Buna! Desi au trecut aproape 2 ani de atunci, astazi m-am decis sa va impartasesc povestea noastra!
Era o zi de 5 februarie in care tetsul de sarcina arata ca este pozitiv, atatea emotii ma incercau, dar eram fericita. Am avut o sarcina usoara, fara greturi sau alte simptome de gravida. Ne-am dorit fetita, si asa a fost sa fie. Totul a decurs normal pana la 40 de saptamani.
Ajunsesem 40+4 si bebelinda nu mai dadea semn ca vine, ma trezesc de dimineata si o salut, dar ea nu raspunde, ma ingrijorez si o rog pe cumnata mea sa ma duca la spital.
Ajunse acolo, doctorii ne lasa sa asteptam ceva vreme pe hol, vine o moasa, cauta pulsul bebelusului si tace, vrea o alta parere, vine doctorul sa faca ecograf, ma prinde de mana si imi spune: "Imi pare rau, inima nu ii mai bate!" Ma ia cu rau, o rog sa verifice inca odata, imi arata ca nu mai avea lichid sa isi continue ritmul lor de trai din placenta, cumnata plange langa mine, imi vine sa tip, sa urlu, de ce eu, cum il sun pe tati sa il anunt asa ceva???
Ii trimit mesaj si il anunt ca sunt la spital, fara alte detalii, eu mutata intr o rezerva speciala, cu nume special, " Nu ma uita" .
Ajuns acolo, si a dat seama ce s a intamplat numai dupa mesajul puternic de pe usa, ne am luat in brate si am plans amar. Doctorii il asteptau sa luam decizia cea mai buna si corecta de a o scoate afara.
Voiau sa imi administreze niste pastile si sa ma trimita acasa, nu puteam concepe sa plec acasa si sa dorm cu un corp fara suflare in mine.
Ca durerea sa nu fie mai grea de la administrearea acelor pastile travaliul a inceput in cateva minute si in 4 ore am nascut. Am nascut-o pe Eva Maria, fara viata, asteptam sa planga, dar in zadar.
Am refuzat sa o vad la inceput, mi era frica, voiam sa raman cu imaginea frumoasa de la ecograf.
Am rugat staful sa aduca un preot sa ii citeasca o rugaciune, sa ii faca un fel de botez. O voiam inger, pentru ca stiam eu ca acei copii nebotezati nu sunt ingeri. Datorita acestui site Emma am invatat multe.
Dupa ce i a fost citita rugaciunea, am simtit nevoia sa o pup, sa o strang in brate, si asa am facut. Am luat o la piept, m am bucurat de frumusetea ei, de manute, picioruse, de EA, Eva mea. Da, am prins putere, si atat cat am stat in spital am vrut sa o vad.
Fiind in Anglia, in astfel de cazuri se ocupa spitalul de demersurile funerare, am fost doar sa semnam anumite acte cu acea firma si sa stabilim detaliile legate de comemorare.
Ne am intalnit la biserica, au adus o intr un sicriu alb si il roaga pe tati sa o conduca la altar, am cazut jos, putea sa o duca la altar mireasa, dar o duce in sicriu.
Nu am crezut vreodata, ca asa ceva mi s-ar putea intampla mie, aveam nevoie de mama, sa ma stranga in brate, sa imi aline durerea, dar ea isi astepta ingerul in cer, iar asta ma alina sa o stiu pe Eva cu bunica ei, mama mea.
Dupa ce am nascut, in acea noapte am visat o fetita blonda intr un loc cu multa verdeata si era foarte fericita. Si imi spunea sa nu fiu trista! Sper asa sa fie, ea sa fie fericita printre ingeri si saaibe grija de noi, de fratiorul ei. Pentru ca asa a vrut Dumnezeu, 2 luni de la aceasta intamplare sa raman iar gravida si sa il nasc pe Razvan Andrei, un copil cuminte, sanatos si frumos.
Eva Maria, tu m ai invatat sa fiu mama pentru prima data, chiar daca nu m ai strigat, nu te am hranit, nu te am bait.
La multi ani ingerul nostru, EVA MARIA!