Nu știu cum sa încep și cum sa închei povestea mea....Au trecut 2 luni si jumatate de când l-am pierdut pe Albert-Matei.Sunt trista...Ma doare..îmi este atât de dor de el!Ce ciudat,l-am avut in burtica mea 37 de săptămâni si mi-e atât de dor de el de parca as fi trăit o viața întreaga cu băiețelul meu drag...Eu sunt mămica unei fetițe pe Pamânt,are 3 ani și a unui băiețel in Ceruri .De as fi avut 10 copii acasa,la fel de dureros ar fi fost.
Ii urmaream zilnic miscările in burtica.Era un băiețel tare activ,pana in 13 Iunie când nu l-am mai simțit..Ne-am dus la medic dar nu mai era nimic de făcut,Albert-Matei nu mai trăia...A fost groaznic!!!La ecograf eram obișnuiți sa-l vedem cum da din picioruse și sa-i auzim inimioara...iar acum era liniște.Acea liniste ma bântuie și acum...e o liniște dureroasa...Am crezut ca mor in acel moment,am crezut ca totul s-a sfârșit.Dar nu,nu avea cum pentru ca mi-am adus aminte ca fetița mea ma așteaptă acasa.Trebuia pentru ea sa lupt,sa-mi revin și sa merg mai departe.Cu ea nu este timp și loc de suferit.Doar seara,când adoarme,vorbesc in gând cu ingerasul meu Albert-Matei.
Sotul meu mi-a fost alături,offf săracul de el...asa cum a putut dar mi-a fost și îmi este alături!Conteaza enorm!
Din păcate mi-au făcut cezariana,nu am avut puterea altfel sa-l nasc...deși medicul a vrut sa încercam natural dar D-zeu asa a decis.M-am împăcat cu ideea ca ceva nu era ok cu el de a ales sa nu se nască,ma gândesc ca era bolnăvior..Cu acest gând ma mai consolez..Mai apar și sentimentele de vinovație,daca stăteam acasa cuminte și nu lucram poate era ok,dacă n-as fi fost asa de stresată era ok..dacă...dacă ...
Ma lupt sa merg mai departe dar el este și v-a fi mereu in inimile noastre.Albert-Matei-îngerașul nostru te iubim enorm!!