Grup de suport - noiembrie 2012
Scris: 30 Noi 2012, ora 16:21Dragele mele,
Ma bucur ca aseara am putut sa fim impreuna la intalnirea grupului de suport.
A fost un moment important pentru mine, fiindca am trait multe emotii. Ma bucur ca l-am aniversat pe Andrei si ca Simona a facut ceea ce a simtit ca are nevoie sa faca.
Ma bucur ca am fost alaturi de voi in impartasirea atator emotii, a durerii si suferintei, a unor amintiri frumoase, sau dureroase...
Drama pierderii unui copil e cea mai mare trauma, si, asa cum spuneam si aseara, cred ca asta e cel mai mult pentru o mama, dar se spune ca Dzeu ne da cat putem duce...
Si mai cred ca numai o persoana puternica poate spune: sunt slaba si ma simt vulnerabila si imi dau voie sa plang...
Pentru mamicile care au experimentat aceasta trauma, e important ca ea sa fie exprimata si exteriorizata, asa cum fiecare simte.
Am mai spus, si repet, fiindca simt asta, ca e greu sa ramai tu, sau sa devii tu insati, intr-o lume care incearca permanent sa te schimbe, care vrea sa-si impuna propriile dorinte, sau reguli, sau credinte ( "fiindca asa face toata lumea" , sau ce-o sa zica lumea... )
Cred ca fiecare simte si stie ce e mai bine pentru propria persoana si, daca nu stie, poate descoperi si poate invata sa fie atenta la propriile nevoi, si dorinte.
Fiecare experienta, cred ca ne aduce mai aproape de noi, de cei care suntem cu adevarat, si asa cum suntem in esenta.
Am experimentat si eu trauma pierderii tatalui, care a murit atunci cand eu aveam 7 ani ... Si mi-a luat ceva timp pana am inteles niste lucruri, si am reusit sa le integrez, si am lucrat cu mine in psihoterapie...
Si pentru ca voi ati impartasit cu mine durerea voastra, atat de personala, voi impartasi si eu cu voi durerea pierderii tatalui meu si voi posta aici un link la filmuletul pe care l-am realizat pentru tatal meu si pentru mine, ca o modalitate creativa de lucru cu trauma.
http://www.youtube.com/watch?v=TAV69wA74Dw
Cum spuneam, Dumnezeu nu ne da oamenii pe care ni-i dorim, ci ne da oamenii de care avem nevoie ca sa ne ajute, sa ne paraseasca, sa ne iubeasca si sa ne faca sa devenim persoanele care au fost menite sa fim, cu adevarat.
PS: Imi pare rau ca am plecat cu cateva minute mai devreme, dar eu il rugasem pe fratele meu sa stea 2 ore cu fetita mea si nu mai puteam sta. Mi-e destul de greu sa solicit din timpul altuia, pentru mine si timpul este limitat.
Astept sa ne intalnim din nou si va doresc o zi minunata !
Laura- Simona Ciocoiu
psiholog- psihoterapeut
Centrul de Psihoterapie si Dezvoltare Personala
str. Ion Ghica nr. 1
Bucuresti, sector 3
tel. 0723366515
http://www.facebook.com/psihoterapeutlaura.ciocoiu
http://www.sfatulmedicului.ro/profil/ps ... oiu_184432
Ma bucur ca aseara am putut sa fim impreuna la intalnirea grupului de suport.
A fost un moment important pentru mine, fiindca am trait multe emotii. Ma bucur ca l-am aniversat pe Andrei si ca Simona a facut ceea ce a simtit ca are nevoie sa faca.
Ma bucur ca am fost alaturi de voi in impartasirea atator emotii, a durerii si suferintei, a unor amintiri frumoase, sau dureroase...
Drama pierderii unui copil e cea mai mare trauma, si, asa cum spuneam si aseara, cred ca asta e cel mai mult pentru o mama, dar se spune ca Dzeu ne da cat putem duce...
Si mai cred ca numai o persoana puternica poate spune: sunt slaba si ma simt vulnerabila si imi dau voie sa plang...
Pentru mamicile care au experimentat aceasta trauma, e important ca ea sa fie exprimata si exteriorizata, asa cum fiecare simte.
Am mai spus, si repet, fiindca simt asta, ca e greu sa ramai tu, sau sa devii tu insati, intr-o lume care incearca permanent sa te schimbe, care vrea sa-si impuna propriile dorinte, sau reguli, sau credinte ( "fiindca asa face toata lumea" , sau ce-o sa zica lumea... )
Cred ca fiecare simte si stie ce e mai bine pentru propria persoana si, daca nu stie, poate descoperi si poate invata sa fie atenta la propriile nevoi, si dorinte.
Fiecare experienta, cred ca ne aduce mai aproape de noi, de cei care suntem cu adevarat, si asa cum suntem in esenta.
Am experimentat si eu trauma pierderii tatalui, care a murit atunci cand eu aveam 7 ani ... Si mi-a luat ceva timp pana am inteles niste lucruri, si am reusit sa le integrez, si am lucrat cu mine in psihoterapie...
Si pentru ca voi ati impartasit cu mine durerea voastra, atat de personala, voi impartasi si eu cu voi durerea pierderii tatalui meu si voi posta aici un link la filmuletul pe care l-am realizat pentru tatal meu si pentru mine, ca o modalitate creativa de lucru cu trauma.
http://www.youtube.com/watch?v=TAV69wA74Dw
Cum spuneam, Dumnezeu nu ne da oamenii pe care ni-i dorim, ci ne da oamenii de care avem nevoie ca sa ne ajute, sa ne paraseasca, sa ne iubeasca si sa ne faca sa devenim persoanele care au fost menite sa fim, cu adevarat.
PS: Imi pare rau ca am plecat cu cateva minute mai devreme, dar eu il rugasem pe fratele meu sa stea 2 ore cu fetita mea si nu mai puteam sta. Mi-e destul de greu sa solicit din timpul altuia, pentru mine si timpul este limitat.
Astept sa ne intalnim din nou si va doresc o zi minunata !
Laura- Simona Ciocoiu
psiholog- psihoterapeut
Centrul de Psihoterapie si Dezvoltare Personala
str. Ion Ghica nr. 1
Bucuresti, sector 3
tel. 0723366515
http://www.facebook.com/psihoterapeutlaura.ciocoiu
http://www.sfatulmedicului.ro/profil/ps ... oiu_184432