Forumul EMMA

Buna ziua.. Ma numesc Elena si de 3 zile sunt mama unui ingeras, Maria.
Sa incep cu inceputul... am luptat 2 ani cu infertilitatea, ne-am dorit enorm un puiut, iar cand in sfarsit am avut acel test pozitiv in mana, a fost cel mai frumos moment al vietii noastre,totul parea sa infloreasca. Cand i-am spus sotului ne-am imbratisat si am plans de fericire. Apoi am inceput sa intru "in ale sarcinii" cu greturi, simptome, nu imi venea sa cred ca mi se intmpla mie dupa 2 ani de asteptare. Apoi primul ecograf..si sunetul de inimioara ce mi-a adus lacrimi in ochi.
La 12 saptamani doctorul a vazut ca e placenta joasa, mi-a zis ca aproape sigur se va ridica, nu a fost asa. A ramas jos pana la sfarsit..am avut sangerari de cateva ori, am stat in spital si 2 luni la pat. Dar ecograful ne arata ca bebe se dezvolta bine (dealfel cum a aratat pana la sfarsit), burtica crestea, bebelusul a inceput sa miste, apoi misca tot mai viguros si eram tare mandra de ea, fetita mamei e puternica.
La 22 de saptamani am avut o sangerare mai puternica si la eco s-a vazut ca era cam putin lichid amniotic, si dr. a presupus ca mi s-a rupt apa. Atunci am fost foarte speriata, dar pana la urma s-a dovedit ca sacul era intact.
Ni s-a zis ca e sarcina cu risc de nastere prematura..si dupa ce am intrat in zona de viabilitate, 24 de saptamani stiam ca bebe ar avea deja sanse de supravietuire..si asa am ajuns pana la 31 de saptamani, eram din ce in ce mai linistiti, gandindu-ne ca va fi bine.
Pe 25 aprilie, acu 4 zile am avut control la doctor si ecograf, ni s-a zis ca e bine, ca pana si lichidul s-a regenerat si avem o fetita bolfosica. In ziua aceea am simtit-o mai putin si mai finut, dar nu imi faceam mari griji, ca a mai avut astfel de zile si dupa aceea iar era jucausa. Urmatoarea zi, a miscat foarte putin dimineata, numai cand o deranjam eu, i-am ascultat inimioara ca imi faceam deja griji si batea tare ...nu stiam atuunci dar a fost ultima data cand i-am auzit-o. Apoi m-am culcat si i-am simtit ultimele miscari. Si nu a mai miscat. Peste vreo jumatate de ora am atins burtica, ea imi raspundea mereu la atingere, acum nu a mai raspuns..am insistat incontinuu..nimic. Am simtit ca e ceva in neregula si am luat iar aparatul de ascultat inimioara si nu i-am mai gasit-o, la o ora distanta de incercarea anterioara de a i-o asculta...iar atingeam burtica, iar incercam sa gasesc inimioara, am inceput sa tremur toata, mi s-a facut rau.
Am fugit la urgente..si nu i-au mai vazut inimioara batand la ecograf.
In momentul ala am simtit ca viata mea a luat sfarsit, eram in stare de soc, asteptam sa ma trezesc din vis, din cosmar. I-am spus sotului la telefon ca iesise de la serviciu..a venit la mine si m trait cele mai amare clipe... O noapte am stat in spital stiind ca am in pantec copilasul nostru fara viata..a doua zi mi-au declansat nasterea naturala. Travaliul a durat peste 6 ore si a fost iadul pe pamant, aveam dureri ingrozitoare pentru nimic, urma sa plec de la spital cu bratele goale, cu burta goala si sufletul gol.
Am nascut fetita in sfarsit, am vazut-o, ca o papusica cu parul roscatel...
Astazi am venit acasa de la spital, am fost si am dat comanda la un sicriu..mama mea i-a cumparat hainute ca nu am suportat sa intru in magazinul pt bebelusi. Maine o inmormatam...Suntem cu inimile zdrobite..inca sub efectul socului.
Sper sa aflam motivul mortii la autopsie.

Elena draga mea te imbratisez cu caldura si cu durere in suflet iti spun bun venit in familia parintilor de ingeri.
Stiu nimic nu poate fi mai dureros ca pierderea propriului copil. Regret ca treci prin aceste clipe grele, regret pierderea micutei tale Maria. Vreau sa stii ca sunt/em alaturi de tine si vom fi aici ori de cate ori vei avea nevoie de noi.

Pierderea ta este atat de recenta si da-mi voie sa iti recomand cateva articole de pe site-ul E.M.M.A.
Vor urma momente in care starile tale se vor schimba de la o clipa la alta, partenerul tau va incerca sa fie puternic, parintii vostri vor vrea sa fie alaturi de voi si poate ca nu vor sti cum, iar cei apropiati voua vor intege cel mai greu.

- pentru tine draga mea, sa te ajute sa intelegi mai bine ceea ce va urma - http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame
- pentru partenerul tau, care va incerca sa fie puternic pentru tine si poate cateodata iti va da impresia ca nu sufera suficient de mult, te asigur ca il doare pierderea Mariei la fel de mult ca pe tine doar ca el, ca barbat, a fost invatat ca nu are voie sa planga, sa arate ca il doare, societatea noastra i-a invatat ca este dovada de slabiciune - http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati
- pentru voi amandoi, sunt parinti care dupa o pierdere atat de mare devin mai uniti, relatia dintre cei doi este mai stransa, uneori o astfel de pierde poate duce la despartire, fie ca voi sa ramaneti puternici - http://www.organizatiaemma.ro/suport/cuplu

- pentru cei apropiati voua, ei vor intelege cel mai greu durerea voastra, se vor astepta ca imediat dupa perioad de doliu sa fiti cei care erati inainte, nu vor intelege de ce suferiti atat de tare si asa pentru ca ei nu au trecut prin asta, poate vor spune cuvinte care dor desi intentia lor va fi una buna, (pentru familie, cunoscuti, prieteni, colegi de servici), le poti trimite aceste articole pe mail, vor intelege cat de importanta a fost, este si va fi Maria pentru voi, vor invata sa fie alaturi de voi fara sa va raneasca - http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati

Draga Elena,

Cuvintele sunt sarace si nu pot exprima tot ce simtim in astfel de momente. Te imbratisez strans si sunt cu gandul la tine si la ingerasa ta iubita. Dumnezeu sa iti dea puterea de a merge mai departe, noi vom fi aici sa te sustinem cu tot ce putem.
Zbor lin, ingeras!

va multumesc pentru sustinere.
Peste cateva ore mergem sa o luam si sa o inmormantam..si deja sunt toata umflata de plans, nu stiu cum vom trece peste ziua de azi.
Imi doresc totusi sa petrec un pic de timp cu ea si sotul meu, doar noi trei, ca sa imi pot lua adio si nu stiu unde se va intampla asta..ca de la medicina legala o luam probabil direct la cimitir.
Si nu stiu cat de sanatoasa e ideea..dar as vrea sa ii fac si o poza la chipusor.

marusika,imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat.te si iti doresc multa putere.iti inteleg perfect sentimentele,si eu mi-am inmormantat fetita acum 2 luni.fa-i poze,pentru ca o sa iti doresti sa o revezi.eu i-am facut poze si cand ea deja era ingeras,si nu regret.fa tot ce simti tu sa faci,ca sa nu ai regrete mai tarziu.cu regretele e foarte greu sa traiesti,pentru ca ajungi la un moment dat sa dai vina pe tine.iti spun din proprie experienta.

zbor lin,ingeras maria!

Imi pare rau,mami!Nespus de rau,suntem alaturi de voi!

Am venit de la inmormantarea ingerasului nostru drag Maria... Ma simt putin mai usurata...stiu ca durerea nu va trece repede dar parca simt ca am facut ceva pentru ea..un ultim lucru. Sotul de dimineata a alergat sa faca actele.. i-a facut certificat de nastere fara prenume, doar nume si numele meu si al sotului. Ii zic Maria pentru ca, cu cateva zile inainte de a se intampla nenorocirea ne-am hotarat ca ii punem 2 nume, din care unul Maria si la altul urma sa ne gandim. Si preotul ne-a zis ca ii putem spune pe nume, chiar daca e nebotezata, ca ne-am dorit-o mult si am botezat-o prin dragostea noastra. Si i-am pus si cruce pe care scrie "Maria (s-ar fi numit)" Si a tinut o slujba.
..Au fost momete grele..cum plangea si sotul saracul. Ne-am uitat la ea si seamana exact cu el..ochisori, nasuc, gurita, totul. I-am soptit ca seamana cu el si mi-a raspuns "Stiu" si a plans si mai tare..ma durea sufletul si pt el... I-am pus floricele albe pe mormant..

Si acum, avem si motivul decesului, o hemoragie intracraniana... Care s-a produs intre craniu si creier. De asta incepuse sa miste mai putin, probabil in ziua dinaintea decesului, cand am fost la control, ea deja era in moarte cerebrala, ii batea doar inima si avea miscari de-alea necontrolate de creier. Ma intreb daca nu se putea vedea asta la ecograf... in timpul ecografului nu misca deloc..data trecuta insa misca din manute, scotea limba, etc...
DAr motivul acestei hemoragii e un mister deocamdata, o presupunere ar fi tensiunea mea ?!? Tensiunea insa nu era mare, luasem dopegyt si o tineam sub control cat de cat..nu mai stiu nici eu, maxim am avut 15/9 si asta in conditii de stres, cardiologul a zis ca la astfel de valori pericolul este ca bebe sa nu ia in greutate cum trebuie sau sa se nasca prematur si abia la valori in jur de 20 cu ceva e pericol de moarte. Poate mi-a sarit la un moment dat tensiunea mai tare si a afectat si copilasul..nu stiu. Mama mea a avut tensiune foarte mare toata sarcina si eu si sora mea ne-am nascut sanatoase la termen.
Oricum, astept sa vina rezultatul complet care contine si evaluarea placentei si cordonului, cam peste o luna-2. Intre timp o sa fac analizele de trombofilie...Si tre sa gasesc pe cineva la care sa merg cu toate analizele astea si rezultatele autopsiei..si cu lista de medicamente pe care le-am luat..si sa-i zic si detaliile sarcininii si sa aflam cumva un motiv, sa mi se zica de ce se intampla astfel de lucruri.
Acolo era un fel de asistenta, o doamna tare draguta care lucra la morga si ne-a explicat ca nu e ceva congenital..e ceva ce se intalneste destul de des si de obicei nu se gaseste un motiv concret acestui lucru..eu sper insa sa gasim.

Poate ma ajuta cineva chiar de aici de pe site, sigur tre sa mai existe asfel de cazuri pe-aici, cu moarte intrauterina din cauza unei hemoragii intracraniene... Care poate fi motivul.

Of draga mea....imi pare sincer rau pentru toata durerea si suferinta voastra...imi pare.rau ca si tu te-ai alaturat mamelor de ingeri...
Vreau sa te si sa iti spun ca aici vei gasi mereu un gand bun si o sincera ..
Zbor lin Maria draga....zbor lin in lumea infinita a cerului...

nu mai am alte cuvinte .....doar regrete ...!!!

Maria , zbor lin si somn dulce !!!!

Draga Elena, imi pare atat de rau Sunt cu tot sufletul alaturi de tine si ma rog pentru linistea ta sufleteasca.
Imi pare rau ca nu stiu sa-ti raspund la intrebarea ta, poate o sa iti scrie mamici care stiu sa-ti dea un raspuns
Eu nu pot decat sa-ti ofer umarul meu pentru a plange impreuna, sa-ti descarci sufletul de durere, pot sa-ti ofer o imbratisare sincera si sa ma rog pentru linistea ta sufleteasca.

Ingerasei gingase Maria, ii trimit in dar mii de si .Zbor lin si Lumina vesnica!

Pot totusi sa remarc un lucru frumos in povestea ta atat de trista. Preotul a facut un gest minunat, care ar trebui sa-l faca toti preotii. Sunt Ingerasi veniti pe Pamant pentru atat de putin timp, dar sufletele noastre le vor purta iubirea vesnic! De aceea cred ca toti Ingerasii ar merita sa fie tratati cu iubire si respect, asa cum Ingerasa voastra Maria a primit

Te cu drag

Draga mea, imi pare rau ca treci si tu prin asa ceva!
Nu stiu ce sa-ti spun...doar ca sunt alaturi de tine cu inima, ca-ti inteleg si ca-ti impartasesc durerea!

Am vazut ca esti din Iasi...daca vrei iti recomand eu un doctor bun...doctorul la care am mers eu cand mi s-a zis ca sunt probleme cu bebele meu...dar din pacate, am ajuns prea tarziu...si cred ca nu se putea face nimic in cazul meu. Dar sa stii ca doctorul este un om in adevaratul sens al cuvantului...iar rezidenta lui este o bomboana...amandoi m-au ajutat sa trec mai usor peste pierderea mea si nu am cuvinte sa le multumesc pt asta. Daca vrei, scrie-mi un mesaj privat si vorbim!

Frumoasa ingerasa Maria, zbor lin si multe !

Alexutza, ai putea sa imi trimiti pe privat daca vrei, eu nu vad de unde as putea sa scriu pe privat. Multumesc!

Astazi avem 2 saptamani de cand nu mai misti in burtica mea ingeras...si nici in brate nu te am....ai plecat.

marusika scrie:Buna ziua.. Ma numesc Elena si de 3 zile sunt mama unui ingeras, Maria.
Sa incep cu inceputul... am luptat 2 ani cu infertilitatea, ne-am dorit enorm un puiut, iar cand in sfarsit am avut acel test pozitiv in mana, a fost cel mai frumos moment al vietii noastre,totul parea sa infloreasca. Cand i-am spus sotului ne-am imbratisat si am plans de fericire. Apoi am inceput sa intru "in ale sarcinii" cu greturi, simptome, nu imi venea sa cred ca mi se intmpla mie dupa 2 ani de asteptare. Apoi primul ecograf..si sunetul de inimioara ce mi-a adus lacrimi in ochi.
La 12 saptamani doctorul a vazut ca e placenta joasa, mi-a zis ca aproape sigur se va ridica, nu a fost asa. A ramas jos pana la sfarsit..am avut sangerari de cateva ori, am stat in spital si 2 luni la pat. Dar ecograful ne arata ca bebe se dezvolta bine (dealfel cum a aratat pana la sfarsit), burtica crestea, bebelusul a inceput sa miste, apoi misca tot mai viguros si eram tare mandra de ea, fetita mamei e puternica.
La 22 de saptamani am avut o sangerare mai puternica si la eco s-a vazut ca era cam putin lichid amniotic, si dr. a presupus ca mi s-a rupt apa. Atunci am fost foarte speriata, dar pana la urma s-a dovedit ca sacul era intact.
Ni s-a zis ca e sarcina cu risc de nastere prematura..si dupa ce am intrat in zona de viabilitate, 24 de saptamani stiam ca bebe ar avea deja sanse de supravietuire..si asa am ajuns pana la 31 de saptamani, eram din ce in ce mai linistiti, gandindu-ne ca va fi bine.
Pe 25 aprilie, acu 4 zile am avut control la doctor si ecograf, ni s-a zis ca e bine, ca pana si lichidul s-a regenerat si avem o fetita bolfosica. In ziua aceea am simtit-o mai putin si mai finut, dar nu imi faceam mari griji, ca a mai avut astfel de zile si dupa aceea iar era jucausa. Urmatoarea zi, a miscat foarte putin dimineata, numai cand o deranjam eu, i-am ascultat inimioara ca imi faceam deja griji si batea tare ...nu stiam atuunci dar a fost ultima data cand i-am auzit-o. Apoi m-am culcat si i-am simtit ultimele miscari. Si nu a mai miscat. Peste vreo jumatate de ora am atins burtica, ea imi raspundea mereu la atingere, acum nu a mai raspuns..am insistat incontinuu..nimic. Am simtit ca e ceva in neregula si am luat iar aparatul de ascultat inimioara si nu i-am mai gasit-o, la o ora distanta de incercarea anterioara de a i-o asculta...iar atingeam burtica, iar incercam sa gasesc inimioara, am inceput sa tremur toata, mi s-a facut rau.
Am fugit la urgente..si nu i-au mai vazut inimioara batand la ecograf.
In momentul ala am simtit ca viata mea a luat sfarsit, eram in stare de soc, asteptam sa ma trezesc din vis, din cosmar. I-am spus sotului la telefon ca iesise de la serviciu..a venit la mine si m trait cele mai amare clipe... O noapte am stat in spital stiind ca am in pantec copilasul nostru fara viata..a doua zi mi-au declansat nasterea naturala. Travaliul a durat peste 6 ore si a fost iadul pe pamant, aveam dureri ingrozitoare pentru nimic, urma sa plec de la spital cu bratele goale, cu burta goala si sufletul gol.
Am nascut fetita in sfarsit, am vazut-o, ca o papusica cu parul roscatel...
Astazi am venit acasa de la spital, am fost si am dat comanda la un sicriu..mama mea i-a cumparat hainute ca nu am suportat sa intru in magazinul pt bebelusi. Maine o inmormatam...Suntem cu inimile zdrobite..inca sub efectul socului.
Sper sa aflam motivul mortii la autopsie.

nu cred ca nimic din ce vom scrie noi aici te va linisti, sau mangaia. Dar daca te ajuta sa stii ca toate iti intelegem starea si ca aici gasesti nu numai niste necunoscute cu aceeasi cauza(pierduta) ci niste prietene intru suflet, ca desi nu te putem ajuta macar iti deschidem larg bratele, muteste, ca sa ai unde sa te arunci cand nimic nu mai are sens, asta te ajuta? Pe mine m-a ajutat mult.Aici este un colt in care putem sa ne plangem in voie durerea, durere pe care vei vedea, in timp, putini o vor mai intelege. Noi ramanem aici sa te ascultam, sa te iubim (asa din neant) si sa te sprijinim ori de cate ori vei simti nevoia. Evident si eu am trect prin asta, de foarte curand, si stiu ce spun. Cuvintele nu te mai ajuta dar gandul bun te alina putin! Fii puternica, nu uita nimic, dar iarta tot. Nu ai gresit cu nimic, a fost voia Domnului, si cred ca stie el de ce, fara sa intelegem noi... O imbratisare muta din toata inima, iti ofer!!!

Doxica, ai spus niste cuvinte foarte frumoase, imi pare rau si pentru pierdera ta, te imbratisez tare.


..Ieri am avut o zi mai grea..
De la inceputul lui martie eu si sotul am locuit la parintii mei, ca am stat mai mult in pat si sotul era mai mereu a munca, aveam nevoie de ajutor..o luna m-am ridicat numai pana la baie, mama imi aducea mancarea la pat. Iar acum ca s-a terminat totul..ne-am mutat la loc acasa, si am adus toate bagajele acasa, a trebuit sa le aranjam prin dulapuri, am facut curatenie si am dat pe ste tot felul de lucrusoare ce mi-au trezit amintitri amare...am plans..
Am facut un sertar numai cu amintiri : bratarica de la maternitate, lumanarica ce am aprins-o pt ea, botoseii ce i-am folosit pentru a-i anunta pe parinti ca vor fi bunici(aveam 5 saptamani atunci si am gasit numai botosei roz, si am nimerit, era fetita) testele de sarcina pozitive, ecografiile. Si apoi am fost la cimitir si i-am aprins lumanarele...

Azi dimineata iar am plans... in sarcina aveam o mare pofta de dulce...si cand mancam dulce fetita noastra incepea sa miste mai energic, cand mancam mereu ma gandeam ca impart cu ea papica..
Si am mancat cozonac cu lapte asta dimineata..si asa o amaraciune am simtit in suflet ca nu am putut sa impart cu ea..

marusika,te imbratisez si crede-ma ca te inteleg...azi am avut si eu o ora de plans.e asa de greu sa mai traim doar cu amintirile ingerasilor nostri...doare atat de tare. abia dupa ce am plans cat am simtit eu nevoia,m-am mai linstit.ce sa iti spun?sa fii tare?pai cum sa iti spun asta,cand eu vad ca nu se poate sa fim tari mereu.mai avem si momente in care cadem,dar e important sa ne ridicam pentru ingerasii nostri. pentru ca,cum noi ne dorim ca ei sa fie bine si fericiti acolo Sus,asa isi doresc si ei sa fim noi fericite aici,pe pamant.
te pup.ai grija de tine.

zbor lin,ingeras scump Maria

Elena, mamica de Ingeras gingas, suntem alaturi de tine. E asa un amestec in sentimentele noastre...amintirile dor, dar, parca amintirile ne ajuta sa mergem mai departe... au trecut 3 ani si 8 luni de cand Ingerul meu a primit aripioare, dar cand inchid ochii, amintirile imi sunt atat de prezente in suflet si in ganduri, incat dor...dar multumesc bunului Dumnezeu ca ma ajuta sa nu le uit...amintirile imi sunt cele mai pretioase

Vreau sa ii trimit si eu Ingerasei Maria miii de si .Zbor lin si Lumina vesnica!
Te cu drag si iti multumesc ca esti aici, alaturi de noi, in "casuta sufletelor noastre", ca ai cate un mesaj frumos pe care il oferi mamicilor de Ingeri

Alexandra te imbratisez cu drag si zbor lin ingerasului tau

Monica, multumesc!

Ma chinuie un gand...si singura imi dau seama cat de ipocrit e, ma simt vinovata pentru el...
Eu am luptat cu infertilitatea cam 2 ani pana am ramas graviduta, si chiar nu imi pasa ce sex va avea copilul, numai sa vina odata.
Acum insa, ca am avut fetita, mi-am facut atatea ganduri si planuri cu ea, m-am gandit cum sa decorez camera ei, ce hainute o sa-i cumpar, ca o sa fie si ea fata/femeie si o sa avem acea relatie mama-fiica, mai pe scurt, m-am obisnuit si devenisem foarte fericita ca e fetita.
...si ma tem ca nu o sa pot iubi la fel urmatorul copilas daca va fi baiat, imi doresc foarte mult o fetita.
Rationalul imi "sopteste" ca imi voi iubi copilasul indiferent de sex (in jurul meu vad mame mai atasate de baieti decat de fete, acel exemplu se soacre geloase pe baietii lor ) dar totusi am temerea asta.

Draga mea, ti-am trimis azi mesaj privat...sper ca l-ai primit!
Te imbratisez cu drag!

Alexuta, da,acum am citit! Multumesc de informatii