"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Ieri s-au implinit 3 saptamani de cand am devenit mamica de ingeras ...inca nu imi vine sa cred ca e adevarat...si toate astea din cauza medicilor din tara asta...intr-o miercuri dimineata fetita mea a vomitat..am dat fuga la medicul de familie si mi-a dat trimitere la urgenta pentru ca a zis ca are enterocolita si e foarte deshidratata..am chemat salvarea si asistenta de pe salvare mi-a spus acelasi lucru,ca e foarte deshidratata si trebuie perfuzata.m-am internat,a venit doctorita si a consultato(pe la ora 12) si a spus ca nu are nimic si ca trebuie sa ii faca niste analize si apoi a plecat...pana la ora 4 nu a venit nimeni sa ma intrebe daca fetita mea e bine si nu i-au dat absolut niciun tratament,nici perfuzie ....a doua zi i-au luat sange,urina i-au facut radiografie la plamani,eco abdominal ..totul a iesit perfect..numai avea nici diaree,nici nu mai vomita...vineri i-au facut o perfuzie si sambata am plecat acasa..ea era vioaie,manca,dormea,totul era ok..si luni dimineata a inceput iar sa vomite tot ce manca,m-am speriat si am chemat ambulanta..pe drum a inceput sa respire din ce in ce mai greu si chiar cand am ajuns la urgenta a facut stop cardio-respirator..eram terminata,ma rugam sa fie un vis urat..dar din pacate nu era..au resuscitat-o si au intubat-o si au dus-o la reanimare..era cat de cat stabila,nu ma lasau sa stau langa ea,ma uitam din usa...tot timpul intrebam medicii ce are dar nici ei nu stiau,credeau ca are lichid la plamani..ea avea ochii deschisi si privirea pierduta si isi misca manutele..si ma doare atata de tare ca nu am fost langa ea sa o mangai si sa ii spun cat de mult o iubesc ( ..5 ore am stat pe hol si ma rugam in continuu sa lupte si sa isi revina...imi doream sa fiu eu in locul ei,sa respir pentru ea..i-as fi dat plamanii mei numai sa stiu ca e bine...si dupa 5 ore medicii ne-au anuntat ca numai e ...am ramas socata,nu am putut sa plang,m-am pus jos si imi spuneam intruna ca nu e adevarat....la autopsie ni s-a spus ca de la enterocolita netratata a dat in peritonita acuta si cauza mortii a fost soc toxico-septic...cand am adus-o acasa si am vazut-o era atat de frumoasa...parca dormea..dar nu s-a mai trezit..acum traiasc cu vina si ma rog in fiecare seara sa ma ierte printesa mea,ca poate daca as fi ajuns mai repede la urgenta acum era langa mine...imi pare rau ca adin cauza mea a suferit ..offf e atat de greu...3 luni si 4 zile avea ingerasul meu cand s-a ridicat la ceruri..o printesa frumoasa cu par negru si ochi albastrii...te voi iubi mereu printesa mea...iarta-ma...
Ultima oară modificat de sibel pe 4 Oct 2014, ora 09:48, modificat 1 dată în total.
Aissuca mea te iubeste mult mami.te voi iubi toata viata printesa mea !!
Offf draga mamica te imbratisez si nu stiu ce as putea sa iti spun pt ati alina sufletul ..cuvintele sunt prea putine si nu ar spune exact ceea ce simnt Ma doare sufletul ... Iti trimit o imbratisare calda si ma rog pentru voi pt a putea sa invatati sa traiti cu durerea aceasta... Zbor lin Alev Aissa
Draga mamica, mi-e greu sa gasesc cuvintele potrivite pentru a te alina ! Imi pare rau pentru pierderea ta, pentru puiutul tau Aissa ... iti cunosc durerea si iti trimit o stransa imbratisare! Stiu cat de greu iti este si vei suferi toata viata de dor de Aissa, dar din aceasta suferinta se inalta iubirea ta pentru fetita ta! Scumpa mea, sa-ti dea Bunul Dumnezeu curaj, intelepciune, rabdare si credinta! Aici ai o familie care stie, cunoaste si simte tot ceea ce simti si tu! Nu esti singura!
E greu sa alegi cuvintele pentru ati alina durerea... Imi pare rau pentru ca ingerasul vostru a plecat mult prea devreme... Nu te invinui pe tine, nu esti vinovata cu nimic... nu noi suntem doctori... Te imbratisez cald Zbor lin ingerasule Aissa, ai grija de mamica ta, si alina-i durerea...
Ultima oară modificat de masikada pe 21 Aug 2014, ora 08:03, modificat 1 dată în total.
Trebuie să te obişnuieşi să trăieşti fără nici un răspuns. Ma petite ange, tu as quittée la terre mais dans les nuages tu veilles sur moi et ton papa.
Draga Sibel, ne pare atat de rau ca ai devenit mamica de Ingeras gingas Ne pare atat de rau ca acum, ne vei scrie doar amintirile tale cu Ingerasa ta Ne pare atat de rau ca visele tale nu se vor realiza Te intampinam cu bratele si sufletele deschide si ne rugam pentru linistea ta sufleteasca. Durerea pierderii propriului copil, e o durere atat de mare, incat cuvintele nu o pot descrie. De aceea, noi suntem aici, pentru a fi alaturi de sufletul tau, pentru a simti ca nu esti singura, pentru a vedea ca esti inteleasa si nu judecata de cei care nu inteleg de ce lacrimile tale vor continua sa curga pentru mult timp pe obrajii tai Povestea ta e atat de trista, incat lacrimile imi curg pe obraji, iar sufletul ma doare
Pe site-ul nostru, sunt articole dedicate mamicilor de Ingeri: http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame, articole care sper sa te ajute cat de cat sa intelegi starile prin care treci De asemenea, vei gasi articole dedicate celor apropiati: http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati Ar fi tare bine daca le-ai impartasi cunoscutilor tai aceste articole, pentru a invata si ei cum sa fie alaturi de tine, pentru a te sprijini in momentele dificile care vor urma
Ingerasei tale Alev Aissa, ii uram Zbor lin si Lumina vesnica! Ii trimitem in dar mii de si
Te cu caldura sufletelor noastre si iti dorim multa liniste sufleteasca!
Mami imi pare rau de tot, e socant ce vi s-a intamplat Nici nu am cuvinte....
viewtopic.php?f=12&t=2113&p=99142#p99142 Zbor lin puiuta noastra Maria si fratiorul/surioara ei. Pe 1 Aprilie 2014 a venit pe lume baietelul nostru iubit, cel ce mi-a adus pace in suflet dupa pierderea Mariucai
Te imbratisez strans...of, stiu cat doare...nu te mai invinovati, nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu, acum stiu ca te framanta întrebarea " de ce? " ... poate nu vom afla niciodata...e dureros, dar, sper ca, cu timpul, iti vei gasi linistea si vei reusi sa te gandesti la fetita ta cu zambetul pe buze si iubire, nu cu durere...
Vei fi mereu parte din mine,puiul meu drag!...Te voi iubi mereu...te saruta mama si te imbratiseaza! 17.05.2013...cea mai trista zi din viata mea...
De ce nu a aparut inca balon cu numele fetitei mele ?au trecut cam doua saptamani de cand am trimis mail si inca nu a aparut...trebuie sa mai fac ceva??
Aissuca mea te iubeste mult mami.te voi iubi toata viata printesa mea !!
Ok..va multumesc.chiar imi doresc ca si ingerasul meu sa aiba un balonas ca sa stie ca nu am uitat.o si ca o iubesc mult si imi este foarte dor de ea...
Aissuca mea te iubeste mult mami.te voi iubi toata viata printesa mea !!
Draga mea Sibel, Aissa stie cat de mult o iubesti, stie cat ti-e de greu fara ea... nu uita ca ea este mereu alaturi de tine, trebuie doar sa fii atenta la semnele pe care ea ti le trimite... sa nu te gandesti vreodata ca ea nu stie ce simti tu... desi sunteti in doua lumi , iubirea va tine impreuna, sunteti mama si fiica pentru vesnicie! Va
Mi.e dor de tine printesa mea...sunt zile in care numai vreau sa traiesc..zile in care imi spun ca viata mea fara tine numai are niciun rost...plang tot timpul...incerc sa ma feresc sa nu ma vada tati pentru ca si el sufera...si el se ascunde de mine ca sa nu il vad ca plange,dar il aud noaptea cum plange si te striga si ma doare sufletul ca nu stiu ce sa fac mai sunt cateva zile si ai fi facut 5 luni...si stau si imi imaginez cum ai fi fost...imi imaginez cum ai fi gangurit si cum ai fi ras si cum te.ai fi rostogolit de pe o parte pe alta. tare mult as fi vrut sa te vad mergand...sa te aud vorbind..sa iti fac codite ...sa te aud cum ma strigi...atatea planuri ne facusem..sa te imbrac in rochite..ai atatea rochite pe care nu ai apucat sa le porti...mi.e dor de tine...mi.e dor sa ma trezesc si sa te privesc cum dormi..mi.e dor sa te alaptez ( mi.e dor...te iubesc mult Aissuca mea.
Aissuca mea te iubeste mult mami.te voi iubi toata viata printesa mea !!
Of, draga mamica, ce v-a fost dat sa traiti... plang si ma cutremur si incerc sa gasesc cuvinte de alinare...Dumnezeu sa va dea forta sa duceti durerea asta , s-o eliberati si sa puteti merge mai departe... sunt fapte, dureri, pierderi peste care sufletele noastre cu greu pot trece.. Drum lin printre ingeri, printesa Aissa!
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
Azi e o zi trista pentru mine. ..azi ar fi trebuit sa sarbatorim..ai fi facut 5lunite printesa mea...te iubesc atat de mult...si imi este un dor imens de tine.te iubesc mult sufletul meu,inima mea,copilul meu frumos....la multi ani!!
Aissuca mea te iubeste mult mami.te voi iubi toata viata printesa mea !!
Azi ai facut 2 luni de cand esti ingeras...2 luni de cand nu mai stiu sa traiesc..de cand numai stiu sa zambesc..de cand viata mea numai are niciun rost...cele mai grele 2 luni din viata mea....imi este dor de tine..si te iubesc mult printesa mea.
Aissuca mea te iubeste mult mami.te voi iubi toata viata printesa mea !!
Cunosc sentimentul si cu greu gasesc puteri sa ma ridic atunci cand cad! Insa din pacate nu avem de ales....doaree...e al naibii de greu....si parca nimic nu mai e la fel....multa putere iti doresc, speranta si optimism....iar ingerasului zbor lin....