Pagina 1 din 1

Povestea Mariucai

MesajScris: 8 Sep 2020, ora 14:25
de ana_b
Povestea Mariucai a inceput in octombrie 2019, cu cateva zile inainte de aniversarea a 4 ani de casnicie, printr-un test de sarcina cu rezultat pozitiv. Am fost foarte bucurosi amandoi ca urma sa devenim parinti si abia asteptam sa incepem aceasta noua etapa din viata noastra. Ne-am facut planuri, ne-am entuziasmat, am avut asteptari, probabil ca oricate alti parinti insarcinati cu primul lor copil.
Srcina a decurs normal, fara probleme sau provocari medicale, doar clasicele simptome...pana la 38 de saptamani, cand, la un control de rutina, am a flat ca inima fiicei mele nu mai bate, acestea au fost cuvintele medicului nostru. Am primit acest raspuns dupa ce l-am intrebat ce se intampla, intrucat avea fata transfigurata. Din secunda in care i-am vazut expresia, ceva din mine a stiut ca puiul meu a murit, ca frica mea cea mai mare s-a adeverit si ca feeling-ul meu de mama, din pacate, a fost corect.
Din momentul acela, dupa ce am verbalizat intrebarea daca intr-adevar fiica mea a murit, a inceput drama si cosmarul din care nu am iesit si nu stiu nici cand si nici cum o voi face.
Necazul nostru a trecut peste masurile de siguranta impuse de pandemie si I s-a permis sotului meu sa intre in spital ca sa ii dau crunta veste, pe care si el a stiut-o inca de la apelul pe care l-a primit din partea asistentei.
Ne-a condus pe amandoua catre sala de operate si a asteptat... pana cand a venit la marginea patului meu, unde m-a gasit singura, fara copil.
Desi mi-am dorit sa nasc natural, intr-o fractiune de secunda am hotarat ca vreau cezariana, in speranta ca poate inca traieste si ecograful nu ii detecteaza pulsul, ca poate se intampla o minune, ca poate mai e o sansa.
Din pacate nu a fost asa si nu am avut noroc si nici ea zile. De ce? Nu stiu! Nu stiu nici daca conteaza, daca ar face vreo difernta, dar continui sa ma intreb. Cauza mortii inca nu o stim exact, a avut un nod pe cordon si un hematom. Nu stiu exact nici cand a murit, am avut placenta anterioara si nu ii simteam toate miscarile.
Ma simt extrem de vinovata ca nu am facut nimic sa o salvez, ca nu am putut sa-mi ajut copilul, ca am fost si sunt neputincioasa, ca nu am fost suficient de buna sa-i fiu mama. Stiu ca atat a fost drumul si experienta ei cu noi, sunt constinta ca atat am putut sa fac, stiu ca nu pot schimba nimic, insa ma macina durerea, vinovatia, frustrarea si durerea.
Azi, ar fi fost si ziua ei, nu doar a mea, in gandurile mele vedeam o sarbatoare plina de bucurii, dar gandurile mele au fost date peste cap de viata, totul s-a intors cu susul in jos. Toate rugaciunile mele catre Sf Maria s-au schimbat:o rog sa-i ocroteasca sufletul acolo unde este si sa o iubeasca ea ca o mama, asa cum eu nu am putut sa o fac aici, pe pamant.
Copila mea a plecat la ceruri tot intr-o zi de sarbatoate, de Sf Constantin si Elena si a fost inmormantata in ziua de Inaltare, asa ca azi, sarbatoare fiind, durerea ma chinuie parca mai tare, asta daca este posibil. Viata isi continua traseul si cursul, pare ca mergem inainte, dar nu stiu daca o facem, daca eu o fac sau e doar inertie.
Va scriu voua, in speranta ca imi intelegeti trairile si durerea, cred si simt ca doar mamele care au trecut prin asemenea experienta pot intr-adevar sa intelegea ce lupte se dau intre semtimente si ratiune, intre realitate si vis si cu propria persoana in fiecare clipa. Imi pare ca oamenii din jurul meu vorbesc doar de dragul de a se afla in treaba sau evita subiectul, ca si cum nu ar fi existat. Cu toate astea, ma bucur ca nu ma inteleg si nu stiu cum sa procedeze, pt ca asta inseamna ca ei nu au trecut prin ce trec eu acum. Bucuria ca nu ma inteleg se transpune in cat de neintelasa si trista ma simt eu.
Am preluat inca din tinerete un vers care mi-a placut atunci: "dragostea inseamna durere" , acum ma intreb daca asta am atras asupra mea, sa-mi plang copilul plecat la ceruri de dinainte de a se naste, sa invat ce inseamna sa iubesti si sa nu ai...
Va doresc tuturor putere si tarie, asa cum imi doresc si pt mine, si va multumesc anticipat celor care ati avut rabdarea sa cititi, pe scurt, povestea noastra trista.

Re: Povestea Mariucai

MesajScris: 7 Oct 2020, ora 16:43
de caresse
Draga Ana, imi cer scuze ca ti-am mutat subiectul aici, dar am considerat ca aici ii este locul, printre noi , mamicile de ingerasi !
Imi cer scuze si ca nu ti-am fost alaturi, dar abia acum am vazut mesajul tau

Draga mamica de ingeras Mrariuca, te intampin cu un dureros" Bun venit" ...
Imi pare nespus de rau ca Dumnezeu a ales pentru tine aceiasi soarta ca si a mea, ca si a noastra....pierderea propriului copilas =((
O imbratisare stransa, stransa...... stransa pentru tine, mamica indurerata. Imi pare tare rau pentru scumpa ta fetita.
Acum, aici, poti sa plangi, poti sa/ti strigi durerea, poti sa te linistesti, poti sa ajungi sa zambesti. Aici sunt o multime de mamici care te inteleg si care stiu ce simti ! Da, chiar stiu, chiar stim !
Ca un mic ajutor, ca nu cumva ai facut deja acest lucru , te indrum cu drag sa citesti cateva articole care pot ajuta in oarecare masura parintii incercati de durerea pierderii unui copil
- Pentru tine http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame te va ajuta sa gasesti putere,
- sotului tau ii poti arata articolele de aici http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati pentru ca si ei sufera, si pe ei ii doare chiar daca incearca sa para puternici
- pentru parintii vostri, pentru ca si a bunicilor este durerea http://www.organizatiaemma.ro/node/526
-iar apropiatilor tai, familiei, colegilor de serviciu le poti trimite un mail cu acest link http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati de aici vor invata cum sa respecte durerea prin care treci si cum sa nu te raneasca, pentru ca stiu ca ei sunt cei care pot sa raneasca foarte profund chiar daca involuntar.
Te imbratisez strans !
Sa ai putere, credinta, intelepciune si rabdare!
Pentru Mariuca ,printesa ta din ceruri un buchet de @};- (*) [-o< %%-