"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Azi, Teo termina clasa a III-a ....si tu,Alexandra trebuia sa termini clasa pregatitoare sau poate clasa I ....................stiu ca te doare,Miha si te strans ....am primit,am citit ,am plans pentru si cu tine , mami de Teo si Alexandra si prietena mea draga!
Am intrat aici dupa mult timp...dupa destul timp in care te-am iubit in tacere. Acum s-a umplut iar paharul de dor si se revarsa. Si am sa scriu. Pot sa incep cu un citat: "Parintii buni le dau copiilor radacini si aripi. Radacini sa stie unde e casa, iar aripi sa poata zbura sa-si traiasca viata." (Jonas Salk). Eu, daca nu am putut sa-ti dau radacini, mai sunt un parinte bun? Eu, daca nu am putut sa-ti dau aripi ca sa-ti traiesti viata....cum ma numesc? Radacinile le ai in cer. Acolo urma sa fie casa ta, fara voia mea, fara voia ta poate; iar cu aripile ai venit tu singura in lumea mea. Erau lipite de corpul tau micut, alb si frumos. Abia se vedeau, dar le stiam acolo si zbaterile inimii mele se impleteau cu lupta ta...Au crescut, repede au mai crescut. S-au intins la un moment dat si au devenit puternice. Mai puternice decat vointa si puterea mea. Si te-au purtat acolo unde ti-a fost harazita casa: in lumea unde sunt primite doar gandurile noastre, ale celor ce ramanem aici, in lumea unde ni se permite sa va tinem doar in suflet, nu si in brate. Te iubesc micuta mea diafana.
esti o mama de inger ....un parinte de inger care a trimis cerului ce avea el mai de pret in acesta lume, draga mea nimeni si nimik nu poate sa te faca sa nu te consideri un "parinte bun" daca Alexandra ta nu pleca la cer ai fi facut ca "radacinile" sa creasca mari si puternice cu dragostea ta, dar cum ea a fost alesa sa mearga acolo sus printre nori DD va avea grija de ea dar sunt sigura...caci altfel nu as putea trai, zambi...ca dragostea noastra trece de cer si ajunge la ei, sunt sigura ca Alexandra ta iti simte dragostea de mama si iubirea care i-o porti
te draguta mea iar tie Alexandra o mie de in dar
O parte din mine traieste dincolo de nori mereu te vom iubi Luca
"Un suflet trist este un suflet care are lumina stinsa".(Pr. Arsenie Boca) Micuta diafana, ajuta-ma sa mentin lumina mereu aprinsa. Te iubeste mama. Pana la cer si inapoi, cu fiecare celula, cu fiecare respiratie, cu fiecare gand, cuvant si dor. Si ma stradui in continuare si lupt...sa mentin lumina aprinsa...
Draga mea, te imbratisez strans...strans cat pentru a imparti cu mine durerea ... si dorul ... sunt aici si va port in sufletul meu ... Alexandra, micuta diafana, un cer de pentru tine si multe pentru familia ta
Azi m-am gandit la tine,tuchi ... stiu ca trebuia sa faci tortulet si sa pregatesti casa pentru invitatii Alexandrei ... si la noi trebuia sa fie la fel ... te imbratisez cu gândul ,draga mea ...
Poate ca m-am nascut toamna ca sa plang. Poate ca te-ai nascut toamna ca sa plangi. Toamna natura plange cu lacrimi din nori, cu fructe, cu frunze, cu lacrimi din noi... Toamna e blanda si trista. Toamna...acea frumoasa doamna care intotdeauna moare. Iarna se duce, primavara se transforma in vara, dar toamna moare pur si simplu. De straja ii stau falnicii brazi. Numai ei lupta sa-si pastreze mantia verde...Si poate doar asa mai ramane amintirea a ceea ce putea fi frumos si bine. Mi-e dor micuta diafana. . Mi-e dor de ce-ar fi putut fi daca toamna n-ar fi murit.
Azi din nou sarbatoresti cu ingerii. Din nou ne gandim cum ar fi fost daca... Din nou lipsim de la sarbatoarea ta pentru ca suntem separati de valul nevazut dintre lumi. Dar gandurile noastre te insotesc, iar sufletele noastre te tin in cupolele lor. Sa fii linistita micuta diafana si tot ceea ce ar fi putut fi frumos si bine, poate vom implini candva, in alte vremi si-n alte timpuri.
Tuturor mamicilor care sarbatoresc azi Sf. Maria le doresc multi ani, putere si curaj. Tuturor mamicilor care au Marii ingerasi le doresc putere, curaj si rabdare.
Multumesc draga mea pentru ca ti-ai amintit si mi-ai trimis mesajele tale de consolare.
Micuta diafana, Ieri nu ti-am scris decat cu condeiul inimii mele. A fost o zi grea si parca a trecut cu mai multe emotii si tensiuni. Te iubesc mult si-ti duc dorul. Il duc in brate ca pe un copil dependent total de parintii lui. Am impresia ca timpul trece numai cu bucuriile. Durerile raman si ne sunt mereu amintite si reamintite ca sa nu le uitam. Parca sunt scrise ca pe toaca sa rasune lumea de ele. Somn usor micuta mea.