Forumul EMMA

Buna fetelor,

Va urmaresc de mai bine de o luna, am citit multe dintre povestile voastre si vreau sa va spun ca sunteti minunate toate! Felul cum va sprijiniti una pe alta este coplesitor. Am avut multe incercari nereusite de a scrie povestea si m-am razgandit in ultimul moment. In seara aceasta am zis sa imi iau inima in dinti, sa imi deschid si eu sufletul.

Nefericirea mea a inceput in noiembrie 2014 dar a atins apogeul dupa un an in noiembrie 2015. Ce sa va zic pana atunci eram foarte fericita, aveam o cariera de succes, o familie minunata si un sot perfect.
Copii nu imi doream, nu ma simteam pregatita. Ma concentram pe cariera. Aveam succes pe toate planurile si ma simteam implinita. Totul a inceput atunci in 2014 de la o cearta groaznica cu sotul meu. Nu doresc sa dau detalii despre subiect. In acelasi timp la serviciu aveam o perioada aglomerata iar in familie ne confruntam cu drama unui deces neasteptat al unei matusi. Din cauza tuturor acestor probleme am uitat ca mi-a intarziat menstruatia. Cand m-am trezit la realitate am cumparat un test de sarcina. Era pozitiv! In acel moment s-a schimbat totul! Primul lucru a fost sa vorbesc cu sotul meu si sa decidem sa uitam toate relele. Eram amandoi cu adevarat fericiti, aveam un zambet larg pe toata fata si nimic nu ne putea scoate din starea de euforie. Din pacate minunea a durat numai 3 zile. Ulterior, crampe puternice, sangerari si....asta a fost. S-a eliminat natural, nici nu a fost nevoie de chiuretaj. Avea 7 - 8 saptamani. Nu am simtit o pierdere atunci, mi-am revenit destul de repede. Mi-am dat seama insa ca fara copii viata mea nu e completa si telul meu pentru anul urmator era sa raman insarcinata. Am asteptat 6 luni, si am ramas fara probleme in iunie, exact cum mi-am dorit! Am fost din nou fericita, cu putine emotii la inceput sa nu se repete pierderea. Sarcina a fost foarte foarte grea, greturi puternice, dureri de cap, voma, ameteli,pachetul complet. Insa eram fericita! Nu ma putea scoate nimic din stare chiar daca nu puteam manca nimic si dormeam 3 -4 ore pe noapte. Am aflat ca voi avea baietel! Nu aveam preferinte cu privire la sex insa din momentul in care am aflat m-am gandit in permanenta oare cum arata baiatul meu. Am hotarat sa il numim Sebastian Andrei. Mi-am facut vise cu privire la el, m-am gandit ca cu inteligenta tatalui sau si cu ambitia mea sigur va ajunge departe, va face lumea sa fie mai buna! Usor, usor a inceput sa miste in burtica mea si sa il simt aproape! Il iubeam din tot sufletul chiar daca nu il tinusem in brate si il iubesc si acum. Totul s-a terminat in octombrie la morfologia de trimestrul 2 cand doctorita mea (care era si ginecoloaga si ecografista) mi-a spus ca are niste malformatii foarte grave si ca sunt riscuri foarte mari ca bebelusul meu sa nu aiba o viata normala. Am fost distrusa. Am fost ulterior la mai multi doctori, foarte bine cotati, intre cei mai buni din tara pot spune. Diagnosticul a fost similar. Unii dintre ei, mai fricosi, au fost mai rezervati si mi-au spus ca nu pot da un diagnostic cert. Altii, mai siguri pe ei, mi-au spus in fata cum vad lucrurile si ca trebuie sa pun stop. M-am interesat apoi de eventuale operatii, interventii care s-ar putea face copilului dupa nastere. Concluzia a fost cutremuratoare, nu se putea facce nimic, trebuia sa pun capat sarcinii. Am fost distrusa, si acum visez momentele acelea. Copilul meu ar fi trait insa nu ar fi avut o viata normala. Nu pot da detalii prea multe detalii aici din pacate, insa daca doriti sa stiti mai multe ma puteti intreba in privat. Mi-am dat seama ca nu imi pot condamna copilul la o astfel de viata ca nu si-ar dori nici el. Am decis sa renunt. S-a nascut pe 11 noiembrie la 23 de saptamani si 6 zile. Practic la aproximativ un an dupa ce am pierdut prima sarcina (nu am retinut data exacta la care am pierdut sarcina).

Nu am putut sa il vad. De atunci sunt efectiv o epava, ma gandesc numai la el, unde este, ce face. Nu imi pot reveni.

Baietelul meu ar fi avut totul, ar fi fost un print.

Am cautat persoane care sa mai fi trecut printr-o astfel de drama si am gasit acest site. Va multumesc ca existati si ca sunteti atat de bune una cu alta. De azi ma alatur voua cu speranta ca imi voi regasi linistea. Va pup!

Mamica de ingeras Sebastian,
bine ai venit in familia noastra care din păcate este forte mare ,îmi pare nespus de rău pt pierderea puiului tau .Nimic si nimeni nu te poate alina, te inteleg perfect .
Ma bucur ca ai reusit sa ne spui povestea voastră , este un pas foarte important in lungul drum al acceptării. Golul din inima ta nu v a dispărea niciodată, este extrem de greu , dar cu ajutorul nostru celor din grup v a fi mult mai ușor, noi stim prin ce treci si ori de cate ori vei vrea sa vb , vom fi aici , nu ezita .
Am vazut ca doresti sa vi la grupul de suport de pe 25 ianuarie, asa cum am spus, esti bine venita.
Te v a ajuta extrem de mult, ti o spun din propria experienta.
Tot ce i ti pot spune este ca ai facut ce ai simțit, nu te învinui , fi blândă cu tine , sunt sigura ca puiul tau este forte mandru de tine .
Te strâns .

Zbor lin in lumina gingaș

Draga Blue jeans,imi pare foarte rau pt pierderea suferita.Iti ofer o imbratisare puternica si iti doresc multa putere,sanatate,credinta,incredere si intelegerea celor din jur!
Iti inteleg durerea si iti sunt alaturi cu sufletul!
Ceea ce ne ramane este timpul...si faptul ca avem un ingeras acolo sus care ne vegheaza si care ne iubeste,acel mic sufletel ne-a ales ca mamici...
Aici sunt atat de multe mamici,femei minunate si puternice care nu ezita sa le fie alaturi celorlalte...si fiecare dintre noi iti va fi alaturi cand simti nevoia sa vorbesti cu cineva.
Ajuta foarte mult sa iti exprimi in scris gandurile si sentimentele,de asemenea experiențele celorlalte mamici ne ajuta sa ne intelegem mai bine trairile si sa invatam sa traim cu aceasta durere in suflet...
Si consider ca este important sa ne traim durerea,sa ne acordam timpul necesar!


Zbor lin ingerasului tau

Draga mea Blue,ieri am tot incercat sa-ti scriu si imi pare tare rau ca nu am reusit !

Ma bucur in schimb ca tu ai reusit sa ne scrii povestea ta ... IMI PARE RAU ca ai intrat in familia noastra, din pacate,asacum scrie si Camelia, mult prea mare .... dar aici vei gasi mereu sprijin si oameni care sa te ajute atunci când iti e mai greu ....caci , doar un parinte de inger stie ce simte un alt parinte de inger ... nu conteaza varsta copilului,durerea este la fel de mare ....sa ai casuta ta,in care sa-i trimiti ingerasului tau Sebastian toata iubirea si tot dorul o sa faca foarte mult bine sufletului tau chinuit ...

Si eu sunt cam in aceeasi situatie ... pe data de 18 ian 2012 am aflat ca sunt insarcinata cu iubita mea Elena si pe data de 10 ian 2013, am aflat ca sarcina cu Bobita mea minunata s-a oprit .... stiu ce durere simti,asa cum stim toate aici pe forum ....si de aceea stim sa ne ajutam cum si când trebuie ...

Daca ai timp si nu ai citit pana acum,pe site gasesti o multime de articole care te pot ajuta :
- http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame, e adresat mamicilor de Ingeri:
- pentru sotul tau http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati ,aceste articole il vor ajuta foarte mult ...
- daca ai prieteni pe care nu vrei sa-i pierzi, le poti trimite un mail cu acest link http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati, ca ei sa stie cum sa se comporte cu voi

Eu le-am descoperit mai tarziu, deja trecusera vreo 2-3 luni .... dar mi-au facut bine si atunci ... dar mai devreme ar fi fost si mai bine ...Sunt foarte importante si sper sa te ajute si pe tine. Si spune-le celor apropiati ca ai nevoie de ei, sa te astepte si sa nu uite de Sebastian

De asemenea, daca vei avea puterea sa citesti povestile de pe site, vei gasi exemple de mamici si tatici care te vor inspira si te vor ajuta!

Noi suntem aici oricand ai nevoie !

Te strans si tew rog sa-ti imparti durerea cu mine ... si nu uita ca esti mama lui Sebi !

iubit si dorit, Sebastian Andrei ,tu stii cat de mult te iubeste mami , sa ai grija de ea si de tati !
Zbor lin,pui mic ! Un cer de pentru tine, Sebastian !
pentru voi , Sebastian si micul ingeras de 8s !

Cu inima stransa iti spun bun venit alaturi de noi si parca in acelasi timp cu bucurie ca ai gasit puterea sa ne scrii.
Este un pas mare cel pe care tocmai l-ai facut...Ca mama de inger stiu cat de greu este sa scrii prima data, dar experienta imi spune ca odata facut primul pas ceilalti vin de la sine.
Stii ce m-a impresionat la tine...ca te-ai gandit la sufletul pe care il purtai in pantec, ca ti-ai imaginat viata pe care ar fi avut-o si in ciuda durerii pe care poate doar ti-ai imaginat-o ai ales pentru el o viata mai buna.

Pot sa te asigur ca Sebastian Andrei este un print si are totul. Te-a ales pe tine sa ii fii mama pentru scurt timp pentru ca doar tu il puteai ajuta sa traiasca aceasta experienta. De atat a avut nevoie pentru a experimenta viata pe pamant in pantec.
El este bine, in lumea ingerilor, este un suflet perfect ce a devenit lumina. Se bucura de iubirea ce o porti in suflet pentru el. Iti trimite iubire si este langa tine mereu.
Pare ireal ceea ce iti spun dar stiu ca este adevarat. Simt ca undeva in sufletul tau si tu stii asta...nu stii cum anume dar simti.


Te imbratisez cu drag si iti trimit toate gandurile mele bune.

Draga mea,
Bun venit in marea noastra familie,un loc in care mi.am gasit echilibrul,si sper ca vei face si tu la fel.si eu am avut un print,printul Eric cum il numea nepoata mea,din povestea cu Ariel.si eu a trebui sa renunt la printul meu la 22 sapt din cauza unor malformatii cardiace,incompatibile cu viata.stiu exact ce ai trait,ce ai simtit,cand ajungi pe masa pt morfologie fericita ca il vezi,il auzi..apoi cade bolovanul,atat de greu,atat de puternic ca abia te mai ridici de acolo sa te mai deplasezi la usa!si apoi disperarea,acceptarea,decizia...cumplit.nu a trecut decat 9 luni dar inca mai plang,mai tanzesc dupa el,il vreau inapoi.pot sa ti spun ca timpul mai vindeca,te mai ajuta,dar niciodata nu vei mai fi ma fel.
Zbor lin printisorii nostrii!

Va multumesc tuturor pentru gandurile bune! Dupa cum v-am mai scris, sunteti minunate!
Ma bucur mult ca am descoperit acest site si pe voi! Mi-am dat seama ca Bianca este o persoana cu adevarat speciala, o frumusete adevarata! Iar voi i-ati urmat exemplul si ajutati la randul vostru alte femei care trec printr-o astfel de tragedie!

blue jeans este un pseudonim pe care l-am ales dupa ce initial imi dadusem si eu numele real (carese si Bianca stiu). Acest nume este de fapt numele unei melodii care cred eu exprima foarte bine durerea unei mame de ingeras desi la prima vedere subiectul pare a fi pierderea unei iubiri. Eu cel putin m-am regasit in ea! Ma gandesc mereu la baiatul meu cand o ascult V-o recomand si voua in momentele de liniste: https://www.youtube.com/watch?v=JRWox-i6aAk
Insa cautand pe Internet am gasit o alta melodie cutremuratoare care m-a facut sa izbucnesc in plans instant. Este cantata de Ed Sheeran si se numeste Small Bump (https://www.youtube.com/watch?v=A_af256mnTE). Aici subiectul este chiar pierderea unui copil nenascut. Este superba, am inteles ca sursa de inspiratie a fost un caz real.

De cand mi-am pierdut baiatul totul s-a schimbat atat in mine cat si in relatia cu ceilalti! Prieteni simt ca nu prea mai am, m-au cam abandonat! Ce-i drept, nimanui nu-i place sa vada suferinta! Asta e, bine ca mi-am dat seama inainte sa am nevoie cu adevarat de ajutor din partea lor!

Am fost la o astroloaga care mi-a zis ca aceasta tragedie a fost momentul meu de maturizare. Ca am si voi avea o viata plina de succese insa trebuia sa cunosc si moartea ca sa ma pot dezvolta! Probabil ca are dreptate insa... de ce copilul meu?! Acum as vrea un alt copil dar imi este foarte teama! Am primit unda verde de la 2 doctori sa incep desi au trecut doar 2 luni! Nu stiu probabil ca trebuie sa las timpul sa decida si sa nu ma mai gandesc!

Da, voi participa la intalnire si sper sa va cunosc pe cat mai multe! As fi vrut sa va cunosc si pe voi cele care ati trecut prin aceasta experienta cutremuratoare a deciziei, sa impartasim sentimentele! Inteleg ca nu suntem toate din Bucuresti dar... poate va veni si acea zi!

Of,Blue ....de fiecare data când intra un parinte pe site,retraiesc acele momente cumplite ... si-mi amintesc acea perioada ...am mers cu capu lin pamant luni in sir ....nu puteam sa privesc oamenii,mai ales gravidute si bebelusi ...simteam cum mi se sfasie sufletul....

Nu esti singura care si-a pierdut prietenii ...doar cei care trec prin aceasta tragedie stiu cum sa se comporte astefel incat sa nu raneasca ... de aceea ti-am trimis acele link-uri...eu le-am descoperit prea tarziu si nu le-am mai trimis prietenilor.... am intelesca viata mea se imparte in "inainte de Elena" si "dupa Elena" ... eu nu mai pot fi cea de dinainte .... ma mai intalnesc acum cu vechile prietene,dar nu mai este acea pietenie ...sunt momente in care le privesc cu invidie ....oamenii nu-si dau seama ce viata frumoasa si fericita au pana ce nu o pierd ...

Durerea pierderii lui Sebi nu va disparea, nu se va diminua ...vei invata sa traiesti cu ea,privind altfel viata ... il vei iubi fara margini si puiul tau va creste in inima ta ...


Sebi, drag primeste un cosulet cu ca sa te joci cu ele impreuna cu ceilalti ingerasi !

Multumesc mult de tot Caresse! Chiar daca nu ne cunoastem te consider o prietena adevarata atat pentru mine cat si pentru multe dintre celelalte fete care au trecut prin aceasta suferinta! Nu am din pacate cui sa ii arat aceste articole. Cei mai multi dintre "prieteni" au cam ales sa ma ignore ca sa nu fie nevoiti sa imi vada sau sa imi auda tristetea! Asta este! Nu plang dupa niciunul dintre ei!
Tu trebuie sa mergi cu fruntea sus pentru ca ai foarte multe realizari! Ai doi copii perfecti si ai reusit sa ajuti foarte multe femei cu bunatatea ta!
Iar eu...eu trebuie sa ma adun ca sa pot sa imi realizez visul de a fi mama aici pe pamant! Sebi va fi mereu in sufletul meu! Va ramane pentru mine Micul Print! Eu am citit cartea mai demult insa acum o interpretez cu totul diferit! Pentru mine Sebi este Micul Print!
Recunosc insa ca sunt momente in care ma gandesc la el si altfel. Am vazut de sarbatori desenele Peter Pan si am plans in hohote! Mi l-am inchipuit pe Sebi drept unul din baieteii pierduti din Neverland! Cred ca si voi va cautati copiii in diverse locuri...! Sper din tot sufletul ca este asa cum spuneti si sunt fericiti cu totii undeva!

De multe ori cand apare o mamica noua aici, mi se intampla sa nu-mi gasesc cuvintele, si sa simt doar ca as vrea s-o imbratisez si sa-i spun atat: sunt alaturi de tine!

Blue, ce mai faci,cum te mai simti ?

Buna! Multumesc mult Caresse pentru ca ti-ai amintit de mine! Eu am fost luni la grupul suport unde am cunoscut-o pe Bianca si pe cateva dinttre fete! Multumesc mult tuturor pentru caldura cu care m-ati primit in familia voastra! Se apropie momentul in care Sebi ar fi trebuit sa se nasca, practic 1 februarie ar fi fost prima mea zi de concediu....Ma gandesc mereu la cum as fi fost daca el era cu mine! A fost o iarna usoara, cred ca m-as fi descurcat bine cu sarcina! Nu a fost sa fie! Pe de alta parte incerc sa fiu pozitiva! Am primit unda verde de la doi doctori pentru un nou bebe si am inceput sa deja sa lucrez la asta! Mi-e foarte frica dar imi doresc mai mult decat orice un copil sanatos. Sper sa fie totul bine!

Ma bucur ca ai reusit sa ajungi la intrunire,chiar ma intrebam ce ai facut si acum sunt linistita si ma bucur ca te simt pozitiva !
Totul va fi bine, are Sebi grija de voi
pentru voi 3!

Buna,
Ma bucur ca ai reusit sa ajungi la intrunire,eu incerc de ceva vreme dar mereu a aparut ceva.ins am avut ocazia sa o intalnesc pe bianca si pe o parte dintre fete cu alta ocazie si a fost absolut perfect.ma bucur sa aud ca te ai apucat de treaba,si sper sa ne dai vesti bune in curand.
Stiu cum este sa se apropie ziua in care trebuia sa intrii in concediu.eu si acum imi aduc aminte de ziua in care trebuia sa intru in concediu...1 iulie 2015....dar nu a fost sa fie.si eu m.am apucat de treaba luna aceasta insa nu a fost cu succes.nu m.am descurajat...o sa lupt in continuare.joi mi.am facut programare la un mediuc nou,specializat in probleme de infertilitate.sper sa ma ajute si sa.mi indeplineasca visul!sper sa ne indeplinim visul toate,cat mai repede si sunt sigura ca ingerasii nostrii o sa ne ajute in acest sens!pupici si imbratisari si multe stelute pt ingerasii nostrii!

Daniela mi-ar placea foarte mult sa ne cunoastem. Mi se pare ca povestile noastre sunt foarte asemanatoare. Eu nu mai cunosc pe nimeni care sa fi trecut prin trauma acestei decizii ingrozitoare... cea mai urata decizie pe care o poate lua o femeie. Mi-ar placea sa reusesc sa impartasesc sentimentele cu alte femei care au aceasta durere in suflet. Sper sa reusim sa ne strangem o data! Va pup si va imbratisez pe toate!

La intalnire fetele spuneau ca pot simti sufletele copiilor langa ele. Eu nu din pacate nu pot, cred ca al meu a plecat.

Unde esti Sebilici mic... mami si tati te asteapta.....o sa te astepte toata viata lor.

I will love you till the end of time
I would wait a million years
Promise you'll remember that you're mine
Baby can you see through the tears.....

Draga mea,
Ce vorbe frumoase in poezioara ta.si eu simt la fel,cu cat timpul trece cu atat dragostea e mai mare,golul este mai adanc.mi.e atat de greu uneori ca abia imi stapanesc lacrimile.astept in fiecare zi sa ajung acasa si sa le dau drumul apoi incep o alta zi.toate la fel de monotone si triste.astazi am mers la o doctora noua,si a trebuit sa ii arat toate analizele din sarcina.si iar am vazut ecografiile,si iar am simtit o gheara in piept.m.a intrebat daca m.am refacut psihic...si am mintit.o ca da.se fac 10 luni dar nimic nu mai este la fel si nu va mai fi.incerc sa am o noua sarcina dar mi.e frica...mi.e frica ca nu reusesc sa raman,mi.e frica ca daca raman pot sa patesc la fel...dar mi.s frica si de singuratatea din viata.
Tu cum esti?cum rezisti?la ce doctor mergi!
Te imbratisez si ai grija de tine

Poezioara din mesajul anterior este de fapt refrenul melodiei Blue jeans al cantaretei Lana del Rey in care ma regasesc total in aceste momente.
Imi este foarte dor de iubitul meu baietel, ma intreb de ce el, de ce noi.... Si bunicii, parintii mei sunt coplesiti de durere si mi-e teama pentru ei. Sunt furioasa pe Dumnezeu pentru ca a lasat sa se intample un lucru atat de ingrozitor!
Am incercat sa va scriu unora dintre voi, sa va incurajez insa sa stiti ca si eu sunt pierduta, m-a parasit curajul! Nu mai stiu ce sa mai spun, ce sa mai fac.......
Poate ca timpul ne va vindeca pana la urma intr-un fel....

Unde esti Sebi mic? Mi-e dor de tine... Sunt atatia ingerasi mici pe aici! Atatea femei cu vise spulberate... De ce? Sper ca sunteti cu totii jmpreuna si ca ne-ati iertat! Noi va vom astepta toata viata....