Forumul EMMA

Draga Cristina,
Si eu iti multumesc ca esti aici si ai ales sa impartasesti cu mine, sunt onorata.Personal cred ca cele mai bune siadevartate raspunsuri sunt in interiorul nostru,asadar daca tu simti ca ceea ce faci este util atat altora cat si tie cred ca este admirabilceea ce faci.Nimeni nu poate stabili in locul tau ce e bine sau ce nu e bine pentru tine.Ei pot stabili binele si raul doar in raport cu ei insisi,dar tu trebuie sa alegi sa vezi lumea prin ochii tai.Poate va veni o zi in care vei simti tu ca ti_ai indeplinit misiunea si vei decide singura ca vrei da inchei acrst tip de activitate.Dar numai cand vei simti tu si numai daca veisimti asta vreodata.Un singur pericol poate exista,si anume ,iti poti crea o protectie implicandu_te in problemele altora tocmai pentru a nu-ti da voie sa iti traiesti propria ta durere.Uneori se intampla si atacurile de panica pot fi un semnal ca in interiorul tau incerci sa negociezi cevaPoate o discutie cu un bun specialist fie chiar numai pentru a_ti ventila emotiile te_ar putea ajuta...Pana atunci raman pe pozitii si cu cr imi sta in putere voi incerca sa iti fiu de folod.
Cu consideratie,
Alina State
e

Ai dreptate, Alina. La 3 luni de la plecarea lui Raul, am inceput munca. Din pacate, era ceva ce nu imi aducea niciun fel de satisfactie. Decat financiara. Am rezistat un an si 2 luni. Concluzia a fost ca sunt aptă de a munci iar intre oameni , pot sa ma concentrez 8 ore sa imi fac treaba. Dar banii nu sunt un motiv suficient pt care sa merg la munca. Asa ca acum stau acasa. Am reusit sa fac curat in locuri în care nu am mai pus cârpă din 2009, de cand ne-am mutat aici. Am reusit sa mai obtin sponsorizări pt asociatie, pt copiii de care incercam sa ne ingrijim. Simt nevoia sa stau cu mine, sa ma reechilibrez, sa revin pe linia de plutire. Am fost atât de stresata sa multumesc pe toata lumea, atat la munca, dar si acasa, incat nu mai stiam ce e cu mine.
Mi-e greu sa ma gandesc la puiut pentru ca inevitabil revin la ultima lui zi langa mine, si doare îngrozitor. Am inceput sa accept ca s-a intamplat pentru ca asa trebuia sa se întâmple, si orice as fi facut nu ar fi schimbat situatia. Stiu ca am facut pt piticul meu tot ce mi-a stat in putinta ca om. Dar tot doare îngrozitor. Am stiut ca nu va sta mult langa mine, de fiecare data cand il dragaleam nu ma mai saturam sa-l pypacesc. Gândul imi spunea ca va trebui sa ii dau lipici multi, cat sa imi ajunga pentru toata viata. Si lui Rauluca ii plăcea tare mult . Cand a plecat, am simtit o liniste mare. Nu usurare, ci doar...liniste. Ma uitam la el, stiam ca trebuie sa il ducem la cimitir, dar în sufletul meu era doar o liniste imensa. Apoi, dupa înmormântare, a început zbuciumul interior. Il visam pe Raul fericit, zambindu-mi. De cateva luni, insa, il visez rar, si il visez supărat. In vis, e in spital, si ma asteapta sa ajung la el. Iar eu mă grăbesc să ajung si merg pe tot felul de drumuri, trec baltoace de noroi, pt a ajunge la el. Cu fiecare vis, parca spitalul e tot mai departe, Raul tot mai bolnav si tot mai supărat pe mine ca l-am lăsat singur.
De cand l-am nascut si pana a plecat, nu am stat despărtirii mai mult de 4-5 ore, cel mult o data pe saptamana, asta cand eram in spital cu lunile si mai iesean sa vad lumea, sa fac un dus si sa il las si pe sotul sa stea cu puiul.
In urma cu 2 saptamani, cand am fost la cimitir, avea un ghiocel iesit pe mormânt.
Mi-e tare drag, chiar daca a plecat, mi-e dor de el de mi se rupe sufletul. Dar ai dreptate, nu vorbesc cu nimeni despre ce simt. Vorbesc despre boala lui, despre spitalizari, chiar si despre înmormântare. Dau sfaturi in stanga si dreapta, dar de ce e in sufletul meu rareori ii spun sotului. Stiu ca si el suferă, dar când încep să îi povestesc ca ma doare, imi spune sa nu ma mai gandesc, si se îngrijorează.
Asta e... Sunt un om defect dar merg inainte. Mai sunt multe lucruri de făcut.
Multumesc ca esti aici cu noi si ne vezi suferinta.

Draga Cristina,
Ai o mare capacitatede a reda si exprima autentic ceea ce simti si cred ca asta este unadintre mariletale resurse dar pe care nu ai mai folisir_o de mult☺Poate ca a sosit timpul sa o scoti din adancuri si sa te slujesti de ea,e un dar careti s-a dat.Nu ,nu esti un om defect,esti doar un om care sufera si care in sfarsit isi da voiesa isi exprime suferinta...Suferinta are nevoie sa fie onorata si mai are nevoie de o prezenta umana.Poate nutb.sa-i vb.sotului,dar o imbratisare,o strangere de mana pot fi de ajutor pentru amandoi.Cat despre vorbit,stii,este ca si cu boala.Cu cat vb.mai mult despre ea cu atat o intretii,te inconjori de emotii intense si de multa incarcatura si energie negativa.Asta nu inseamna sa nu vn.despre ast,Dar fa-o intr_un cadru asistat,sau foloseste cel mai bun prieten al tuturor,care poate suporya orice si este mut:foaia de hartie.Noteaza_ti gandurile,emotiile.scrie_i copilasului tau atinci cand iti este dor,si vei descarca adtfel toata incarcatura pe care o duci in spate.E doar o sugestie,fiecare ne gadim propria strategiede supravietuire,dar de cele mai multe ori ajuta.Te imbratisez si iti doresc mult curaj si incredere!Pe curand!

Multumesc din nou, Alina. De data asta pentru motivatia de a ma apuca de scris. De cateva luni ma tot gandesc la asta, dar nu stiam ce si cui sa scriu. Asteptam "inspiratia". Si acum, cand mi-ai zis sa ii scriu lui Raul, am simtit ca o piesa importantă din puzzle si-a găsit locul. Multumesc! M-ai ajutat foarte mult! O îmbrătisare maaare

Cu mare drag,oricand!Sarbatori cu liniste si cu directie de schimbare! Nu uita ca nimicpe kumea asta nu este intamplator,totul are un scop,si probabil si intalnirea noadtra a avut un rol in a_ti arata calea.
Pe curand!

Alina, ti-am lasat mesaj pe privat...

DrAgA Cristina,nu am primit mesajul tau ci doar un mesaj care spune ca mi_ai lasat mesajul privat dar care nu imi apare..mai incercam o data te rog?☺tehnica ne vinw de hac!Astept deci cu interes mesajul tau.
cu drag,
Alina

L-am trimis iar. Mie imi apare la mesaje expediate.

Buna ziua, de o saptamana gandurile mele sunt pline doar de "de ce-uri"...azi se face o saptamana si o zi de cand am primit cumplita veste "bebelusul dvs s-a oprit din evolutie", aveam 17 sapt, o saptamana de nesomn de plans isteric si nu cred ca lacrimile mele se pot opri curand...vorbele doctorului imi rasuna in continuu in minte (cand a pus ecograful pe burta si l-am vazut, imi era dor de el de la ultima ecografie si am simtit o dragoste nesfarsita si o emotie nemaintalnita...apoi verdictul ) am alergat de nebuna la alt si alt doctor sperand in zadar la un miracol...este primul nostru bebelus, prima sarcina...nu am crezut vreodata ca tocmai eu pot trece prin asa trauma...asteptam cu nerabdare primele lovituri sa-l simt pentru prima data...burtica prinsese o forma superba...vorbeam si imi imbratiseam burtica de 10 de mii de ori pe zi...au fost cele mai fericite sapt din viata mea, care au fost oprite brusc de un chiuretaj ca bebele meu la ecografia de 17 sapt, pe care o faceam pentru a efectua amniocenteza, era deja oprit din evolutie (nu pot spune altfel). Pana la 12 sapt, la eco de morfologie totul a fost perfect si se dezvolta normal doar ca atunci nu a vrut sa ne arate piciorusul stang si din aceasta cauza am revenit la 14 sapt sa repetam eco si asa a inceput oarecum drama...atunci ne-a spus ca inimioara bate cu oscilatii si ca pare "rigid", noi oricum eram hotarati sa facem amniocenteza pentru ca urasc acele procente de la dublu test si ne doream o siguranta, asa ca eram pregatita oricum psihic (o consider personal cea mai buna/concludenta analiza din sarcina). Normal ca de la 14 la 17 sapt am trait cu teama, dar imi era teama de orice DAR la ceva atat de dramatic nu m-am gandit nici macar o secunda...oare voi fi capabila sa invat sa traiesc cu pierderea bebelui meu??? cum pot sa invat sa traiesc cu asta...am momente cand as vrea sa dau timpul pe repede inainte sa pot ramane iar insarcinata, doar oare voi putea sa raman iar si sa-mi inving teama de inca o pierdere...cum sa nu devin o paranoia??? saracul meu sot ma sprijina incredibil, acum ma poate tine pe linia de plutire, dar imi este groaznic de teama de inca o pierdere, imi doresc enorm un copil...dar acum imi e atat de greu...ccum se poate intampla asta din 2 oameni sanatosi tun, conform analizelor uzuale, acum CLAR vom face ceva investigatii mai amanuntite, cariotipul...dar si asa teama mea o sa ramana...Iar pierdea, iubitului meu bebel Matei, asa ne hotarasem sa-i spunem baietelui meu iubit,o voi plange la nesfarsit, imi vine sa-mi urlu durerea...nu cred ca voi stii sa traiesc cu asta, se poate invata asa ceva?? cum sa fac sa traiesc asa, atatea planuri curmate brusc, cum sa uit imaginea ingerasului meu???

Draga AnamariaS ....in primul rand vreau sa te imbratisez ... chiar si virtual, sper sa simti ca sunt alaturi de tine ... stiu durerea ta, o cunosc atat de bine, asa cum o cunosc toate mamicile ce scriu aici pe forum !
Tot ceea ce scrii acum, am simtit toate, suferinta, intrebarile, dorul ,iubirea nemasurata ... si frica de a trai,neputinta de a merge mai departe ... dar scriind aici pe forum,am intalnit oameni cu suflet frant ca si al meu, dar care stiu sa sprijine , sa inteleaga si sa ajute ... sa fie alaturi ... Eu aici am gasit prietene dragi,surori de suferinta, o adevarata familie ...fara ajutorul lor, nu as fi putut sa ma ridic din marea durerii ....

Ingerasul tau Matei va fi mereu langa voi si va creste in inima ta ... e primul tau copil si nimeni nu-l va putea inlocui niciodata !
Daca ai timp,poate reusesti sa citesti urmatoarele articole de pe forum,articole care mie mi-au facut tare bine aceste articolele adresate mamicilor de Ingeri: http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame .
Si pentru sotul tau, daca vrea, sa citeasca sunt articolele adresate taticilor de Ingeri: http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati
Si pentru parintii vostri http://www.organizatiaemma.ro/node/526 , ei sufera de 2 ori, pentru ca si-au pierdut nepotelul si pentru ca vad durerea voastra si nu stiu cum sa va fie alaturi...
- pentru voi amandoi http://www.organizatiaemma.ro/suport/cuplu , de cele mai multe ori o pierdere atat de mare duce la probleme in cuplu si acest articol va ajuta sa depasiti momentele de criza si poate,pierderea ingerasului vostru Matei sa va apropie si mai mult ,

Si mai sunt si articolele pentru cei apropiati voua, prieteni, colegi, rude, pentru ca ei ne inteleg cel mai greu durerea, se asteapta ca tu si sotul tau sa redeveniti ca inainte si asta din pacate nu va mai fi posibil .... articolele de aici
http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati ii vor ajuta sa va inteleaga durerea, sa o respecte si sa pastreze memoria lui Matei, ingerul vostru iubit si mai ales sa nu se indeparteze de voi si sa va fie alaturi .

De asemenea, poti deschide casuta ta si a lui Matei, casuta in care sa scrii tot ce simti ... mie mi-a fost tare bine sa am un loc in care sa transmit ingerasilor meitot ce simt ... aici am gasit povesti asemanatoare cu a mea si multi oameni minunati !

Draga AnamariaS, sa ai putere, credinta, speranta, intelepciune si rabdare !

Pentru Matei, un cer de
pentru voi 3!

va multumesc din suflet pentru gandurile bune, pentru sprijinul virtual, stiti am crezut ca o sa-mi fie mai usor sa citesc toate povestile voastre...dar m-am intristat si mai rau cand am realizat ce de drame...sper doar sa revin in aceasta comunitate si cu o veste buna, toate articolele chiar sunt foarte bune!

DRAGI MAMICI DIN BRASOV,
SAMBATA , 7 NOIEMBRIE, VA AVEA LOC UN SEMINAR PE O TEMA CARE S-AR PUTEA SA VA INTERESEZE. EU AM SA POSTEZ INVITATIA SI AICI, IN CAZUL IN CARE EXISTA PERSOANE CARE DORESC SA PARTICIPE. INSCRIERILE SE POT FACE LA NR DE TELEFON DIN AFIS (LA POLIMED) SI DEOARECE EVENIMENTUL ESTE ORGANIZAT IN CADRUL ACESTEI CLINICI, EU DOAR SUISSTIN SEMINARUL, ARE SI NISTE COSTURI, AM INTELES 50 DE LEI DE PARTICIPANT. m-AM GANDIT CA S-AR PUTEA SA FIE UTIL SI PENTRU VOI, ASADAR IMI FAC DATORIA SA VA ANUNT.
CU RESPECT,
ALINA STATE
SEMINAR
DRUMUL DE LA SEPARARE, PIERDERE.DURERE, CĂTRE ACCEPATARE Şl IUBIRE
1. PIERDERILE SI CE POT REPEREZENTA ELE IN VIATA NOASTRĂ.
2. ATAŞAMENTUL Şl CREAREA LEGÂTURILIOR.
3. DECIZIILE DIN COPILĂRIE Şl PIERDERILE.
4. CELE OPT ETAPE ALE PROCESULUI DE JELIRE.
5. CELE ŞAPTE MANIFESTĂRI ALE LEGĂTURILOR RUPTE.
6. CREAREA LEGĂTURILOR Şl SCHIMBAREA.
7. CUM PUTEM AJUTA COPIII SĂ INTEGREZE PIERDEREA, SEPARAREA, SUFERINŢA
8. PREZENTAREA UNUI STUDIU DE CAZ.
9. DISCUTII, INTERACŢIUNI, RĂSPUNSURI.
Sâmbătă,7 Noiembrie, ora 11:00 la Centrul Medical Polimed "Dacia"
Telefon rezervări: 0368 40 10 80 Locuri limitate!!

Profund respect, profund omagiu si profunda consi deratie pentru toti cei care au pierdut copii,prieteni,colegi,rude ,vecini,in marea tragedie COLECTiVA
Alina State,
Oricand adispozitia celor care sunt greu incercati

Nu stiu ce as mai putea face,nu stiu cum sa reusesc sa fiu,,normala"nu mai pot si gata,doare fiecare particica din mine ,vreau sa nu mai doara,vreau sa zambesc dar nu pot...sunt zile in care as fugi in lume...as vrea sa mor,nu mai pot ,sunt furioasa ca SIMT, inca putin si se fac 7 ani iar eu ma ofilesc pe picioare,nu mai pooot,nu stiu cum sa fac sa nu mai doara,sotul ma intreaba ce am???ce as putea avea????daaaa ..nu o mai am pe ea.simt ca nimic nu ma mai face fericita...pt ca gandul meu este numai la ea.Imi este frica de viitor,nu stiu cat voi mai putea suporta sa simt durerea asta care imi rupe inima zilnic.Cum sa fac sa nu mai doara?Cum sa fac sa nu resimta sotul si baietelul de 4 ani comportamentul meu??va multumesc.

Draga Ramona,
"Sa faci sa nu te mai doară" nu se poate.Vor există mereu momente în viața ta (mai ales în preajma unor date specifice din calendar)când vei retrăi aceste sentimente.Impirtant este sa dai un sens durerii tale, să o transformi in așa fel încât să fie o forță utila in memoria celei pe care nu omai ai.Este greu de lucrat doar prin mail_uri, cred că ai avea nevoie de puțin sprijin specializat și poate te gândești să alegi sa lucrezi cu cineva .Este in joc sănătatea ta dar și familia, suflețelul acela mic care are nevoie de mămica lui și apoi ea, fetița ta, care nu poate fi liberă și liniștită dacă sufletul tau este atât de zbuciumat.Ai un travaliu de doliu nerait și cred că ai nevoie de psihoterapie, pt a fi ghidată să îți trăiești de uretra in etapele specifice .Scrie-mii ce ai decis și poate îți pot face vreo recomandare(nu. Stiu SF în ce oraș ești).
Cu drag,
Alina State

Va multumesc mult pt cuvintele scrise,stiu ca am nevoie de ajutor dar din pacate momentan nu pot sa fac nimic in privinta asta,suntem in It,sotul lucreaza iar eu stau toata ziua cu baietelul..nu am pe nimeni cu care sa il las pt a merge la terapie,nu stiu ce as putea face sa fie bn...am fost acasa in Ro 6 luni....6 luni in care pur si simplu nu am reusit sa ma apropii de mormantul iubitei mele mici...nu am putut ..paralizam la ideea de a stii ca e acolo ,imi doresc sa treaca timpul..sa se faca odata 7 ani ...sa stiu ca ea nu va mai sta ,,acolo" .va multumesc inca o data...

Draga Ramona,
Nu exista problema fara solitie:)))))))Contacteaza-ma in e-mailul meu alina_mihalache@yahoo.com daca vrei sa fixam niste sedinte de psihoterapie skipe. Eu am multi pacienti in afara tarii cu care lucrez asa. Trebuie doar sa convenim impreuna asupra unei ore la care ne putem conecta amandoua. Asadar gandeste-te si daca doresti, imi scrii in masil ca sa fixam o zi si o ora potrivite.
Cu drag,
Alina

Buna seara,
Ma numesc Oana, am 28 de ani si de o saptamana si 4 zile sunt mama unui ingerasi, mi-am pierdut baietelul in saptamana 20 de sarcina... mi-am dorit enorm de mult ingeasul meu, am ramas f greu insarcinata, cand am aflat ca in interiorul meu se afla puisorul meu am fost cea mai fericita femeie de pe pamant, simteam ca sunt intr-un frumos vis care avea sa tina toata viata dar... s-a sfarsit.. acum traiesc cel mai negru cosmar... el nu mai e, nu il mai simt dimineata, el ma trezea mereu... imi este atat de dor de el de simt ca mor, imi este greu sa realizez ce s-a intamplat, uneori cred ca vorbesc de altcineva, s-a intamplat prea repede aveam o sarcina perfecta, analizele bune, nu stiu de ce mi s-a deschis colul si am ajuns prea tarziu la medic.. fusesem cu 5 zile in urma la control si totul era ok, nu am facut efort.. nimic.. dupa 5 zile m-am dus la spital cu dureri de burta si acolo mi-au dat tragica veste ca am colul deschis si sacul deja iesit putin in vagin, durerile erau contractii... am stat in spital de luni pana vineri cand l-am nascut pe ingerasul meu, fara viata... nu l-am vazut eu, l-a vazut mama mea si am rugat-o sa imi spuna cum era... era maricel, format complect... asa de mult regret ca eu nu l-am vazut, mi-as fi dorit da il ating, sa il mangai putin, sa il simt pentru ultima oara... il visez, il visez ca ii este fomica si pare suparat..oare sa fie suparat pe mine? Am gresit eu cu ceva... oare el stie cat ma gandesc la el, cat de mult il iubesc, cat de mult sufar ca nu il pot strange in brate...ma doare enorm ca nu a avut ocazia sa cunoasca iubirea de mama si mangaierea mea, ma gandesc daca a suferit.. l-am simtit pana in dupa-amiaza zilei in care l-am nascut...nu ma pot exterioriza, nu pot vorbii cu nimeni, toti imi spun ca e bine ca sunt sanatoasa, ca am timp sa fac allt copil, dar eu il vroiam pe el, l-am iubit din momentul in are am aflat ca este acolo asa cum orice mama isi iubeste copilul nascut.. cum sa fac sa nu mai doara asa? Cum sa fac sa pot merge inainte.. nu reusrsc, pe zi ce trece e mai greu..cum sa accept ca puiul meu nu mai e? Cum?

Draga mea,
In astfel de situatii este nevoie sa ii dai timpului timp.Nu poti face sa dispara durerea si nici nu at fi normal.Durerea teebuie traita, urlata, consumata.Ai dreptul sa jelesti si sa iti plangi pierderea suferita.Ai in ncredere in instinctul tau si fa ceea ce simti acum s as faci.Apoi, daca alegi sa impartasesti cuiva trairile tale, fa-o in timpul tau (pe care nu ti-l poate impune nimeni),fa-o cu un neutru, doar atunci cand te simti pregatita pentru asta.Nu exista un fel anume de a trai adta, vei trece peste cumpana aceadta ajutata de ceea ce ai tu ca resursa in interiorul tau. Intre timp, fa ceea ce consideri a fi crestineste pt.puiul tau, te poate ajuta.Oricand te pot ajua, scrie-mi, ar fi mult de vb.despre culpabilitatea pe care o simti si care nu are legatura cu realitate.Nu a tinut de tine, sunt evenimente asupra carora nu detinem nici un control si toti avem nevoie ss invatam sa traim cu asta.
Te imbratisez si te respect,
Alina