Forumul EMMA

Buna ziua la toate mamele de ingerasi.
Vin si eu cu povestea mea. As fi vrut sa fie una frumoasa, dar... are acelas subiect ca al vostru. Scriu si plang pentru ca ma doare tot corpul. Anul trecut in martie a inceput totul. Am ramas insarcinata pentru prima data dupa 8 luni de incercari, dar la 8 saptamani inimioara sa oprit. Am suferit foarte mult, nu imi imaginam ca poate sa fie mai rau, sa doar mai tare. La un an dupa pierdere a venit iar barza la noi. De data asta nu am spus la nimeni, doar la familie, am asteptat sa treaca perioada critica de doua luni. Totul a fost perfect pana la 22 de saptamani cand am fost la control si doctorul meu mi-a spus ca e posibil sa fac hipertensiune pe la 26-27 de saptamani. Nu am crezu ca voi face, dar intr-o luni inainte sa implinesc 26 de saptamani am inceput sa am dureri in piept si mi-am luat tensiune... era mare 140/100. Marti dimineata m-am internat in spital, doua saptamani, au incercat sa imi mentina tensiunea cu medicamente. Mi-au dat drumu acasa si in aceias zi am inceput sa ma simt tot mai rau, noaptea ma trezeam cu tensiune foarte mare cu dureri in piept, imi era rau. Dupa trei zile m-am internat iara fortata de sotul meu (eu nu am vrut pentru ca simteam ca o sa imi scoata copilul). Doua zile a fost bine cat de cat pana in dimineata de 16 noiembrie cand la 3 dimineata m-am trezit iar cu dureri mari in piept. La 5 dimineata fetele de camera s-au trezit si au chemat asistenta si doctorii de garda. Nu stiua ce sa imi faca, erau speriati, eu ma simteam tot mai rau, incepea sa ma doara si umarul. La 8 a venit si doctorul meu, mi-a facut eco, copilul era in suferinta fetala, dar traia, il simteam ca era agitat puiutu. Mi-au luar iar sange ca in fiecare zi pentru analize, dar de data asta nu reuseau pentru ca se coagula instant sangele. Eu nu mai puteam sa stau in picioare, m-au dus in sala de nasteri unde imi monitorizau copilul si imi luau tensiunea din jumate in jumate de ora. Am inceput sa am dureri si sub coasta. Pe la ora 14 au venit sa imi ia iar sange, deja nu mai avem nici o vena impunsa sau sparta. Am auzit ca ziceau ceva de sindrom hellp, am cautat pe telefon pe internet ce inseamna, am gasit... si am gasit si ce trebe sa imi faca in acest caz, ma rugam la Dumnezeu sa nu fie sindrom Hellp, il rugam sa fie o simpla criza de fiere. La ora 17 30 a primit medicul meu raspuns la ultimele analize, erau foarte speriati, m-au anuntat ca ma baga de urgenta in cezariana. Analizele nu reu bune deloc. La ora 18 mi-am vazut puiutul, bubulina mea draga, era asa micut si asa de frumos, capsorul cu par, manutele asa de micute, tinea o manuta la cap asa cum statea si la eco, corpul lui era asa de perfec, era cel mai frumos copil pe care l-am vazut, era puitul meu drag, pe care mi-l doream enorm de mult. I-am auzit glasul firav. Ma uitam peste cap, nu ma interesa alceva, doar sa imi vad copilul. Si apoi l-au lua. Am fost dusa la terapie intensiva, pentru ca erau foarte speriati doctorii si le era frica sa nu imi fie mai rau. Sambata dupamasa a venit la mine o doctorita de la copii si mi-a zis ca le trebe scutece, eu am inceput sa plang, poate si de bucurie ca stiam ca e bine bubu meu. Sotul a tot incercat sa afle ce e cu el, dar nu vroiau sa se pronunte, era foarte micut, ave 750 g si 34 de cm. Duminica tot pe la pranz a venit o alta doctorita la mine sa imi spuna ca le trebe ceva medicamente pentru ca facuse icter, chiar venise sotu la mine, eu plangeam ca un copil mic, dar stiam ca traieste. A fost a cumparat ce trebuia si a mers sa le duca medicamentele. Atunci l-au lasat sa isi vada copilasul, era asa de bucuros ca si-a vazut copilul. Si eu eram bucuroasa si parca mai increzatoare ca o sa fie bine. Duminica spre luni noapte m-am rugat la Dumnezeu la ingerasi la arhanghli la Maica Domnului... sa aibe grija de copilasul meu si sa imi da un semn sa imi spuna ce este cu el. Si am avut un vis cu un tren pe care l-am pierdut, nu va mai povestesc ca sa nu va plictisesc cu atatea detalii. M-am trezit si nu am vrut sa recunosc ca acela era raspunsul la rugaciunea mea, Dimineata la 6 30 a venit si raspunsul. A venit doctorita de garda sa ma anute, am simtit, inima imi batea enorm de tare, bubu meu nu mai era, a mers la Domne Doamne la 5 10. A venit si sotul la mine si a stat cu mine. Mai am un ingeras. Dumnezeu l-a luat la El, a considerat ca e mai bine asa, ar fi fost un copil cu probleme din cauza ca s-a nascut prematur. Si eu nu am reusit sa mai merg la el, m-am simtit vinovata ca din cauz mea a murit, ca am eu ceva, dar se pare ca nu am nimica e foarte dubios. Nu ma lasau sa merg din cauza (sindromului Hellp) analizelor, eram foarte slabita si nu puteam sa stau pe picioare. Vroiam sa plec acasa, ma simteam singura, goala, nu imi venea sa cred si nici acuma nu cred, am impresia ca sunt intr-un cosmar si nu mai reusesc sa ma trezesc. Analizele incepeau sa isi revina si intr-o saptamana mi-au dat drumul acasa. Sindromul asta nu se stie de la ce se face si nici nu exista un remediu pentru el, este cea mai urata complicatie la gravide. Ii multumesc doctorului meu pentru ca a reusit sa ma salveze pe mine de la moarte si a reusit sa imi salveze uterul, ca sa mai pot face copii. Acuma am ajuns acasa si inca nu realizez, toata ziua ma plimb prin oras ca sa nu ma gandesc. Ma bucur ca am un mormant la bubulina mea unde merg si vorbesc cu el si plng de dorul lui. Imi e foarte dor de el si imi doresc sa il mai vad si mi-as dori sa pot sa il tin la piept macar odata. Acuma toata lumea cica incearca sa ma linisteasca, dar parca imi fac mai mult rau cand ii aud ca imi spun "lasa ca o sa faci altul, nu mai plange, uita, sterge cu buretele..." imi vine sa urlu. Cum sa uit, cum sa nu plang, e copilul meu, chiar daca a trait 3 zile, sunt mama si ma doare, ca am comunicat cu el atata timp, vorbeam cu el si el imi raspunde, ascultam muzica impreuna si de fiecare data imi raspundea. Cum sa nu plang cum as putea sa il uit. Il iubesc si am sa il iubesc toata viata si nu se poate inlocui cum spune lumea.
Va multumesc ca imi sunteti alturi si sper ca nu v-am plictisit.
Va si sa ne ajute Dumnezeu sa trecem peste si sa mergem mai departe.

Draga Oana desi mi-as fi dorit sa nu primesti o imbratisare aici, unde tragediile de acest gen ne-au marcat viata pentru totdeauna. Oamenii care spun uita sau sterge cu buretele nu cred ca realizeaza ca aceste cuvinte dor atit de tare, dar ei nu stiu ce altceva sa spuna cu toate ca realizeaza ca asa ceva nu se poate uita, nu stiu sa-si gaseasca cuvintele potrivite, asa ca iarta-i sau invita-i sa citeasca aici, pe acest site, unde vor invata cum sa se poarte si ce trebuie sa-i spuna unei mamici indurerate pentru pierderea suferita, aici unde nici una dintre noi nu ne-am dorit sa ne intilnim in asemenea situatie. Imi pare rau pentru Robert si ma rog la Dumnezeu sa-ti aline durerea si dorul de ingerasul tau care, acum, are atitia ingerasi cu care sa se joace, ingerasii nostri care au luat cu ei o parte din inima, bucuria si dorinta noastra de a trai. Iti doresc putere si liniste sufleteasca, iti doresc sa-ti fie dor doar atit incit sa nu-ti faci rau sanatatii tale. Iti doresc sa pretuiesti viata chiar si asa, cu o bucata lipsa din inima ta. Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va redea bucuria vietii de a retrai din nou sentimentele pe care le-ati trait alaturi de Robert.

Multumesc Kami, asa este, din pacate toate suntem cu tragedi care ne-au marcat viata si din nefericire trebuie sa invatam sa traim cu ele. Nu sunt suparata pe nimeni, ii multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de mine si Il rog sa ma ajute pe mine si pe tote mamele de ingerasi sa trecem peste aceste momente grele si Il rog sa ne ajute sa avem parte si noi puiutii nostri langa noi sa ii tinem in brate si sa ii crestem cu draguste si credinta.
Multumesc si te si iti doresc multa liniste sufleteasca.

off....cu lacrimi in ochi de imbratisez de " bun venit".....cat de dureroasa este si povestea ta....a bubulinei tale....la 26 de saptamani am patit la fel.....a fugit iubita mea mica...a fugit departe....este imposibil traim ca si cum nu s-ar fi intamplat....suntem mame, mame adevarate, cum sa vrem sa uitam ca avem un copil- ingeras???este cea mai minunata treapta a vietii si noi sa stergem cu buretele??offf...ma bucur pentru tine ca ai reusit sa ii vezi chipul, manutele, piciorusele, sa-i auzi scancetul....ca ai un loc unde sa iti plangi durerea cruda...te imbratisez cu mare durere si ma rog lui Dumnezeu sa aiba grija de sufletul tau indurerat....

Ai sa gasesti aici multi oameni minunati care te vor ajuta cum stiu ei mai bine sa "treci" mai usor peste pierderea puiutilor tai
ROBERT GABRIEL si mic aveti grija de mami

Draga Oana,
Nu stiu ce cuvinte sa iti scriu ca sa iti alin , macar putin, durerea! Stiu doar ca te inteleg, sufar alaturi de tine...Iti ofer o mare, mare imbratisare si iti doresc multa putere si curaj pentru a merge inainte!

Cu inima stransa am citit povestea ta si a baietelului tau luptator...si am sperat...cu fiecare rand pe care il citeam...
Cu durere in suflet iti spun bun venit in familia E.M.M.A. Cu durere pentru ca stiu ce inseamna pierderea propriului copil si cu bucurie pentru ca ne-ai gasit si ne-ai facut cunostinta cu minunea din viata ta.

Esti o mamica curajoasa, ai facut primul pas din lungul drum pe care il ai de parcurs de acum, insa acest drum il vei face impreuna cu noi, iti vom fi alaturi.
Robert Gabriel este baietelul tau (puternic si luptator) si asta nu poate schimba nimeni, este parte din sufletul tau si va trai in inima ta.

Abia ai venit alaturi de noi, da-mi voie sa iti fac cunostita cu site-ul E.M.M.A. si cu o parte din articolele ce vin in sprijinul parintilor de ingeri si a apropiatilor lor:
- pentru tine draga mamica, vei simti diferit cu fiecare clipa, articolele de aici http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame te vor ajuta sa intelegi ca starile prin care treci sunt cat se poate de normale in aceasta perioada
- pentru partenerul tau de viata, el sufera la fel de tare ca tine si poate ca nu arata asta pentru a-ti da tie sentimentul de siguranta de care ai nevoie acum http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati
- pentru voi amandoi, sa va ajute ca aceasta durere sa va uneasca, impreuna sa fiti mai puternici http://www.organizatiaemma.ro/suport/cuplu.

Pentru parintii vostri, care poate desi nu arata sufera de 2 ori, prima data pentru ca vad si simt durerea voastra si nu stiu cum sa va ajute si apoi pentru ca si-au pierdut nepotelul http://www.organizatiaemma.ro/node/526 .

Am lasat la urma cele mai importante articole, cele dedicate celor apropiati voua, cunostinte, prieteni, colegi de servici. Parerea mea este ca cel mai bine este sa le trimiteti un mail cu articolele de aici http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati .
Citindu-le vor intelege ca Robert Gabriel este si va ramane baietelul vostru si asta nu se poate sterge cu buretele, vor intelege cum sa va fie alaturi fara sa va raneasca si vor invata sa respecte memoria baietelului vostru Robert Gabriel.

Te imbratisez cu drag, strans asa cum stiu ca ai nevoie.
Zbor lin ingearas drag, zbor lin Robert Gabriel

Am mers de nebuni luni la rand. Ieseam de cum ne trezeam din casa si ne intorceam cand nu ne mai puteam tine pe picioare. Apoi a urmat o alta faza, statul ca o leguma. dar cel mai mult - indepartarea oamenilor. Nu suportam sa-i aud ca-i spun "ingeras", ca "poate asa e mai bine", "ca asa a vrut DD", "ca suntem tineri"!!! Imi venea sa urlu si acum imi vine sa urlu cind ii aud cand imi spun ca e bine ca am trecut peste, de parca a trebuit doar sa deschid o usa si sa ridic un picior, sa pasesc peste corpurile lor si sa le las in urma. de parca e asa simplu, dar oamneii nu stiu ce sa spuna. ei chiar nu stiu ce sa spuna in acele momente. se simt complesiti de durerea ta, se simt impovarati ca trebuie sa fata fata unei dureri si unor parinti asa cum ei nu au fost. ori iti strigi durerea si le spui direct ce crezi - cum am facut eu cu unii care m-au blamat imediat pentru ca imi strig revolta si furia - ori pur si simplu ii eviti.

iar durerea, consum-o in fiecare zi. cum stii tu si cum poti tu. in fiecare zi este aceeasi. poate uneori mai intensa de la zi la zi, asa ca arde-o in fiecare zi. cumva, candva vei reusi sa arzi mai putin intens, poate numai sa mocnesti. nu te amagi, nu trece, dar vei trece mai "uman" de la o zi la alta. candva. cumva.

Draga mea te strans si iti inteleg durerea , ma doare sa vad atatea povesti de viata triste si groaznic de dureroase iti sunt alaturi iar Ingerasului tau Robert Gabriel ii trimit o cununa de si il rog sa aiba grija de voi si sa va de-a pacea in suflet de care aveti nevoie

Draga Oana,
iti spun si aici un sincer "imi pare rau".... ....Uneori,chiar daca ai trecut prin asta, tot iti gasesti greu cuvintele.... ...asa simt eu cand vad o noua "poveste"....ce sa spun....oare ce o fi de spus?....cum eram eu atunci?....parca nu vroiam sa aud nimic...sa cred nimic....si totusi....mi-au facut bine imbratasirile...acele imbratisari care tineau locul a mii de cuvinte........
O sincera,draga Oana, virtual de aceasta data...si sper sa ne si cunoastem...familia EMMA te asteapta cu bratele si inima deschisa!
Sa-ti fie zborul lin, mic ingeras Rober Gabriel!

Am citit experientele voastre, plang si nu imi revin, nu imi vine sa cred prin cate trecem si nu inteleg de ce atata suferinta si de unde atata putere sa le ducem pe toate. Astazi am o zi mai grea, imi e foarte dor de bubulina mea. Marwana am citit articolele si sunt asa de adevarate. Fricile, sentimentul de vinovatie, durerea din piept, ma doare sufletul, de multe ori sunt nervoasa, nu pot sa vorbesc cu nimeni apropiat, ma irita tot ce spun, de multe ori as vrea sa merg la copilasul meu, simt ca nu mai pot. Va multumesc si va imbratisez ca imi sunteti alaturi. Angela si eu astept sa ne cunoastem.

Imi pare rau ca esti mamica de ingeras, dar ce pot zice...nu stiu ,posibil soarta sau asa a vrut dumnezeu...nici dupa atatia ani eu nu imi pot explica, iar tu nici asa mai ales ca durerea e recenta.iti doresc multa putere si liniste.

Multumesc Monica. Sincer imi para rau pentru fiecare mamica de ingeras. Imi pare rau Monica pentru ingerasul tau Robert, dar in acelas timp ma bucur pentru fratiorul lui mai micut.
Multumesc inca odata ca m-ati primit in familia voastra si va cu mult drag.

ROBERT GABRIEL ai grija de mami

eu sincer ma simt revoltata cand vad ca apar mamici de ingeras noi pe forum , as fi vrut sa se opreasca si sa nu mai pateasca nimeni ce-am patit noi , e cumplit de dureros...stim foarte bine ce simti si personal nu-ti pot dori decat multa putere .....!
Zbor lin ingerasului tau si multa putere tie , mamica indurerata !

Draga mea , te imbratisez si eu cu drag si plang alaturi de tn !!

imi pare nespus de rau

Draga mamica imi pare rau pt ca baietelul tau a plecat de la voi, imi pare asa de rau,,,

Primeste o imbratisare calda, cuvintele nu-si au rostul acum, poate nimic din ce auzi nu te alina, imi pare rau ca trebuie sa cunosti aceasta durere... Dumnezeu sa te intareasca , sa fie cu tine in fiecare clipa, sa-ti dea putere !