Lacrimi, suferinta si dor
Scris: 10 Iun 2014, ora 10:19
Tocmai am pierdut o sarcina la 22 de saptamani. Pe langa durerea fizica cea din suflet nu are comparatie, si pentru ea nu exista medicament. Atatea vise, sperante, 5 luni in care totul a fost minunat, fara probleme, s-au dus fara nicio explicatie, fara motiv. De ce? nu pot sa nu ma intreb de ce? Tocmai facusem morfologia 4d si era minunat, copilasul nostru mult dorit era perfect. A doua zi dimineata i-am simtit primele miscari pe care le-a simtit si sotul. A fost un moment magic, il iubeam deja cu toata fiinta noastra. Dar totul s-a terminat prea brusc, doar intr-o clipa. In acceasi zi, noaptea...fara durere, fara vreun semn, o avertizare...nimic...Intelegem ca toata lumea e bine intentionata dar, cuvinte ca "Sunteti tineri" "O sa faceti altul" "Data viitoare va fi bine" nu ne ajuta cu nimic. E adevarat ca ne-am dorit foarte mult, si ne dorim in continuare. Dar nimic nu sterge pierdere suferita si toata durerea din suflet. Pentru noi va ramane primul nostru copil, pentru noi avea deja un nume...si l-am pierdut de ziua lui. Pe 1 iunie, nu numai de ziua copilului ci si de Sf Iustin. Dragul nostru Iustin Cristian. Cu numai cateva zile in urma aveam o burtica,acum nu mai e, un vis frumos ce s-a stins mult prea brusc.
Nu cred ca exista cuvinte pentru ceea ce simt. Il am pe sotul meu care a fost si este langa mine cu toata fiinta lui. Stiu ca e tare doar pentru mine, si ca sufera si el foarte mult. Abia de cateva zile am iesit din spital si inca nu imi vine sa cred ca nu mai e. Nu cred ca exista durere mai mare ca aceasta. Si sper sa ne fereasca Dumnezeu. Durerea fizica a fost crunta, dar cea din suflet e sfasietoare. Peste cea fizica probabil treci cand iti tii puiul in brate, dar asa nu exista consolare. Nu pot vorbi inca despre asta fara sa plang. Stiind ca totul era ok cu numai o zi in urma, o sarcina fara probleme, fara greturi,fara nimic,m-am trezit noaptea pt o nevoie fireasca si micutul meu a ramas fara lichid. Nu putea trai fara. nu avea cum, era mult prea mic. Dar inimioara lui inca ii batea cand am ajuns la spital. E un cosmar din care nu stiu cum sa ma trezesc. Si daca trecem peste toate astea, desi nu il vom uita cum sa avem oare speranta ca nu se va mai intampla la fel? Mentionez ca am fost luna de luna, la eco si controale, analize am facut tot ce s-a cerut, nu am depus efort si nu nu gasesc o explicatie...Cum stim ce putem face data viitoare sa fie bine? Cum?
A trecut o saptamana si durereaa mea e la fel de mare. Mi-e greu cand ma gandesc sa voi incepe munca peste 2 zile si trebuie sa dau ochii cu multa lume. Stiu ca nici stand acasa nu fac bine dar mi-e foarte greu cand stiu ca am plecat cu burtica si ma intorc fara.
Nu stiu cum sa fac sa trec peste toata durerea asta pe care o simt, nu ma pot gandi la nimic altceva decat la puiutul meu iubit si mult asteptat. Cu ce am gresit? De ce l-am pierdut cand totul era minunat?
Nu cred ca exista cuvinte pentru ceea ce simt. Il am pe sotul meu care a fost si este langa mine cu toata fiinta lui. Stiu ca e tare doar pentru mine, si ca sufera si el foarte mult. Abia de cateva zile am iesit din spital si inca nu imi vine sa cred ca nu mai e. Nu cred ca exista durere mai mare ca aceasta. Si sper sa ne fereasca Dumnezeu. Durerea fizica a fost crunta, dar cea din suflet e sfasietoare. Peste cea fizica probabil treci cand iti tii puiul in brate, dar asa nu exista consolare. Nu pot vorbi inca despre asta fara sa plang. Stiind ca totul era ok cu numai o zi in urma, o sarcina fara probleme, fara greturi,fara nimic,m-am trezit noaptea pt o nevoie fireasca si micutul meu a ramas fara lichid. Nu putea trai fara. nu avea cum, era mult prea mic. Dar inimioara lui inca ii batea cand am ajuns la spital. E un cosmar din care nu stiu cum sa ma trezesc. Si daca trecem peste toate astea, desi nu il vom uita cum sa avem oare speranta ca nu se va mai intampla la fel? Mentionez ca am fost luna de luna, la eco si controale, analize am facut tot ce s-a cerut, nu am depus efort si nu nu gasesc o explicatie...Cum stim ce putem face data viitoare sa fie bine? Cum?
A trecut o saptamana si durereaa mea e la fel de mare. Mi-e greu cand ma gandesc sa voi incepe munca peste 2 zile si trebuie sa dau ochii cu multa lume. Stiu ca nici stand acasa nu fac bine dar mi-e foarte greu cand stiu ca am plecat cu burtica si ma intorc fara.
Nu stiu cum sa fac sa trec peste toata durerea asta pe care o simt, nu ma pot gandi la nimic altceva decat la puiutul meu iubit si mult asteptat. Cu ce am gresit? De ce l-am pierdut cand totul era minunat?