"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Micutul meu Iustin-Alexandru Cu toate ca la inceput imi doream fetita si recunosc, ca parca am fost dezamagita cand am aflat ca voi avea baietel, cu timpul m-am obisnuit cu ideea si eram cea mai fericita ca voi avea un flacau...flacaul lu' mama! Flacaul meu era cel mai frumos dar primit vreodata in viata mea si nu as fi dat flacaul meu pe nici 100 de fete. M-am gandit ca, daca voi avea un nou baietel, daca i-as pune acelasi nume ar fi in memoria fratiorului lui din cer...dar nu stiu daca gresesc! Cand va fi cazul voi vorbi cu mai multi despre acest lucru, il voi intreba si pe preot despre acest lucru. Stiu, merg prea departe, gandesc mult prea in viitor, dar atat mi-a mai ramas...speranta si visele...nu costa nimic sa visezi...cu toate ca este dureroasa dezamagirea si constientizarea faptului ca toate visele tale au fost naruite...si ca poate am gresit ca ne-am facut planuri dinainte. pentru tine, dragul mamei!
Draga mea, imi pare rau ca a trebuit sa treci prin aceasta suferinta, sa cunosti aceasta durere, tu, care iti doresti atat de mult un bebe sanatos langa tine...nu inteleg nici acum,dupa atatia ani,de ce oamenii care isi doresc copilasi trec prin asa momente tragice si altii ii arunca pur si simplu...nu e drept! iti doresc din suflet sa te refaci si sa poti avea un bebe sanatos si sa te bucuri de el toata viata!
Intradevar, viata este cruda si uneori mult prea nedreapta...dupa ce l-am pierdut pe bebe am mai stat internata o zi in spital. Si in salonul vecin erau 2 paciente de etnie romma care au nascut fiecare cate un baietel sanatos...si nu vroiau sa ii ia acasa...se rugau asistentele de ele si incercau sa le convinga sa nu-i abandoneze. Mi se rupea inima in mine si Il intrebam pe Dumnezeu de ce? De ce eu care m-am rugat atat pt baietelul meu nu am avut parte de el, si acele femei care puteau avea parte din plin de copilasii lor refuzau acest lucru?!
Astazi, ar fi trebuit sa fim bucurosi si sa sarbatorim Sf. Ioan...si eu sunt Ioana si tatal meu Ioan...dar, nu mai are nicio importanta pt mine ziua asta...m-am trezit cu o stare de tristete si melancolie...si nu stiu ce-i cu mine?! Imi vine sa plang, dar lacrimile nu prea mai curg...in interiorul meu simt ca explodez de durere, dar totusi nu ma pot descarca.
Da-mi putere, ingerasul meu drag....Da-mi putere Doamne!
scumpa mamica primeste o imbratisare din partea mea.imi pare nespus de rau ca a trebuit sa cunosti o astfel de durere...am observat in prima postare ca tu si sotul tau va invinovatiti cumva pt ce s-a intamplat...sa nu faceti asta,stiu ca sunt multe intrebari dar nu va face bine nici voua induvidual si nici ca pereche...eu am trecut prin asta si chiar am fost si eu invinovatita de pierderea ingerasului si mi-a trebuit mult timp sa inteleg ca asta a fost voia lui dumnezeu,ca nici eu ,nici sotul meu nu suntem vinovati...m-a cam inspaimantat ce ai scris despre doctorii din botosani,sotul meu e de acolo...sentimentele de vine va macina in interior,va indeparteaza...voi doi aveti nevoie unul de celalalt mai mult ca oricand... ingerasului tau multe stelute colorate si zbor lin
Multumesc mult, draga Maryna! La inceput a fost sentimentul de vinovatie, acum a trecut...ne gandim ca daca am fi facut analizele necesare se depista un pic mai din timp problemele si nu se ajungea pana in stagiul ala de sracina...dar eu ma bucur ca nu le-am facut, si ca l-am avut pe bebe mai mult timp in burtica...cu toate ca poate el a suferit mai mult. de facut, nu se putea face nimic pt el, din pacate, chiar daca descopeream mai din timp probleme...singura solutie era sfarsitul. Un sfarsit mult prea dureros si care m-a marcat pt toata viata! Legat de medicii din Botosani...nu au pregatirea necesara, nu au aparatura necesara...si cei care au cate un ecograf mai performant nu stiu sa lucreze cu el...si cel mai urat lucru: nu sunt oameni, nu se comporta cu tine frumos decat daca le bagi in buzunar cati mai multi bani...sunt pur si simplu nepasatori. Cand am ajuns la Iasi si am vazut cum se comporta cu mine si asistentele si medicii am zis ca sunt in alta lume...cei drept, sunt si unii mai putin placuti, dar foarte putini si, multumesc Domnului ca nu am dat eu peste ei...am avut in jurul meu numai medici si asistente care au vorbit frumos fara sa le dau niciun ban, lucru ce a contat foarte mult pentru mine. Ma rog pentru noi toate, mamicile de ingerasi , si pentru ingerasii nostri dragi din cer!
Draga mea mamica imi pare foarte rau pentru pierderea ta sunt alaturi de tine si iti doresc multa putere si credinta te cu drag. Zbor lin Ingeras iubit si ai grija de parinti tai care te iubesc mult
Mamica unei Printese Antonia-Casandra in Cer si a unui baietel pe pamant Mark- Antonio
Daca relaterea mea ti-a redat speranta inseamna ca eu mi-am atins scopul , asta-mi si doream .....n-ai idee cat de mult si cat de bine te inteleg .....stiu perfect prin ceea ce treci si simti , stiu ca nu vrei sa rasp la tel ...eu nici acum n-o fac sa stii , mi-am cernut prietenii ...multi nu m-au inteles , au evitat sa vorbim ....stiu ca ti-e rusine daca te intalnesti cu cineva pe strada ..stiu ca ti-e greu cand vezi gravidute ...eu sincer le uram , si-mi ieseau in cale numai astfel de femei gravidute sau cu bebei ......astea-s etapele normale sa stii , incet -incet le vei depasi ....fetele sunt aici si te vor ajuta crede-ma , pt mine ele au fost un real sprijin ! Invata ca fiecare sfarsit e un nou inceput si sa ai incredere in Dumnezeu ! Te cu mare drag ...si putem vorbi ori cand vrei tu , numai sa-mi spui ....... te inteleg perfect pt ca-s recenta in durere si eu ...dar impreuna vom fi puternice !!!! ingerasul tau va avea grija de tine !
Doare ENORM si va durea ETERN ..pierdea ingerasului meu...ALIN CONSTANTIN ... Ingeras nascut fara viata pe 12.08.2012
Of, Doamne....cat de bine imi intelegi durerea...exact asa ma simt cum ai spus.
As vrea sa vb, cand ai timp, pe fb, as avea multe intrebari sa-ti spun...Alexandra Adascalitei sunt pe fb. Te pup si iti multumesc/va multumesc pt tot sprijinul acordat, dragele mele prietene virtuale!
De multe ori plangeam , nici sotul meu nu ma intelegea , simteam ciuda ca el nu sufera la fel ca mine .......ma simteam singura in durerea asta ....si mai ales soacramea ...incerca sa ma incurajeze .... "Nu mai plange , plangi degeaba .... " Si mie imi sareau nervii , cum sa plang degeaba ??? copilul meu a fost degeaba ??? nu ...a fost copilul meu si am tot dreptul sa-l plang , sa-mi plang durerea ....... daca nu l-ati vazut asta nu inseamna ca nu a existat , el a fost viu in mine 8 luni jumate ...si uite asa incepea cearta ....ii condamnam ca nu stiu sa-mi fie alaturi si tot asa ...... Si acum plang sa stii ......de revelion sper ex ...am simtit nevoia sa plang cu capul pe masa langa candeluta aprinsa.....astfel cu ochii umflati am renuntat sa mai plec la nasa , ca asa vorbisem si am stat in casa sa fac revelionul pe forum cu ingerasii nostri .....iata astfel mi-am salvat apartamentul de la un adevarat dezastru .....poate ai citit ca m-am inundat , s-a spart teava cu apa fierbinte de la caldura ....toate astea eu le consider semne ! Voi fi langa tine ....... Te
Doare ENORM si va durea ETERN ..pierdea ingerasului meu...ALIN CONSTANTIN ... Ingeras nascut fara viata pe 12.08.2012
Ioana, Dumnezeu sa va intareasca si sa va aline inima, sa va calauzeasca pasii pe un drum bun pe care sa va puteti indeplini toate dorintele, sperantele sa devina realitate si casa sa vi se umple de lumina si bucurii, de glasuri cristaline de copii, cu dor in inima voastra pentru ingerasul pierdut, dar alinati de Puterea Celui de Sus.
Raghda, zimbetul inocentei, gingasia unei flori, puritatea unui inger Raghda traieste in inima noastra.Te iubim ingeras mic.
M-a sunat sotul si mi-a zis ca maine si-a luat liber...cred ca vrea sa stea cu mine ca sa nu fiu maine singura pana ar fi venit el de la serv....dragul de el! Ma bucur ca va fi el cu mine toata ziua...macar sa nu cad de tot in butoi.. ...ma va sustine si el! Aseara m-am simtit cam naspa...am avut o stare tare urata...am plans tare mult...si la suparare i-am spus niste cuvinte care nu trebuia sa i le spun...parca am fost nebuna! Ma bucur ca ma iubeste asa mult si ca este langa mine...Ii multumesc Domnului ca m-a binecuvantat cu un asa sot!
Ioana, Dumnezeu intotdeauna trimite langa noi oamenii de care avem nevoie ca sprijin in viata asta, pe acest pamant. Si in cazul nostru conteaza enorm de mult ca cel de langa noi, cu care ne-am hotarat sa ne traim restul vietii, sa ne sprijine, sa ne inteleaga, sa ne suporte cu toate toanele noastre, pentru ca in aceste zile, mai mult ca oricind, ai nevoie de un asemenea suport din partea sotului tau. Va doresc toate cele bune si sa nu uitam ca avem atitea Binecuvintari din partea lui Dumnezeu pentru care trebuie sa-i multumim incit nu ne este de ajuns o viata pentru a ajunge sa-I multumim pe deplin.
Raghda, zimbetul inocentei, gingasia unei flori, puritatea unui inger Raghda traieste in inima noastra.Te iubim ingeras mic.
imi pare tare rau pt pierderea suferita, stiu ca nu exista cuvinte de alinare, mai stiu ca nu va trece niciodata, insa noi vom incerca sa fim mereu langa sufletul tau, iar bebelusul va veghea vesnic asupra voastra.
Cele mai iubite sufletele,Tudor-Andrei si bebe mic, Ingerasii lui Doamne Doamne in ceruri si ai mamicii pe pamant...
...pierderea unei parti a sufletului nostru este foarte dureroasa, ce n-as da sa nu existe aceastra durere dureroasa...din pacate nu avem unde sa fugim de ea, trebuie sa o tratanm ca atare...sa incercam sa ne-o exprimam si sa o mai eliberam din cand in cand....imi pare rau, nespus de rau pentru alegerea pe care a facut-o Dumnezeu pentru familia voastra, dar ma bucur ca esti foarte curajoasa, foarte puternica, mi-ai dat putina putere si mie, sincer imi este greu sa iti scriu pentru ca tu te-ai ridicat de mult de jos, esti o luptatoare si se vede, poate eu, dupa un an si ceva sunt tot cazuta, tot pe jos,oricum, iti sunt alaturi si ma voi ruga lui Dumnezeu si ingerasului tau Iustin sa iti asculte ruga si imediat ce va fi posibil, un bobocel sa prinda viata in pantecele tau....eu cred k ei ne pot ajuta....
AMALIA, mama ingerasei SOFIA IOANA....plecata mult prea devreme .... ...Ma prefac puternica, ma imbarbatez cand mi-e greu si ma fac ca ma tin singura in brate, si-mi sterg lacrimile sa redevin puternica....