Forumul EMMA

Salut la toata lumea!

De aproape o luna citesc tăcută poveștile voastre... voi incerca s-o spun și pe a mea, nu pot spune ca acum am mai mult curaj...am nevoie de voi, cela ca mine, mămici de îngerași, de intrumările voastre!

În luna iulie 2014, după niște dureri și umflături urîte provocate de o măsea din minte am ajuns la urgența. Știam ca exista o posibilitate sa fiu insarcinata, eu cu sotul neprotejindu-ne in acea luna (urma sa avem nunta in august si ardeam de nerabdare sa apara minunea in viata noastra) am facut un tes de sarcina. Mi-a aratat o liniuta. Ca sa nu-l las in toaleta, l-am pus in geanta. Am mers la medic unde mi s-a facut o radiografie si respectiv anestezie la dinte.
In drum spre casa, am descoperit ca pe test se intrezareste o a doua liniuta, foarte/foarte slab vizibila. Am inceput imediat sa pling, si de fericire si de frica. Imi doream enorm sa fiu mamica, si ma temeam la fel de mult ca nu cumva comoara mea sa fie afectata. De avort nici nu se putea discuta, era primul si cel mai dorit copil. Am mai asteptat aproape o sapamina pina am putut sa fac o ecografie unde ni s-a confirmat ca peste 9 luni vom deveni parinti... Am discutat cu mai multi ginecologi, cu doc ce mi-a facut ecografia, le-am spus despre anestezie, despre radiografie...mi-au spus ca risurile ca sarcina sa fie afectata sunt minime si chiar daca ar fi asa, o voi pierde singura... Nu va pot descrie ce greu a trecut primul trimestru, shtiam ca in timul lui sunt cele mai mai riscuri... apoi au urmat al II-lea, al III-lea... toate trecute usor, fara riscuri, cu analize complete facute la timp si rezultate pozitive... Cu o zi inainte sa implinesc 40 de sapt am fost la o ultima ecografie, totul era perfect!... Ginecologul meu m-a convins sa-mi fac o programare la cezariana deorece sunt micuta (am 48,5kg, si pe parcursul sarcinii am mai pus 10), am acceptat, dar am sperat ca micuta mea sa vrea sa vina intr-un mod natural pe lume... si asa a fost...
Pe 30 martie aveam programata cezariana, iar pe 29 am simtit cu se scurge lichidul aminitic si am stiut ca minuna mea vrea sa ne cunoastem atunci... Peste jumate de ora eram deja la spital, cu dilatatie 3 cm, peste alte 3 ore eram deja de 10 cm, cu toate astea scumpa mea nu vroia sa coboare... dupa vre-o 3 ore de incercari au fost asistata cu vacuum... si atunci am vazut-o... DOAMNE CE FRUMOASA ERA!!! A deschis imediat ochisorii ei mari, privea in toate partile, atit de curioasa, atit de mica atit de roz... eram asa de FERICiTA, si atit de mindra de mine...ma uitam numai la ea...plingea...eram fericita...dadusem viata unei minuni, era a mea, si era unica...
Ma uitam cum o sterg, cum ii roiesc ochisorii, ochisorii mei dragi :((

... si cum ii aspira intr-una de la gurita saliva...peste vreo 10 min mi-au luat-o la radiografie... nu m-am speriat, credeam ca e ceva normal, si cu ea a mers si sotul meu, apoi au adus-o, nu incetam sa ma minunez de ea, ma uitam numai la ea, cu greau am observat ca in sala este o oarecare agitatie, medicul meu se șoșotea cu cel de la radiografie...am intreabat daca totul este bine... nu vedeam nici o problema, ma uitam la ea, plingea, avea ochisorii deschisi... ce putea fi in neregula????!!!!
Cu o oarecare ingrijorare si parca schematic unul din medici a incerc sa ne explice ca o suspecteaza de o problema la esofag... i-au introdus o sonda in gitisor care intra doar partial si saliva extrem de mult... nu shtiau inca ce are... ne-au spus ca o vor lau la reanimare si ca a doua zi la oparatie chirurigii vor vedea ce are... Nu va pot spune ce am simtit atunci...parca se prabusise lumea... REANIMARE???? OPERATIE???? MALFORMATIE???

Mi-au dat s-o sarut, si peste 3 ore m-am pomenit singura in salon, sotul meu a plecat cu ea, in saloanle alaturate se auzeau copii plingind... iar eu eram intepenita... nu simteam nimic, ma gindeam doar la ea: CE ARE? O DOARE? CINE ARE GRIJA DE EA? CE URMEAZA?

Ash fi vrut s-o rup de fuga dupa ea, dar eram atit de rau taiata, ca din cauza durerii amurtisem toata... a fost cea mai luna noapte din viata mea... a doua zi am stat tot timpul cu telefonul la ureche... sotul meu era mai aproape de ea si shtia mai multe...orice detaliu era important...
Dupa operatie am aflat diagnosticul - ATREZIE DE ESOFAG. Chirurgul care o operase ne-a spus ca capele erau foarte apropiate asa ca a putut sa faca anastamoza directa si sa prinda capetele esofagului. Urmau 10 zile critice, cind operatia putea oricind sa cedeze... pe iubita mea o sedau intruna ca sa nu se miste... asa am vazut a doua zi... fetita mea cu ochii mari, acum statea intr-un incubator, nemiscata, dependenta de oxigen si alimentatie parenterala... Ma inecam in plins cind ma uitam la ea, ma simtea, cind ma lasau medicii sa intru la ea i se marea pulsul, iar din ochisorii inchisi ii curgeau lacrimioare... DOAMNE!!!!!!...nu va pot reda sentimentul de durere si neputinta... vroiam sa-mi smulg viata si sa i-o pun in piept, s-o vad ca e bine... Dupa 9 zile mi-au scos-o din incubator, ne-au spus ca operatia a reusit si ca depinde de Ea cum va rezista la tratamentul post operator...Eram fericita, n-o puteam lua inca in brate pt ca era la aparat, dar o puteam atinge, saruta, ii puteam vorbi... eram rabdatoare si ne rugam mereu...
L-a scurt timp medicii ne-au spus ca pneumonia de aspiratie pe care deja o avea din cauza malformatiei, s-a agravat, respira tot mai greu, chiar si cu aparat, facea des hemoragii, a fost chiar resuscitata de 2 ori... DOAMNE CIT A SUFERIT!!!...Ma dadeau mereu afara, nu ma lasau sa stau decit putin timp, dar gaseam mereu metode ca sa stau mai mult... intre timp, "medicii" ne aduceau in fiecare zi cite un diagnostic nou: peritonita, sepsis s.a. In fiecare minut cind dateam ochii cu medcii imi spuneau ca copilul meu moare, ca mai are citeva minute de trait... NU VA POT REDA CE SIMTEAM IMPREUNA CU SOTUL MEU, MEREU SI MEREU SA AUZIM ASTA... incepusem sa fiu surda la ce mai spuneam... copilul meu rezista, lupta, vroia sa triasca... cum sa cred in ei, cind ea imi spune contrariul???!!! Credeam in Dumnezeu, dar si mai mult in Ea... ma rugam mereu, linga ea, acasa, in coridorul realimarii, oriunde... sotul meu mergea zilnic la biserica... O vedeam curajoasa si puternica, imi era rusine de propria mea slabiciune, pt ca nu imi puteam retine lacrimile cind o vedeam atit de luptatoare si atit de chinuita in acelasi timp...
Cel mai de treaba doctor a fost chirurgul care a operat-o, ne-a spus ca o suspecteaza si de o malformatie la un plamin, pt ca nu reactioneaza la antibiotice si mereu se rup tesuturi din el... dar ea continua sa respire, atit de greu, dar respira totusi... nivelul de saturatie incepuse sa scada si toti ne asigurau ca nu mai pot face nimic, ca fac totul, dar deja in zadar :((

((...

In ziua cind am pierdut-o fizic eram linga ea, si eu si sotul... aparatele incepuse sa arate lipsa pulsului, credeam ca poate a dat din piciorus si a desprins clestele ce o tinea la aparat, am incercat sa-l repunem la loc, dar nu asta era problema...
Am fost dati afara din nou in coridor, am stat acolo de multe ori asa, plingind, in ochii asistentelor fara suflet... peste putin timp a iesit doctorul al carui chip ash vrea sa-l uit, si ne-a spus cu un ton rece: "FSEO RIBEATA"... ceea ce din rusa ar insemna: S-a terminat baieti!!! Nu intelegeam, sotul meu cerea precizari... apoi am inteles si ne-am prabusit... sotului meu a inceput imediat sa-i curga singe pe nas, a mers undeva la baie...eram jos pe coridor si urlam de durere... o durere cronica ce nu cred ca va trece vreodata... s-a intors, m-a ridicat, si m-a rugat sa plecam... CUM SA PLEC???!!! UNDE ESTE EA?????!!! NU VREAU S-O LAS AICI???!!! A mers acasa singuri...
A doua zi ne-am luat fetita acasa... am dus-o in camera ei, i-am aratat patutul, caruciorul, jucariile... dormea asa de senin, in rochita alba care am ales-o cu sora mea impreuna, cu petale de trandafiri la poale, bentita si pantofiorii albi... asa de mica, atit de dulce, atit de a mea... Atunci ar fi implinit o luna... am cumparat tort din care au mincat verisorii ei...
Am reusit s-o botezam astfel am putut s-o inmormintam crestineste... Eu nu am fost lasata sa intru in biserica, conform canoanelor bisericesti nu imi era citita molitva... Urlam de durere in bratele fratelui meu la usa bisericii, iar inauntru intr-un sicriu mic era comoara mea, iar alaturi de ea sotul meu distrus impreuna cu parintii nostri, fratii, sororile si prietenii... toti cei care au asteptat-o cu nerabdare, si care au vreu s-o cunoasca... Cred ca atunci l-am judecat pe Dumnezeu, ma simteam calcata in picioare... cu doar citeva luni inainte intrasem mireasa in casa Lui, cu comoara mea mica in burtica, iar acum...

Regret acum, si-i cer mereu iertare...ma rog la El, shtiu ca exista un Rai, iar Dragostea mea mica este acolo, este bine, nu o doare nimic, e fericita si iubita... Nu cred ca Dumnezeu o poate iubi mai putin decit o iubesc eu... ramine doar sa astept sa o revad in eternitate... pina atunci, ca sa merit revederea cu ea trebuie sa traiesc frumos, si am sa incerc...

I-am promis Printesei mele ca mereu ii voi duce floricele vii, diferite, ca sa-i fac cunostinta cu ele... ca puterea si curajul ei vor trai in mine, ca am sa starui sa nu mai plig atit de mult si sa-i fac taticul fericit... si nu voi uita ceea ce m-a invatat Ea: Nimic nu este mai de pret pe lume decit oamenii dragi alaturi si sanatosi...

Am sa incerc s-o fac mindra de mine, sa nu creada ca venirea ei pe lume ma facut nefericita... au avut fericirea s-o cunosc, s-o ating, s-o miros, sa-i cind, s-o aud... regret ca nu am putut s-o tin in brate si sa-i fac baita...nu s-a putut, nu m-au lasat

Shtiu ca intr-o alta viata ne vom revedea, sunt sigura, trebuie doar sa fiu rabdatoare și să astept... totusi aceasta asteptare trebuie s-o traiesc, de asta vreau din nou sa fiu mamica, aici pe pamint...

Vreau sa shtiu daca mai sunt aici mamici ai caror puiuti au avut aceiasi problema ca micuta mea? Ce a putut-o provoca, nu incetez sa ma invinovatesc din cauza acelei radiografii blestemate... desi medicii imi spun ca nu asta e cauza, ca sunt asfel de cazuri si trebuie sa le acceptam fara a cauta vinovati... dar nu pot... cred ca ma intelegeti... nu pentru a candamna pe cineva, dar pentru a shti DE CE?!...

Am inceput deja analizele: am doi ginecologi, unul la stat si altul la privat... am dat analiza la cariotip si torch... astept rezultatele...

Mai am o problema, din 29 martie, de cind am nascut, pina acum, 26 iunie, nu am avut menstruatie... am avut pe 12-14 iunie mici singerari care insa nu se pot compara cu o menstruatie... am facut citeva teste de sarcina, chiar si unul de singe, si nu sunt insarcinata... La ecografie se vad foliculi pe ambele ovare si medicul meu spune sa mai astept vreo 3-4 sapt, pina sa-mi induca ciclul... ar trebuie sa ma ingrijorez???? Imi doresc atit de mult sa ramin din nou insarcinata... Mi-am pus in plan sa astept macar 5 luni de tot, adica inca 2, dar trebuie sa am menstruatie...

Asta e realitatea in care traiesc eu si sotul meu acum, o lupa continua pt normalitate, cu sufletul si gindul mereu la Ingerasul noastru mic, si cu sperante de viitor ca vom putea fi fericiti si pe pamint cit de curind, tinind in brate fratiorul iubitei noastre...

Va multumesc ca ma intelegeti, si ca existati, va cuprind si va pup...
Ana

P.S. Iubita mea este botezata Emanuela, iar in certificat Ema... am fost extrem de surprinsa cind am gasit aceasta organizatie... va multumesc

Povestea ta m.a indurerat enorm... stiu ce inseamna sa.ti fie rapite cele mai frumoase dorinte...sa faci camera bebelului si sa ramai cu ea goala...insa..te asigur de un lucru. Atunci cand durerea va mai trece un pic, vei simti pe pielea ta protectia puiutzei. Si eu eram distrusa, confuza, si simteam decat golul lasat de pierdea fizica a leutului meu, dar cu trecerea timpului, realizez ca este in continuare langa mine. Nu stiu daca de vina ar fi neaparat, radiografia... un scenariu destul de des intalnit in spitale este acela ca in timpul interventiilor chirurgicale, pacientii sunt infectati cu bacterii, care in functie de starea de sanatate devin patologici.... In fiecare astfel de caz trebuie sa existe intrebarea ¨DE CE?¨ Eu am vazut pe sectia de terapie intensiva nou nascuti MS Curie o gramada de copii operati la esofag, iar dupa o sapt-2 de la interventie plecau acasa binemerci.... si ...atunci, luand in calcul rezultatele primelor investigatii de la nastere, studiind despre ele si prognosticul lor...ajungi ulterior sa cercetezi afectiunile supraadaugate si... in final cercetezi cauza directa a decesului.. e bine daca ai putea sa te consulti cu un alt medic neonatolog si un chirurg referitor la modul de aplicare a tratamentului si a deciziilor medicale..in situatia in care ceva nu a decurs normal la maternitate...fii o mami puternica si depune plangere penala... Sunt sigura ca Ema te iubeste la fel de mult cum o iubesti si tu, Ea te va intarii tot timpul! Sunt alaturi de tine, toate suntem alaturi de tine >:D<

. ..

Draga Ema, sa ai grija de mami, de tati si de Leutzul meu acolo sus

Am citit povestea ta cu lacrimi in ochii , ma doare sufletul cand vad ca alta mămica intra in casa noastră.Te imbratisez strâns.Draga Ema ai grija de mami si de tati de acolo de sus

Draga Ana_Ema, am plans citind povestea ta. Esti o persoana puternica si iti transmit multe imbratisari calde >:D<

.
Ema ai grija de mami si trimite-i un alt puiut!

Draga Ana, mami de Ema,in primul rand vreau sa te imbratisez, sa te imbratisez strans si sa-ti spun ca sunt , ca suntem toate cu sufletul langa tine ...
Am citit povestea voastra si am plans ...am plans pentru voi, am plans pentru mine, am plans pentru toate mamicile si toti taticii de ingerasi ....
Mi se rupe sufletul când intru pe forum si vad ca apar alti parinti de ingeri,alti oameni care simt aceasta durere imensa ... si am observat ca nici un parinte de inger nu doreste altcuiva sa simta suferinta asta mare ... suferim pentru fiecare inger ce se ridica si pentru fiecare parinte la fel ...
Cu regret in suflet ,iti spun "Bine ai venit in familia EMMA", locul de alinare si de sprijin al parintilor de ingeri !
In timp o sa ne cunosti pe toate, o sa ne cunosti copiii din cer si de pe pamant ....aici pe forum avem grija una de cealalta si stim cum sa ne ajutam si mai ales, cum sa nu ne simtim singure in durerea noastra!
Tot aici vei gasi si articole care sa te ajute pe tine, pe tati de Ema si intreaga familie:
Pentru ca durerea unei mame care si-a pierdut copilul este uriasa aici vei gasi un mare ajutor http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame ,
Pentru sotul tau care incearca sa fie puternic pentru tine http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati ,
Pentru parintii tai si ai lui, durerea lor fiind de 2 ori mai mare, o data pentru ca si-au pierdut nepotica si a doua oara pentru ca,si copiii lor sufera http://www.organizatiaemma.ro/node/526 .
Si unul din cele mai importante articole si anume cel care ii ajuta pe fratii si surorile voastre,pe prietenii, cunoscutii si colegii vostri de servici sa va fie aproape, sa nu se sperie de durerea voastra, sa va inteleaga si sa invete sa respecte memoria fetitei voastre Ema (Emanuela). Le poti trimite pe mail articolele de aici sau un link http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati .

Eu am fost atat de socata,ca nu am stiut cum sa reactionez ... nici prietenii ... nici rudele ... si m-am trezit la un moment dat singura...dar am avut sprijinul "surorilor mele de suferinta" si am reusit sa merg mai departe.

Durerea nu o sa dispara, va ramane acolo ,vei invata sa traiesti cu ea ... si nici Ema nu o sa dispara ... ea este mereu langa voi , va avea mereu grija de voi si va creste in sufletul tau !

Sa ai curaj, rabdare, intelepciune si putere, draga mea Ana!

Pentru Ema ,printesa ta din cer,trimit un mare buchet de (*)

pentru voi 3 !

Va multumesc mult pt cuvintele calde...
Azi Soarele meu ar fi facut 3 lunishoare... ma tot gindesc... cum ar fi aratat?! cit de mult ar fi crescut?! ce am fi facut noi daca Dumnezeu ne-ar fi lasat-o?!...si mereu pling...
Lumea ce ma inconjoara imi spune ca sunt puternica...nushtiu daca sunt...simt nevoia sa fiu slaba, sa pling in hohote, sa urlu, sa ma auda Cineva si sa mi-o de-a inapoi...
Imi propun deseori sa fiu optimista, sa nu mai las norii sa stea atit de mult pe cerul meu, sa ma gindesc ca exista totusi un viitor care poate fi luminos... si apoi iar ma enervez, ma supar ca lumea continua sa existe in continuare ca si cum nicim nu s-ar fi intimplat...
Chiar si familia mea se comporta ca si cum nu s-a intimplat nimic... inteleg ca au scopul sa nu ma supere, sa nu-mi "aminteasca"... de parca uit vre-un minut...dar nu asta ash vrea...
ash vrea ca "prietenii" care ii revedem acum, care shtiau ca urma sa vina Ea, si shtiu sigur ce tragedie ni s-a intimplat sa nu ne mai "zimbeasca" si sa glumeasca cu noi... sau s-o faca... dar nu inainte de-a spune un sincer: imi pare rau, shtiu cit de mult ati ashteptat-o...
offf cite ash vrea...
Sunt deja 2 luni de cind n-o mai am fizic... uneori am impresia ca ma descurc... ca am acceptat plecarea ei...ca incep sa privesc spre viitor... apoi am momente cind iar pling, pling mult, sunt nervoasa si irascibila...si iar incerc sa ma descurc...
Am doar citeva poze si un mic filmulet cu Micuta mea, toate din spital, intubata... ma uit des la ele, chiar daca mereu pling, incerc sa maresc imaginea, mi-o pun alaturi de fata, inchid ochii si parca incerc s-o cuprind...incerc sa cred ca chiar este linga mine, intr-o alta forma, si poate si Ea ma cuprinde...
Mi-e atit de dor!!!!!!!!
Azi iar voi merge cu un tort la verisorii ei, asha voi face la fiecare aniversare, vreau sa mi-o imaginez acolo la ingerashi ca sarbatoreste, ca e fericita, iubita, si linistita...
Va multumesc ca-mi sunteti alaturi!...

Ana,esti o mami extrem de buna si curajoasa... din acest motiv te-a ales Ema de mami !

Draga mea,nu te opri,plangi cat vrei, urla cat poti, intreaba ce vrei ... ai acest drept ... ti l-ai castigat prin suferinta ... si mie o prietena draga mi-a spus "traieste-ti perioada de doliu" ... asa vei putea merge mai departe, cu suferinta agataat la fiecare pas, dar si cu Ema crescand in sufletul tau !

Daca vrei sa-ti tii prietenii aproape, trimite-le acel link si vorbeste clar cu ei, pentru ca ei nu vor sa te raneasca, pur si simplu nu stiu cum sa se comporte .... nimeni nu stie cum sa se comporte decat daca trece prin aceasta ... tragedie... sau daca citeste acele rânduri !
Eu ti-am spus ca mi-am pierdut prietenii... eu am gasit mai tarziu acele articole si de aceea le tot recomand ... au fost scrise de oameni care au trecut prin ce trecem si noi i stiu ce ne trebuie !

Vorbeste despre fetita ta iubita celor dragi,spune-la de ce ai nevoie, daca poti, daca nu poti, trimite link-urile sau imprima-le si daruieste-le celor pe care vrei sa-i tii aproape!

Si nu uita ca noi toate suntem aici una pentru cealalta!
Te >:D<

strans !

pentru voi 3!

Pentru Ema (*)

Ana, durerea din suflet e greu de suportat, e greu de acceptat ce s.a întâmplat, dar sper să reușești să treci peste toate momentele în care te simți pierdută. Puiuta ta e liniștită și fericită. Noi suntem aici să te sprijinim.

draga mamica de ingeras Ema....am citit povestea voastra trista cu lacrimi siroind pe obraji....e nedrept...e greu.....e sfasietor...un ingeras bland, frumos, dragalas, pur a vrut cateva clipe pe pamant...si te-a ales pe tine Ana sa-i fi mamica pentru acele zile si pe sotul tau sa-i fie tata ....pentru ca voi sunteti oameni puternici, curati...cu credinta in Dumnezeu....si a trait acele clipe alaturi de voi....a invatat de la voi sa fie puternica, luptatoare, curajoasa...acum voi duceti mai departe aceste virtuti, nu va lasati doborati...ea este acolo si va priveste mereu, va transmite semne, va poarta de grija....si cu siguranta va avea grija sa aiba cat mai repede un fratior sau o surioara si aici pe pamant cu care sa se joace in vise.... [-o<

Dragi mamici de ingerasi,
In aceasta dimineata am fost data peste cap... la shtiri am vazut-o pe cea a carui chip ash vrea sa-l uit... doctorita care mi-a dat vestea ca Micuta mea nu mai este... cea a carei buzunare pareau fara fund, chiar daca sotul meu a dat dovada de o "darnicie" fara margini... nu ne-am plins de asta, nu am spus nimanui, ii dadeam zilnic bani...multi bani... si ei si personalului numai sa aiba grija de Dragostea mea, sa ne de-a voie sa o vedem putin mai mult, sa incerce macar sa aiba o alta atitudine decit cea de calau fara inima...ii dadeam bani, pt citeva ore parca isi punea o masca, apoi iar devenea om fara suflet, ca si cum avea stablit un anumit tarif pt termenul unui bun simt...
Acum o vad filmata cu o camera ascunsa, cerind bani de la alti parinti, pt un tratament care ar trebui sa fie gratuit, copilul se simtea mai bine si parintii au prins la curaj...bravo lor... Individa este sefa de sectie, iar administratia spitalului spune ca nu va mai ocupa acest post... oare aceasta e pedeapsa???!!!! Imi pare rau sa recunoasc dar traiesc intr-o tara de c..., am avut nenorocul sa-mi nasc copilul tot aici, unde nimeni nu a vazut pe parcursul sarcinii ce problema are ca noi sa ne documentam si sa o putem duce intr-un loc mai bun pt tratament... Mamicile care au copii, sau copii ingeri cu acest diagnostic...Atrezie de esofag... shtiu ca operatia trebuie facuta in primele 48 ore de la nastere, timp in care ne este clar stabilit diagnosticul nici pt medici, dar mai ales pt parintii... dupa operatie starea copilului era atit de instabila incit daca o miscam macar pt un masaj la piciorush ii scadea nivelul de saturatie cu oxigen, asta fiind intubata... pur si simplu nu am avut shansa nici noi nici Ea, s-o scoatem din spitalul acela de rahat... imi cer scuze
Ne-au spus ca rata de supravieture a copiilor cu diagnosticul pe care-l avea fetita mea la noi in tara este de 10% (in strainatate este de 90%), si asta in conditiile in care copilului ii este atasat de stomacel o gastrostoma prin care este alimentat pina ajunge la o alta operatie in Germania... La noi nu s-a facut aceasta operatie, s-a facut anastamoza directa, copilul era hranit pe gurita, chiar daca prin sonda... respectiv nu puteam s-o ducem nicaieri, urma numai sa se amelioreze starea post operatorie... stare ce pina intr-un final a degenerat in insuficienta poliorganica... acesta a fost si diagnosticul ce era scris pe certificatul de deces... nu le-am dat acordul pt autopsie...nushtiu daca am facut bine sau nu...pt mine nu mai conta cauza...shtiam ca nu mai este pe acest pamint si shtiam cit a suferit, nu imi mai puteam imagina cum cineva ii face si mai rau trupushorului ei firav...
Nu vreau sa fiu rea... dar Doamne... da-le toturor dupa merit...nushtiu daca sunt corecta invinovatind pe cineva...dar shtiu ca copilul meu ar fi trait daca ni s-ar fi spus omeneste de la inceput, duceti-va copilul in alta tara...nushtiu daca ar fi fost posibil s-o ducem timp de 48 de ore dupa nastere la Moscova sau in Germania, unde am vazut ulterior ca sunt clinici de succes, nu s-a putut s-o ducem dupa operatie, pt ca nu mai era prezenta "problema" in sine...diagnosticul principal fiind inaturat, operatia fiind deja facuta...
Sunt suparata, sunt trista... uneori am impresia ca am sa inebunesc din cauza tuturor acestor ginduri contradictorii...
Ma bucur ca va am pe voi...ma simt rascolita acum...nu vreau sa-mi sun sotul sa-i spun ce am vazut la shtiri...l-ash ravasi si pe el...
Shtiu ca puterea lui Dumnezeu e mare, si indiferent de intrebarile pe care mi le pun, indiferent de faptul daca voi gasi vreodata raspuns la ele...El va face dreptate...ii va pedepsi pe toti cei a caror inima indeplineste doar o functie biologica... si cel mai important va avea girja mereu mereu de Sufletelul meu scump si drag, de micuta mea Ema, a carei prezenta i-o simt mereu...
Te iubeste mami Comoara mea mica, te pupa si de cuprinde strins la inimiora!!!

zbor lin ingerasa Ema...
draga mea mamica te imbratisez stans si iti spun ca iubita ta fetita este intr-un loc unde este linistita si fericita

si eu am avut o multime de intrebari fara raspuns din pacate si o multime de sentimente contradictorii si asa zisii nostril prieteni se faceau ca nu s-a intamplat nimic, probabil crezand ca astfel ne ajuta si pe noi sa uitam, dar nu cum am fi putut sa uitam?
tu trebuie sa gandesti asa: Ema se afla intr-un loc frumos si vegheaza asupra voastra

nu stiu prea multe despre afectiunea cu care s-a nascut fetita ta din pacate

iti doresc sa ai un bebe sanatos aici pe pamant in viitor
sunt alaturi de tine >:D<