Forumul EMMA

Vise, speranțe, deziluzii

Într-o lume în care toți îți spun ca nu mai ai dreptul sa visezi, începi să crezi că acest drept ți s-a luat. Dar cine sunt ei să îți spună în ce să crezi? Sunt cei care știu totul. Care prin experiența lor îți demonstrează ca au dreptate. Îți demonstrează că nu ai cum si nici de ce sa visezi. Au diploma prin care le dă dreptul să îți taie aripile. Ei nu au vină. Așa sunt creați sa gândească în limita lor, în spațiul lor îngrădit.

Dar, poate minune sau rezultatul tratamentelor alternative sau pur si simplu refuzul de a face ceea ce îmi spun alții atunci când nu sunt de acord cu rezultatul sau poate dorința cea mai puternică și constantă sau toate la un loc au rupt barierele și au demonstrat, încă o dată, că îndeplinirea viselor nu poate fi oprită.

Atunci am aflat ca poți plânge si să zâmbești in același timp. Si tot atunci să simți ceva nou, ce nu poate fi explicat, un sentiment de fericire, nevoia de protecție, responsabilitate. Simțim toate acestea mai mereu, dar niciodată în același timp pentru același scop. Vezi totul altfel. Parca devii mai bun. Sau poate din dorința de a nu deranja acea minune, lași problemele altora să fie ale lor.

Nu credeam ca pot avea atâta iubire în mine pentru cineva pe care nu îl cunoscusem. Nici nu știam că pot simți atâtea în același timp. Nu știam multe.

Visam... Zburam... Îmi reapăruse aripile tăiate. Mă puteam duce cu gândul peste ani și ani. Și nu găseam decât fericire. Găseam rezolvare pentru fiecare problemă creată de mintea mea. Era totul perfect. Dacă nu știam ceva, nu era nimic, învățăm. Îmi plăcea să învăț. Mă pregătisem și pentru cazuri in care ceea ce am învățat nu se putea pune in aplicare. Nu era nimic. Găsisem soluții. Învățam să mă adaptez. Știam că nu e bine să îmi impun ceea ce eu consideram că este bine. Știam că trebuie să protejez personalitatea, nu să o impun. Știam totul.

Dar, în cea mai fericită zi, pentru că a existat si o zi mai fericită decât toate zilele fericite, am văzut minunea la ecograf. Era cea mai frumoasă de pe pământ. Așa mică, dar perfectă pentru perioada ei. Acea zi perfectă s-a transformat în cea mai neagră zi atunci când aripile mele le-a luat Ea. Cineva sau ceva a vrut ca Ea să devină înger. Ea nu a vrut. Ea a mai trăit. S-a luptat. Am simțit. Am simțit fiecare dorință a Ei. Nici eu nu am vrut. S-a luptat până am început să accept că nu există cale de întoarcere, că nu se mai poate face nimic. Atunci a apărut Bunica. Si am rugat-o să aibă grijă de Ea, de Maria mea. Si am adormit, cred. Sau am leșinat. Nu contează. Fără aripile mele acceptam sa fiu în orice stare. Nu mai conta. La pământ am mai fost. Știam cum este. Nu mă speria.

A fost frumos să zbor. A fost minunat!

Acum zboară îngerașul meu!

Un psiholog mi-a spus că perioada de doliu este de 3 luni. Ceea ce m-a liniștit atunci când nimeni nu ma lăsa sa plâng. Le spuneam tuturor să vorbim peste 3 luni, până atunci fac ceea ce cred eu (adică să îmi plâng copilul). Dacă mai sufăr după aceasta perioadă o să fac ceea ce îmi spun ei. Dar între timp am avut și 3 decese în familie (mătușa mea iubită, un unchi și bunicul). Acum, însă, am ajuns să mă feresc de toți cei care îmi spun să nu plâng sau că va fi bine, pentru a ma lăsa în pace.
Peste 2 zile se împlinesc cele 3 luni de când am pierdut-o pe Maria. Eram însărcinata în 22 săptămâni. Știu ca nu este o data fixă a dreptului de a suferi, dar nu îmi pot reveni.
Mi-am reluat activitățile zilnice, socializez. Însă cu cât fac mai multe cu atât îmi este mai greu când ajung acasă.
Nu pot accepta ca nu mai sunt însărcinată. Încă mai calculez în câte săptămâni aș fi fost dacă nu s-ar fi întâmplat. Sau câte săptămâni mai am până pe 21 martie când îmi propusesem să nasc.
Plâng continuu atunci când sunt singura
Mi-am propus sa fac o comemorare. Dar nu pot din păcate. Nu pot renunța.

Draga mea Magda, in primul rand, da-mi voie sa te imbratisez , sa te imbratisez strans, asa cum numai o mami de inger poate !
Am citit cu mare tristete povestea voastra, a ta si a Mariei si desi nu pot sa-ti urez "bun venit", pentru ca aici este un forum al parintilor ce vor suferi toata viata, pot sa-ti spun ca ai gasit aici o FAMILIE , familia noastra, care stie sa ajute, sa aline,sa sprijine ...
Desi iti sunt, in mod sigur, cunoscute am sa iti amintesc cateva articole care pot ajuta in oarecare masura parintii incercati de durerea pierderii unui copil
- Pentru tine http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame te va ajuta sa gasesti putere,
- sotului tau ii poti arata articolele de aici http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati pentru ca si ei sufera, si pe ei ii doare chiar daca incearca sa para puternici
- pentru parintii vostri, pt ca si a bunicilor este durerea http://www.organizatiaemma.ro/node/526
-iar apropiatilor tai, familiei, colegilor de serviciu le poti trimite un mail cu acest link http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati de aici vor invata cum sa respecte durerea prin care treci si cum sa nu te raneasca, pentru ca stiu ca ei sunt cei care pot sa raneasca foarte profund chiar daca involuntar.

Am citit povestea ta si plang alaturi de tine. Mi-am pierdut si eu baietelul pe 11 noiembrie la 23 saptamani de sarcina. Bine... nu e acceeasi situatie. In cazul meu, eu impreuna cu doctorii si cu sotul meu am ales sa il... omoram ca sa nu sufere. Asta nu inseamna ca suferinta este mai mica. Sunt si eu o epava si nu imi pot reveni. Mi-am iubit si eu copilul din tot sufletul si il iubesc si acum.
Cred ca copiii nostri sunt acum impreuna intr-un loc mai bun si nu sufera. Sper sa ne ierte si sa vegheze asupra noastra. Te imbratisez si iti doresc sa reusesti sa iti gasesti linistea.

Mulțumesc mult pentru sustinere.
Chiar daca nu am scris sau nu m-am înregistrat de la început sunt alaturi de voi si voi de mine de aproape trei luni.
M-ați ajutat enorm. Nu îmi gasesc cuvintele sa vă mulțumesc.
Vă recomand cu încredere tuturor mamelor de inger.

E greu. Mi-ar placea sa vin la întâlnirile voastre. Data trecută nu am avut curaj.

Draga mea. blue jeans
Cu toate că sufar enorm după Măriuca mea, nici nu îmi pot închipui prin ce ai trecut tu cand a trebuit să iei această decizie.
Sunt sigură că îngerașii noștri se joacă împreună. Cum altfel? Doar noi suferim împreună.
Îți mulțumesc că mi-ai scris și sunt alături de tine.
Oare o sa se termine râul acesta de lacrimi? Nu vreau sa o uit. Dar imi este greu.
Din păcate tatal ei m-a parasit acum 2 săptămâni. Cică este prea multă suferință in jurul meu. Nu mai suporta tristețea mea continuă.
Te pup si te îmbrățișez.

Draga mea imi pare tare rau ca esti singura acum. Suportul din partea omului iubit este in aceste momente extrem de important. Si el sufera, dar in tacere. Nu il indeparta... Incearca sa te gandesti la iubirea care v-a legat, din care a fost conceputa fetita ta si mai dati-va unul altuia o sansa. Incearca sa ii zambesti, sa vorbiti sa va plimbati prin parc, poate sa plecati in vacanta... Putem trai doliul in intimitatea sufletului nostru, insa singuratatea ne distruge. Daca ne continuam viata nu inseamna ca ne-am uitat ingerasii.
Eu mi-am propus sa incerc sa fiu puternica pentru cei dragi si iti recomand sa faci asta si tu. Incearca sa-ti readuci barbatul acasa! Sunt sigura ca fetita ta, unde este ea si-ar dori asta! Te pup si te imbratisez!

Draga Magda,

Imi pare nespus de rau pt pierderea ingerasului tau,imi pare rau pt suferinta ta insa si mai rau imi pare ca nu iti este alaturi sotul tau,in primul rand.Pot doar sa-mi imagnez ce greu iti este.
Mi-au dat lacrimile...
Pot doar sa te imbratisez si eu strans si sa iti spun ca iti sunt alaturi sufleteste oricand ai nevoie...
Eu consider ca putem plange,suferi atat timp cat avem nevoie si nu doar trei luni...fiecare dintre noi isi traieste durerea in felul ei.E adevarat ca dupa o perioada invatam cum sa ne ascundem adevarata stare,ne ascundem durerea si afisam o masca...doar pt ca cei din jur nu pot intelege...
Din experienta iti spun ca ajuta foarte mult sa iti expui aici sentimentele,sa vorbesti cu alte mamici care cunosc aceasta durere imensa.
Spor lin ingerasului tau Maria

Te imbratisez

Draga Magda,ieri nu am reusit sa termin mesajul, asa ca sper sa reusesc sa-ti scriu tot azi ... imi pare rau ,imi pare atat de rau ca esti mami de ingeras, dar sa stii ca Maria este fetita ta si ca va leaga o iubire ce depaseste orice bariera !

Maria va creste in inima ta si tu ...tu te vei uita pe strada cautand-o in fiecare copil care trece pe langa tine ...din pacate, va fi o rana sangaranda toata viata .... vor fi momente când vei invata sa traieste cu aceasta suferinta .... si momente când vei fi doborata de durere si intrebari ...când te vei bucura , întotdeauna va fi o strangere de inima ...pentru ca acolo in inima ta e e un loc plin de iubire eterna, dar in brate e un loc gol .... si vei simti acest gol toata viata !

Si vei numara zile,luni, ani si vei comemora in sufletul tau ... caci ceilalti vor uita ...dar aici,pe forum ,nu uitam, pentru ca stim cat doare si vrem sa sprijinim si sa fim spijinite !

Azi e 19,o zi pe care si eu as sterge-o din calendar ...sunt 3 luni de cand Mariuca a primit aripioare

Sotul tau e un las , imi pare rau ca spun acest lucru ... poate Maria a venit ca sa te ajute sa vezi adevarul despre cei apropiati ... Poate se va trezi,sotul tau din propria durere si va intelege ce simti si tu si veti discuta si va veti impaca... si tu trebuie sa fii alaturi de el ... daca nu ,inseamna ca ... nu te merita,nu va merita pe tine si pe Maria ... din pacate,in aceeasi situatie ca si tine mai sunt mamici pe site .... si ma doare tare ca in loc sa uneasca, aceasta durere departeaza parintii de ingerasi ...

Domnului sau doamnei psiholog, i-as spune sa-si revizuiasca parerile despre suferinta unui parinte de inger, a unui parinte care si-a dorit copilul, care l-a purtat in pantece,care i-a vorbit, car a asteptat cu nerabdare momentul magic al nasterii ... si , mai ales, care il iubeste nespus de mult .... "daca nu esti parinte de inger, nu-ti da cu parerea, dle psiholog,caci nu stii ce e in sufletul nostru !"

Magda, te imbratisez strans si oricând vei avea nevoie suntem aici !

Pentru Maria,un cer de
Zbor lin,pui mic !
Sa ai grija de mami !

Nu credeam ca ma pot simți bine plângând. Citesc mesajele voastre, le recitesc pe ale mele, și nu pot crede ca ma simt bine. Sunt liniștită atunci când vad ca ma înțelege cineva. Cu toate că îmi pare rau că treceți si voi prin așa ceva. Incepeam să cred că nu sunt bine din punct de vedere psihic. Imi este frica să nu devină cronică această suparare. Dar, mi-am dat seama, că de teama de a nu fi analizată sau considerată nebuna si depresivă mă indepartez de adevărata vindecare.
Nu, nu îl pot ierta pe tatal Mariei. Știu că și el suferă. Mi-a zis că este distrus, dar nu poate plange în fața mea. Imi pare rau, dar în viață o sa mai avem momente grele. Ce o să facă? O să mă părăsească la fiecare înmormântare din viața mea? Este tragedia amândurora. Trebuie să suferim împreună. Bărbații s-au cam obișnuit să facă ceeea ce vor în momente critice și cand sunt ei bine și noi calme să revină într-o relație liniștită. Sunt siguri ca noi le mai dam o șansă. Așa am fost crescute și educate.
Stiu că aici nu vorbim despre relații, dar trăirile noastre sunt legate si suferința este mai mare atunci când ești părăsit doar pentru că ești tristă. Știu că dacă îi vorbesc de două ori la telefon zâmbitoare și iubitoare, a treia oară se întoarce. Dar oare merită? Cât o sa stea de data aceasta? Ce se întâmplă dacă ma doare ceva si plâng? Toată viața mea va trebui să fie doar un zâmbet fals pentru a-l ține lângă mine. Nu cred că merit așa ceva. Trebuie să înțeleagă si bărbații odată că nu mai suntem dependente, ca bunicile noastre, să îi acceptam orice ar face ei doar de "rușinea satului"
Sunt tristă și vreau să imi jelesc copilul. Merit să fac asta fără să ma feresc de tatăl ei. Mi-am câștigat acest "drept" in cele 3 zile in care am așteptat să moară în mine pentru a putea duce la capat avortul. Inzilele când am simțit cum se stinge în mine. Când veneau asistentele din oră în oră să mă intrebe dacă mai mișcă.
Da! Știu că suferă. Ar fi fost un tată minunat. Își făcuse planuri pana la 3ani. El va fi tatăl Mariei mereu. Dar nu iubitul meu. Sunt două "statuturi" diferite. Nu vreau să le confund. Îmi pare rău pentru relația mea, dar parcă nu mai am lacrimi și pentru ea.


Va pup si va mulțumesc muuuuuult

Imi pare rau daca am spus ceva nepotrivit. Cred ca nu am niciun drept sa ma bag. Nu stiu nimic despre voi. Asa sunt eu, cred foarte mult in ideea de familie, de cuplu! Imi pare foarte rau daca am zis ceva ce nu trebuia numai ca, in nestiinta mea am crezut ca ti-ar fi mai bine daca nu ai fi singura! Imi pare rau! Chiar sunt alaturi de tine si sper sa nu te fi suparat. Am vazut ca vrei sa faci o comemorare pentru fetita ta. M-am gandit si eu sa fac ceva pentru baietelul meu pe 3 martie cand ar fi trebuit sa se nasca. As vrea sa gasesc o familie nevoiasa cu copii mici si sa le cumpar copiilor cadouri in memoria lui. M-am gandit ca acesta ar fi un gest potrivit. Acum caut o astfel de familie in Bucuresti si sunt deschisa la propuneri. Daca vrei si poti putem organiza ceva impreuna. Am vazut ca si tu esti din bucuresti. Te imbratisez si iti doresc multa liniste!

Draga mea, nu m-ai supărat tu cu nimic. Și îți mulțumesc din suflet că esti lângă mine și imi raspunzi. Asa simt că nu sunt singură. Îți mulțumesc și pentru că încerci să îmi spui că este bine să imi salvez relația.
Probabil sunt prea supărată pe el ca să îi mai găsesc scuze.
Azi a fost o zi grea pentru mine. Iar mesajele voastre m-au liniștit. Și faptul că pot scrie aici ceea ce simt, chiar dacă probabil sunt doar cuvinte spuse la suparare, să pot vorbi cu cineva real, nu doar singură prin casă, mă face să pot lupta.
Voi imi dați putere și speranță.
Iar in legătură cu hăinuțele pentru copii eu deja o fac de ceva vreme. Le duc copiilor din apartamentele sociale. In afară de ei, nu știu pe nimeni care ar avea nevoie

Te

blue jeans scrie:Imi pare rau daca am spus ceva nepotrivit. Cred ca nu am niciun drept sa ma bag. Nu stiu nimic despre voi. Asa sunt eu, cred foarte mult in ideea de familie, de cuplu! Imi pare foarte rau daca am zis ceva ce nu trebuia numai ca, in nestiinta mea am crezut ca ti-ar fi mai bine daca nu ai fi singura! Imi pare rau! Chiar sunt alaturi de tine si sper sa nu te fi suparat. Am vazut ca vrei sa faci o comemorare pentru fetita ta. M-am gandit si eu sa fac ceva pentru baietelul meu pe 3 martie cand ar fi trebuit sa se nasca. As vrea sa gasesc o nimic familie nevoiasa cu copii mici si sa le cumpar copiilor cadouri in memoria lui. M-am gandit ca acesta ar fi un gest potrivit. Acum caut o astfel de familie in Bucuresti si sunt deschisa la propuneri. Daca vrei si poti putem organiza ceva impreuna. Am vazut ca si tu esti din bucuresti. Te imbratisez si iti doresc multa liniste!

Azi am venit la voi in casuta cu calde
Maria,sa ai grija de mami !

Au trecut 4 ani jumatate. 4ani de cand nu am mai intrat pe acest forum. M-am gandit mereu, continuu, dar nu am avut curaj.
cand am crezut ca mi-am revenit si totul o sa inceapa sa fie bine, cand am acceptat ca pot incerca sa fac alt copil, cand m-am dus la medic sa imi recomande tratament sau ce trebuie sa fac, am descoperit ca de fapt trebuie sa ma operez. Histrectomie totala facuta de urgenta. Riscam sa se activeze cancerul. Analize suspecte, istoric trist.
Nu cancerul este problema. Ci faptul ca mi s-a luat si ultima speranta de a avea copil.
Iar dorul meu pentru Maria mea nu a trecut. Probabil este amplificat de faptul ca nu am putut avea alt copil, iar acum de aceasta operatie.
Simt ca ma prabusesc, ca totul se misca sub picioarele mele.
Fac terapie. Nu mai lupt singura.
S-au intamplat multe rele in viata mea si am decis sa cer ajutor. Ma simt bine ca am avut curajul sa fac asa ceva. Este prima data in viata mea cand am aceasta putere.
Dar doar voi aici ma puteti intelege. Voi sunteti singurele care nu mi-ati spune niciodata: "Eeee, lasa ca nu l-ai nascut inca, nu conteaza 6 luni, sa o vezi pe tipa X care a nascut copil mort cum e, ea e bine, ce te vaiti tu atata?" " Ce sa mai zici de nu stiu ce familie care a pierdut copilul la X ani. Tu nici nu trebuie sa zici ceva. Aia tragedie, nu ce ai patit tu" " Gata! A trecut! Ce plangi dupa ceva ce a fost acum 4 ani? Ar cam trebui sa uiti, nu mai conteaza"
Cam astea aud eu constant in jurul meu.
Acum, decat cu operatia de histerectomie deja s-au inmultit "sfaturile de bine" " Lasa - ca infiezi" " Nu conteaza ca nu ai copii, copii oricum sunt o problema" " Multi copii nici nu isi mai baga parintii in seama, tu nu o sa ai problema asta" si multe "sfaturi de imbarbatare si incurajare"
Va imbratisez cu drag
si stiu ca ingerasii nostri se joaca impreuna



Au trecut 4 ani si inca sufar si imi este greu
Mi-ar placea sa stiu daca exista un grup de terapie unde sa pot participa. Am nevoie. Doar voi puteti sa ma intelegeti, Doar voi ma puteti ajuta sa ies din starea aceasta.

Draga mea Magda,
intru destul de rar pe forum ... din cate vezi e tot mai gol aici ... nu de mamici si ingeri ...ci ,parca nu mai avem dorinta de a scrie aici... eu le scriu copiilor mei in gand,in inima,iar când e prea greu ,vin aici !

Nu ma asteptam la asemenea vesti .... pot doar sa-mi imaginez cat de greu iti este ... stiu ca sunt sfaturi de bine cele pe care le primesti,dar nici mintea , nici inima ta nu le poate accepta .

De suferit ... vom suferi mereu, dar ceilalti nu ne pot intelege si, rand pe rand , se indeparteaza de noi ...eu nu mai am prietenele de acum 8 ani ,eu nu mai sunt cea de acum 8 ani ... am mai inteles ca cei ce nu trec printr-o asemenea suferinta nu o pot intelege :am avut aceasta pretentie, dar nu o mai am acum ...

Nu conteaza povetile altora despre supravietuire sau acceptare ... eu dupa 8 ani,urlu in continuare ...dar doar in gand sau când sunt singura ...

Nu am sfaturi pentru tine,Magda...am doar rugaciuni si imbratisari, ce-i drept,doar virtuale, dar sunt pline de intelegere, caldura si afectiune !

Nu aveam de gand sa scriu pe forum azi ...voiam sa intru ,caci zilele acestea Bobita mea ar fi implinit 7 ani ... ingerasii nostri au grija de noi ... si cred ca Mariuca ta iti trimite un semn de iubire prin mine , prin acest mesaj !


Zbor lin, Mariuca