Ingerul meu .... sufletul meu pierdut
Scris: 13 Iun 2015, ora 12:35Buna tuturor,
Vreau sa imi strig durerea alaturi de voi care ma intelegeti foarte bine!!
Ingerul meu a fost micut, avea doar 14 saptamani si 5 zile, insa a fost cel mai dorit copil de pe pamant. Am ramas insarcinata dupa 6 ani, dupa ce am fost diagnosticata cu endometrioza anul trecut. Dupa descoperirea chistului, l-am si scos prin laparoscopie si apoi au urmat 5 luni de menopauza indusa. Dupa tratament, la doua luni dupa ce ovarele si-au reluat functia am fost atat de fericita sa aflu ca am ramas insarcinata. Totul era roz pentru mine, inflorisem, eram cea mai fericita. Toate ecografiile au fost ok, la fel si analizele, i-am auzit inimioara de la 5 saptamani, am revazut-o la 9 saptamani, totul decurgea normal. La 12 saptamani am facut morfofetala si calculul de risc, totul era minunat si aflasem ca vom avea un ghemotoc de fetita. Sotul meu a fost foarte fericit, isi dorea fata. A doua zi i-am decis si numele, Catia - as fi nascut-o in preajma Sf. Ecaterina, si Anne-Marie, era numele preferat de tati. Nu trecea zi in care sa nu ii cant, sa ii vorbesc sa o mangai si sa ii spun ca e cel mai dorit copilas de pe lumea asta. Toata lumea ma felicita, ma simteam implinita.
Totul a inceput in a doua zi de rusalii, eram cu soacra si buncii, ne simteam bine, mancam impreuna afara, era o zi minunata, cand am simtit o mica scurgere, am fost la baie si am vazut ca era maronie, i-am scris us sms doctorului care mi-a zis sa ma duc de urgenta la camera de garda. Zis si facut, ajunsa acolo, s-a presupus ca poate fi urmare a unei recoltari pe care o facusem cu 2 zile inainte (doctorul meu a infirmat ulterior ipoteza). Mi-au dat utrogestan 1 ovul seara. Dupa 2 zile secretia maronie era inca prezenta, i-am scris doctorului si mi-a zis sa ne vedem in 2 zile, insa nu am mai apucat, pt ca in dimineata urmatoare am vazut firicele rosiatice in scurgere si am fugit iar la camera de garda. Acolo o alta doctorita a spus ca prezint zone de transformare deciduala (de la prea multi hormoni) si ca de aceea as fi sangerat. S-a decis sa iau 3 utrogestan / zi No-spa forte si repaus in pat. Zis si facut, toata ziua de joi am stat in pat, insa spre seara au inceput contractiile. La inceput nu stiam ce sunt (am fost la prima sarcina) si am crezut ca ma doare spatele din cazua ca am stat doar in pat. Ulterior am observat ca mi se intareste burtica in partea de jos si mi-am dat seama ca sunt contractii. Am luat un nospa la ora 6, am vazut ca nu cedeaza si am mai luat inca unul la ora 10 cand m-am dus sa ma culc. M-am trezit la ora 12 cand m-am dus la baie si am vazut ca elimin un chegulet. M-a speriat, si am plecat de urgenta la spital (am uitat sa mentionez, in toata povestea cand ma refer la spital/camera de garda vorbesc de "minunatul" spital privat Regina Maria). Am ajuns iar la camera de garda, mi-au facut echo, bebe era ok, era agitata, probabil de la contractii, mi-au dat nospa i.v. si un uscosin si au decis ca trebuie sa merg acasa. Am refuzat vazand ca dupa ce s-a terminat perfuzia inca aveam contactii. M-a vazut apoi o alta doctorita care a observat ca, colul se scurtase la 2 cm, si a decis sa ma interneze. Mi-au mai pus inca o perfuzie cu nospa, mi-au luat analize de sange si urina, mi-au facut si un antibiotic crezand ca vinovata de contractii e o infectie. Am reusit sa adorm cam 30 de minute, a fost foarte bine, ma linistisem, aproape ca nu mai existau contractii, sau cel putin nu e mai simteam eu. Intre timp a aparut si doctorul meu (omul era in ziua lui de concediu, insa nu a plecat pana nu m-a vazut). Mi-a facut si el echo, unde a observat ca in decurs de 3 ore se deschisese colul la interior, mi-a spus ca vor opri contractiile si trebuie sa imi faca cerclaj peste 2 zile cand se intoarce. Eram linistita, am mare incredere in el, am decis sa raman internata sa scap de contractii pana luni cand urma cerclajul. Intre timp, perfuzia pusa la internare, a fost lenta, s-a terminat in jur de ora 10 dimineata (nu mai aveam nici scurgeri). Dupa ce s-a terminat nu mi-au mai dat nimic, m-au lasat fara pic de medicament, si bineinteles ca, contractiile au inceput sa devina mult mai dese si dureroase iar scurgerile au devenit rosiatice insa nu abundente. Au spus ca nu mai au ce sa imi dea. Cred ca mi-au mai dat inca un uscosin. In intervalul ora 10 - ora 16 am sunat la interfon la asistente de cateva ori in care le-am mentionat ca au reinceput contractiile insa, pe langa faptul ca nu a venit nimeni sa ma vada au spus ca nu mai e nimic in planul de tratament. La ora 16 deja durerile erau mari si le-am implorat sa ma ajute pentru ca ma doare rau, doctorita de garda a decis sa fiu adusa la sala de tratament sa ma vada. Colul era inca inchis insa durerile erau mari. Mi-a zis ca nu are ca sa imi mai dea si sa stau linistita in pat (ca si cand pana atunci dansam in loc sa stau in pat). Am mai suportat inca o ora, insa contractiile au devenit dese, 4-5 minute si foarte dureroase, le-am implorat iar sa ma vada si la fel doctorita s-a decis sa ma cheme la sala de tratament (mentionez ca am mers pe piciorusele mele ambele dati si era un pic de mers pana acolo). Iar s-a uitat, insa de data aceasta colul se deschisese. A decis sa imi puna o noua perfuzie cu nospa, spunandu-mi ca doar atat poate face si ca sa nu ma dau jos din pat nici pana la wc. De data asta au adus un scaun sa ma transporte. Ma rugam la Dzeu sa o tina, sa imi inceteze contractiile si aveam toata increderea ca, tratamentul dat e cel bun. Din pacate, in jur de ora 17 contractiile au ajuns sa fie la 1-2 minute, durerea era insuportabila, l-am sunat pe sot sa vina pentru ca simteam ca mor. Eu sunam la interfon, le imploram sa ma ajute, si nu venea nimeni, pana in momentul in care le-am mentionat ca am o problema la inima (de care ar fi trebuit sa stie foarte bine doctorita de garda) si ca nu o sa mai rezist, moment in care s-au panicat si m-au luat iar in sala de tratament, unde colul meu era dilatat la maxim, doctorita introducand niste valve mi-a provocat niste dureri imense, aproape ca am lesinat, si apoi si-au dat seama si mi-au facut si un EKG. Dupa acest moment, mi s-au rupt membranele, mi-am dat seama ca imi curge ceva, le-am spus, iar doctorita indiferenta a zis: "Ah s-au rupt membranele, sunati la sala, e deja in vagin". In acel moment lumea mea s-a prabusit, ratiunea existentei mele nu mai exista, nu mai simteam nimic, nu mai vedeam, nu mai auzeam, era o liniste ingrozitoare. Stiu ca am intrebat de ce nu ma mai doare, mi-au zis ca o sa fie bine. Ca sa imi prelungeasca chinul, m-au pus pe masa in sala de operatie, apoi m-au ridicat sa semnez niste acte (nu am nici cea mai vaga idee ce am semnat, stiu doar ca ma gandeam sa intreb de ce nu poate semna sotul insa nu mai puteam), apoi m-au intins si m-am trezit la ATI.
Mi-au omorat copilul prin lipsa de interes a cazului meu, am fost lasata efectiv sa il nasc, fara sa ii dau nici o sansa. Am inteles uterior ca exista medicamente tocolitice care puteau opri contractiile, ca nospa si utrogestan nu isi mai au locul la sarcini peste 12 saptamani. Insa .... eu am ramas cu durerea, si cu o groaza de intrebari: De ce se intampla asta la o clinica privata? De ce nu am primit alt tratament? De ce nu m-au avertizat ca o sa am acele dureri care sunt convinsa ca au omorat copilul? De ce in prima faza mi-au oprit contractiile si apoi m-au lasat fara tratament? De ce dupa ATI cand m-au adus in salon nimeni nu a venit sa ma vada pana dimineata la ora 7? De ce nimeni nu i-a spus sotului meu nimic, saracul intreba disperat despre mine (cand a ajuns el deja m-au dus in sala - nu mai eram in salon si s-a panicat), ii tot spuneau sa vorbeasca cu medicul, si medicul era de negasit?
Stiu ca revolta si cautarea unui vinovat e un sentiment normal in cazul meu, insa nu vi se pare ca acest caz este foarte probabil un caz de malpraxis? Credeti care are sens sa merg mai departe si sa imi caut dreptatea?
Va multumesc ca imi cititi povestea mult prea lunga, insa intrebarile acestea ma obsedeaza, nu pot dormi noaptea, ma trezesc dimineata cu aceste intrebari in minte, si simt ca trebuie sa fac ceva, insa nu stiu ce.
Va pup!
Oana
Vreau sa imi strig durerea alaturi de voi care ma intelegeti foarte bine!!
Ingerul meu a fost micut, avea doar 14 saptamani si 5 zile, insa a fost cel mai dorit copil de pe pamant. Am ramas insarcinata dupa 6 ani, dupa ce am fost diagnosticata cu endometrioza anul trecut. Dupa descoperirea chistului, l-am si scos prin laparoscopie si apoi au urmat 5 luni de menopauza indusa. Dupa tratament, la doua luni dupa ce ovarele si-au reluat functia am fost atat de fericita sa aflu ca am ramas insarcinata. Totul era roz pentru mine, inflorisem, eram cea mai fericita. Toate ecografiile au fost ok, la fel si analizele, i-am auzit inimioara de la 5 saptamani, am revazut-o la 9 saptamani, totul decurgea normal. La 12 saptamani am facut morfofetala si calculul de risc, totul era minunat si aflasem ca vom avea un ghemotoc de fetita. Sotul meu a fost foarte fericit, isi dorea fata. A doua zi i-am decis si numele, Catia - as fi nascut-o in preajma Sf. Ecaterina, si Anne-Marie, era numele preferat de tati. Nu trecea zi in care sa nu ii cant, sa ii vorbesc sa o mangai si sa ii spun ca e cel mai dorit copilas de pe lumea asta. Toata lumea ma felicita, ma simteam implinita.
Totul a inceput in a doua zi de rusalii, eram cu soacra si buncii, ne simteam bine, mancam impreuna afara, era o zi minunata, cand am simtit o mica scurgere, am fost la baie si am vazut ca era maronie, i-am scris us sms doctorului care mi-a zis sa ma duc de urgenta la camera de garda. Zis si facut, ajunsa acolo, s-a presupus ca poate fi urmare a unei recoltari pe care o facusem cu 2 zile inainte (doctorul meu a infirmat ulterior ipoteza). Mi-au dat utrogestan 1 ovul seara. Dupa 2 zile secretia maronie era inca prezenta, i-am scris doctorului si mi-a zis sa ne vedem in 2 zile, insa nu am mai apucat, pt ca in dimineata urmatoare am vazut firicele rosiatice in scurgere si am fugit iar la camera de garda. Acolo o alta doctorita a spus ca prezint zone de transformare deciduala (de la prea multi hormoni) si ca de aceea as fi sangerat. S-a decis sa iau 3 utrogestan / zi No-spa forte si repaus in pat. Zis si facut, toata ziua de joi am stat in pat, insa spre seara au inceput contractiile. La inceput nu stiam ce sunt (am fost la prima sarcina) si am crezut ca ma doare spatele din cazua ca am stat doar in pat. Ulterior am observat ca mi se intareste burtica in partea de jos si mi-am dat seama ca sunt contractii. Am luat un nospa la ora 6, am vazut ca nu cedeaza si am mai luat inca unul la ora 10 cand m-am dus sa ma culc. M-am trezit la ora 12 cand m-am dus la baie si am vazut ca elimin un chegulet. M-a speriat, si am plecat de urgenta la spital (am uitat sa mentionez, in toata povestea cand ma refer la spital/camera de garda vorbesc de "minunatul" spital privat Regina Maria). Am ajuns iar la camera de garda, mi-au facut echo, bebe era ok, era agitata, probabil de la contractii, mi-au dat nospa i.v. si un uscosin si au decis ca trebuie sa merg acasa. Am refuzat vazand ca dupa ce s-a terminat perfuzia inca aveam contactii. M-a vazut apoi o alta doctorita care a observat ca, colul se scurtase la 2 cm, si a decis sa ma interneze. Mi-au mai pus inca o perfuzie cu nospa, mi-au luat analize de sange si urina, mi-au facut si un antibiotic crezand ca vinovata de contractii e o infectie. Am reusit sa adorm cam 30 de minute, a fost foarte bine, ma linistisem, aproape ca nu mai existau contractii, sau cel putin nu e mai simteam eu. Intre timp a aparut si doctorul meu (omul era in ziua lui de concediu, insa nu a plecat pana nu m-a vazut). Mi-a facut si el echo, unde a observat ca in decurs de 3 ore se deschisese colul la interior, mi-a spus ca vor opri contractiile si trebuie sa imi faca cerclaj peste 2 zile cand se intoarce. Eram linistita, am mare incredere in el, am decis sa raman internata sa scap de contractii pana luni cand urma cerclajul. Intre timp, perfuzia pusa la internare, a fost lenta, s-a terminat in jur de ora 10 dimineata (nu mai aveam nici scurgeri). Dupa ce s-a terminat nu mi-au mai dat nimic, m-au lasat fara pic de medicament, si bineinteles ca, contractiile au inceput sa devina mult mai dese si dureroase iar scurgerile au devenit rosiatice insa nu abundente. Au spus ca nu mai au ce sa imi dea. Cred ca mi-au mai dat inca un uscosin. In intervalul ora 10 - ora 16 am sunat la interfon la asistente de cateva ori in care le-am mentionat ca au reinceput contractiile insa, pe langa faptul ca nu a venit nimeni sa ma vada au spus ca nu mai e nimic in planul de tratament. La ora 16 deja durerile erau mari si le-am implorat sa ma ajute pentru ca ma doare rau, doctorita de garda a decis sa fiu adusa la sala de tratament sa ma vada. Colul era inca inchis insa durerile erau mari. Mi-a zis ca nu are ca sa imi mai dea si sa stau linistita in pat (ca si cand pana atunci dansam in loc sa stau in pat). Am mai suportat inca o ora, insa contractiile au devenit dese, 4-5 minute si foarte dureroase, le-am implorat iar sa ma vada si la fel doctorita s-a decis sa ma cheme la sala de tratament (mentionez ca am mers pe piciorusele mele ambele dati si era un pic de mers pana acolo). Iar s-a uitat, insa de data aceasta colul se deschisese. A decis sa imi puna o noua perfuzie cu nospa, spunandu-mi ca doar atat poate face si ca sa nu ma dau jos din pat nici pana la wc. De data asta au adus un scaun sa ma transporte. Ma rugam la Dzeu sa o tina, sa imi inceteze contractiile si aveam toata increderea ca, tratamentul dat e cel bun. Din pacate, in jur de ora 17 contractiile au ajuns sa fie la 1-2 minute, durerea era insuportabila, l-am sunat pe sot sa vina pentru ca simteam ca mor. Eu sunam la interfon, le imploram sa ma ajute, si nu venea nimeni, pana in momentul in care le-am mentionat ca am o problema la inima (de care ar fi trebuit sa stie foarte bine doctorita de garda) si ca nu o sa mai rezist, moment in care s-au panicat si m-au luat iar in sala de tratament, unde colul meu era dilatat la maxim, doctorita introducand niste valve mi-a provocat niste dureri imense, aproape ca am lesinat, si apoi si-au dat seama si mi-au facut si un EKG. Dupa acest moment, mi s-au rupt membranele, mi-am dat seama ca imi curge ceva, le-am spus, iar doctorita indiferenta a zis: "Ah s-au rupt membranele, sunati la sala, e deja in vagin". In acel moment lumea mea s-a prabusit, ratiunea existentei mele nu mai exista, nu mai simteam nimic, nu mai vedeam, nu mai auzeam, era o liniste ingrozitoare. Stiu ca am intrebat de ce nu ma mai doare, mi-au zis ca o sa fie bine. Ca sa imi prelungeasca chinul, m-au pus pe masa in sala de operatie, apoi m-au ridicat sa semnez niste acte (nu am nici cea mai vaga idee ce am semnat, stiu doar ca ma gandeam sa intreb de ce nu poate semna sotul insa nu mai puteam), apoi m-au intins si m-am trezit la ATI.
Mi-au omorat copilul prin lipsa de interes a cazului meu, am fost lasata efectiv sa il nasc, fara sa ii dau nici o sansa. Am inteles uterior ca exista medicamente tocolitice care puteau opri contractiile, ca nospa si utrogestan nu isi mai au locul la sarcini peste 12 saptamani. Insa .... eu am ramas cu durerea, si cu o groaza de intrebari: De ce se intampla asta la o clinica privata? De ce nu am primit alt tratament? De ce nu m-au avertizat ca o sa am acele dureri care sunt convinsa ca au omorat copilul? De ce in prima faza mi-au oprit contractiile si apoi m-au lasat fara tratament? De ce dupa ATI cand m-au adus in salon nimeni nu a venit sa ma vada pana dimineata la ora 7? De ce nimeni nu i-a spus sotului meu nimic, saracul intreba disperat despre mine (cand a ajuns el deja m-au dus in sala - nu mai eram in salon si s-a panicat), ii tot spuneau sa vorbeasca cu medicul, si medicul era de negasit?
Stiu ca revolta si cautarea unui vinovat e un sentiment normal in cazul meu, insa nu vi se pare ca acest caz este foarte probabil un caz de malpraxis? Credeti care are sens sa merg mai departe si sa imi caut dreptatea?
Va multumesc ca imi cititi povestea mult prea lunga, insa intrebarile acestea ma obsedeaza, nu pot dormi noaptea, ma trezesc dimineata cu aceste intrebari in minte, si simt ca trebuie sa fac ceva, insa nu stiu ce.
Va pup!
Oana
,multe stelute colorate si un buchet de 
