Forumul EMMA

Dragi mamici de ingerasi,
Numele meu este Andrea si sunt, cu durere sfasietoare in suflet pentru a doua oara mama de ingeras.
In 2014 eu si sotul meu am decis sa ne intemeiem o familie iar fericirea vestii ca vom fi parinti a venit foarte repede dupa aceasta decizie, dar ne-a fost rapita la fel de repede pentru ca puiutul nostru Dottie si-a luat zborul in primul trimestru de sarcina. M-am simtit rapusa in acel moment, am crezut ca viata nu mai are sens si nu am inteles de ce eu, de ce noi trebuie sa trecem prin asta, mai ales ca pana atunci nu imi dadusem seama cat de des se intampla lucrurile astea pentru ca trebuie sa recunoastem ca si in zilele noastre acesta este un subiect tabu in societatea in care traim. Am trecut printr-o perioada grea (intrucat am avut nevoie de doua chiuretaje) dar mai mult decat atat durerea sufleteasca mi s-a parut nesfarsita si sincer nu reusesc sa imi dau seama cum am reusit sa ma ridic. M-am confruntat cu toate "sfaturile" celor din jur pe care cu siguranta le-am auzit noi toate mamicile de ingeri: "lasa ca sunteti tineri si o sa vina altul", "poate a fost bolnav si e mai bine asa", "trebuie sa treci peste" si cu intrebari de genul "dar acum de ce mai plangi?" si mi-a fost greu pentru ca ma simteam neinteleasa caci nimeni nu a inteles ca, chiar daca nu am apucat sa aflam daca a fost baietel sau fetita sau sa ii alegem un nume si chiar daca nu l-am tinut in brate eu ma simteam mama...si o voi iubi mereu pe Dottie ingerasul nostru
Cumva, cred ca doar cu ajutorul timpului care atenueaza durerea am reusit sa revin la un anumit nivel de normalitate si sa imi adun puterea sa sper din nou ca vom avea un bebic pe care sa il tinem in brate, dar cumva Dumnezeu sau soarta a decis ca nu eram inca pregatiti asa ca ne-am chinuit si ne-am stresat un an de zile fara rezultat.
Am fost la nenumarati doctori, inclusiv la clinici de infertilitate in strainatate, iar in momentul in care ne-am decis sa luam o pauza de la toate eforturile noastre a venit si minunea celor doua liniute pe testul de sarcina.
Totul a decurs absolut normal in primul trimestru de sarcina si toate analizele ne-au iesit foarte bine, probabil si din cauza tratamentului puternic cu progesteron pe care il primisem din strainatate pentru a putea duce sarcina pe perioada primului trimestru. La 12 saptamani am aflat ca urma sa avem o fetita, care era deja mai bine dezvoltata decat nivelul normal la aceasta varsta de sarcina lucru care ne-a bucurat enorm de mult. Si asa am inceput sa ii cumparam carucior si hainute si in fiecare zi cate ceva pentru printesa noastra Francesca. Burtica a crescu si amandoi ne-am indragostit inrecuperabil de aceasta mica minune pe care o creasem impreuna si care locuia linistita in burtica mea.
La 17 saptamani am avut o mica sangerare si am fugit intr-un suflet la spital, iar medicul nostru ne-a spus ca placenta este jos, ne-a dat tratament cu progesteron si ne-a recomandat odihna, lucru de care ne-am tinut cu sfintenie, imi era frica sa ma duc si pana la toaleta sa nu cumva sa o ranesc pe micuta noastra. Sangerarea s-a oprit iar la controlul de la 19 saptamani am aflat ca placenta se ridicase si ca nu mai prezenta o problema, dar ca in urma chiuretajelor de la sarcina anterioara si o data cu marirea uterului s-a observat o sinechie uterina care impartea uterul in doua incaperi si care limita foarte mult spatiul micutei noastre. Ni s-a spus ca nu exista o modalitate chirurgicala de rezolvare a problemei, dar ca o data cu dezvoltarea fetitei sinechia are sanse mari sa se rupa si sarcina sa decurga normal pana la capat sau micuta sa treaca cumva intre cele doua incaperi pentru a-si face mai mult loc. La aflarea acestui diagnostic am mersi si la clinica din strainatate pentru a vedea daca au o alta solutie pentru noi dar si aici ni s-a spus acelasi lucru.
La 25 de saptamani, intr-o dimineata devreme mi s-a rupt apa odata cu sinechia uterina si am simtit ca viata mea se termina in momentul acela, dar mi-am adunat puterile si am zis ca trebuie sa fiu tare pentru micuta noastra, ca s-au nascut si copii de 500 de grame care au supravietuit si ca poate avem si noi o sansa. Am ales sa fugim la Timisoara pentru ca stiam ca aparatura este mai buna decat la noi in Arad si am considerat ca asta i-ar creste micutei noastre sansele de supravietuire.
Am fost internata de urgenta si mi s-a spus ca atata timp cat nu apar infectii ne vor tine sub supraveghere si nu o vor scoate pe Francesca din burtica pentru ca fiecare zi in burtica e o zi in minus in incubator, iar eu as fi facut orice sa o pot proteja de orice suferinta.
A doua zi dupa-masa la monitorizare asistenta nu a mai gasit pulsul fetitei noastre si m-a trimis la ecograf, dar eu cu inimia franta simteam deja care va fi rezultatul.
Dupa ragete si urlete de durere mi-am adunat ultimele cioburi ale sufletului meu si am insistat ca doresc sa o nasc natural desi moasa mi-a spus ca nasterile induse sunt mult mai dureroase decat cele care vin de la natura. Am simtit nevoia sa ii arat Francescai cat de mult inseamna pentru mine si ca merita orice sacrificiu pe lumea asta.
Dupa doua zile in care fiind in sala de prenastere am ascultat mame urland si copii plangand eu am nascut tarziu in noapte fara a scoate un sunet pentru ca durerea faptului ca copilul meu nu va plange cand va sosi pe lumea asta a fost mai mare decat orice suferinta fizica pe care as fi simtit-o. Fetita noastra Francesca s-a nascut si a devenit ingeas in 31.03.2016.
Nu stiu cum mi-am revenit prima data, dar de data aceasta suferinta e sfasietoare si simt, simt fizic cum fiecare suflare imi smulge inima si mi-o zdrobeste.
Mi-as dori ca in timp sa am puterea sa ma ridic si sa alin o parte din suferinta asta pentru ca in urma ei sa ramana doar dragostea pe care o simt pentru fiica mea si amintirile zilelor in care ii citeam povesti, a tuturor datilor cand ii vorbeam cu atata iubire si a tuturor recitalurilor de balet pe care le dadea in burtica de care m-am bucurat din tot sufletul meu.
Cu toate asta nu stiu inca cum sa ajung la acea faza cand tot ce imi vine sa fac este sa plang si sa urlu de durere intruna.
Te vom iubi mereu ingerasul nostru Francesca , speram ca ai ajuns intr-un loc frumos langa surioara ta, intr-un loc in care nu simtiti durere dar de unde puteti sa vedeti cat de mult va iubesc mami si tati.

Mi-e atat de dor de tine scumpul meu ingeras si oricat as incerca nu exista pe pamantul asta cuvinte care sa exprime cat de mult de iubesc si cat de mult mi-as dori sa fi aici cu noi si sa te pot proteja.
Francesca, mami si tati te iubesc incomensurabil de mult!
Iti trimitem mii de pupici acolo unde esti, mica noastra balerina!!!!

Ti-am citit povestea draga mea si inteleg perfect cat de mult suferi. Si eu am pierdut o sarcina mica in noiembrie 2014 iar la un an dupa mi-am pierdut baietelul mult asteptat si iubit. Stiu ca esti trista, stiu ca sperantele tale s-au spulberat, stiu cat de groaznica este fiecare zi. Am vazut ca ai gasit putere sa incurajezi si alte fete ceea ce ma face sa cred ca esti cu adevarat o persoana deosebita. Imi pare rau ca ai primit un raspuns atat de tarziu. Cred ca intram din ce in ce mai rar si din pacate am inceput sa uitam sa ne incurajam una pe alta. Nu esti singura draga Andrea. Suntem multe cele care ne-am gasit linistea pe acest site. Durerea e mare, nu va trece niciodata insa trebuie sa fii puternica pentru familia ta, pentru cei care te iubesc si pentru un nou bebe, cand va sosi momentul potrivit. Copiii nostri sunt acum intr-o lume mai buna, nu sufera si nu vor fi uitati cat timp mamele lor vor trai.Eu te imbratisez si sunt alaturi de tine. Mult curaj si liniste in suflet iti doresc. Am incredere ca vor urma zile mai bune si pentru noi!

Draga Blue,
Iti multumesc pentru cuvintele de incurajare, e foarte important sa ai pe cineva care sa iti ofere o imbratisare (chiar si virtuala) si sa stie ce sa iti spuna atunci cand orice cuvinte sunt de prisos. Imi doresc foarte mult sa am puterea sa ajut la randul meu alte mamici de ingerasi sa isi aline durerea sau pur si simplu sa ascult atunci cand altii nu doresc sa mai asculte. Stiu ca cei din jur nu inteleg si se satura repede atunci cand repetam ca un "disc zgariat" singurele amintiri pe care le avem cu copilasii nostri.
Am citit multe articole, inclusiv cele de pe site-ul Emma atunci cand am pierdut prima sarcina pentru ca aveam impresia ca eu sunt cea nebuna asa cum imi lasau de inteles cei din jur, asa mi-am dat seama ca doar mamicile care au trecut prin asa ceva pot sa inteleaga durerea asta.
Imi pare rau Blue ca faci parte din aceasta, mult prea mare, familie a mamelor de ingeri la fel cum imi pare de toate celelate mamici de aici, dar sunt sigura ca Sebastian se joaca cu ceilalti ingerasi intr-o lume mult mai buna plina de fericire si multa iubire.


Francesca, mami te iubeste si ii este enorm de dor de tine. Ma gandesc la tine mereu si desi plang foarte mult in perioada asta sper ca stii ca sufletul meu zambeste de fiecare data cand ma gandesc la toate amintirile pe care le-am creat impreuna atunci cand erai in burtica mea.
As vrea sa pot sa te imbrac in pupici dulci si sa ma joc cu degetzelele tale. Sper din tot sufletul meu ca stii cat de mult te iubesc!!!
Zbor lin pe norisori pufosi si printre mii de stele balerina mea!

Am lipsit cateva zile de pe site si acum când am deschis forumul ... nu una, ci trei mamici au scris despre puiutii lor dragi ,puiuti cu aripioare de inger ...
Draga Chibi, imi pare atat de rau ca ai simtit nu o data ci de doua ori ce inseamna sa pierzi un copil,caci nu conteaza varsta, ci ceea ce simtim pentru acel copilas, acel suflet,acea minune !

Am vazut ca ai citit http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame , dar si pe sotul tau ( pentru ca sunt sigura ca si el sufera, in poti indemna sa citeasca articolul care vine in sprijinul tatilor http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati, iar celor din jurul vostru , pentru a nu va face voua mai mult rau cu anumite cuvinte si vorbe care mai mult dor decat sa vindece, ii poti indemna sa citeasca : http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati..

.
Vei trece printr-o perioada foarte grea si ma bucur ca ai putut sa scrii povestea ta si ai mai avut si puterea de a incuraja la rândul tau alte mamici ...

Te vom astepta aici, ori de cate ori vei dori sa vorbesti cu noi, cu printesa ta draga Francesca sau pur si simplu ori de cate ori ai nevoie de un umar pe care sa-ti plangi dorul si durerea!

Te imbratisez strans!
Pentru tiny baby si pentru printesa Francesca, copii tai dragi, un cer de

Pentru voi 4

Draga Caresse,

Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru stelutele trimise copilasilor nostri.
E adevarat ca durerea este enorma indiferent de varsta sarcinii sau a copilului, dar parca durerea lasata in urma de primul nostru puiut a fost atenuata de trecerea timpului si cu atata mai mult de ideea ca vom avea o minuntata printesa in viata noastra, iar acum cand sunt cu bratele goale, burtica goala si sufletul zdrobit mi se pare ca nu mai am de ce sa ma agat pentru a iesi la suprafata. E o durere sfasietoare care vine in valuri si matura de fiecare data orice gram de putere pe care incerc sa mi-l adun. Asa ca plang si urlu si plang din nou, iar cand nu palng si nu urlu am un sentiment de amorteala totala si imi pun pe repeat evenimentele ultimelor zile parca pentru a imi tabaci sufletul ca poate asa o sa ma obisnuiesc cu ideea si nu va mai durea atat de tare.
Mi-e tare greu, mai ales ca au ajuns si cei din familie sa imi spuna sa imi sterg lacrimile si sa imi ridic capul ca viata merge inainte si noi nu putem privi in trecut. Poate unora le este mai usor sa isi pune sentimentele intr-o cutie si sa isi vada mai departe de viata, dar in acest moment mie imi pare imposibil.
Sper doar ca impreuna cu alte mamici care trec sau au trecut prin asta sa ne gasim un strop de pace sufleteasca si ramanem pana la urma doar cu amintirile frumoase ale puisorilor nostri in burtica si cu sufletele pline cu dragoste pe care le-o purtam.

Francesca, balerina lui mami, azi se implinesc doua saptamani de cand te-ai nascut si ti-ai luat zborul. M-am trezit ca in fiecare dimineata cu tine in gand si ca in fiecare dimineata m-am intristat ca nu mai esti cu noi. Stiu ca daca Dumnezeu ti-ar fi dat puterea sa plangi atunci cand te-ai nascut acum ai fi intr-un incubator si nu as putea sa te tin in brate sau sa te sarut asa doar pentru ca ai implinit doua saptamani, dar as avea speranta, iar fara acea speranta nu stiu in ce directie sa o iau.
Frumusica noastra, inca mai pun mana pe burtica in speranta ca te voi gasi acolo si imi urasc corpul de fiecare data cand imi dau seama ca nu mai esti aici cu mine, dar sper din tot sufletul meu ca ai ajuns intr-o lume minunata si ca alaturi de fratiorul sau surioara ta stiti cat de mult va iubesc mami si tati.
Sa stii ca, chiar daca astazi am plans mai mult decat in ultimele zile, sufletul meu zambeste de fiecare data cand isi aduce aminte de zilele in care stateam in fata frigiderului si decideam impreuna ce sa mancam sau cand stateam intinse pe canapea si tu decideai cu ce culoare urma sa iti croseteze mama urmatoarea rochita.
Am rugat-o pe buni sa dea rochitele unor fetite care sa se bucure de ele, sper sa nu te superi... stii ca le-am facut cu atata dragoste pentru tine si ca mi-as fi dorit din tot sufletul sa te vad purtandu-le pe toate. Mi-e groaznic de dor de tine Francesca!!!

Zbor lin puiutii nostri
Te iubesc Tiny Baby! Te iubesc Francesca!

Andrea imi dau lacrimile cand citesc ce scrii. Se vede ca suferinta ta este foarte mare si ca pierderea este recenta. Se vede de asemenea ca esti o persoana deosebita, ai un suflet bun si nu meritai sa treci prin asa ceva. Si eu mi-am urat corpul dupa ce s-a intamplat nenorocirea. Nu am mai avut grija de mine, m-am ingrasat, ma imbracam numai in negru, nu m-am mai uitat in oglinda si multa vreme nu mi-am mai facut poze pentru ca nu ma suportam. Si acum dupa 5 luni, sunt zile in care imi amintesc ce s-a intamplat si imi revin gandurile negre.Cu timpul te vei mai linisti si vei accepta aceasta schimbare din viata ta. Eu ti-as recomanda sa incerci sa iti rezolvi problemele medicale si sa mai incerci o data sa ai un bebe. Pentru mine cel mai greu este din pacate sa vad femei insarcinate si bebelusi. Fericirea altora ma sfasie. Si cel mai dur este atunci cand colegii de serviciu sau prietenele traiesc astfel de momente si jubileaza pe langa mine. Este foarte greu, dar asa a fost sa fie. Copiii nostri s-au dus nimeni si nimic nu ii mai poate aduce inapoi. Nu cred ca ti-ar fi facut bine sa iti vezi fetita, dar... nu stiu. Mai bine ramanem cu imaginile de la ecografie cand copiii nostri aveau viata si cu amintirea momentelor in care ii simteam in burtica. Multa liniste iti doresc, te imbratisez!

Draga Chibi Andreea,
am venit in casuta voastra cu un buchet mare de si

Dragele mele, durerea este intradevar sfasietoare, cum sigur stiti si voi, dar cumva mi se pare ca am acceptat faptul ca aceasta face parte din viata mea si ca imi va urmari pasii pe drumul pe care trebuie sa il urmez. Cu toate astea nu ii voi permite sa imi invaluie sufletul pentru ca acela este locul special in care o voi purta pe Francesca mereu, iar ea imi ocupa tot sufletul si nu mai am loc pentru alte lucruri.
Astazi am fost la manastire pentru a mi se face slujba care sa imi permita sa intru in biserica si m-a deranjat faptul ca primul lucru pe care oamenii lui Dumnezeu (cei care sunt meniti sa ne aline durerea si sa ne ajute) au considerat de cuviinta sa mi-l spuna a fost "Esti casatorita? o sa vina altul". Mi-a venit sa plec insitant, dar am rabdat pentru ca vroiam sa pot intra in biserica sa ma rog pentru sufletzelul ficei mele pentru care tot ei, oamenii Domnului, nu doresc sa se roage pentru ca nu a fost botezata. Eu stiu ca exista regul si legi carora trebuie sa ne supunem, dar cred ca Dumnezeu este bun si nu cred ca nu observa suferinta mamelor de ingeri sau ca face diferenta intre cei botezati si cei nebotezati in special in cazul celor care nu au avut niciodata sansa de a fi botezati si atunci lucrurile aceasta care tin de biserica si nu de Dumnezeu imi ranesc sufletul.
Dragele mele, eu si Francesca va asteptam mereu in casuta noastra, iar eu simt nevoia sa vorbesc cu cineva care ma intelege si care nu considera ca daca povestesc despre micuta mea inseamna ca am ramas blocata in trecut sau ca sunt ca un disc zgariat pus pe repeat.


Francesca & Tiny Baby, mami va iubeste din tot sufletul ei. Va voi simtit lipsa fizica mereu, dar va voi purta toata viata in sufletul meu pentru ca sunteti tot ceea ce e mai bun in mine.

Of draga mea , e cumplita durerea..poate sa treaca si toata viata, nu ai cum sa nu vorbesti, sa nu iti plangi sufletelu.
Intradevar Biserica noastra este putin cruda , inteleg sa fie asprii cu mamele care chiar nu si au dorit puiutii, am vazut destule femei in spital fara suflet, o pustoaica care tocmai facuse chiuretaj intreba doctorul daca de a doua zi poate sa intretina relatii sexuale, atata rautate am avut pe ea in momentul acela, tocmai ce i spusese maicasii ca bine ca a scapat de copil .
Eu am ales sa nu tin cont de Biserica, stiu ca Dumnezeu e bun si stie ca am facut ce a fost mai bine pt copilasii nostri. In schimb i am facut micutei mele un altar in casa, unde vorbesc mereu cu ea, ii aprind o lumanare si maine ma voi duce la tara si voi planta un pomisor (magnoliu) in memoria ei, asa ea va fi mereu prezenta alaturi de noi, si de bunici .
Taticul meu care nu este in tara a reusit totusi acolo, ca in fiecare duminica la slujba sa se citeasca o rugaciune pt Ioana mea si astazi o sa il rog sa se citeasca si pt ingerasii vostri .
Astazi am dormit cu ecografia ei in brate, a fost cel mai linistit somn pe care l am avut .
Stiu ca unii oameni cred ca daca ne spun "las ca faci altu" te incurajaza, si mie mi s a spus de nasul de cununie " las, gandeste te ca ai avortat cat a fost mica" au fost cele mai crunte si fara suflet cuvinte pe care le am auzit, si m au dezamagit foarte tare.
Sunt constienta ca trebuie sa fim tari pt persoanele noastre dragi, eu incerc sa fju pt sotul meu, care in momentul asta e singurul meu bine .
Mama mea din pacate nu e asa apropiata de mine. Cand am plecat de acasa la sotul meu, m a blestemat zicandu mi " sa ti plece si tie fata" si fetita mea a plecat de tot .
Sunt alaturi de tine si de durerea ta, stiu ca puiul meu are grija de ingersul tau si de ceilalti ingerasi, sunt impreuna fericiti. Mereu am visat o fericita, razand, jucandu se cu alti ingerasi.
Un gand bun si o imbratisare de la mine pt tine, iar pentru puiul tau multa lumina si iubire de la mine.

Draga Mada, cumva vazand comportamentul societatii in care traim atunci cand primul nostru ingeas si-a luat zborul stiam la ce sa ma astept din partea celor din jur. Sincer de data asta nici nu m-a mai interesat sau afectat pentru ca durerea e atat de mare incat nu mai am loc in minte si in suflet sa ma gandesc la ei, dar viziunea bisericii asupra acestor situatii imi provoaca scarba, ma alieneaza si ma face sa ma gandesc ca ar fi mai bine sa ne construim fiecare biserica in sufletul nostru. Atunci cand preotii au refuzat sa se roage pentru fetita nostra mi-am dat seama ca rugaciunea mea e mai calda oricum si e scaldata in lacrimi de durere asa ca nu am nevoie de ajutoare pentru a ajunge la Dumnezeu.
Imi pare rau pentru relatia pe care o ai cu mama tata, intrucat stiu ca eu am avut foarte mare nevoie de mama in perioada asta, dar sper ca sotul tau sa aiba suficienta putere pentru a te tine de mana si pentru a te asculta acum cand durerea este atat de mare. Nu uita ca, desi nu arata acest lucru, si taticii sufera si este foarte important sa vorbim deschis cu ei despre sentimentele noastre pentru a nu ne indeparta unii de altii.


Mami si tati va iubesc foarte mult Francesca & Tiny Baby!

Scumpica mea balerina, am venit din nou in casuta noastra pentru a te imbratisa strans si pentru a iti spune cat de mult iti simt lipsa.
Astazi mi-am "castigat" prin lacrimi si rugaciune din nou dreptul de a intra in biserica. Nu il vroiam pentru mine, vroiam doar sa mi se permita sa ma rog pentru sufletzelul tau in casa Domnului. Sper ca cineva acolo sus sa imi fi auzit rugaciunile si ca tu, scumpa mea fetita esti intr-o lume minunata, plina de zambete si iubire.
Simt durerea despartirii fizice de tine la fiecare suflare pe care o iau si nu stiu cum sa imi continui viata cand stiu ca mi-a fost rapita o parte din mine, dar daca cineva mi-ar spune acum ca poate sa stearga cu buretele aceasta durere si impreuna cu ea ultimele 7 luni din vietile noastre as refuza fara a clipi. Tu, iubita mea, m-ai invatat ce inseamna sa fiu mamica, sa iubesti cum nu credeam posibil si sa incerci sa protejezi chiar si atunci cand nu mai exista speranta.
Te iubesc Francesca mereu, si atunci cand plang cu capul sub plapuma si atunci cand zambesc cu gandul la toate amintirile frumoase pe care le avem impreuna. Mi-ai umplut sufletul cu atat de multa dragoste incat uneori ma intreb unde incape toata.
Mi-e tare dor de tine!!!!

De la mami si de la tati

Va iubim Francesca & Dottie!

Frumoasa mea balerina, ma gandesc mereu la tine, revin tot timpul in casuta noastra pentru a iti spune cat de dor imi e de tine si cat de mult mi-as dori sa poti fi aici cu noi. Nu vreau sa te intristezi atunci cand ma privesti printre norisori si incerc din tot sufletul meu, plin de dragoste pentru tine, sa ma agat de ceva care sa ma scoata din aceasta mare de durere, dar pana acum nu am reusit. Mi-e foarte greu fara tine, tu ai fost intruchiparea a mii de vise pe care tati si mami le vedeau transformandu-se in realitate si totul s-a terminat atat de brusc. Nu stiu cu ce sa inlocuiesc aceste vise pentru a umple golul pe care l-ai lasat asa ca il las sa se umple cu dragostea pe care ti-o port.
Azi am cunoscut o mamica de ingerasi care mi-a dat speranta... speranta ca pot supravietui, ca pot sa ma ridic purtandu-te in suflet si ca voi putea candva sa fac loc in sufletul meu si pentru alti fratiori si surioare de care tu ne vei ajuta sa avem grija.
Te iubesc din tot sufletul meu si fiecare particica a mea urla de durere si de dorul tau.


Va iubim Francesca & Dottie!

Micuta noastra balerina, astazi, stand intinsa in livada te-am simtit in fiecare fir de iarba, in fiecare fluture si in fiecare pom inflorit, ti-am auzit vocea in fiecare ciripit de pasare (chiar daca nu ti-am auzit vocea niciodata) si te-am vazut in fiecare norisor ce a zburat deasupra mea.
Dorul de tine imi sfasie inima in fiecare minut a fiecarei zile, dar am inceput sa realizez ca va mai trece un timp pana ne vom revedea si nu am cum sa schimb lucrul asta.
Te iubim incomensurabil de mult printesa noastra si am fi dat orice sa poti fi aici cu noi sanatoasa si fericita.


Va iubim Francesca & Dottie!

Of, mamica de ingeras...ma regasesc mult in cuvintele tale, cuvinte care emana in acelasi timp atata dragoste, dar si durere. Nu e greu, e cumplit de greu sa treci prin asta, mai ales cand pierderea este recenta. Trebuie sa te descarci ori de cate ori simti nevoia, oricum simti tu ca iti face bine. Scriind, urland, tipand, plangand...oricum simti tu!Vor fi momente in care te vei simti pe linia de plutire, apoi momente in care vei cadea din nou. Toate astea sunt normale, fac parte din procesul de recuperare sufleteasca. Candva, vei reusi sa accepti, dar trebuie sa ai rabdare cu tine si cu cei din jur. Imi era foarte greu cand stiam ca burtica mea trebuia sa creasca, dar ea era goala, cand aveam diverse activitati si stiam ca si puiul nostru trebuia sa fie cu noi, dar nu era...ma gandeam si ma gandesc si acum cum ar fi fost daca...nu-i vom uita niciodata, dar ne vom obisnui cu gandul si vom reusi sa ne gandim la ei cu zambetul pe buze si caldura si iubire in suflet, nu cu lacrimi pe obraz. Multa putere iti doresc! Francesca si Tiny Baby, aveti grija de mamica voastra si alinati-i durerea cu o mangaiere de ingeras!

Draga Georgiana, Iti multumesc pentru cuvintele de incurajare. Aici intre mame de ingeri ma simt inteleasa ... aici pot sa vorbesc despre durerea care imi macina sufletul si despre dorul enorm si golul pe care l-a lasat despartirea de fetita mea.
Vad ca aici, ca si pe alte bloguri ale unor mamici de ingeri aceeasi intrebare revine mereu din sufletul mamicilor care s-au despartit recent de ingerasii lor: "Cand v-a trece aceasta durere?". Raspunsul este mereu acelasi si este un raspuns care ma ingrozeste: "Niciodata! Dar inveti sa traiesti cu ea"
As vrea sa cred ca in timp voi reusi sa umplu golul sapat de aceasta durere cu dragoste si ca voi reusi sa ma gandesc la ea zambind fara ca suroaie de lacrimi sa imi curga pe fata in mod involuntar... as vrea sa cred...

Scumpica noastra balerina , te port in suflet mereu si ma gandesc la tine mai multe ore decat are ziua. Imi este enorm de dor de tine si simt ca fiecare celula ma doare din clipa in care m-am despartit de tine.
Tu ai fost intruchiparea tuturor viselor noastre pentru viitor, iar acum orice vise par lipsite de importanta pentru ca tu nu mai esti in ele sa le umpli cu zambete si veselie.
Tot ce ne-a ramas in urma ta e o iubire incomensurabila pe care incercam sa ti-o transmitem prin fiecare gand, prin fiecare zambet indreptat spre cer, prin fiecare pupic de noapte buna, prin faptul ca incercam sa ne ridicam de la pamant in lipsa ta doar pentru a te face mandra ca iti suntem parinti.
Iti multumim ca ne-ai umplut sufletele si viata cu iubire si ca ne-ai ales sa iti fim parinti chiar si pentru un timp atat de scurt aici pe pamant.



Va iubim Francesca & Dottie!

Imi pare nespus de rau pentru pierderea copilasilor tai Suferinta e mare indiferent cat de mult sau putin au fost cu noi pe pamant. Regret nespus ca nu ai reusit sa o vezi pe Francesca

Am citit povestea ta cu sufletul la gura si nu pot sa nu iti spun ca ma gandesc la o posibila trombofilie la tine si asta sa fie cauza reala a pierderilor voastre. Poti citi pe aceasta tema articolul viewtopic.php?f=33&t=1231&st=0&sk=t&sd=a&hilit=trombofilie sau http://insemnarileuneifemei.ro/pot-avea-trombofilie/

Iti doresc multa putere, liniste sufleteasca, iar ingerasilor tai zbor lin printre