Pagina 1 din 2

Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 3 Mai 2019, ora 12:11
de AncaAndreea
Nici nu stiu cu ce sa incep... Pe 4 februarie 2019 am nascut la 28 de saptamani de gestatie un baietel de numai 550 g deoarece nu se mai alimenta fiind probleme pe cordonul ombilical. A respirat singur ceea ce a fost considerat o minune de toti din spital. Nu a fost cum trebuia sa fie, sa stau internata cu bebe pentru cateva zile si apoi sa merg cu el acasa unde trebuia sa ma astepte casa plina de baloane si prajituri. La noi a fost altfel, am ramas internata cu Mircea Mihai 2 luni de zile. In fiecare zi, in fiecare clipa simteam frica pentru ca stiam ca se poate intampla orice in orice secunda. Asa a si fost, dupa 3 saptamani in care bebe a ajuns la greutatea de 695g si manca prin gavaj 2,5 ml de laptic de 4 ori pe zi, a facut una din complicatiile intalnite des la prematuri: enterocolita ulceronecrotica din care scapa jumatate din prematuri. Luptatorul meu a scapat insa a urmat o hemoragie digestiva, moment in care am simtit neputinta pentru ca nu puteam sa il ajut cu nimic si l-am vazut varsand sange, insa de fiecare data cand mergeam la el (aveam voie sa intram de 3 ori pe zi) ii spuneam ca e cel mai puternic om pe care l-am cunoscut si pe care il voi cunoaste vreodata. Cand baiatul a implinit o luna, am iesit prima data din curtea spitalului pentru a sarbatori cu sotul meu. A fost socand pentru ca ma simteam salbatica, imi era frica de masini si chiar ma speriam cand auzeam sunetul de la semafoare pentru ca era acelasi cu cel care ne avertiza ca ii scadea pulsul bebelusului. Stiam si stiu si acum toate sunetele de la toate aparatele conectate la incubator. Dupa hemoragia digestiva, copilul meu nu a mai acceptat lapticul desi au tot incercat sa ii dea iar si iar, fara rezultat. Pe 30 martie, Mircea Mihai (caci l-am botezat in maternitate si sunt foarte fericita pentru asta) a facut hemoragie pulmonara iar doctorii mi-au spus ca doar o minune de la Dumnezeu il mai poate salva.... M-am prabusit!
Am sperat ca va fi bine, indiferent cum va ramane. Pe 31 martie dimineata, dupa ce am fost la ora 9 sa il vad, a inceput sa ii scada pulsul, parca m-a asteptat, iar doctorii au spus ca ii vor administra adrenalina, ultimul lucru pe care il pot face. Dupa 1 ora jumate ne-au chemat sa ne luam la revedere de la el caci atunci avea ultimele batai ale inimii. Au fost niste momente crunte dar atunci i-am amintit ca pentru noi va ramane mereu copilul nostru si luptatorul nostru, eroul nostru!
La ora 11.00, bebe nu a mai rezistat, exact in momentul in care am spus din tot sufletul ca Dumnezeu sa faca ce e mai bine pentru el, caci ce e mai bine pentru el, e si pentru noi. Inca nu pot sa accept ca nu mai e printre noi si ca nu il mai vad la ora 9, 15 si 21 (ore la care ma uit mereu la telefon). Niciodata nu vom trece peste durerea asta si nici nu vreau!
Nu stiu de ce am pretentia ca cineva sa ma inteleaga, simt ca asa nu as fi singura care simte durerea asta. Stiu ca multe dintre voi ati trecut prin asa ceva dar tot simt ca durerea mea e diferita, desi poate ca nu e.
Nu mai am curaj sa sper la alti copii pentru ca medicul mi-a zis ca pot pati la fel, sau poate fi bine, dar nu mai pot trece inca o data prin asa ceva mai ales ca nu stiu motivul pentru care cordonul ombilical a avut probleme pentru a le putea evita.
De traumele traite in maternitate nu voi trece, sunt sigura, dar in acelasi timp, ma bucur ca am avut ocazia sa imi cunosc baiatul si sa fiu alaturi de el 2 luni.
Il multumesc lui Dumnezeu ca am creat asa o legatura cu Mircea Mihai, astfel incat o luau aparatele razna cand intram la el, radea cand ii cantam, ma cauta cu piciorusele cand luam mana de pe talpile lui. Lucrurile astea nu se uita si inca le simt.
Ii multumesc doamnei Angela, care a fost ca o mama pentru mine in spital si care m-a sustinut si m-a incurajat enorm dar totodata facandu-ma sa fiu realista la ceea ce poate era inevitabil!
Ii multumesc sotului meu care facea naveta, dupa munca, in fiecare zi din Buzau in Bucuresti pentru a fi langa mine desi el intra la bebe marti, joi si sambata. Fara el nu as fi reusit sa rezist.
Le multumesc parintilor mei, carora li se sfasia inima cand plecau de la mine si ma lasau acolo ca si cum ma lasau in gura de sarpe. Acum ii doare sufletul si pentru mine, si pentru copilul meu!

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 5 Mai 2019, ora 22:03
de Chibi
Draga Anca,
Imi pare rau pentru durerea ta si pentru drumul intunecat pe care vei umbla. Singurul lucru pe care ti-l pot spune e ca in tot intnericul acesta ajunge sa intinzi mana si una dintre noi te va prinde si te va sustine pana cand esti pregatita sa pasesti singura... asa e aici... in clubul din care nimeni nu vrea sa faca parte.
Pe 31 martie s-au implinit 3 ani de cand ne-am despartit si noi de balerina noastra. E crunt, e o durere care nu trece niciodata, dar pe care invatam sa o purtam cu iubire si demnitate.
Te imbratisez cu drag, iar piticului tau ii doresc un zbor lin printre mii de stele!

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 6 Mai 2019, ora 10:37
de AncaAndreea
Asteptam cu nerabdare sa primesc un raspuns de la cineva care intelege perfect durerea mea. Iti multumesc din suflet pentru cuvintele care ma mai alina si multumesc ca exista aceasta organizatie unde putem intelege ca nu suntem singure cu durerea care nu va trece niciodata. Am nevoie de o mana de ajutor pentru a iesi din intunericul asta, pentru ca de cand a murit Mircea Mihai am ajuns sa nu mai ma rog pentru ca nu stiu ce sa ii mai cer lui Dumnezeu...
E greu sa accept ca asa a fost mai bine pentru el, in conditiile in care ma rugam cu ardoare ca Dumnezeu sa faca ce e mai bine pentru bebelus numai sa mi-l lase, indiferent cum ar ramane.
Este o mare coincidenta ca tot pe 31 martie a fost si pentru tine cea mai neagra zi din viata.
Sunt sigura ca ii e mai bine acolo si ca zambeste mereu acum cand nu mai are nicio durere.

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 6 Mai 2019, ora 12:31
de Chibi
Nu vreau sa te mint, iti dau cu drag mana mea sa te ghideze si umarul meu sa iti fie refugiu pentru lacrimi, dar mai ai ceva drum de umblat pana vei iesi din intuneric.
Eu, nu imi aduc aminte mare lucru din ceea ce s-a intamplat in primele sase luni dupa ce a murit pitica noastra.
Stiu totusi ca am gasit online multe resurse care m-au ajutat in a ma simtit mai putin singura pe drumul acesta si ca cel mai pretios lucru a fost suportul sotului meu si al mamicilor de ingeri care imi intelegeau durerea.
Ne te pot indruma prea mult in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu, poate ar trebui sa incerci sa vorbesti cu preotul vostru despre asta. Eu mi-am creat o alta relatie cu Dumenezeu si cu biserica dupa moartea balerinei, asa cum am putut eu sa accept si sa il reintroduc in noua noastra viata.
Nu mai intru atat de des pe forum, viata are felul ei de a te tine ocupat si a te duce in diferite directii, dar ma gasesti pe facebook "Andrea Mihaiescu Vurdea" daca ai nevoie de un umar pe care sa iti pui capul si un suflet care sa te ajute sa duci durerea.
Te imbratisez cu drag,
Andrea, mamica Fracescai, a lui Dottie si a lui Tudor

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 6 Mai 2019, ora 14:02
de AncaAndreea
Sunt convinsa ca o sa dureze destul de mult. Oricum multumesc pentru absolut tot, tu stii cat de mult inseamna pentru cele in situatia noastra. Nu am Facebook, dar gasim o modalitate de a comunica. Intr-adevar, sotul si parintii sunt alaturi de mine si conteaza enorm.
Am intrat Google sa caut profilul de Facebook si cand am vazut ca esti fotograf, mai ales pentru sedintele foto cu bebelusi si burtici.... Am ramas fara cuvinte. Mult succes iti doresc si putere multa!

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 6 Mai 2019, ora 16:36
de Chibi
Da, sprijinul mamicilor de inger a contat foarte mult si pentru mine la inceputul drumului. Intram pe forum de 10-15 ori pe zi sa vada daca mi-a mai scri cineva... de multe ori nu primisem nici un raspuns, dar insistam pentru ca nu stiam ce altceva sa fac... ma simtram pierduta in propria mea viata si nu reuseam sa mai relationez cu cei care inainte imi erau prieteni.

Da, sunt fotograf de bebelusi. Meseria de fotograf o am dinainte de a o avea pe balerina, darspre bebelusi m-am orientat abia dupa ce ea nu a mai fost. Am imtit nevoia sa le ofer altora amintirile pe care eu nu am apucat sa le am cu pitica noastra. Nu e usor, dar e o alinare pentru sufletul meu si o fac cu mult drag cu ea in gand.
Sa nu iti imaginezi ca la o saptamana dupa ce am nascut m-am apucat de fotografiat bebei, am avut o perioada lunga in care nu am putut sa ma uit la ei, dar a trecut si asta...
Toate sentimentele vin in valuri, cand cand te gandesti ca in final reusesti sa ii faci fata unuia, vine altul si te lasa din noua fara aer.

Pe mine m-a ajutat multsa scriu in primele luni dupa. Iti las mai jos un link spre pagina unde mi-am lasat sufletul si lacrimile printre randuri

http://brokenheartedbonbons.com/

Ah si cartile de colorat pentruadulti m-auajutat mult.

Daca ai Whatsapp isi las numarul meu :)

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 6 Mai 2019, ora 19:50
de AncaAndreea
Doamne ce usurare ca stiu ca mai simt mamici ca mine! Eu sunt traducatoare de germana si spaniola si dau pregatiri copiilor. Am lipsit destul de mult si mi-au simtit lipsa dar si mie imi face bine sa ii vad totusi. Pana acum am amanat pentru ca nu ma simteam pregatita dar acum trebuie sa imi infrunt fricile. Am inceput sa citesc blogul. Joi merg la control in maternitate, imi vine sa plang numai cand ma gandesc dar trebuie sa o fac si pe asta si totusi sunt constienta ca acolo mi-am cunoscut eroul si acolo am plans si de fericire! Lasa-mi numarul tau pe mailul ancaandreea.bira@yahoo.ro te rog
Ce bine ma simt cand mai vad raspuns din nou, stau si astept sa fiu 100% atenta cand citesc si cand raspund!

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 6 Mai 2019, ora 21:46
de Chibi
E bine ca lucrezi totusi cu copilasi putin mai maricei, eu aveam probleme in special cu cei mici mici si cu burticile. Evident nu le doream raul, dar imi era foarte greu sa ii vad pentru ca dorul imi rupea sufletul de fiecare data :-<

Iti las direct aici numarul 0744705063, e trecut si pe pagina mea de facebook asa ca nu e secret de stat :)

Poti sa imi scrii oricand simti nevoia, nu promit ca raspund instant, dar iti scriu cat de repede pot.
Iti doresc o noapte linistita si vise cu ingerasi! :*

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 6 Mai 2019, ora 22:25
de AncaAndreea
Exact asa simteam si eu cand venea sotul meu in fiecare seara la mine in vizita la maternitate si le vedeam pe mamici cu burtici mari sau pe cele care veneau cu bebelusii la vaccin.. nu doream raul nimanui dar ma visam si eu cu burta mare si cu copilasul langa mine in salon, doar Ca la noi a fost altfel! Mtumesc pentru numar si pentru TOT pentru ca stii cat inseamna sa vorbesti cu cineva care a trecut prin ce trecem fiecare dintre cei care ne aflam aici, pe forum, unde eu personal, ma simt mai aproape de bebe

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 7 Mai 2019, ora 15:13
de Chibi
Sunt absolut normale sentimentele acestea si trec in timp, doar ca nu poti grabi procesul.
Atunci cand toata lumea iti spune "trebuie sa treci peste" tu sa stii ca trebuie sa treci prin... prin toate starile si toate sentimentele, sa cunosti durerea si sa o infrunti in asa fel incat sa iesi pe partea cealata plina de putere si iubire.
Nu exista "a trece peste" ceea ce ni s-a intamplat noua, dar tot procesul acesta te va ajuta sa descoperi o noua "tu" ... probabil nu va fi nici mai buna, nici mai rea decat cea care ai fost inainte, va fi doar diferita... cel putin la mine asa a fost.
Te imbtatisesz!

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 7 Mai 2019, ora 17:12
de Alexandrapop
Buna mămică scumpa de îngeraș,
Cuvintele sunt de prisos, incurajarile la fel. E greu sa alini un suflet frant in mii de bucati, o inimă zdrobită de cel mai cumplit dor, cel pt copilul tau iubit, dor ce nu va dispărea niciodată, ci doar va lua diverse forme, pe măsură ce timpul trece.
Durerea ta e asa recenta, iar toate stările de care spui, le-am avut si eu. La mine, deși a trecut putin peste un an de cand puiul meu a primit o pereche de aripioare, încă plâng, zilnic...de durere, de dor, neputința, iar de 5 zile si de fericire. Acum 5 zile a apărut curcubeul si in viata mea, sub forma unui băiețel. Acum sunt mama atât în cer cât și pe pământ, lucru la care nici nu visam cu un an în urmă.
Iți las un citat, nu mai stiu de unde l-am preluat, dar care pt mine abia acum a căpătat sens, iar poate într-o zi va căpăta si pt tine:
"Nu exista nici fericire, nici nenorocire pe lume; exista doar compararea unei stari cu cealalta si atâta tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e în stare sa simta cea mai mare fericire!"
Ingerasul meu este cea mai mare lecție pe care mi-a dat-o Dumnezeu si viata. Zicea cineva aici ca o mama de inger iubeste astfel si acum stiu ca e asa este. Nu mai mult, ci altfel. Simt aceiasi iubire pt amândoi copii, dar acum ma uit altfel la bebe.
Stiu ca totul pare negru acum, dar nu iti pierde speranta. La început ma rugam doar ingerasului meu, eram supărată pe Dumnezeu. Plus ca, asa ca tine, nu stiam ce sa-i cer...sau mai bine spus, nu îndrăzneam. Dar în luna cand mi-am facut iar curaj sa vorbesc cu Dumnezeu si sa-L rog sa mai imi dea macar o data fericirea de a fi mama, dar sa nu mai imi ia copiii la El, in acea luna a aparut minunea si am ramas insarcinata. Si desi nasterea a fost un deja-vu, pt ca am nascut din nou prematur si neașteptat, de data asta povestea urmează un alt curs. Nu renunța la visul de a fi din nou mămică, daca asta iti doresti. Îndrăznește să speri atunci când te vei simti pregătită, iar pana atunci permite-ti sa jelesti asa cum simti, fără a ține cont de parerea celor din jur, sau de sfaturile lor nepotrivite. Nu pune la suflet cuvintele ce te rănesc, pt ca nu vin cu rea intenție, ci cu neștiința.
Iti trimit o îmbrățișare caldă și ori de câte ori simți nevoia să vorbești cu cineva, suntem aici.
Zbor lin îngeraș micuț Mircea Mihai. Ai grija de părinții tăi si roaga-te pt ei.

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 7 Mai 2019, ora 20:11
de AncaAndreea
Felicitari pentru bebe Alexandra! Sa va dea Dumnezeu si Kinderul Alex tot ce e mai bun in lume! Intr-adevar, dorerea poate va capata o alta forma. Si eu plang in fiecare zi si nu vreau sa trec peste, vreau sa trec “prin” pentru ca realizez ca sunt diferite etape de trecut desi niciodata nu va trece si nici nu vreau sa treaca pentru ca astfel simt ca l-as pierde si nu vreau asa ceva.

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 7 Mai 2019, ora 20:15
de AncaAndreea
Chibi scrie:Sunt absolut normale sentimentele acestea si trec in timp, doar ca nu poti grabi procesul.
Atunci cand toata lumea iti spune "trebuie sa treci peste" tu sa stii ca trebuie sa treci prin... prin toate starile si toate sentimentele, sa cunosti durerea si sa o infrunti in asa fel incat sa iesi pe partea cealata plina de putere si iubire.
Nu exista "a trece peste" ceea ce ni s-a intamplat noua, dar tot procesul acesta te va ajuta sa descoperi o noua "tu" ... probabil nu va fi nici mai buna, nici mai rea decat cea care ai fost inainte, va fi doar diferita... cel putin la mine asa a fost.
Te imbtatisesz!

Simt deja ca nu voi mai fi aceeasi si nici nu vreau sa mai fiu aceeasi. Orice as face, chiar si sa zambesc mi se pare parecum ca il indeparteaza pe bebe de mine, chiar daca el cu siguranta vrea sa ma vada zambind. Vreau sa trec “prin” cu “peste” pentru ca stiu ca sunt ca niste etapee durerii de trecut

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 10 Mai 2019, ora 15:08
de Nela
De fiecare data când apare o noua mămică aici, mi se rupe inima citind prin ce a fost nevoita sa treacă și prin ce trece. Nu știu de ce, dar de fiecare data când citesc parca retrăiesc eu suferințele fiecăreia. E cumplit. Fetele ți-am vorbit foarte frumos și curat pana acum, mai multe eu nu pot zice, doar vreau sa știi ca și eu sunt alături de tine. Îți doresc.... putere. Atât,deocamdată. Te îmbrățișez strâns. >:D<

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 11 Mai 2019, ora 14:57
de AncaAndreea
Iti multumesc mult Nela! Sper sa fie din ce in ce mai putin mamici de ingeri!
Va multumesc ca imi e mai usor sa stiu ca va am alaturi si ca stiti si intelegeti durerea mea!

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 23 Mai 2019, ora 08:53
de AncaAndreea
La multi ani Tati!
Azi e ziua lui tati si bineinteles ca i-am scris pe tor “la multi ani tati!” Pentru ca sigur ingerasul nostru ii ureaza toate cele bune si e alaturi de noi!
A primit sotul meu tortul cu lacrimi in ochi pentru ca stiam ca de ziua lui vom fi 3 si vom serba impreuna, si da, suntem impreuna, dar nu fizic.

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 24 Mai 2019, ora 22:11
de Grapa Mihaela
Te îmbrățișez, Anca! Poveștile noastre se aseamănă mult și îmi pare rău că și povestea ta a avut un final la fel de dureros. Și eu am născut prematur la 27 de săptămâni, un copil de 450 g care chiar dacă a trăit doar 3 zile, a fost eroul meu. Ma identific mult cu stările tale, care sunt foarte intense uneori chiar și acum, chiar dacă în iulie se împlinesc 3 ani.Ma identific și cu faptul ca am sentimentul ca durerea mea e diferita, și asta pentru ca suntem diferiți. Ne trăim durerea diferit și găsim motivații diferite pentru a merge mai departe. Cea mai mare motivația a mea a fost iubirea, iubirea pentru soțul meu și îngerașul nostru , care mi-a redat speranța ca într-o zi va fi mai bine,ca ne va fi mai bine. E greu, e foarte greu, durerea ta este atât de recenta încât nici nu știu ce sa mai zic. Oricum, este bine ca ți-ai făcut curaj și ți-ai deschis sufletul aici, mie mi-a luat vreo 2 luni, timp in care doar am citit poveștile altora.
Apropo de ce spunea medicul, când te simți pregătită, poate ar fi bine sa faci niște investigații, eu asa am aflat ca am trombofilie, și ca asta ar fi fost pricipala cauza pentru care copilul s-a hrănit foarte puțin și a avut o restricție asa mare de creștere.
Iti doresc o noapte cat se poate de liniștită , și sa știi ca ma gândesc la tine! >:D< >:D< >:D<

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 25 Mai 2019, ora 16:25
de AncaAndreea
Grapa Mihaela scrie:Te îmbrățișez, Anca! Poveștile noastre se aseamănă mult și îmi pare rău că și povestea ta a avut un final la fel de dureros. Și eu am născut prematur la 27 de săptămâni, un copil de 450 g care chiar dacă a trăit doar 3 zile, a fost eroul meu. Ma identific mult cu stările tale, care sunt foarte intense uneori chiar și acum, chiar dacă în iulie se împlinesc 3 ani.Ma identific și cu faptul ca am sentimentul ca durerea mea e diferita, și asta pentru ca suntem diferiți. Ne trăim durerea diferit și găsim motivații diferite pentru a merge mai departe. Cea mai mare motivația a mea a fost iubirea, iubirea pentru soțul meu și îngerașul nostru , care mi-a redat speranța ca într-o zi va fi mai bine,ca ne va fi mai bine. E greu, e foarte greu, durerea ta este atât de recenta încât nici nu știu ce sa mai zic. Oricum, este bine ca ți-ai făcut curaj și ți-ai deschis sufletul aici, mie mi-a luat vreo 2 luni, timp in care doar am citit poveștile altora.
Apropo de ce spunea medicul, când te simți pregătită, poate ar fi bine sa faci niște investigații, eu asa am aflat ca am trombofilie, și ca asta ar fi fost pricipala cauza pentru care copilul s-a hrănit foarte puțin și a avut o restricție asa mare de creștere.
Iti doresc o noapte cat se poate de liniștită , și sa știi ca ma gândesc la tine! >:D< >:D< >:D<



Iti multumesc mult pentru raspuns! Am nevoie si recunosc ca m-a ajutat enorm de mult sa imi exprim aici durerea pentru ca asa ma simt mai aproape de ingerasul meu! Am fost la control la doamna doctor hetamolog Simona Avram si mi-a zis ca nu s-a intamplat totul din cauza trombofiliei pentru ca mutatiile pe care le am, nu ar fi trebuit sa imi puna probleme in sarcina. Mi-a dat doctorita sa fac si alt analize dar mi-a zis ca daca acelea imi ies bine, voi fi foarte dezamagita pentru ca nu are cum sa dea vina pe trombofilie pentru faptul ca bebe nu se alimenta. Imi pare foarte rau ca sunt din ce in ce mai multe povesti ca a mea, dar macar m-ar alina sa stiu care e motivul. Voi face analizele care cred ca vor iesi bine si ma voi mai duce la doamna doctor Uscatescu sa aud si parerea dansei. Nu stiu de unde sa o apuc, nu ma gandesc la vreo alta sarcina pentru ca nu e cazul plus ca nu imi mai permit sa mai trec o data prin asa ceva. Sunt convinsa ca nu voi trece peste dureea asta ci doar voi invata sa traiesc cu ea.
Intr-adevar, la cat am vazut ca a luptat copilul meu ca si al tau sa traiasca fiind atat de micuti, asta ma motiveaza sa merg mai departe si sa pretuiesc viata pentru care ei au luptat si au trecut prin atatea. In fiecare zi ma intreb camd va fi prima zi in care sa nu plang, pana acum nu a fost niciuna si poate ca nici nu va fi prea curand, caci nu a trecut mult timp.

Re: Ingerul meu, Mircea Mihai

MesajScris: 25 Mai 2019, ora 17:18
de Grapa Mihaela
Ai putea să-mi zici ce mutații ai?