Pagina 1 din 1

Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 2 Oct 2014, ora 16:37
de Erica
Bună ziua tuturor,

Sunt o cercetătoare olandeză de la Universitatea din Amsterdam și fac un studiu calitativ despre maternitate în România. Mă interesează toate tipurile de trăiri și experiențe reproductive, dar incerc sa vorbesc mai ales cu femeile care au pierdut o sarcină sau un copil, sau care au (avut) probleme să rămână însărcinate. In România sunt multe persoane care trec prin așa ceva, însă vocile lor nu sunt auzite și problemele lor nu sunt recunoscute public. :( Eu încerc să le ascult și să înțeleg cât mai bine ce se întâmplă concret.

Pe Bianca Brad am cunoscut-o după ce am participat la Ziua Părinților de Îngeri în Brașov. Am rămas foarte impresionată cu toate activitățile ei și ale voluntarilor organizației EMMA. Stând de vorbă cu unele dintre mamele de îngeri care s-au strâns la EMMA, și participând la grupul de suport de la București acum câteva zile, mi-am dat seama cât de important este ca cineva să facă un studiu profund pe această tema care afectează atât de multe cupluri în România. De aceea vă scriu acum (cu acordul Biancăi) și mă prezint tuturor celor care nu mă cunosc încă. :)

Dacă locuiți în zona Brașovului sau în București și dacă sunteți dispuși să stați la povești cu mine ca să vă aud povestea, părerile, si gândurile despre perioada prin care treceți sau ați trecut, contactați-mă și vorbim! Bineînțeles, o asemenea discuție ar avea loc doar când si unde vreți; eu sunt flexibilă și mă adaptez. În plus, trebuie să știți că orice discuție ar fi complet confidențială; nimeni nu va ști despre ce exact am vorbit și n-o să apară numele dumneavoastră niciodată nicăieri.

Dacă doriți, gasiți mai multe informații despre mine și despre studiul meu pe pagina mea personală de la universitate: http://www.uva.nl/contact/medewerkers/i ... ml?f=sijpt. Poate vă ajută și să stiți că am 30 de ani și că n-am copii; dar ca antropolog am stat de vorbă cu multe femei cu probleme de maternitate în diferite colțuri ale lumii. Abia aștept să aflu și mai multe despre problemele specifice României.

Dacă sunteți interesate sau dacă vreți să-mi mai puneți niște întrebări înainte să vă hotărâți, puteți să mă contactați pe adresa mea de e-mail (E.vanderSijpt@uva.nl) sau la telefon (numărul meu este 0747317620) și vă răspund cu mare drag!

Toate cele bune, >:D<

Erica van der Sijpt

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 2 Oct 2014, ora 17:03
de Bianca
Dragi mamici >:D< ,
asa cum a scris si Erica, ne-am cunoscut la Brasov si, cu siguranta nu a fost intamplator! O:-)

Desi ne stim de foarte putin timp, pot spune ca este o persoana foarte calda, empatica si cu care iti face o deosebita placere sa vorbesti! :x ...ca sa nu mai zic de faptul ca este o fina si o draguta - ceea ce poate fi confirmat de mamicile care au participat pe 29 septembrie, la grupul de suport din Bucuresti ;;) ...iar faptul ca a invatat si ca vorbeste limba romana atat de bine, spune multe... :)

Asadar, va las pe maini bune ;) si chiar va rog sa ii veniti Ericai in intampinare, deoarece studiul pe care il face va ajuta la intelegerea problemelor legate de maternitate, din Romania si, implicit, la ce trebuie schimbat in sistemul medical dar si pe plan social!

Draga Erica, bine ai venit printre noi >:D< , unde sper sa primesti feedback-ul de care ai nevoie, iti multumesc pentru interes si iti doresc succes! ;;)

Va imbratisez pe toate cu mult drag!
<3

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 2 Oct 2014, ora 22:03
de monicamuresan
>:D< Draga Erica, in primul rand, te salut cu draga inima si iti urez Bun venit in Romania :x
Sunt impresionata de ceea ce ai scris, sunt impresionata de faptul ca ne dai atentie...poate ca nu sunt prima care iti spun ca, din pacate, nu suntem obisnuite sa primim atentie din partea persoanelor care nu au trait drama noastra si nu cunosc suferinta provocata de pierderea unui copil =((
Mi-as dori foarte mult sa vorbesc cu tine, sa povestesc tot ce tine de perioada in care, baietelul meu a fost langa mine. Chiar daca au trecut 6 ani si jumatate de cand l-am nascut, nu am uitat nimic, absolut nimic din acea perioada...amintirile care le am cu primul meu copil, nu vor fi uitate niciodata, pentru ca nu vreau sa le uit.
Iar daca acest lucru ar putea ajuta pe viitor, in schimbarea mentalitatii cadrelor medicale, daca va ajuta mamicile de Ingeri sa nu mai suporte jignirile si nedreptatile prin care eu am trecut, atunci o fac cu si mai mare drag.

Te felicit si iti multumesc din suflet pentru tot ceea ce ti-ai propus sa realizezi. Chiar avem nevoie de sprijin >:D<

Te >:D< si sper sa reusim sa ne intalnim...poate doar virtual, pentru ca sunt departe de Brasov :(
Imi permit sa vin cu o sugestie :') Pentru mamicile care nu pot ajunge in Brasov sau Bucuresti... daca am comunica pe Skype, in convorbire video, oare nu ar fi ok?

[-o< Doamne ajuta!

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 2 Oct 2014, ora 23:25
de Erica
Draga Monica,

Multumesc mult de tot pentru raspunsul tau prompt si deschis! Ma bucur foarte mult ca vrei sa stam de vorba; mi-ar placea sa aflu mai multe despre baietelul tau. Cred ca e o idee foarte buna sa ne intalnim pe Skype daca nu pot sa ajung unde te afli tu. Daca imi scrii intr-un email (E.vanderSijpt@uva.nl) unde exact locuiesti, atunci pot sa ma uit daca cumva pot sa ajung acolo. Ma mai plimb prin tara din cand in cand. ;) Daca nu, atunci chiar si o convorbire cu video ar merge. Gasim variante! Deci astept mai multe detalii ca sa vedem ce si cum.

Si da, de cand am aflat despre organizatia EMMA si despre situatia multor parinti de ingeri, am devenit foarte motivata sa fac si eu ceva util cu rezultatele studiului! Poate impreuna reusim sa schimbam ceva spre bine…

Noapte buna si ne auzim in curand!

Cu drag, >:D<
Erica

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 6 Oct 2014, ora 15:37
de Ana-Maria
Draga Erica,

din pacate as fi vrut sa te cunosc in alte circumstante..dar asta e..("motivul" nu il stiu inca). In schimb ceea ce ai spus la intalnire cum ca femeile pe care le-ai cunoscut cred ca sunt copii care se intorc mi-a ramas intiparit in minte.. nu stiu ce sa zic sau sa cred in legatura cu aceasta "reincarnare" dar imi dau seama ca nu eu innebunesc imaginandu-mi diferite moduri de contact cu bebelusul meu si ca e o reactie normala a noastra a mamelor de ingerasi..

Cand ai drum prin Bucuresti suna-ma si vedem cum facem sa ne intalnim!
Mult succes cu cercetarea ta si daca pot ajuta cumva, cu mare drag!

Te imbratisez si iti doresc toate cele bune!

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 6 Oct 2014, ora 17:26
de Erica
Buna seara, Ana-Maria,

Ma bucur mult ca ne-am intalnit din nou aici pe forum! Da, cu siguranta o sa-ti dau un semn cand vin in Bucuresti, si atunci putem vorbi despre trairile tale, despre 'reincarnarile' din Camerun si despre multe alte lucruri... Abia astept sa stam la povesti!

Pana atunci, iti trimit o imbratisare foarte stransa. >:D<

Cu drag,
Erica

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 6 Noi 2014, ora 19:29
de chris_tina
Puiul nostru a plecat la ingeri in urma cu un an. Povestea noastra o poti citi aici : www.raul-sebastian.com . Ne gandim sa mai avem un copil, dar cum raulica a luat 2 boli genetice de la noi, parintii, sansele ca urmatorul copil sa fie si el bolnav sunt destul de mari. Asa ca momentan studiem toate posibilitatile. pe langa asta, am facut un ONG ce poarta numele fiului nostrum, prin care ajutam alti copii cu problem asemanatoare, si pe parintii lor. Le suntem alaturi cu tot ce putem, pentru ca noi am avut nevoie atat de mare ade ajutor si l-am gasit foarte foarte greu...

Succes in cercetari !

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 6 Noi 2014, ora 21:48
de monicamuresan
>:D< Erica, tare bine m-am simtit sa vorbesc cu tine! M-a ajutat mult sa vorbesc din nou despre Serban, chiar daca nu am povestit doar amintirile frumoase pe care le-am trait alaturi de el...chiar daca am povestit mult despre perioada cat am fost internati in spitale, de trairile mele de atunci, sufletul meu s-a eliberat inca un pic de acea durere...

Iti multumesc ca m-ai ascultat! Iti multumesc ca empatizezi la emotiile noastre! Iti multumesc ca iti indrepti atentia spre noi, parinii de Ingeri! =(( :x

Iti doresc mult succes in tot ceea ce faci! >:D<
Pentru tine, calde imbratisari >:D< si multe, multe flori @};- chiar daca sunt virtuale ;)

Dragi mamici, va incurajez sa luati legatura cu Erica. Daca puteti sa o cunoasteti personal, e minunat! Dar eu am reusit sa comunic cu ea, prin intermediul Skype-ului ;) Si a fost super ok

[-o< Doamne ajuta!

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 7 Noi 2014, ora 20:54
de Erica
Draga Monica,

Multumesc foarte mult pentru acest mesaj pozitiv! Ma bucur enorm ca ti-au placut intalnirile noastre digitale si ca te-ai simtit usurata dupa ce am vorbit. Si mie mi-a facut o deosebita placere sa stau de vorba cu tine! Este incredibil ca doua persoane se pot intelege atat de bine, chiar daca nu s-au vazut niciodata si chiar daca comunica prin intermediul calculatoarelor. :)

Povestea lui Serban m-a impresionat in mai multe feluri. In plus, ma ajuta sa inteleg care sunt problemele cele mai mari in jurul pierderii unui copil si cum poti sa le faci fata (adica exact tema mea de cercetare). Imi doresc sa pun aceasta intelegere, atat cat voi putea, in slujba imbunatatirii situatiei altor parinti de ingeri din Romania - ale caror voci inca nu sunt auzite suficient in Romania, din pacate.

Sper sa ne mai auzim, Monica! Chiar daca o sa fiu in Olanda, mi-ar placea sa pastram legatura. Te admir pentru felul in care faci fata situatiei si iti doresc toate cele bune. >:D<

Cu drag,
Erica

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 7 Noi 2014, ora 20:56
de Erica
Draga Cristina,

Mersi mult pentru reactia ta. M-am uitat pe site si sunt cu adevarat impresionata.... Pot sa inteleg ca, dupa toate acestea, nu va e tocmai usor sa va hotarati in legatura cu un urmator copil.

Daca vrei, putem sa vorbim mai pe indelete despre Raul, despre ONG-ul vostru si despre provocarile pe care le intampinati in ziua de astazi. Am putea sa ne intalnim la o cafea in Brasov sau in Bucuresti (daca cumva ai drum pe acolo), sau, daca nu, am putea sa vorbim pe Skype. Daca si tie ti-ar placea, si daca ai timp si energie pentru asa ceva, poti sa-mi trimiti un mesaj si vedem cum e mai la indemana. :)

Oricum, iti multumesc mult pentru initiativa si pentru povestea voastra. Va doresc multa putere in continuare! >:D<

Toate cele bune,
Erica

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 13 Noi 2014, ora 11:32
de Ana-Maria
Draga mea Erica,

imi pare sincer rau ca nu am reusit sa ne coordonam in asa fel incat sa reusim sa ne mai intalnim. Iti urez toate cele bune!

>:D<

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 7 Sep 2018, ora 08:11
de Davet1986
I feel good to talk to you! It helped me talk about Serban again, even though I did not tell the beautiful memories I lived with him.

Casino Online

Re: Contact cu o cercetatoare olandeza

MesajScris: 29 Noi 2019, ora 21:44
de kingkong
hai there,
thank you very much for your initiative and your story. I wish you much more power in you life. always pray and hope that the best will come to you soon!

SLOT ONLINE