, am inteles ca ai puterea de a fi astfel.
Te imbratisez si iti doresc sa se termine cu bine . Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Multumesc Liliana si Monica ,nu sunt inversunata,stiu ca e greu de crezut ,dar nu sunt,daca as fi fost cum am fost cu ani in urma la fetita mea cata ura aveam atunci,si cat de mult as fi dorit nu numai sa fie pedepsititi de lege,dar chiar sa-i omor cu mana mea...Am evoluat asta imi place sa cred,dar am vazut atata neglijenta si nepasare incat si o sesizare daca fac acum eu poate a mai facut cineva poate etimpul sa facem fiecare care am trecut prin asa ceva,chiar daca nu avem dovezi palpabile doar spunem ca a fost neglijenta si dorim o ancheta poate azi eu,poate maine alta mamica si poate intr-o zi se vor trezi si vor spune stai asa ca oamenii astia nu sunt nebuni...Tocmai de aceea nu ma constitui parte civila in proces am mentionat de la inceput in plangere ,vreau doar sa aflu niste raspunsuri sau daca voi fi mintita doresc sa ma priveasca d-na doctor in fata si sa ma minta ,sa ma priveasca adanc in ochi si sa-mi spuna minciuni,drept justificare...Stiu ca asa se va intampla dar trebuie sa fac ceva...nu mai pot tace,copilul meu a murit din neglijenta,din nepasare,nu doresc sa mai moara copii altora macar nu de mana ei ...Nu stiu ,ce va urma stiu ca va fi foarte dureros pentru mine asa cum as fost si azi pentru ca atrebuit sa spun din nou aceeasi poveste..dar pentru scumpul meu ,pentru cat a suferit el ,si a murit doar cu Dumnezeu alaturi ,dupa atata chin nu pot renunta,nu ar trebui sa renunte nimeni la acest drept pe pamant.Eu stiu adevarul dar as dori sa nu mai aflam si nici sa auzim de asemenea adevaruri.Da as fi acceptat moartea lui daca ar fi avut vreo malformatie incompatibila cu viata...daca s-ar fi chinuit cu el si i-ar fi dat medicatie corespunzatoare ,daca l-ar fi supravegheat,le-am incredintat viata copilului meu!Si ce-au facut cu ea?Au tras-o la loz?!Si ,ghinion a iesit necastigator!Nu am facut scandal cand a murit si nici acum nu o sa fac nu doresc decat niste raspunsuri ,sa vad cat efort s-a depus pentru salvarea lui ,pentru o simpla pneumonie,ce tratament i s-a administrat. Doamne nu sunt furioasa si tu ma stii ,dar nu m-as simtii bine cand as stii ca poate am avut ocazia sa opresc niste criminali,caci asta sunt,niste criminali,si nu am putut ,sa nu mai moara copilasi nevinovati ,doar pentru ca nu sunt supravegheati si nu sunt tratati la timp! Ganditi-va ca nu am avut nici o zi de spitalizare,ca nu am luat nici un medicament sau sa fac o injectie de a duce sarcina la bun sfarsit ,nu am nascut prematur,nu a avut nici o malformatie,doar putin lichid amniotic in plamani,dar care s-a transformat in pneumonie,dar care sub stricta supraveghere putea fi tratata ,macar de-ar fi incercat ... Ma rog in fiecare zi sa nu mai aiba copii cu probleme pe tura acelei doctore ,ca nu ar avea nici o sansa ... M-am gandit si am retrait minut cu minut azi ,scumpule,te-am revazut ,dar nu m-a durut ,ci doar mi-era dor de tine,mami nu a plans acolo cand am dat declaratia...ci doar pe drumul spre casa lacrimile imi siroiau pe obraji si-ti vorbeam in gand si iti spuneam ca mami nu mai vrea sa stie si alti parinti de ingerasi ca tine ca tare e greu ,dragule,tare ni se usuca sufletul si lacrimile sunt un izvor ,e tare greu sa-ti revii...Te iubesc frumosule si situ ca esti langa mine zi si noapte, mami te saruta dulce ,dulce,dulce
Ultima oară modificat de CORINA SILVIA pe 19 Ian 2010, ora 16:15, modificat 1 dată în total.
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Ai dreptate, Corina. In urma atator de multe tragedii inregistrate intelegem toti ca masurile de monitorizarea a noilor nascuti in maternitati sunt fie ineficiente, fie sunt defectuos aplicate. Din motive care tin de culpa medicala sau din lipsa dotarilor necesare inca se mai pierd vieti in spitalele noastre.
Tu stii ce ai de facut. E calea ta. Daca trebuie sa faci asta, mergi inainte. Poate vor avea multi de invatat cate ceva din acest demers al tau. Pe de-o parte unii vor putea invata ce inseamna responsabilitatea profesiei de care depind vieti omenesti si pe de alta parte poti oferi un exemplu si altor oameni privind modul in care se poate scoate la lumina un adevar, cum se pot indrepta niste greseli si cum pot fi sanctionati cei care se dovedesc a fi vinovati.
Apoi, in urma tuturor acestor furtuni juridice si sufletesti, speram sa se declanseze un mecanism de constientizare a importantei stabilirii si implementarii unor masuri, a unor fluxuri de lucru, a unor proceduri in demersul medical care sa previna orice situatie critica, dar si sa monitorizeze atent pe perioada spitalizarii (si nu numai) a fiecarui om, tanar sau batran, bebelus sau adult, a tuturor celor care ajung sa devina pacienti ai acestor institutii.
Cu multe probleme se confrunta sistemul medical, cu multe lipsuri, este adevarat, dar, mai presus de toate, constatam frecvent ca lipseste mai ales grija si atentia maxima fata de omul suferind, fata de durerile celui care zace pe patul de spital, fata de mama care striga disperata de durere, fata de copilul nou nascut care nu are nici o sansa la viata fara atentia celor mari... Este trist ca se intampla asa...
Liliana
Ultima oară modificat de Liliana pe 24 Sep 2009, ora 20:36, modificat de 3 ori în total.
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Buna seara tuturor si vreau sa sti ca si eu voi fi alaturi de tine corina sa fie bine sa nu mai moara atatea copilasi nevinovati,sa se faca dreptate atunci cand se greseste si sa aibe mai multa responsabilitate asupra copilasilor. Daca vrei vb mai mult uite las aici aid meu de mess si astept sa imi scri,te imbratisez cu drag. mihaela_balica ma voi ruga sa fie totul bine
Dragele mele, O sustin pe Corina in demersul ei. Rabdare, curaj si rugaciune! Eu stiam ca fetita mea e chemata in alta parte, dar as fi vrut sa nu se chinuie. Si acum ii mai am gemetele in urechi si-i vad fatuca disperata ca nu avea aer... Cand i s-a facut rau am asteptat doua ore sa vina doctorita sa o vada; eram internate de aproape 2 saptamani, se stia ca starea e grava...si doctorita de garda a trimis de vreo doua ori rezidenta care a spus ca fetita nu se sufoca, doar casca pentru ca i-e somn...La un moment dat, cand fetita a varsat cu sange, abia atunci s-au alertat cat de cat...pana cand au luat masuri, dar tarziu... Nu l-au lasat pe sotul meu sa stea cu mine in noaptea cand s-a stins...o alta cruzime....sotul meu nu o vazuse de 2 saptamani pt ca nu i-au dat voie sa intre la ea... Poate Corina, prin demersurile ei va schimba ceva. Poate umanitatea va reveni in spitale. Ma gandeam ca un medic in momentul in care ramane fara umanitate...ar trebui sa se apuce de alta meserie; nu mai are chemare pentru ce a inceput. E dreot ca nu poate muri pentru fiecare pacient, dar vigilenta si umanitatea n-ar trebui sa-l paraseasca nicicand. E ca un preot de trupuri...asa cum exista preotul de suflete cu har. Ma scuzati, poate am divagat cam mult...insa uneori simt nevoia sa mai vars din preaplinul pe care l-am adunat in acest an care a trecut... Va imbratisez cu drag, Mihaela, mama ingerasului Alexandra-Maria
Imi spunea sotul meu ca o sa-mi fie greu ,ca voi fi chemata de cateva ori si imi voi spune la nesfarsit povestea ,dar nu oare o retraiesc in fiecare zi?cat de greu poate fi ?!nu oare in fiecare noapte ma trezesc si mangai perna murmurand "ar fi fost bine sa fii aici puiule ,langa mine,sa te iubeasca mami!"In primele saptamani dupa moartea lui Matei ma trezeam automat la ora la care am avut acel vis ,acea premonitie, mai bine spus ,la 1,30-2 noaptea...Asta ce mai era?Nu cel mai cumplit supliciu?Nu consider un asa mare chin ,sa-mi spun povestea ,pe langa ce traiesc zi de zi,cu ce ma lupt zi de zi...Doamne eu nu mai pot avea copii niciodata si nici nu cred ca as mai fi avut curajul sa nasc in tara asta ,dar pentru mamicile viitoare ma simt datoare sa fac ceva .Doctorului ,cu care am nascut-o pe Anca ,fetita mea nu i-am facut nimic nici o plangere ,iar atunci musamalizase totul impreuna cu neonatoloaga..Nu am facut nimic nici macar un protest..nimic..si lucurl asta m-a urmarit ani de zile ,mi-am reprosat de fiecare data cand durerea de cap,a copilului meu o coplesea devenea de nesuportat,cand stateam ghemuite impreuna in pat tinand=o in brate si plangand impreuna,cand am trecut prin toate minutele agonizante la operatii,asteptand cu sufletul la gura minunea ca fetita mea sa deschida ochii ,atunci cand iesea din sala de operatii..multe multe multe clipe de suferinta care nu s-au terminat...si nu o sa se termine niciodata...o sa va povestesc odata si viata plina de lupta a fetitei mele. multumesc pentru incurajari ,ma rog in fiecare zi sa pot face ceva concret si indemn fiecare mamica sa faca lucurl asta ,fiecare picatura conteaza,conteaza pentru viitorul copiilor nostri ,doresc cand voi fi la varsta sa fiu bunica sa stiu ca nu e nici un pericol ca te duci la spital ca nu te va omora nimeni din neglijenta...ca-mi pot vedea nepoteii sanatosi,nu la discretia selectiei naturala sub deviza "scapa cine poate"! Stiu ca baiatul meu ,ingerul meu e de acord cu mine ,poate ar fi avut o viata frumoasa aici,intr-unul din visele mele cand eram insarcinata ,ii spuneam ca as dori, si ar fi minunat daca ar deveni preot sau un initiat in bioenergie,sa faca bine tuturor...Ar fi trebuit sa aiba o viata ici pe pamant dar semenii lui nu i-au dat nici o sansa si nici nu au luptat pentru ea..
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Draga mea, iti inteleg revolta si durerea si stiu ca ai dreptate ca o picatura de la tine, una de la alta mamica si tot asa, paharul se va umple ( dar nu in acel sens pe care noi il cunoastem ).....si la un moment dat oamenii vor reactiona, oamenii nu se vor mai ferii sa-si spuna necajul si sa-ti strige durerea si se va face dreptate. Eu incerc sa nu condam toti medicii din Romania, nu ii bag pe toti in aceiasi oala ( nu pentru ca fac parte din familie de medici, ci pentru ca stiu ca sunt o multime de doctori capabili si responsabili ) dar cred ca nu am avut noi sau altii norocul sa ajungem la ei. Ca in orice meserie sunt si lepre si persoane care nu merita sa poarte in piept un ecuson pe care sa scrie Dr. Xulescu Pediatru sau exemple ar fii foarte multe. Medicina se va schimba si la fel oamenii care o practica, pentru ca cei care merita sa fie pusi la zid vor raspunde pentru faptele si incompetenta lor atunci cand nu se vor astepta, insa.....dar...vezi, exista si un DAR ca in orice lucru din viata asta, vor plati cand deja e prea tarziu, pentru ca sunt parinti carora nu le mai poti aduce copilul inapoi, sunt fapte pe care nu le mai poti indrepta ci doar poti fii de folos pe viitor pentru cei ce urmeaza sa devina parinti. Inca ne lipseste educatia si respectul pentru pacienti, inca in Romania doctorii mai au de invatat abecedarul si regulile de politete...cu durere spun asta, insa asa este. Eu, care de mai bine de un an de zile am umblat prin spitale si la medici din Iralanda,Londra, Scotia, Spania vad diferenta, fac diferenta si ma uimesc vazand cum am fost primita aici si cum am fost tratata acolo ( nu spun ca astazi ma simt bine dupa atatea operatii datorita medicilor din strainatate...poate asa mi-a fost, norocul meu era acolo, dar nu contesc ca si aici ma puteam face bine )..... Si eu ma simt revoltata pentru ca nici astazi nu stiu motivul real pentru care Patrick a plecat la ingeri ( in privinta lui Andrew stiu si cred motivul decesului ).....dar la Patrick inca am dubii si inca vreau sa cred ca astazi putea sa fie aici langa mine sa-i pot oferi o copilarie de vis, asa cum parintii mei mi-au oferit mie...si ma intreb daca nu cumva imi fac si mai mult rau gandindu-ma la asta....si atunci ma gandesc la Dumnezeu si imi spun ca asta a fost decizia lui si plec capul. Cat despre Matei sunt sigura ca ar fi putut deveni un preot sau ar fi putut avea o meserie prin care ar fi putut ajuta oamenii care sunt la nevoie Si mai stiu ca daca va putea face ceva de acolo de sus,...o va face, pentru surioara si parintii lui si pentru toti copiii, care merita sa fie sanatosi si sa aiba o viata frumoasa O imbratisare din suflet, draga mea si un pupic dulceeeee Si pentru micuta ta, multa multa sanatate, pentru ca eu stiu ce inseamna durerea fizica. All my love Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Îţi multumesc mult pentru mesaj, Corina. Te îmbrăţişez cu mult drag, îţi trimit un buchet mare de flori, un grup de pupuci, iar pentru îngeraş o lumânărică, o floare albă şi o rugăciune. Mihaela, mămica lui ANDREI.
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Multumesc Bia ,multumesc Mihaela! Bia de fiecare data ma faci sa plang,imi atingi de fiecare data sufletul...Stiu ca nu-l mai pot intoarce pe scumpul meu nici tu pe ai tai ,dar simt ca daca as putea opri acea doctora iresponsabila as mai salva niste copii.La Alex ,a fost alta doctora care l-a ingrijit ,e sefa sectiei de neonatologie,si ma gandesc ca poate daca si Mateiu ar fi fost in grija ei ar fi avut o sansa..Nu numai ca condamn felul in care afost tratat ,ci si felul in care m-au informat si am vb cu dr. si asistentele,ce sa-ti mai spun ...doresc sa fac ceva macar sa le atrag atentia chiar daca nu vor fi gasite vinovate ,macar voi protesta si le voi trage de urechi ,eu stiu...poate se vor schimba!Poate nu sunt atat de proaste ca pregatire profesionala,insa nu au voie cand sunt la un asemenea serviciu sa nu le pese,sa ramana indiferente..sunt in joc viata copiilor nostrii dragelor ,doar vedeti bine ce greu ii aducem pe lume si cu ce eforturi ,de la un timp incoace,mai greu ramai insarcinata,mai greu duci o sarcina la bun sfarsit,mai greu faci un copil sanatos.. haideti cele care sunt in situatia mea sa le tragem suturi undeva celor care ar trebui sa se ocupe serios de micutii nostrii adusi pe lume cu asemenea eforturi!! Credeti-ma nu am pic de ura,mi-as consuma energia cu asa sentimente!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Buna, Corina draga! Scumpo, fie ca aceasta zi de duminica sa iti aduca mult frumos in sufletul tau atat de cald. Esti o dragalasa si o harnicuta, care, pornind de la faptul ca ...iti pasa....esti mereu alaturi de noi, de atatea inimi. Te imbratisez si te port mereu cu drag in saculetul meu cu ganduri bune. Si, poate vi si tu deseara la un ceai de scortisoara cu mine si Rodi Pupici pupaciosi vor neaparat sa inroseasca obrajorii tai, deschide fereastra pentru a putea intra. , milioane de pentru tot frumosul care te defineste, pentru felul in care iubesti. Ingerasului tau, lumina, scumpa mamica iubitaore, ii trimit multa lumina, de la o lumanarica bucuruza...sper ca va zambi spre ea, spre tine, spre noi. Cu mult drag, Nicoleta.
Pentru frumoasele mele partenere de suferinta o cana mare de must dulce,si un ciorchine mare de struguri zemosi si aromati,savurati o clipa ,mirositi parfumul si relaxati-va,priviti rasaritul de soare si cerul senin si ganditi-va cu bucurie la ingerasii vostrii care stau langa voi ,va imbratiseaza si va vorbesc,asculta-tii cu inima cu sufletul ,si le veti simti palmutele pe obrajii vostrii si mici pupici ,pe frunte ,pe nas,pe ochii vostrii atat de plansi ...Ne e dor de voi scumpilor ,veniti si alinati-ne!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Draga Corina, sunt din ce in ce mai dese momentele cand apar in cap intrebarile care incep cu: DE CE? Nu stiu cum sa fac sa ma gandesc ca acum Ingerasilor nostri le e mai bine... macar atat... ca lor le e mai bine... dar oare nu le era bine in bratele noastre???
Scumpa Monica ,le-ar fi fost foarte bine in bratele noastre,dar le este si mai bine in bratele Divinitatii...Decat pe pamant o viata plina de suferinte in trupuri atat de firave mai bine acolo printre ingeri cu Maica Domnului care-i iubeste pe toti ,si care ni-ii mai trimite din cand in cand sa ne mai ostoiasca dorul de ei...Nu avem ce face,trebuie sa mergem mai departe sa ne traim viata si de ce nu sa mai ajutam pe cineva ,sau sa prevenim tragedii cum a fost a baietelului meu ,care a murit din neglijenta...Intotdeauna am spus ca Dumnezeu nu ne face rau ,ne ajuta ,ne iubeste si ne ocroteste,ci semenii nostrii.vecinii nostri de planeta,nu mai stiu sa iubeasca nu-l mai simt pe Creator in suflet desi au inca Lumina sfanta cu ei,nu le mai pasa ,scapa cine poate,de aceea am incercat si merg in continuare pe justitie,cred ca daca fiecare parinte ar face o plangere ,i-am ingropa in hartii si s-ar face ceva,trebuie sa se inceapa de undeva...nu mai trebuie sa spunem ce se rezolva ceva?Si daca se va rezolva?!Daca vom fi atat de pesimisti la nesfarsit nu vom fi linistiti sufleteste niciodata ...eu cunosc sentimentul asta.Nu pot sa mai tac ,nu pot sa mai imi duc tragedia fara sa incerc ca cei care au provocat-o sa nu raspunda,incerc..si daca reusesc?Daca nu reusesc ,macar am incercat si va mai incerca si altcineva dupa mine.. Imi ador ingerasul si ma gandesc in fiecare zi ce bine ar fi daca m-as trezi cu el in brate dar nu e asa!Ma trezesc cu golul din suflet si de langa mine,si trebuie sa ma ridic si sa traiesc viata,sa am grija de ceilalti scumpi ai mei ,de sotul meu,si chiar de mine..Nu putem renunta nu avem voie!Nu ne-ar ierta Dumnezeu si mai ales scumpii nostri ingerasi..ei stiu mai bine decat noi ca trebuie sa traim cat ne-a fost dat si pe ei trebuie sa-i iubim si sa-i lasam sa plece sa nu-i tinem cu durerea si lacrimile noastre aici...OOOOO nu e usor,e greu foarte greu ,dar nu imposibil ,sa ne cautam un echilibru ,sa invatam sa traim si aici cu cei vii si dincolo cu ingerasii nostrii.Nu sunt doar vorbe se poate si ii vom simti muuuult mai aproape decat acum cu suferinta noastra ,sa ne ramana doar iubirea pentru ei,sa ne rugam pentru ei si pentru alinarea noastra! Cu o vorba buna de la tine ,cu o vorba buna de la alta mamica ,am curaj si ma ridic in fiecare zi,daca celelalte pot de ce nu si eu?Sper ca si prin ce fac eu ,cu cateva cuvinte spuse din suflet sa alin un alt suflet. Cand am deschis la inceput acest site,dupa cateva zile de la moartea scumpului meu baiat,receptionam atata durere si suferinta ca in timp ce citeam cateva randuri din alte povesti de ingeri simteam ca mor,ca e prea mult ,ca nu voi putea sa scriu nici un rand,dar reveneam de fiecare data si mai citeam putin,am primit mesaje de la mamici care ma inteleg si plang odata cu mine ,care sufera si se chinuie odata cu mine care traiesc aceeasi tragedie zi de zi ca mine ,si care au reusit sa transforme durerea si suferinta in iubire si fericire,pentru cei dragi disparuti si pentru celelalte mamici de ingeri. Sunt multe De ce-uri ?si Daca ...dar sa nu le lasam sa ne copleseasca inima nu mai putem face nimic ,decat sa traim cu amintirile care ni le-au lasat scumpii nostrii in scurta lor viata,si sa traim alaturi de ei chiar daca sunt ingerasi,ii vom iubi toata viata asta e sigur ,si vom fi cu ei acolo in cer cand va fi vremea asta e la fel de sigur,ei ne asteapta dar nu chiar acum noi mai avem ceva de facut pe pamant... As fi dorit sa-ti dau raspunsurile dorite la D ce-uri dar nu le am ,dar am invatat sa nu-mi mai amarasc sulfetul cu intrebari la care,poate numai Dumnezeu are raspunsul,as fi dorit sa-ti iau durerea si sa-ti pun in loc o mare iubire ,sa-l simti mai bine si in fiecare zi pe ingerasul tau dar asta numai tu poti s-o faci,nu pot decat sa ma rog pentru tine ,pentru linistea ta sufleteasca,si ca ingerasul tau sa-ti sarute ochii asa de inlacrimati sa-ti sarute sufletul cu Lumina Sfanta si sa-l simti atat de aproape ,cum si este ,in fiecare zi! Te imbratisez cu drag si mii de flori pentru scumpul tau!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales