"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
A trebuit sa o fac deja pentru ca m-a vazut cad scoteam din casa pachetele de pampers care le cumparasem impreuna pentru Raul si atunci m-a intrebat unde este Raul si dupa ce i-am explicat ,jumatate de ora a stat cu capul in pamant si apoi m-a intrebat:" Mami, dar noi nu putem zbura sa mergem macar in vizita la Raul ca mi-e dor de el?Si eu sunt sigur ca ai fi putut avea tu grija de el cum ai grija si de mine cand sunt bolnavior.Ingerasii nu cred ca il iubesc la fel de mult ca mine si ca tati si ca tine si ca bunii....!"....cred ca stiti exact ce am simtit cand l-am auzit....
Off,Andra,stiu cum te simti ...stiu cat te doare ... dar e bine ca vorbesti cu Andrei ...mie imi face bine când vorbesc cu baiatul meu, tot Andrei despre Elena si Bobita,ingerasii nostri .... stiu ca ma intelege ... si stiu ca se simte protejat .... stiu ca ii iubeste... si ca nu-i va uita ... ii voi povesti si fetitei mele despre ei , atunci când va putea sa inteleaga ...
Raul va creste odata cu Andrei , iar Andrei va creste odata cu Raul ... sunt fratiori si nimic nu-i va desparti ... doar tu vei fi capabila sa-i vezi crescand impreuna ....
Link-ul trimis de Marwana l-am citit si eu si am invatat multe lucruri care m-au ajutat ...
Ma bucur ca ai putut sa scrii un mesaj pentru o alta mami de inger , e nevoie de mare curaj sa spui ce simti si sa intelegi durerea altei mame
M-a socat sa vad din nou atrezie...si se pare ca doar cu voi pot vorbi si doar voua simt ca merita sa spun ce simt.Aici simt ca sunt inteleasa si stiu exact ce simte Mirela si m-am regasit in povestea ei.Chiar daca e o chestie virtuala, voi,mamicile de ingeri sunteti singurele pe care le simt aproape.Cu prietenii mei se pare ca deocamdata nu sunt in stare sa ma intalnesc si nici sa vorbesc pentru ca simt ca e o pierdere de timp mai ales ca majoritatea nu au nici copii...deci nu au cum sa inteleaga.Ma bucur enorm ca am ajuns in familia voastra!
O perioada nici eu nu am putut vorbi ... cu prietenii ... la munca a trebuit sa vorbesc ... am predat elevilor, dar sa vorbesc cu prietenii , nu ! ... poate din acel moment ne-am si racit ... am avut cateva fiinte dragi care mi-au trimis mesaje ...doar prin mesaje am reusit un timp sa vorbesc ....e foarte greu sa discuti pe viu cu cineva drag ...era mai usor sa scriu,parca nu-mi ieseau cuvintele din gura.... mi-era greu sa zâmbesc... de ras,am ras dupacateva luni si , si atunci mi se parea greu.... parca-mi tradam ingerasii ...
mda...exact asa simt si eu cand cineva reuseste sa ma faca sa zambesc...ma simt vinovata....apropo si eu lucrez tot in invatamant, sunt educatoare dar inca nu am gasit forta sa ma intorc intre copii....sper sa reusesc curand
Ma bucur ca ne mai leaga ceva : invatamantul ... eu sunt profesoara de franceza ... dupa 2 saptamani am mers la munca ... uram sa ies din acasa ... acum imi dau seama cat m-a ajutat ... si cat am fost incurajata aici pe EMMA ...suntem aici unele pentru celelalte
Andra, te imbratisez cu sufletul! Pe mine m-a ajutat enorm sa descopar acest grup minunat de mamici de ingerasi. M-am simtit inteleasa, nu m-am mai simtit singura in lumea mea. Nu este usor, nici nu are cum, dar, cu timpul, vei invata sa traiesti cu aceasta durere. Vor fi zile cand te vei simti mai bine,zile in care nu, dar, de fiecare data gandeste-te ca puiul tau e fericit sus, in Cer, iar puiul tau Andrei are nevoie de tine. Intrebarile te vor napadi mereu, dar, nimic nu este fara voia lui Dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu vom afla motivul. Te imbratisez. Raul, ai grija de familia ta!
Vei fi mereu parte din mine,puiul meu drag!...Te voi iubi mereu...te saruta mama si te imbratiseaza! 17.05.2013...cea mai trista zi din viata mea...
asta sper din tot sufletul,sa fie fericit acolo sus.....In fiecare zi ma rog sa primesc un semn ca este bine acolo unde este si ca ingerasii vostri sunt prietenii lui.Va multumesc pentru ca ati intrat in viata mea,sunteti singura mea alinare,voi si baietelul meu Andrei....
Andra, draga mea vad ca ne leaga multe. In primul rand avem doi ingerasi frumosi, care din pacate au suferit de o malformatie asemanatoare , a carui nume nici nu mai pot sa il mai pronunt. Te imbratisez cu drag, si sunt sigura ca ingerii nostri iubiti, de acolo de sus, au grija de noi si isi doresc sa fim niste mamici puternice!
Zbor lin, ingerasul meu iubit,viata si sufletul meu!
Mi-e atat de dor de puiutul meu!E o durere imensa cu care nu stiu ce sa fac.Daca stiam ce urmeaza sa se intample as fi intrat cu forta la Terapie Intensiva si as fi stat secunda de secunda cu piticul meu si nu l-as mai fi pus in incubatorul ala niciodata....l-as fi tinut mereu in brate stans,strans,strans
.....si nu suport sa aud ca se vorbeste de acea malformatie blestemata....Azi mi-am facut curaj si m-am dus in gradinita in care lucrez si toti copiii au venit si m-au luat in brate si s-au bucurat enorm ca m-au vazut si dintr-o data am auzit un glas de fetita spunandu-mi:"Corina am auzit ca ti-a murit bebelasul".................am simtit cum se invarte totul cu mine si un gol imens era in tot corpul meu si a trebuit sa plec pentru ca nu imi puteam controla lacrimile.Nu stiu daca voi reusi vreodata sa mai lucrez cu copii.........Intr-o luna am pierdut tot.....
Andra draga mea, mai intai trebuie sa te imbratisez ... stiu ca ai nevoie ....
Da doare , doare tare si nu va disparea niciodata ....durerea noastra nu se va ostoi ... vom invata sa traim cu ea .... in primele luni o sa-ti fie foarte greu ... o sa retraiesti momentele acelea groaznice clipa de clipa ....nu esti singura, suntem langa tine ... durerea ta e mult proaspata .... in primele luni am crezut ca înnebunesc, privind in urma ma gândesc ca am fost mai puternica decat as fi crezut ...ma intreb si acum cum am rezistat.... si l-am avut pe Andrei, baietelul meu, ca reper, ca stalp,ca sprijin....
Draga mea, o sa traiesti de acum incolo intre doua lumi ...o parte din sufletul tau va fi langa Raul .... iar cealalta va fi langa Andrei ...esti mami de puiuti in cer si pe pamant ....
Din nefericire, nimic nu va ma fi ca inainte ....
Dar eu sunt aici si te imbratisez
Si nu , nu ai pierdut tot .... Andrei, sotul si Raul au nevoie de tine !
asa e...am momente in care reusesc sa ma detasez de tot si atunci imi dau seama ca sunt egoista pentru ca ma gandesc doar la durerea mea,la cat mi-e mie de greu fara sa ma gandesc ca si sotul meu simte la fel doar ca el nu isi permite sa planga din cauza mea,ii e frica sa nu ma supere cu ceva.....si nu e corect pentru ca si el a pierdut la fel ca mine,si el si-a dorit copilul la fel ca mine.Baietelul meu a privit in seara asta spre cer si a zis:"Uite mami ce de stele!Acolo e Raul,sus la Doamne,Doamne!"
Am cate o zi in care ma trezesc mai binisor si am zile in care plang mereu.Zilele in care ma simt mai bine, poate chiar zambesc,imi vine imediat Raul in minte si ma simt oarecum vinovata, sau e suficint sa ma enerveze cineva ca intru intr-o stare in care mi se pune un nod in gat si nu ma pot abtine din plans urmata apoi de un sentiment de furie.Sau mi se intampla sa ma plimb pe strada si dintr-o data imi vine sa plang....am stari schimbatoare...Mi-e foarte greu cand vad femei insarcinate sau copii de 1-3 luni si mi-e ciuda ca ele isi pot tine puii in brate si al meu nu e.Inca mai dureaza pana sa pot accepta ceea ce s-a intamplat....
Draga Andra,tot ce scrii imi este atat de cunoscut .... toate mamicile de ingerasi recunosc aceste stari schimbatoare... Iti repet,ai tot dreptul sa plangi ,sa tipi,sa-ti arati suferinta ... e dreptul tau de parinte orfan ...
Niciuna dintre noi nu a putut o buna perioada sa vada femei insarcinate si bebelusi .... daca vei avea vreodata puterea sa citesti si alte povesti,vei vedea ca toate am simtit ceeacesimti si tu acum ....când vedeam gravidutesau bebelusi ,întorceam capul ca sa nu se vada cum ochii mi se umpleau instat cu lacrimi ...poate multi m-au privit ciudat ....dar nu puteam..... o colega mi-a spus acum cateva luni ,ca in acea perioada,acum 2 ani jumatate aratam ingrozitor , ca o fantoma ,ca ii era greu sa ma vada si sa vorbeasca cu mine....
Durerea nu se va diminua, se va transforma ...vei invata sa traiesti cu ea ....
Sper sa ai dreptate si sa invat sa traiesc asa pentru ca acum nu imi gasesc locul nicaieri,nici macar cu familia mea nu ma simt bine si nu ma simt in siguranta,sper sa pot din nou intr-o zi sa privesc cu bucurie o femeie insarcinata si sa ma bucur din nou cand vad un bebe.....sper ca intr-o zi va fi bine pentru mine si pentru toate mamicile care sunt in aceeasi situatie ca mine.
Draga Andra te strans ! De cate ori citesc mesajele tale,ma recunosc in ele ... imi aduc aminte ca-mi era greu si sa respir , mergeam pe strada si nu puteam sa privesc oamenii in ochi,aveam mereu capul lasat in jos, ma intalneam cu oameni,stateam de vorba cu ei,dar nu-mi mai aminteam nimic dupa ...Voiam sa nu stau in casa, dar nici afara nu-mi gaseam locul. a fost o perioada mai mult decat grea....asa ca o ceata peste mintea mea, peste sufletul meu... si acum am astfel de momente in care pur si simplu simt ca ma sufoc,ca suferinta ma doboara ....
La 5 luni dupa fetita mea din cer, Elena , am ramas insarcinata .... nu-mi venea sa cred ... a fost o bucurie mare, dar nu am spus nimanui .... si bine am facut,caci dupa 12s ,la eco am aflat ca s-a dus in cer .... copilul acesta l-am pastrat pentru mine ... doar parintii si 3 prietene stiu .... si aici pe forum ,"surorile mele de suferinta" au stiut sa ma aline ....a fost infinit de greu ....
Am hotarat sa mai incerc o data, ultima data si Dumnezeu a fost cu minne, cu noi,ingerasii au avut grija de noi .... abia dupa 12 s i-am spus lui Andrei ai reactia lui a fost "Si va muri si acesta?" ...Abia atunci mi-am dat seama cat de mult l-a afectat totul,starea mea ... Nu te speria,toate starile prin care treci sunt normale, sunt etape .... vei invata cu timpul ... iar darul nostru primit de la ingerasii nostri este ca stim sa pretuim tot ce avem si tot ce vom primi ! pentru voi 4!
stau si ma gandesc acum daca as mai avea curajul sa incerc sa mai fac un bebe, sa ii ofer lui Andrei un fratior sau o surioara cu care sa se poata juca si de care poate sa aiba el grija pentru ca in cazul de fata Raul este cel care are grija de noi toti,pe Raul il putem vedea doar prin intermediul stelelor.Oare un alt bebe s-ar naste cu aceeasi malformatie sau cu alta?.....si oricum chiar daca as mai naste vreodata un copil sanatos pe Raul,puiutul meu nu il inlocuieste nimeni, mereu va fi langa mine....el e copilul meu,e al doilea copil al meu si asa va fi mereu,indiferent de cati copii va vrea Dumnezeu sa am de acum in colo sau poate nu mai vrea,poate Raul a fost un semn ca Dumnezeu nu mai vrea sa am copii aici pe Pamant