marusika scrie:Buna ziua.. Ma numesc Elena si de 3 zile sunt mama unui ingeras, Maria.
Sa incep cu inceputul... am luptat 2 ani cu infertilitatea, ne-am dorit enorm un puiut, iar cand in sfarsit am avut acel test pozitiv in mana, a fost cel mai frumos moment al vietii noastre,totul parea sa infloreasca. Cand i-am spus sotului ne-am imbratisat si am plans de fericire. Apoi am inceput sa intru "in ale sarcinii" cu greturi, simptome, nu imi venea sa cred ca mi se intmpla mie dupa 2 ani de asteptare. Apoi primul ecograf..si sunetul de inimioara ce mi-a adus lacrimi in ochi.
La 12 saptamani doctorul a vazut ca e placenta joasa, mi-a zis ca aproape sigur se va ridica, nu a fost asa. A ramas jos pana la sfarsit..am avut sangerari de cateva ori, am stat in spital si 2 luni la pat. Dar ecograful ne arata ca bebe se dezvolta bine (dealfel cum a aratat pana la sfarsit), burtica crestea, bebelusul a inceput sa miste, apoi misca tot mai viguros si eram tare mandra de ea, fetita mamei e puternica.
La 22 de saptamani am avut o sangerare mai puternica si la eco s-a vazut ca era cam putin lichid amniotic, si dr. a presupus ca mi s-a rupt apa. Atunci am fost foarte speriata, dar pana la urma s-a dovedit ca sacul era intact.
Ni s-a zis ca e sarcina cu risc de nastere prematura..si dupa ce am intrat in zona de viabilitate, 24 de saptamani stiam ca bebe ar avea deja sanse de supravietuire..si asa am ajuns pana la 31 de saptamani, eram din ce in ce mai linistiti, gandindu-ne ca va fi bine.
Pe 25 aprilie, acu 4 zile am avut control la doctor si ecograf, ni s-a zis ca e bine, ca pana si lichidul s-a regenerat si avem o fetita bolfosica. In ziua aceea am simtit-o mai putin si mai finut, dar nu imi faceam mari griji, ca a mai avut astfel de zile si dupa aceea iar era jucausa. Urmatoarea zi, a miscat foarte putin dimineata, numai cand o deranjam eu, i-am ascultat inimioara ca imi faceam deja griji si batea tare ...nu stiam atuunci dar a fost ultima data cand i-am auzit-o. Apoi m-am culcat si i-am simtit ultimele miscari. Si nu a mai miscat. Peste vreo jumatate de ora am atins burtica, ea imi raspundea mereu la atingere, acum nu a mai raspuns..am insistat incontinuu..nimic. Am simtit ca e ceva in neregula si am luat iar aparatul de ascultat inimioara si nu i-am mai gasit-o, la o ora distanta de incercarea anterioara de a i-o asculta...iar atingeam burtica, iar incercam sa gasesc inimioara, am inceput sa tremur toata, mi s-a facut rau.
Am fugit la urgente..si nu i-au mai vazut inimioara batand la ecograf.
In momentul ala am simtit ca viata mea a luat sfarsit, eram in stare de soc, asteptam sa ma trezesc din vis, din cosmar. I-am spus sotului la telefon ca iesise de la serviciu..a venit la mine si m trait cele mai amare clipe... O noapte am stat in spital stiind ca am in pantec copilasul nostru fara viata..a doua zi mi-au declansat nasterea naturala. Travaliul a durat peste 6 ore si a fost iadul pe pamant, aveam dureri ingrozitoare pentru nimic, urma sa plec de la spital cu bratele goale, cu burta goala si sufletul gol.
Am nascut fetita in sfarsit, am vazut-o, ca o papusica cu parul roscatel...
Astazi am venit acasa de la spital, am fost si am dat comanda la un sicriu..mama mea i-a cumparat hainute ca nu am suportat sa intru in magazinul pt bebelusi. Maine o inmormatam...Suntem cu inimile zdrobite..inca sub efectul socului.
Sper sa aflam motivul mortii la autopsie.