"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
O zi atat de frumoasa ... si mult prea grea ... Ilincuta,azi ai fi implinit un anisor pe pamant .... dar , cred ca a fost mai mare nevoie de tine acolo sus ... Zbor lin ,pui mic ! pentru tine, iubita!
SufletPur, sunt langa tine cu o calda si stransa
Ilinca, sa ai mare grija de mami azi, sa o imbratiseazi strans asa cum numai tu stii !
Multumesc mult caresse Din pacate este foarte greu, trebuie sa invatam sa traim cu durerea si cu dorul
Astazi 20.05.2015 este o zi speciala pentru mine,acum fix un an, mi-am tinut prima data fata mea draga in brate.Era asa mica, cu toate firicele prinse de ea, a facut ochii mari cand m-a simtit...imi doresc asa de mult sa fiu langa ea si sa o tin in brate...si sa nu ii mai dau drumul niciodat
Din pacate imi este greu sa scriu...ma gandesc la ea in fiecare zi...in fiecare zi vorbesc cu ea in gand...in fiecare zi astept sa vina acasa...
Ilinca mea draga Te iubesc mult mult...te rog frumos sa te intorci la noi...tati si mami te iubesc mult mult de tot ...micuta mea frumoasa
Of, a venit si ziua aceea grea ...cea mai grea ... .....acum un anisor,Ilinca a primit aripioare de ingeras ca sa zboare cu ele departe de durere ... acolo sus in cer, e sarbatoare pentru tine, frumoasa ! .... La multi ani eterni,Ilinca Andreea! Pentru tine,fetita scumpa, un cer de si un buchet de Zbor lin ,pui mic!
SufletPur,nu am cuvinte care sa te alina, dar sa stii ca sunt langa tine cu sufletul si te imbratisez strans !
te rog frumos ia-ma la tine. Nu mai suport nimic in lumea asta, m-am saturat de cearta, draci, ura...pentru ce sa mai traiesc, tu esti acolo si eu aici
te iubesc micuta mea Imi pare tare rau pentru ce s-a intamplat, imi pare rau ca te-am lasat sa pleci singura, imi pare rau pentru tot.
Draga mea fetita ta minunata nu a plecat singura. Ingerii au insotit-o si la fel o parte din sufletul tau. Poate ca fizic nu ai fost acolo dar in spirit ai fost...iubirea ta a insotit-o si o va face pana in ziua in care va intalniti. Tu inca mai ai treaba aici...cu puiutul mic pe care Ilinca il va trimite pentru voi in curand.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Azi e o zi speciala pentru tine, mami de Ilinca ...te strans si iti dorim sa fii sanatoasa , sa ai parte numai de bucurii si impliniri , multa liniste sufleteasca si ... sa vii cu vesti minunate !
Multumesc frumos pentru urari. Din pacate anul asta am ramas singura, ilincuta mea draga nu este langa mine, iar tatal ei a hotarat sa divorteze ca se saturase de prea multe pomeni, si normal si-a gasit alinarea in bratele unei colege de ceva timp. Practic 30 de anii fara familie, o familie frumoasa pe care mi-am dorit-o asa de mult, am pierdut tot intr-un timp asa scurt...din pacate puterile mele sunt pe sfarsite...imi doresc asa de mult sa fiu cu fetita mea frumoasa..micuta mea draga... sa o imbratisez si stiu ca ea ma iubeste sincer... imi pare asa de rau mami ca nu am ajuns la tine sa-ti pun floricele... coronita de brad pe care trebuia sa o pun in fiecare an...imi pare tare rau... Imi doresc enorm familia pe care am avut-o ...imi doresc sa fiu si eu fericita...nu mai pot sustine asa de multe...am pierdut tot...nu ati vrut nici unul sa ramaneti cu mine..m-ati lasat singura...intr-o camera intunecata si plina de lacrimi...aveam nevoie de un pic de iubire de ziua mea...sa ma stranga el in brate si sa-mi spuna ca va fi bine asa cum mi-a promis cand ai plecat tu.... nu s-a tinut nimeni de promisiune..ati plecat toti ...imi vreau sufletul inapoi...imi vreau viata...un pic
Of mami!!! Iti doresc multa putere si forta sa mergi mai departe. O vei primi la micuta ta ingerasa. O sa apara acea persoana potrivita care sa te faca fericita. Nu iti pierde speranta. O imbratisare calda iti trimit si un an nou cu multe impliniri!!!
Draga mea suflet pur...imi pare rau ....sa stii ca sunt aici si te imbratisez straaaaaaaaaans ....nu esti singura, suntem aici una pt cealalta. Ilincuta cea iubita, te rog sa ai grija de mami.
micuta mea draga...cum sa ma descurc fara voi..imi este asa greu...va astept in fiecare zi...in fiecare zi cand plec de la munca imi imaginez ca ma duc acasa la familie..defapt ma duc intr-o casa goala..intr-o camera intunecata...si stau pana noaptea tarziu si plang ...imi este asa de dor de voi...
Buna! Ti-am citit povestea si imi pare foarte rau sa aflu prin ce treci! Din pacate viata este foarte nedreapta si oamenii foarte rai! Trebuie totusi sa incerci sa te intaresti si sa iti pastrezi demnitatea. Sunt sigura ca esti o persoana speciala si ca vei gasi pe cineva care sa te inteleaga si sa te merite. Daca a preferat sa uite de probleme in bratele unei alte femei nu merita sa te mai consumi! Stiu ca poate spun generalitati acum si nu am cum sa inteleg ce e in sufletul tau si cum a fost relatia voastra. Dar cred ca pentru fetita ta si pentru viitorii tai copii trebuie sa fii puternica. Sunt sigura ca ai persoane in familie care te iubesc si gandeste-te cat sufera cand te vad asa! Pentru ei trebuie sa continuam sa luptam! Poate o sa ne cunoastem si vom vorbi mai multe.
Multumesc Blue jeans...iti doresc si eu putere si multa sanatate. te imbratisez cu drag Din pacate a facut cel mai urat lucru posibil...din pacate prieteni buni stiau si nu mi-au zis....s-au intamplat foarte multe intr-un timp foarte scurt..si nu mai am putere sa-mi revin.. si din pacate se tot intampla...
Draga mea SufletPur, noi suntem aici o familie,chiar daca sunt distante fizice intre noi, ne sprijinim una pe cealalta !
In viata primim lovituri mai mari sau mai mici ...noi le-am primit pe cele mai mari ...si aceste lovituri ne arata cat de puternice suntem,ne arata cine ne iubeste si ne apreciaza cu adevarat si ne formeaza,ne modeleaza ca oameni ...
M-a tot gandit la tine si la Ilincuta si ,sper sa nu te supere ceea ce o sa-ti scriu, dar poate ea a vrut neaparat sa vina pe lume ca sa-ti arate in cine sa ai incredere si cine nu ti-e cu adevarat aproape ....
Sotul tau nu te merita ! Nu merita sa suferi pentru el ! Sunt aici parinti care au in ceruri 2 sau 3 ingerasi si taticii au ramas alaturi de mamici .... si in toate familiile exista dispute si certuri generate de aceasta durere... da,ne schimbam cu totii,dar daca mai exista ceva din acea iubire, daca mai exista respect si afectiune , ramanem alaturi unii de altii.
Prietenii buni ...poate nu ti-au spus pentru ca erau prietenii lui si nu ai tai ... sau poate le-a fost prea rusine sa-ti spuna,gandindu-se la durerea ta ... nu au curajul sa mai adauge suferinta la suferinta ta ... Nu uita ca noi suntem atat de adancite in durerea noastra, incat nu stim cum ne vad ceilalti ...
Si nu uita,cand totul pare ca merge numai spre rau, de fapt merge catre bine !
Ilincuta ta cea iubita ti-a pregatit ceva frumos in viata ... sa ai curaj, rabdare, intelelpciune , speranta si credinta !
Din pacate astazi se face un an de cand mamaia mea draga nu mai este…te iubesc mult…imi este dor de tine…imi pare rau ca, te-am dezamagit..imi pare rau ca am avut incredere in el, imi pare rau…ai zis sa am incredere in el ca, ma iubeste …iar eu am avut si am vandut casa sa ne facem un viitor impreuna…si acum mama ma uraste si are dreptate…din pacate nu pot sa stau cu vina asta toata viata…am atatea pe suflet…moartea ilincutei mele dragi…moartea ta…casa ta…casa care ne-ai lasat-o, ai avut incredere in noi, in el…si eu v-am dezamagit pe toti….nu am fost in stare sa fac un copil…nu am fost in stare sa am o casnicie…nu am fost in stare sa am grija de casa ta…ce sa fac eu aici…sa imi complic viata si sa o mai complic si pe altora…m-am rugat la Dumnezeu sa faca o minune..sa nu plecati toti si nu a vrut…la mine nu a vrut sa se uite…nu stiu ce i-am facut.
micuta mea draga si frumoasa te iubesc mult...sper ca ne vom intalni...daca va vrea Dumnezeu.
Te iubesc Ilinca Andreea...copilasul meu mult dorit.