"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Blue, Ma regasesc in tot ce scrii ... doar noi stim ce povara purtam in suflet ...avem puterea de a incuraja pe ceilalti ...dar noi suntem pe marginea prapastiei ... draga mea, vei invata sa traiesti cu durerea, dar nimic nu va diminua durerea, intrebarile , remuscarile .... dorul ... iubirea ... iubirea noastra,in schimb , va creste ... odata cu copilasii nostri din cer ... Sebi, sa ai grija de mami si sa-i arati cat o iubesti !
Cand m-am internat pentru a intrerupe viata copilului meu au fost alaturi de mine sotul, mama si sora mea. Rezidenta care a venit sa imi faca fisa a inceput sa vorbeasca la telefon despre cazul meu, ptobabil cu o alta colega, cu zambetul pe buze ca si cand ar fi vorbit despre shopping dau telenovele. In momentul in care a zis fatul ala plurimalformat am izbucnit in plans. Am nascut intr-o sala de consultatii mizerabila, nu m-au dus in sala de nasteri Nu am putut sa ma uit la copilul meu, am fost o lasa. Nu au lasat pe nimeni sa intre cu mine in sala cand am nascut. Erau vreo 6-7 oameni langa mine pe care nu ii cunosteam. Niciodata nu m-am simtit mai singura sau mai murdara. Dupa finalizarea procedurii medicul le-a spus alor mei ca copilul e o ciudatenie, malformatiile sunt vizibile si daca il arata nu vor mai putea dormi noaptea. Sunt niste prosti cu totii. Copilul meu a fost si este o minune, un inger frumos. Chiar daca nu a avut el toate cele mi-a adus extrem de multa fericire cat timp a fost alaturi de mine. O data cu el a murit o bucata din mine. Nu stiu cat mai pot rezista asa, nu ma pot bucura de concediu si de nimic! Unde esti Sebi mic? De ce nu te simt alaturi de mine?! Probabil ca esti suparat pe mine! Te rog sa ma ierti!
Ce zi goraznica este azi...Imi amintesc cum mi s-a confirmat sarcina, s-a confirmat ulterior data posibila a nasterii pe 3 martie 2016. Insa eu, in aroganta mea, eram stresata sa nu cumva sa mi se nasca baiatul pe 29 februarie, sa fie un ciudatel, sa nu ii pot face ziua in fiecare an. Ma tot gandeam si vorbeam cu toata lumea ce stres mare voi avea eu pe 29 februarie. Acum a venit acea zi de 29 februarie si...nu mai am niciun stres. Nu mai e niciun pericol sa nasc astazi pentru ca nu mai am ce sa nasc. S-a dus baiatul meu, mi l-au luat. Azi, mi se pare un vis minunat sa vina copilul meu pe lume. Unde esti Sebi? Vino la mama ta....Eu te astept azi mai mult ca oricand.
Blue,te imbratisez puternic Mi-au dat lacrimile citind cuvintele tale! Off cate durere e in sufletul tau....insa nu uita ca Sebi al tau este mereu langa tine,poate datorita suferintei nu ne permitem sa le simtim prezenta,semnele,insa el este langa mamica lui si o imbratiseaza cu dragoste! Astfel de ganduri am si eu...de ce am zis x,sau am gandit y....dar din pacate nu putem da timpul inapoi sa mai schimbam ceva...
Sincer nu-mi gasesc cuvintele pt a exprima faptul ca iti sunt alaturi,nimic nu poate alina aceasta durere....Data de 3 martie va fii foarte grea;tine-i pe cei dragi langa tine si multa putere iti doresc!
"Nicio talpă nu este atât de mică,încât să nu lase nici o urmă,pe lumea asta!"
Draga mea, ce pot sa zic sa te încurajez. Doar o mama știe ce este in sufletul ei in astfel de momente. Uneori ma gândesc ca viata este atât de nedreapta.... Eu dupa 5 ani de încercări intr-un final am rămas însărcinată, o sarcina grea dar frumoasa, zic grea deoarece de la 9 saptamâni a trebuit sa stau doar in pat. Am numărat lunile, săptămânile, zilele pana la întâlnirea mea cu micuțul. Toate analizele, ecografiile bune si cu 5 zile inainte de data programată ptr cezariana, mai exact pe 12.02.2016 la 2:00 dimineata am sângerat puternic, m-am gândit ca ceva nu e bine. Am mers de urgentă la maternitate si acolo mi-au zis ca s-a desprins placenta de uter. Băiețelul meu a rămas fără oxigen si sânge. Au încercat la terapie intensiva sa-l țină in viata dar mai mult de câteva ore nu s-a putut, timp in care am chemat un preot sa-l botezam pentru a-l încreștinare cum se cuvine. In data de 16.02 l-am condus pe primul si ultimul lui drum, a fost cea mai neagră zi din viata mea, sa-mi vad copilul ACOLO. Acum din păcate orice as încerca sa fac înapoi nu-l mai pot aduce. Încerc sa ma gândesc, daca Dumnezeu mi-a luat puiul meu, a avut El un scop. Poate ar trebui sa ma gandesc sa ajut si eu un suflet părăsit, sa înfieze un copilaș, pentru ca dragoste am de dăruit foarte multa... Cam asta ar fi pe scurt "povestea" mea. Dumnezeu sa ne întărească!
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi, închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
Multumesc mult de tot fetelor! Cred ca singurul lucru bun din toata tragedia asta a fost ca am descoperit acest site si pe voi. Andreea pe tine te consider deja o prietena! Draghdna imi pare rau ca ni te-ai alaturat si sper sa iti regasesti linistea. Din pacate nu pot sa rezonez chiar cu tot ce mi-ai scris pentru ca eu...sunt certata cu Dumnezeu. Daca imi vei citi cazul iti vei da seama de ce!
Blue jeans, Ți-am citit cazul, oricum ar fi, este dureros pentru orice mama de ingeras. Eu încerc sa nu ma supăr pe Dumnezeu, ma gandesc ca știe El mai bine de ce a lăsat sa se întâmple așa,si poate intr-o zi voi afla si eu. Încerc sa văd lucrul bun care mai mi-a rămas si anume ca au putut Dr sa-mi salveze uterul, sper prin asta ca intr-o zi Dumnezeu sa mai îmi dea șansa de a avea un copilaș al meu care sa-mi aline durerea.
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi, închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
Asa este! Fiecare dintre cazurile de aici este cumplit de dureros! Eu sunt suparata pe Dumnezeu pentru ca nu mi l-a luat ci m-a lasat pe mine sa hotarasc ca el sa moara. Acum, in ochii bisericii sunt o criminala, asa mi-a zis un preot. Insa prefer asa, sa ajung eu in iad, decat sa-mi pun copilul sa sufere ca sa fiu eu linistita. Tie iti doresc toate cele bune, sunt groaznice aceste zile de inceput, trebuie sa fii puternica! Ma bucur ca ai speranta si sper ca visul tau de a fi mamica pe pamant sa se indeplineasca!
Sincer nu știu ce sa mai zic... Si eu am încercat sa-mi gasesc liniștea la mănăstiri, am vorbit cu călugărițe in speranța ca gasesc o alinare,dar parca m-au descurajat mai tare, mi-au zis ca plătim păcatele... Nu neg ca nu am pacate, dar nu cred ca așa încât sa merit sa-mi ia copilul... Oricum ar fi este greu. Ma întreb daca vreodată o sa pot sa ies din starea asta.
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi, închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
Blue, Si eu te consider o prietena...mi-a facut foarte bine sa stiu ca pot vorbi mereu cu cineva... Din pacate a trebuit sa ne cunoastem in aceste circumstante... Tot ce iti pot spune e ca iti sunt alaturi si imi pare rau ca traiesti cu toate astea pe constiinta...nu am trait asta si ma simt recunoscatoare in privinta asta... nu vreau sa-ti mai spun si eu ca ai luat decizia corecta pt copilul tau pt a nu suferi pt ca mai mult rau iti fac...totusi eu cred ca ai gandit ca o mama care vrea sa isi protejeze copilul... In legatura cu acel preot...eu cred in Dumnezeu si ii multumesc pt tot ajutorul Lui,desi acum nu pot intelege de ce trec prin aceasta mare pierdere(si eu ma gandesc uneori ca am gresit cu chiuretajul,desi bebelusului meu nu ii mai batea inimioara)...insa consider ca unele credinte,reguli, sunt cam exagerate.Preotii ar trebui sa ne fie alaturi,sa ne asculte...insa ei de multe ori mai mult ne indeparteaza de biserica...oricum asta e o alta discutie...consider ca este important pt linistea,sufletul tau sa te regasesti,la fel si credinta in Dumnezeu...Si eu am fost furioasa mult timp pe El...insa tot cu ajutorul Lui stiu ca pot merge mai departe...
Eu iti doresc multa putere si iti sunt alaturi,macar virtual, de cate ori ai nevoie sa vorbesti cu cineva,sa te inteleaga.
"Nicio talpă nu este atât de mică,încât să nu lase nici o urmă,pe lumea asta!"
Blue, am trecut prin tot ce ai trecut si stiu si ce vei simti in continuare ... stiu cum ne privesc preotii si cum ne judeca ... dar nu sti niciodata ce vei face pana nu esti pus in fata unei asemenea situatii ... in urma cu 3 ani si vreo 7 luni scriam : "Buna dimineata,iubita mea ? Azi e o zi de vineri... Acum 10 saptamani , noi 4 ne pregateam sa mergem la Bucuresti pentru a te "vedea" mai bine, pentru a sti daca esti fetita sau baiat ... era ziua lui tati... acesta era cadoul de ziua lui... si cat de fericiti am fost cand dra a zis ca esti fetita ...FERICIRE.... si apoi a fost liniste ...apasatoare ... "Fatul are o malformatie... Vreti sa vorbim aici, de fata cu baietelul? " FRICA si UIMIRE ... ce malformatii, toate analizele aratau ca bebe e sanatos.... cum?...cand?...de ce? "Are o malformatie?! E grava?" "E incompatibila ce viata!" Urlete, Durere, Neintelegere. Alti doctori, aceeasi poveste... parca eram intr-un carusel al groazei "Nu are nicio sansa ... si daca veti duce sarcina pana la capat,copilul nu va supravietui vietii extrauterine, iar daca va supravietui va fi pentru 1 an, doi . Nu va sti pe ce lume traieste ,nu va deschide ochii, NU VA VA RECUNOASTE !" Scumpa mea, a fost un SOC , cum adica, sa nu ma cunosti,sa nu sti cine sunt eu sau Andrei sau tati... sa nu sti ca traiesti..." nu va fi nici macar ca un animal, asa mi-a spus doctorul Iosup ...." ... si "Daca nu ar fi fost Andrei,nu stiu daca ieri as fi avut puterea sa mai traiesc. M-am saturat sa pendulez vesnic intre doua realitati : sa fiu tare pentru fratiorul tau si familia noastra, cand eu doar imi doresc sa ma intind si sa mor. Mi-am imginat ca sunt un om destul de bun , incat Dumnezeu nu m-ar pune vreodata in aceasta situatie. E drept ca nu mai fusesem de mult timp pe la biserica, dar... Nu stiu , puiutul meu mic , cum de mai traiesc... Pe masa aceea, cand te nasteam mi-am dorit sa mor sau macar sa innebunesc... Am vrut sa vorbesc cu un preot, dar nu am reusit ,am vrut sa ma duc la biserica,dar nu eram curata (trebuia sa astept 40 de zile si dupa ce au trecut mi-a fost rusine sa ma duc : ma vor judeca cu siguranta, in timp ce eu am nevoie sa ma aline cineva. De fapt, am crezut ca asta e rolul preotilor) si ma simt asa de departe de Dumnezeu ! Am vrut sa vorbesc cu un preot ,sa-i spun ca doresc sa fac voluntariat(el imi stia povestea) si doar ce am inceput sa vorbesc "stiti, dupa ce am trecut prin ce am trecut as vrea...", el m-a intrerupt de vreo 2-3 ori spunandu-mi "trebuie sa vorbiti cu duhovnicul dumneavoastra, nu cu mine.." si a trebuit sa insist sa ma asculte , nu pentru o spovedanie,ci pentru voluntariat . M-am simtit atat de murdara si de pacatoasa si ,mai ales, respinsa. De ce nu avut rabdare sa ma asculte? Ii era asa de teama sa nu se incarce cu pacatele mele? Doamne Dumnezeul meu,te rog, iarta-ma ! Si iti mutumesc pentru Andrei si Elena! Si ajuta-ma , te rog, s-o iau pe calea cea dreapta ! "..... si ... ai aici viewtopic.php?t=326 povestea unei mamici care a trecut prin 3 ori prin tragedia noastra si acum tine in brate un minunat baietel , Darius, cadoul ingerasilor ei ... in 2009, pe 4 martie a inceput totul pentru Loredana ... si in 2014 , pe 30 iunie a venit bebe Darius, un bebe norocos cu 2 surioare si un fratior ingerasi ... Lore e un model de vointa , de speranta si de iubire !
Print mic Seby, sa ai grija de mami, mai ales maine,cand e acea zi atat de grea ...
Blue,azi este o zi foarte grea pentru tine...iti sunt alaturi sufleteste si cu gandul! Plang alaturi de tine si ma rog pt ingerasul tau Sebi! Te imbratisez strans
"Nicio talpă nu este atât de mică,încât să nu lase nici o urmă,pe lumea asta!"
Multumesc din suflet Andreea si Caresse! Astazi ar fi trebuit sa vina pe lume un baietel mult asteptat si dorit de parintii lui. Ar fi fost un mic print, intrucat parintii lui au cariere de succes si se descurca bine financiar, cat de cat. Mama lui i-ar fi cumparat cele mai frumoase haine, cele mai haioase si scumpe jucarii, fara sa se uite la bani. S-ar fi nascut intr-o familie in care educatia a fost intotdeauna pe primul plan si in care s-ar fi facut toate eforturile pentru ca el sa studieze unde si-ar fi dorit si sa se realizeze pe plan profesional fara sa aiba grija zilei de maine. Insa intr-o zi parintii lui au aflat ca el este foarte bolnav si au hotarat, impreuna cu doctorii sa ... il omoare inainte de nastere, ca sa nu sufere. Acum aceasta viata nu va mai incepe niciodata! Parintii lui sunt pierduti, viata lor merge inainte in inertie, nu mai au nicio speranta. Din pacate toti banii din lume si toata averea nu pot cumpara sanatatea si costul este viata insasi. Eu nu stiu ce este dupa moarte, sotul meu zice ca nimic insa eu cred ca sufletul copilului meu este undeva intr-o lume mai buna! Imi pare rau Sebi! Vei ramane intotdeauna primul meu copil, simbolul fericirii si inocentei care s-au dus cand ai plecat! Te iubesc mult baietelul meu!
Ultima oară modificat de blue jeans pe 6 Mar 2016, ora 16:10, modificat 1 dată în total.
Au trecut si zilele astea urate, a trecut inca o luna de sperante pentru un nou inceput spulberate. Urmeaza ziua mamei una dintre cele mai urate sarbatori pentru mine anul asta si implinirea a 4 luni de cand mi-am pierdut copilul. Vor urma alte zile la fel de urate. In jurul meu, gravide fericite, viitori tati aerieni si euforici, colege mai mici care vorbesc naive de planurile lor de viitor (de genul eu vreau sa am o fetita bruneta cu ochii albastri) si mame de copii sanatosi care imi povestesc mie despre depresiile lor postnatale si despre ce fac copiii lor. Sunt cu totii niste prosti, inconstienti, insensibili, naivi... nu stiu cum sa le zic. Si ce sa mai cred despre Dumnezeu acum? De ce a lasat sa se intample asa ceva? De ce am ramas insarcinata din prima? De ce nu l-am pierdut? De ce nu au descoperit doctorii malformatiile mai repede sa nu apuc sa ma atasez atat de mult de el? De ce a trebuit sa iau decizia atat de repede? De ce nu imi poate spune nimeni de ce s-a intamplat asta? Foarte multe intrebari fara raspuns. Nu stiu ce sa mai fac, unde sa ma mai duc. Simt ca am pierdut totul. Acest site este singurul meu refugiu. As vrea sa le rog ceva pe mamicile cele mai noi, daca citesc ce scriu acum. Pe fiecare dintre noi o linisteste primirea unui raspuns la framantarile pe care le impartaseste la topicul deschis. Incercati sa si voi sa ajutati pe altcineva sa gasiti povesti mai apropiate de a voastra sau nu si sa scrieti persoanei respective pe forum sau in privat, sa vada ca nu e singura. Pentru mine daniela, andreea sau caresse au devenit prietene si le-am simtit aproape in momentele cele mai grele. Daca acest site este poate singurul loc in care putem sa impartasim suferinta fara sa fim judecate si fara sa ne opreasca cineva sa spunem ce simtim, haideti sa ne ajutam una pe cealalta! Va imbratisez pe toate si pe taticii mai putin sentimentali (sau nu)!
Draga mea blue , simti cum te imbratisez ... Doamne, cat de mult mi-as dori sa pot fi langa tine si fizic ... stiu, stiuu atat de bine tot ce simti ... Nu am raspuns la intrebarile tale ... pentru ca si eu mi-am pus cam aceleasi intrebari ... dar , te rog sa ai rabdare, credinta si intelepciune .
Off Blue,cata suferinta este in sufletul tau Intr-adevar,ziua de 8 martie este una trista,urata si dificila pt noi...din pacate aceasta frumoasa zi dedicata mamelor si femeilor in general pt noi va fi umbrita de pierderea copiilor... Te inteleg atat de bine in legatura cu furia indreptata spre cei din jur care uita de durerea din sufletele noastre si vorbesc doar despre femei gravide,bebelusi,cand fac un copil sau cand faci tu altul...si in plus peste tot sunt gravide,in hypermarket,in parc,pe strada... Mi-as dori sa te pot imbratisa pt a-ti putea alina si 1% din suferinta. Imi pare rau ca acele zile de concediu nu au fost un prilej de a gasi putina liniste sufleteasca...nu crezi ca te-ar ajuta sa vorbesti cu un alt preot?Sa mergi la o manastire,sa te rogi?Eu cred ca doar Dumnezeu ne poate ajuta,chiar daca nu putem intelege DE CE a permit sa ni se intample asta... Din pacate,niciodata nu vom primi raspuns la intrebarile noastre...
Si eu te-am simtit alaturi in momentee dificile,cand simteam nevoia sa vorbesc cu cineva care ma intelege si iti multumesc pt asta...La fel si Caresse,a fost alaturi de toate mamicile si a avut o vorba buna pt toate...
Iti doresc multa,multa putere,incredere si sa ti se implineasca dorinta! Te imbratisez cu drag Ingerasul tau Sebi este alaturi de tine,draga mea!
"Nicio talpă nu este atât de mică,încât să nu lase nici o urmă,pe lumea asta!"
Multumesc mult fetelor! Mi-am mai revenit putin. Va simt aproape si asta este foarte important pentru mine. Nu ma pot duce inca la biserica, am in continuare o relatie confuza cu Dumnezeu. Va trece si ziua asta de 8 martie! Vom supravietui! Celor care au copii aici pe pamant le doresc sa aiba o zi minunata si sa se bucure de ce au langa ele! Iar noi, cele care am ramas numai cu sperantele desarte, sa fim linistite si sa avem in minte vorbele eroinei Scarlet O'Hara "After all... tomorrow is another day!"