"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Offf mami! Si eu mi-am reluat activitatea, prima saptamana a fost f grea...clienti care ma stiau cu burtica ma intrebau ce-i cu mine...prntru multii a fost suficent sa zic ca nu mai e...si nu mai ziceau nimic...ti-o zic din experienta ca multi nu vor insista ...au fost si care au stiut si s-au comportat ca si cand veneam din co....cu timpul am reusit sa pot povestii...iar zilele trecute un " esti bine ? " a facut cat o mie de cuvinte...si cu toate astea mi-a facut bine sa reintru in colectiv....cat despre colegii...mai mult decat draguti..nu au intrebat nimic si nu am vorbit depre decat cand am vrut eu... Multa puteree... Te
Cristina, sa ai rabdare, curaj si credinta! Oamenii nu sunt neaparat rai, mai degraba nu stiu cum sa reactioneze si atunci spun lucruri care ne ranesc fara ca ei sa doreasca acest lucru! Nu poti sa intelegi sentimentele noastre decat daca esti parinte de inger! Spune-le celor care te intreaba ca pur si simplu e mult prea dureros sa vorbesti despre fetita ta si ei vor intelege ! Zbor lin, ingerasa draga! Sa ai grija de mami si tati! pentru voi !
hey buburuza mea mica,te iubeste mami mult,imi este greu sa traiesc fara tine,nu stiu ce sa mai fac,ma gandesc tot timult la tine sufletica mea,te port mereu in sufletul meu. ,te iubesc mult ,fii alaturi de noi si invata-ne sa stam fara tine dulceata noastra
"te vom iubi mereu ingerasul nostru scump si frumos, MARIA ALEXANDRA" . ingeras nascut fara viata in 16.08.2014
Te iubeste mami mult ingerasa mea mica,imi este dor de tine in fiecare clipa,nu stiu ce sa mai fac, ,nu stiu unde sa te caut sa te gasesc sufletica mea TE IUBESC MARIUCA MEA DRAGA,am vb cu tati si m-am hotarat sa-mi fac un tatuaj cu numele tau,pana acum nu eram de acord cu tatuajele dar asa simt ca vei fi toata viata langa mine. te iubim sufletul nostru mic,ai grija de noi si intareste-ne
"te vom iubi mereu ingerasul nostru scump si frumos, MARIA ALEXANDRA" . ingeras nascut fara viata in 16.08.2014
te iubesc puicuta mea,imi este dor de tine,simt ca ma sufoc de durere,nu mai stiu ce sa fac si incotro s-o mai iau sper sa fii bine langa Dumnezeu,pe fiecare seara ma rog Lui sa aiba grija de tine TE IUBIM PUICUTA NOASTRA
"te vom iubi mereu ingerasul nostru scump si frumos, MARIA ALEXANDRA" . ingeras nascut fara viata in 16.08.2014
hey buburuza lui mami,te iubesc,imi este foarte dor de tine, ,cat mi-as fii dorit sa-l serbam impreuna pe tati de Sf.Andrei cum ne-am facut planul,dar din pacate nu toate planurile se si indeplinesc. Asa a vrut Dumnezeu,chiar daca ne este greu fara tine,cred ca de acolo sus ne protejezi si ne iubesti asa cum te iubim si noi, ......off sufletelul meu mic ce gol am in suflet,nu se umple cu nimic,si tati este sfasiat de durere,te iubeste si el nespus,esti fetita lui
"te vom iubi mereu ingerasul nostru scump si frumos, MARIA ALEXANDRA" . ingeras nascut fara viata in 16.08.2014
Hey scumpa lui mami ingerasa,te iubesc enorm,au trecut sarbatorile dar mami a fost trista,i-ai lipsit atat de mult incat aceste sarbatori nu au avut nici un sens pt ea.De Craciun mami a plans de dorul tau,Mos Craciun nu i te-a adus inapoi,tot la fel si de Revelion,imi este dor de tine Mariuca mea draga,mi-am scris numele tau pe corpul meu,in ideea ca o sa mai ma linistesc,o sa-mi mai alin dorul de tine,dar nu este asa,nimic nu-mi alina durerea si nu-mi vindeca rana din suflet.Te iubesc enorm,nu pot sa stau o secunda fara sa ma gandesc la tine,buburuza mea draga. Imi vei lipsi toata viata mea iubita lui mami
"te vom iubi mereu ingerasul nostru scump si frumos, MARIA ALEXANDRA" . ingeras nascut fara viata in 16.08.2014
Multumesc mult draga Caresse,multumesc organizatia EMMA,chiar daca nu am mai postat pe site-ul d-vs,am fost activa pe contul d-vs de facebook,imi este asa de dor de buburuza mea mica este o zi speciala pentru mine dar fara ea este incompleta si nu am chef de nimic,nu ma pot resemna cu gandul ca ea nu este langa noi.Abia acum reusesc sa inteleg prin ce a trecut sotul meu de ziua lui .Mariuca noastra,mami si tati te iubesc enorm,nu trece zi sa nu se gandeasca la tine sufletelul nostru mic .
"te vom iubi mereu ingerasul nostru scump si frumos, MARIA ALEXANDRA" . ingeras nascut fara viata in 16.08.2014
Draga mea Florentina ... de curând s-au implinit 1 anisori de când Maria Alexandra a primit aripioare de ingeras ... cea mai grea zi ....stiu cat de greu a fost si sunt langa tine, draga mea , cu o calda Pentru Maria Alexandra, printesa a ceruri si Zbor lin,pui mic !
din pacate ,chiar daca buburuza mea a implinit 2 anisori la Dumnezeu,sus,imi este dor de ea si rana din inima mea este la fel ca atunci cand Dumnezeu a hotarat ca asa este mai bine pentru ea ,nu trece zi sa nu ma gandesc la ea,nu pot inca sa depasesc momentul ,nu am curaj sa incerc sa mai fac un bebelus,buburuza mea,te roaga mami,ajut-o sa-ti faca un fratior sau o surioara aici pe pamant . Te iubesc de un infinit de ori pana la cer si inapoi puiul meu mic .
"te vom iubi mereu ingerasul nostru scump si frumos, MARIA ALEXANDRA" . ingeras nascut fara viata in 16.08.2014