Forumul EMMA

Buna, Roxana draga!
Sti...aici, unde vezi ca esti inteleasa, te incarci cu energie pozitiva, fenomen care iti da puterea de e fi optimist si de a privi in jur in cautarea acelui bine si frumos pe care Cerul ni-l aseaza intre noi si dureri.
Aici, prinzi curaj sa visezi, ...sa speri la zile bune si bucurii.
De cate ori vei simti ca durerea sufletului te apasa prea tare, sau furia nu mai incape in fiinta ta atat de frumoasa, deschide usa familiei E.M.M.A. si mereu cineva o sa fie prezent cu intelegere si cuvinte de consolare.
Te imbratisez si ai mare grija de tine.
Primeste azi, pentru tot frumosul care te defineste, pentru tot ce reprezinti tu pentru noi.
Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi, Nicoleta!

Au trecut doua luni dar mie mi se pare ca sint ani... Inca doare, inca ma gindesc la el...Inca ma gindesc "cum ar fi fost daca..."
Sint doua luni in care am plins pe umarul nimanui, in care nu m-a strins nimeni in brate, in care nu m-a atins nimeni, in care am simtit frica celorlalti de a vorbi despre bebelusul meu, frica lor de reactiile mele.
Mi se pare normal sa pling, sa urlu, sa ma gindesc la el. Nu am cum sa-l uit, a facut parte din mine, a trait in mine, a fost unul din personajele principale din visele mele, chiar daca n-a respirat nici macar o secunda...
Lumea inca ma intreaba ce am nascut... Si apoi parca se sperie si baga capul intre umeri bolmojind ceva neinteligibil. Dureros nu e ca ma intreaba, ci ca apoi se prefac ca n-a existat nimic, ca si cum nu m-au vazut niciodata cu burta mare, gifiind si mergind leganat. Parca folosesc un burete sa stearga tot.
Da, vreau sa vorbesc despre ingerasul meu, sa vorbesc despre ce a fost atunci, sa povestesc despre atmosfera de Craciun din spital, sa povestesc despre un medic ce mi-a spus cind m-a vazut cu lacrimi in ochi si cu privirea pierduta:"bucurati-va, e Craciunul!"
Daca bucuria traita alaturi de ceilalti se amplifica, durerea impartita cu ceilalti se micsoreaza, devine mai usoara. Poate de asta, aici am gasit alinare printre celelalte mamici de ingeri...Nu atit cuvintele in sine mi-au dat putere sa merg mai departe, ci starea de spirit, impartasirea propriei experiente. Faptul ca din exeprienta voastra am stiut ce stari voi avea de trecut, m-a facut sa trec mai usor.
Da, mi-e dor de bebelusul meu, ma gindesc la el. Chiar daca aici, pe pamint, am in permanenta ceva de facut, pe undeva de alergat, gindurile mele tot mai fug la el, la "cum ar fi fost daca", la "oare ii e bine unde e acum?".
Asa cum noi trebuie sa ne obisnuim cu gindul ca sintem mamici de ingeras, si ceilalti trebuie sa se obisnuiasca cu asta. Medicii si restul personalului medical ar trebui sa fie pregatiti si pentru situatii din astea, sa ajute in primul rind proaspata mamica de ingeras dar si familia ei. A ascunde raul ca pisica nu-i o solutie. A te preface ca nu s-a intimplat nimic e mai dureros decit a intreba "ce s-a intimplat?...

Draga Roxana,

Stingacia celor din jurul nostru ne poate rani... Intr-adevar, cei mai multi se sperie cind afla ce-am patit, si prefera sa schimbe subiectul ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat...
Nu o data am auzit comentarii de genul "mai bine asa decit sa fi trait citeva zile sau citeva luni si s-al fi pierdut apoi" (de parca ar putea cineva cuantifica suferinta pierderii unui copil...), sau "decit sa fi trait si sa fi avut probleme"...

Cei mai multi au impresia ca ocolind subiectul ne protejeaza, ca ne-ar face mai mult rau intrebindu-ne ce s-a intimplat si deschizind un subiect dureros. Putini sint cei care au curajul si puterea sa ne asculte cu adevarat... Eu am avut sansa de a avea citeva prietene apropiate cu care am putut vorbi deschis, si carora le-am putut impartasi macar o parte din suferinta...
Apoi, cu timpul, am folosit anumite "ocazii", anumite situatii pentru a deschide subiectul si fata de alti prieteni sau cunoscuti, insa ceva mai tirziu... si am reusit cred sa ii fac sa inteleaga ca pentru mine e important sa vorbesc despre Victor si e chiar mai dureros sa ne prefacem toti ca el n-a existat...
Sint convinsa ca unii au ramas oarecum surprinsi de APARRENTA usurinta cu care deschideam subiectul...
Insa trebuie sa recunosc ca nu ii pronunt totdeauna prenumele (il pronunt de fiecare data fata de cei apropiati, aici pe forum, insa nu fata de oricine...)
Da, avem nevoie sa vorbim despre ei, si cred ca cu fiecare discutie, cu fiecare evocare a celor intimplate, poate facem cite un pas inainte spre acceptare...

Si e bine ca macar aici, pe acest forum avem ocazia sa o facem.
Sper ca vei gasi in timp o cale de comunicare cu cei apropiati...ca vei reusi sa vorbesti cu prietenele tale, cu cei din familie... Intr-adevar durerea e mai usor de suportat daca cei dragi iti sint aproape.

Te imbratisez cu drag,
si ai grija de tine!

La multi ani tuturor mamicilor de ingerasi...Va doresc putere, intelegere, curaj si dragoste pentru copii ramasi linga noi.
In alta ordine de idei, sint de acord cu legea mamelor de ingeri. De altfel am si scris acolo ( viewtopic.php?f=8&t=330 ) cam ce cred eu ca ar trebui sa prevada legea asta.

Am observat ca mamicile de ingeri sint incurajate sa ... taca. Am primit destule "observatii" ca am scris aici, unde "vede toata lumea"...Am fost intrebata chiar daca se poate sterge ce am scris aici...
Cum sa facem sa inteleaga ceilalti ca numai descarcindu-te si impartasind si necazurile cu ei treci mult mai usor peste durere? Oare lumea e chiar atit de egoista incit nu vrea sa impartaseasca din necazurile altora? Nu m-am gindit niciodata sa le traiasca, dar mi-ar place sa ma inteleaga si sa ma accepte cu toate necazurile mele...Suna a "sintem alaturi numai la bine"...Dar, vorba proverbului "prietenul la nevoie se cunoaste"... Nu am pretentia sa plinga alaturi de mine, sa-mi spuna ceva, doar pur si simplu sa ma asculte tacind.
Probabil, presate de altii, de asta sint atitea mamici de ingeri care nu au curajul sa recunoasca si sa vorbeasca.
Eu, cind am ajuns acasa de la spital, le-am spus celor din jurul meu:"lasati-ma sa pling, sa urlu, lasati-ma sa ma descarc cum cred eu de cuviinta. Daca nu ma exteriorizez si tin in mine, risc sa ard mocnit, sa ma transform intr-un furuncul". Trebuie sa recunosc ca au inteles m-au respectat, si daca acum sint bine, atit cit se poate spune, e si datorita lor.
De aceea, ar trebui incurajate cit mai multe mamici de ingeri sa vorbeasca, sa spuna tot ce au pe suflet, sa se descarce de durere. E deja prea multa suferinta in situatia asta, nu mai trebuie amplificata si cu tacerea. Prietenii adevarati sint impreuna si la bine si la rau.

Si nu doar prietenii adevarati.....
Frumos si corect ai scris, draga mea.
Ai mare dreptate, cand suferi, macar atat sa faca cel de langa tine, sa nu te judece.
Pentru ca la urma urmei, doar Crul ne poate judeca. Fiecare om reactioneaza altfel in astfel de situatii, asta nu inseamna ca daca eu nu am reactionat ca X sauY, sunt anormala, nu?
Pe fiecare om il afecteaza altceva, precum il si incanta altceva, asa ca trebuie sa respectam omul de langa noi daca vrem sa fim si noi respectati. Si tu sa nu condamni persoanele care nu vor sa scrie aici, pentru ca lor nu le este bine, ele simt altfel sa isi amorteasca durerea, desi, oamenii de specialitate spun ca e bine sa vorbesti despre off-ul tau ca trece mai usor, poate unii vorbesc dar in alte imprejurari, la alte persoane, cine stie...
Pentru frumusetea sufletului tau,
Ingerasului tau, rugaciuni si multa lumina.
Tie, pupici pupaciosi cu mare mare drag.

Roxana, nu te ingrijora si nu pune la suflet parerile celor care nu inteleg framantarile si nevoile pe care le ai. Faptul ca ai scris aici "unde vede toata lumea" este dovada suferintei tale profunde si a lipsei din preajma ta a unor suflete care sa te inteleaga si sa te sustina.
Astfel de remarci sunt facute in general de persoane care nu numai ca nu inteleg starea prin care treci, dar nici nu incearca sa te inteleaga, sa se apropie de sufletul tau, sa te sustina asa cum ai nevoie, sa te asculte, sa te lase sa plangi in bratele lor.

Totusi nu sunt de condamnat. Din pacate, compasiunea este un dar al sufletului pe care nu toti oamenii stiu ca-l au si, astfel, nu ajung sa-l ofere si altora.
Fiecare isi descopera acest sentiment in adancul inimii mai degraba atunci cand trece prin incercari grele in viata.
Cine nu a cunoscut suferinta profunda nu poate intelege suferinta aceasta cand este traita de un alt om. Este parte din cunoastere. Nu poti sti gustul ingrozitor al pelinului daca n-ai gustat fie doar si o picatura de pelin. Teoria nu tine loc de experienta in cazul suferintei umane.

Tu, mult mai inteleapta decat ei, le vei ierta necunoasterea, le vei ierta lipsa de intelegere, le vei ierta lipsa de compasiune...
Dumnezeu iti va incalzi inima cu sentimentele iertarii...
Dar sper ca dupa ce iertarea ta va trece peste cuvintele lor, peste gandurile lor spuse din nestiinta, tu iti vei urma calea asa cum iti dictaza tie inima, asa cum simti ca ai nevoie pentru ati regasi linistea, pacea.

Daca ai nevoie sa vorbesti cu noi, aici, "la vedere", vino si noi te vom primi cu drag si cu caldura printre noi, si te vom asculta, si te vom imbratisa.
Daca ai nevoie sa inchizi pentru un timp acest "cufar cu povesti despre ingerasi" in care exista scrisa si povestea ingerasului tau plecat in Ceruri in sfanta yi de Craciun, atunci inchide-l. Revin-o apoi iar, si iar, ori de cate ori dorul si of-ul inimii sunt prea greu de suportat. Noi vom fi aici sa te intampinam din nou. Trebuie sa dai curs nevoilor sufletului tau, caci numai asa iti vei regasi echilibrul mai usor, cu mai putine framantari launtrice.

Cu mult drag,
Liliana

I-am iertat pe toti chiar din momentul in care mi-au spus lucrurile astea, pentru ca avindu-va pe voi, mi-am data seama ca aceleasi cuvinte au alta putere rostite de o persoana care a trait aceeasi experienta... Si apoi, am remarcat ca multe persoane, tin durerea in ele, macinindu-se, noi fiind exceptii, care am reusit sa ne spunem durerea.
Nu voi "sterge" ceea ce am scis aici. Practic, atit mi-a ramas din cele 32 de saptamini cit am fost cu bebelusul meu. Aici va fi ca un loc in care voi veni din cind in cind sa-mi pling bebelusul pe care n-am apucat sa-l cunosc.
Sint destule persoane care imi spun ca poate e mai bine ca nu l-am vazut. Le raspund ca oricum era, era copilul meu si vroiam sa-mi iau macar ramas bun de la el. Reactia tuturor este tacerea.

Astzai sint trei luni... trei luni de cind ma simt goala, de cind n-am terminat de adus un pui pe pamint ... trei luni de cind ma doare...trei luni de cind ma gindesc la ce s-a intimplat atunci ... trei luni de cind simt..gol...
A trecut atit de putin timp si totusi atit de mult...Merg pe strada si vad numai femei insarcinate, bebelusi si ma gindesc la ingerasul meu...Ma gindesc, pentru ca altceva nu am despre el, decit amintiri si acelea tulburi. Poate macar sa-l fi tinut o secunda in brate, sa-i spun ca-l iubesc, sa-l sarut, sa-l string o clipa la piept...macar sa-l fi vazut...macar cineva sa-mi fi spus ce culoare aveau ochisorii lui, nu cit de umflat era...Nu am nici macar o poza sa string la piept in dorul lui...
Doare ... inca doare foarte tare...

Buna, Roxana draga!
Stiu cat iti este de greu, scumpa mea, stiu...
Fiecare element care face legatura intre tine si puiutul tau, iti trezeste amintiri, dar triste si reci.
Astazi, inainte de a te culca, priveste spre stelele care gazduiesc toti ingerasii nostrii.
Zambeste puiului tau si vei vedea ce somn linistit vei avea. Pentru ca el vegheaza asupra mamicii lui, el iti zambeste si trimite spre tine, norisori plini cu bine si frumos.
Te imbratisez si te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi.
pentru tot frumosul care te defineste, pentru tine, zana de ciocolata care indulcesti cuvintele inainte de a le scrie si aerul inainte de a-l inspira.
Pupici si numai bine, ai mare mare grija de tine.
Dumnezeu sa te ocroteasca, scumpa mea.

A mai trecut o luna... Mai am inca semnele de la perfuzii... Ma rog sa ramin macar cu ele, dar se estompeaza si singurele semne materiale ale vietii bebelusului meu...
Inca imi sar in ochi femei insarcinate. Mai nou, imi sar in ochi si bebelusi de virsta pe care ar fi trebuit s-o aiba si bebelusul meu... Inca doare... si nu putin.
Multi imi spun ca arat foarte bine, ca si cum n-am suferit dupa bebelus. Ma socheaza reactiile astea. Ma gindesc ca ei se asteapta sa ma vada inca umflata de plins, inca urlind de durere. Culmea e ca inca mai pling uneori, inca mai urlu citeodata. Putini sint cei care isi dau seama ca suferinta e in suflet. Si mai putini isi dau seama cita suferinta este acolo.
Mi-e dor de bebelusul meu. Mi-e dor sa-l mai simt zbenguindu-se. Mi-e dor de emotiile nasterii. Mi-e dor sa astept sa-l string in brate. Mi-e dor sa ma gindesc la alaptat. Mi-e dor sa-mi inchipui ca voi fi o mamica fericita de bebelus. Mi-e dor de vise. Atit mi-a ramas de la bebelusul meu...

Roxana... Am citit randurile tale si am inteles... din nou...
Am pus pe hartie cateva versuri gandindu-ma la voi, mamele de ingerasi, gandindu-ma la cei ce nu v-au fost aproape la nevoie, gandindu-ma la mine, cea care, uneori, nu apreciez viata cu tot ce imi ofera ea, uitand ca doar voi cu adevarat suferiti...
M-am pus in pielea celor care v-au intors spatele... a celor care si-au inteles greseala si v-au cerut iertare... a celor care v-au imbratisat... a celor care v-au inteles... a celor care v-au acceptat refularile durerii...
M-am regasit eu insami, invatand despre voi...

Am invatat despre voi

Si eu avut-am in trecut
Momente de frustrare,
De furie si de revolta,
De-ncrancenare.

In timp am invatat s-accept
Si vremuri zbuciumate
Stiind ca planul Domnului
E-n tot si-n toate.

Nimic nu se compara insa
Cu chinul vostru din destin
In care loc de fericire
Mai e putin.

Din plansul vostru toti aflam
Cat e de greu si-n ce furtuni
Se lupta sufletele voastre...
In ce dimensiuni....

Am adoptat indiferenta
Cand despre voi am auzit.
Un subiect tabu, se pare,
Ati devenit.

E timpul sa va iau in brate,
Iertare sa va cer in plans,
Sa spun c-atata suferinta
E de ajuns.

Acum am invatat alaturi
Cum sa va fiu si cum mai rau
Sa nu ranesc si sa nu doara
Din nou.

Am invatat ca-ntotdeauna
Vor fi raspunsuri neprimite
La intrebari ce-au fost mereu
Rostite.

Am invatat ca aveti dreptul
La refularile durerii
Adanc pastrata si ascunsa
Vederii.

Manifestarile-s aceleasi:
De furie si-ncrancenare,
Si sentimente de revolta si de
Frustrare.

Liliana
compusa azi 23.04.2009

Superbe versuri, Liliana...E o alinare calda a durerii. E extraordinar sa simti apropierea cuiva care te intelege... Iti multumesc.

a mai trecut o luna...
o luna de regrete ca n-am fost mai puternica, o luna in care mi s-a spus "sa nu ma mai gindesc la tine", o luna in care mi-am imaginat cum "ar fi fost daca...". E greu... Mai ales ca in scara sint doi copii care au virsta pe care ar fi trebuit s-o ai tu...si-i vad aproape zilnic...
Acum vreo doi ani, sora ta imi reprosa ca n-o alint spunindu-i "ingeras"... Poate ca am stiut in subconstient ca te voi avea pe tine. Dar n-am stiut ca e atita durere... Si mai ales n-am stiut ca cei din jur sint atit de reci. Cred ca ii doare si pe ei, si atunci cauta sa micsoreze sursa de durere, reducindu-ma la tacere in ceea ce te priveste... Dar eu tot ma mai gindesc la tine, ingerasul meu...
Incerc sa inteleg de ce te-ai suparat si n-ai mai vrut sa vii... Chiar asa de tare sa te fi speriat tatal tau? Sa te fi durut lipsa lui? Sa te fi ingrijorat prea tare de ceea ce va fi? Viata e grea, dar e frumoasa si merita traita. Mi-ar fi placut sa fii alaturi de noi acum, sa plecam toti trei undeva in vacanta...
Poate macar in vis am sa te vad vreodata, sa stiu ce culoare au ochisorii tai, sa-ti vad minutele, piciorusele, sa-ti aud glasul, sa te sarut si sa te alint. Macar acolo unde esti acum, ti-e bine? Sper ca e cald, ca ai lumina, ca este cineva care sa te aiba in grija. Sper ca cineva-ul asta sa te ingrijeasca mai bine decit as fi facut-o eu... Incerc sa inteleg hotarirea ta de a ma parasi. Stiu ca ai facut asta din dragoste pentru mine, dar mama se dedica copilului, nu invers. Iti multumesc, ingerasul meu, ca mi-ai dat mie ocazia sa te cunosc in scurta ta viata paminteana. Ma rog in fiecare zi sa-ti fie cald si bine si ai lumina si liniste acolo unde esti acum. Iarta-ma ingerasul meu...

Buna, Roxana draga!
Sti, cei care arunca vorbe fara sa mediteze inainte, daca sunt potrivite pentru cel in suferinta, nici nu trebuie bagati in seama.
Sa nu ne mai gandim?
Nici vorba!!!
Sti cum sa le raspunzi?
Pe tine cand te doare ceva de ce te gandesti ca ai ficat, inima, rinichi, ...sau poate nu ai, poate carbuni cuprind tot trupul tau de iti lipseste sufletul.
Cum vine asta?
A fost parte din trupul nostru, acest ingeras de acum, nu? Exact cum si inima si rinichii sunt.
Ia sa cerem noi un ficat acelei persoane care ne spune: lasa ca faci altul; pai si ei pot acum sa primeasca un alt ficat...
Scumpa mea, ma bucur enorm ca ai asa un suflet frumos, ca esti o mamica atat de iubitoare, pentru ca asta, va aduce un mare nivel spiritual sufletului ingerasului tau, iar tie, puterea de a trai cu acest dor.
Ingerasa mea face in august 19 anisori, si nu exista zi sa nu-mi fie dor de ea, chiar daca acasa am o fetita de 17 ani ca o papusica.
Noi vom fi mereu parintii acestor ingerasi, ei vor fi mereu copiii nostrii, puiutii nostri dulci si puri.
Milioane de si o imensa admiratie, de la Nicoleta.
Pupici pupaciosi fug iute spre obrajorii tai.
No, ...pa-tu...eu!!!

Draga roxana
Regrete sunt ca la noi toate, poate te ajuta daca i ti voi spune ca tocmai pt ca esti puternica si o mama extraordinara te a ales Dzeu pe tine sa ai grija putin de unul din ingerii lui. Fii sigura ca acolo unde este acum Sebi este cald si bine, sunt flori parfumate si toti ingerii, de Sebi are acum grija Dzeu si tu stii ca in imparatia lui este doar lumina si iubire si de acolo Seby te vegheaza pe tine si Lizuca si va mangaie cu razele soarelui.
pt tau Sebi
calda si sincera si un brat mare de pt tine
pt Lizuca

Draga Roxana imi pare rau de ce ti s-a intamplat si totusi ,Dumnezeu a dorit sa-ti ia ingerasul la asa o sarbatoare de mare ,cand sarbatoream nasterea fiului LUI,poate ca a fost darul divin pe care ti l-a facut ,fiind atat de bolnavior si ti-a aratat ca-l iubeste la fel de mult ca pe propriul lui fiu.Gnadeste-te ca el e acum un inger frumos fara suferinta pe care i-ar fi dat-o un corp chinuit,si stiu sigur ca atat de mult il iubesti incat nu l-ai fi vrut sa-l vezi cum se chinuie..Nu stiu daca e mai bine ,nu pot sa spun asta ,dar ai un inger care sigur te va astepta si dincolo veti fi foarte fericiti cand va fi timpul!!

Draga roxana cred ca azi iti scriu pentru prima data , stiu ca iti este f greu cum ne este la fiecare de aici vreau doar sa iti zic ca luna care vine va fi tare grea pentru tine si familia ta si vreau sa iti doresc multa , multa putere pentru ca ai nevoi de ea ma ca ingerasul tau de acolo de sus sa te pazeasca si sa te vegheze . Iti doresc multa putere , intelepciune si curaj in aceasta viata grea ... pentru ingerasul tau multe cadouri si globuri de sarbatori te draga mamica de ingeras.

multumesc....deja incepe sa-mi fie frica....