Buna Mame de ingerasi,
De cateva zile bune tot va citesc mesajele scrie pe forum si incerc sa va spun si povestea mea care e cat se poate de recenta. A trecut abia o saptamana si o zi de cand a venit pe lume ingerasul meu Maja nascuta la aproape 28 de saptamani. Din pacate inimioara ei micuta a cedat cred eu duminica in burtica la mine.Nici acuma cand scriu nu imi vine sa cred ce mi se intampla si mai ales ca mi se intampla asa ceva. In momentul in care ramai graviduta traiesti cu speranta ca nimic rau nu se poate intampla mai ales dupa ce trec cele 12 saptamani de risc. Pe urma toata lumea te asigura ca totul va fi bine si nimic rau nu se mai poate intampla. Ai impresia ca soarta e asa de cruda cu noi mamele de ingerasi si te gandesti dc mie?? dc noua?? cu ce am gresit. Tot ce iti doresti este o sarcina normala si un bebe sanatos, dar intr-o fractiune de secunda totul se schimba.
Povestea mea a inceput cu picioare umflate destul de devreme in sarcina. Dupa o vizita la medic am insistat sa mi se mai faca si o ecografie pt ca simteam ca bebelusa mea nu mai misca asa cum ar fi trebui un bebe sa miste. Toata lumea imi spunea ca poate am eu prea multa apa in burtica si de asta nu simt miscarile asa de active sau ca ea e mult prea lenesa si doarme mai mult. Dintr-o ecografie de rutina s-a transormat in cosmarul vietii noastre. S-a dovedit de fapt ca eu nu aveam mai deloc apa in burtica si ca ea avea multiple malformatii. Dupa cercetari amanuntie la 2 medici s-a confirmat ca ea multe sanse de supravietuire nu are si trebuia facut un plan pentru mai departe. Cu toate astea coprul meu a inceput sa cedeze si s-a descoperit ca si eu am inceput de preeclampsie. Tin sa precizez ca noi locuim in Suedia si regulile nu sunt tocmai la fel ca in Romania. Poate ca in Romania nu era nevoie sa astept atata pana sa descoperim ca Maja este grav bolnava si nici pana sa mi se provoace mie travaliul. Aici insa regulile sunt altfel si timp de 10 zile am fost plimbati prin spitale , diferiti medici, si multe multe nopti nedormite. Timp de 10 zile am asteptat sa se ia o decizie ce e de facut mai departe. Unii spuneau ca exista sanse ca ingerasul meu sa supravietuasca unei nasteri dar sa nu rezite mai departe, altii ca nu mai are multe sanse sa supravietuiasca deloc. Intre timp starea mea de sanatate incepea sa se agraveze, rinichii sa nu imi mai functioneze cum trebuie si tensiunea sa creasca din ce in ce mai mult. Pe mine nici nu ma interesa atata timp cat simteam miscare stiam ca ea lupta alaturi de mine. Stateam si vb cu ea in dus si ma rugam de ea sa lupte sau sa aleaga ce vrea sa faca in contiuneare cum crede ea ca e mai bine pt noi. Duminica trecuta m-am trezit cu un gol imens in suflet. Am plans toata ziua, ma simteam goala pe dinatru pustie , singura, banuiam ca ceva nu e cum ar trebui pt ca nici miscare nu am mai simtit cu toata ca am vb cu ea tot timpul. Luni la control s-a dovedit ca ingerasul meu a cedat in lupta pt supravietuire si a ales ca se duca sus la Doamne Doamne de unde sa priveasca asupra noastra. Durerea nu se poate exprima in cuvinte nu cred ca te poate intelege cinvea in acele moemente decat o alta mama de ingeras. Am avut noroc enorm de sotul meu care a fost alaturi de mine minut de minut, secunda cu sencunda si m-a tinut de mana si m-a sustinut asa cum a putut el mai bine.
Luni dupa masa mi s-a provocat travaliul si spre seara am nascut o minuatie de fetita care cantarea deja 1 kg si avea 35 de cm. In prima faza nu am vrut sa o vedem pt ca noi am inteles ca ea are abia 17 cm dar dupa ce a venit medicul si ne-a spus cat este de frumoasa am inceput sa ne intrebam daca nu vrem sa o vedem indiferent cat de multa durere exista.Acuma regret ca nu am tinut-o mai mult in brate ca nu am privito mai mult, ca nu am mangaiato. Ma gandesc cat de mult regretam daca nu o vedeam deloc.
Vineri trebuie sa o inmormantam. Cred ca asta o sa fie unul din cele mai grele momente cand trebuie sa imi iau la revedere de la ingerasul meu iubi si sa o las sa plece mai departe printre alti ingerasi care o asteapta. Sper sa am suficienta putere sa o mai vad odata si sa ii spun cat de mult o iubesc mami si tati si ca o sa fie totul timpul in inima noastra. Nu cred ca exista pe lumea asta durere mai mare decat sa iti pierzi copilul indiferent de varsta.
Incerc sa gasesc raspunsuri dar nu exista, incerc sa gasesc putere sa lupt dar nu gasesc, incerc sa gasesc scopuri dar nici astea nu mai ajuta. Nu stiu cum sa trec peste durerea pe care o am in suflet. Toata lumea spune ca timpul le rezolva pe toate. Ce e drept rana mea e asa de proaspata ca oricum simt ca nimic nu ajuta acuma
Tot ce imi doresc e sa am fetita mea minunata inapoi in burtica si sa ma trezesc din cosmarul asta, dar oricat as incerca nu reusesc.
Tot ce ma ajuta acuma este Forumul vostru unde simt ca nu sunt singura si citesc povesti ca a mea cu femei care cu timpul au reusit sa mearga mai departe dar nu au uitat niciodata ca exista un ingeras acoo sus care vegheaza asupra lor.Tot respescul pentru voi mama de ingerasi. Va pup si va imbratisez cu drag.
Roxana mama ingerasului Maja Mami si tati te vor iubi neconditionat.