Am intrat aici dupa mult timp...dupa destul timp in care te-am iubit in tacere. Acum s-a umplut iar paharul de dor si se revarsa.
Si am sa scriu.
Pot sa incep cu un citat:
"Parintii buni le dau copiilor radacini si aripi. Radacini sa stie unde e casa, iar aripi sa poata zbura sa-si traiasca viata." (Jonas Salk).
Eu, daca nu am putut sa-ti dau radacini, mai sunt un parinte bun?
Eu, daca nu am putut sa-ti dau aripi ca sa-ti traiesti viata....cum ma numesc? Radacinile le ai in cer. Acolo urma sa fie casa ta, fara voia mea, fara voia ta poate; iar cu aripile ai venit tu singura in lumea mea. Erau lipite de corpul tau micut, alb si frumos. Abia se vedeau, dar le stiam acolo si zbaterile inimii mele se impleteau cu lupta ta...Au crescut, repede au mai crescut. S-au intins la un moment dat si au devenit puternice. Mai puternice decat vointa si puterea mea. Si te-au purtat acolo unde ti-a fost harazita casa: in lumea unde sunt primite doar gandurile noastre, ale celor ce ramanem aici, in lumea unde ni se permite sa va tinem doar in suflet, nu si in brate.
Te iubesc micuta mea diafana.