Povestea Mariucai a inceput in octombrie 2019, cu cateva zile inainte de aniversarea a 4 ani de casnicie, printr-un test de sarcina cu rezultat pozitiv. Am fost foarte bucurosi amandoi ca urma sa devenim parinti si abia asteptam sa incepem aceasta noua etapa din viata noastra. Ne-am facut planuri, ne-am entuziasmat, am avut asteptari, probabil ca oricate alti parinti insarcinati cu primul lor copil.
Srcina a decurs normal, fara probleme sau provocari medicale, doar clasicele simptome...pana la 38 de saptamani, cand, la un control de rutina, am a flat ca inima fiicei mele nu mai bate, acestea au fost cuvintele medicului nostru. Am primit acest raspuns dupa ce l-am intrebat ce se intampla, intrucat avea fata transfigurata. Din secunda in care i-am vazut expresia, ceva din mine a stiut ca puiul meu a murit, ca frica mea cea mai mare s-a adeverit si ca feeling-ul meu de mama, din pacate, a fost corect.
Din momentul acela, dupa ce am verbalizat intrebarea daca intr-adevar fiica mea a murit, a inceput drama si cosmarul din care nu am iesit si nu stiu nici cand si nici cum o voi face.
Necazul nostru a trecut peste masurile de siguranta impuse de pandemie si I s-a permis sotului meu sa intre in spital ca sa ii dau crunta veste, pe care si el a stiut-o inca de la apelul pe care l-a primit din partea asistentei.
Ne-a condus pe amandoua catre sala de operate si a asteptat... pana cand a venit la marginea patului meu, unde m-a gasit singura, fara copil.
Desi mi-am dorit sa nasc natural, intr-o fractiune de secunda am hotarat ca vreau cezariana, in speranta ca poate inca traieste si ecograful nu ii detecteaza pulsul, ca poate se intampla o minune, ca poate mai e o sansa.
Din pacate nu a fost asa si nu am avut noroc si nici ea zile. De ce? Nu stiu! Nu stiu nici daca conteaza, daca ar face vreo difernta, dar continui sa ma intreb. Cauza mortii inca nu o stim exact, a avut un nod pe cordon si un hematom. Nu stiu exact nici cand a murit, am avut placenta anterioara si nu ii simteam toate miscarile.
Ma simt extrem de vinovata ca nu am facut nimic sa o salvez, ca nu am putut sa-mi ajut copilul, ca am fost si sunt neputincioasa, ca nu am fost suficient de buna sa-i fiu mama. Stiu ca atat a fost drumul si experienta ei cu noi, sunt constinta ca atat am putut sa fac, stiu ca nu pot schimba nimic, insa ma macina durerea, vinovatia, frustrarea si durerea.
Azi, ar fi fost si ziua ei, nu doar a mea, in gandurile mele vedeam o sarbatoare plina de bucurii, dar gandurile mele au fost date peste cap de viata, totul s-a intors cu susul in jos. Toate rugaciunile mele catre Sf Maria s-au schimbat:o rog sa-i ocroteasca sufletul acolo unde este si sa o iubeasca ea ca o mama, asa cum eu nu am putut sa o fac aici, pe pamant.
Copila mea a plecat la ceruri tot intr-o zi de sarbatoate, de Sf Constantin si Elena si a fost inmormantata in ziua de Inaltare, asa ca azi, sarbatoare fiind, durerea ma chinuie parca mai tare, asta daca este posibil. Viata isi continua traseul si cursul, pare ca mergem inainte, dar nu stiu daca o facem, daca eu o fac sau e doar inertie.
Va scriu voua, in speranta ca imi intelegeti trairile si durerea, cred si simt ca doar mamele care au trecut prin asemenea experienta pot intr-adevar sa intelegea ce lupte se dau intre semtimente si ratiune, intre realitate si vis si cu propria persoana in fiecare clipa. Imi pare ca oamenii din jurul meu vorbesc doar de dragul de a se afla in treaba sau evita subiectul, ca si cum nu ar fi existat. Cu toate astea, ma bucur ca nu ma inteleg si nu stiu cum sa procedeze, pt ca asta inseamna ca ei nu au trecut prin ce trec eu acum. Bucuria ca nu ma inteleg se transpune in cat de neintelasa si trista ma simt eu.
Am preluat inca din tinerete un vers care mi-a placut atunci: "dragostea inseamna durere" , acum ma intreb daca asta am atras asupra mea, sa-mi plang copilul plecat la ceruri de dinainte de a se naste, sa invat ce inseamna sa iubesti si sa nu ai...
Va doresc tuturor putere si tarie, asa cum imi doresc si pt mine, si va multumesc anticipat celor care ati avut rabdarea sa cititi, pe scurt, povestea noastra trista.