"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
De 8 luni mai precis din 13.02.2008 sunt si eu mama de inger.Fiul meu Doru Marian de numai 17 ani a fost smuls de langa mine de un tragic accident.Cum as putea spune in cuvinte ce este el pentru mine?! Vedeti ca folosesc timpul prezent pentru ca pentru mine el este inca aici,o sa il port viu in inima mea si atat cat va mai bate Doru traieste.Cum sa fie un roman fara DOR.....Aceasta a fost si motivatia pentru a-i da acest nume. Povestea mea este mai mult sau mai putin tragica raportata la ce am citit pe acest forum dar cu toate ca am incercat de multe ori sa o scriu nu o voi spune in amanunt nici acum.Ceea ce voi scrie va fi sper mai de folos celorlalte mame care ca si mine ne zbatem sa mergem mai departe.Pentru mine ceea ce la inceput a fost doar o carare ingusta,s-a dovedit mai tarziu a fi o cale lina plina de liniste sufleteasca prin care mi-am descoperit puteri nebanuite.Nu stiu cum sa explic de aceea singurul cuvant ce-mi vine este MIRACOL.Miracolul de a descoperi ca Dumnezeu ne iubeste,ca El este iubire si iertare. Da! MIracolul de a transorma durerea in iubire si iertare;si cum durerea mamelor este imensa inchipuiti-va cata iubire avem de dat.Totul este sa o facem din tot sufletul si toata inima noastra si atunci vom percepe altfel tot ce ni se intampla si vom putea merge mai departe impacte atat cu Dumnezeu cat si cu ceilalti semeni.Sa incercam sa fim asa de bune si nevinovate ca si INGERII nostri pentru a putea nadajdui ca Dumnezeu va face ca odata si odata sa fim din nou cu ei.
Draga mea mamica...imi pare nespus de rau ca ai trait si tu asemenea tragedie.....si ca ni te-ai alaturat noua mamelor de ingeri.....Imi pare f rau pentru baiatul tau care a plecat in lumea ingerilor lasand in urma un imens DOR......El este langa tine mereu...si asa trebuie sa vorbim de ingerii nostri la prezent pentru ca ei sunt si vor fi mereu alaturi de noi..... Scumpa mea iti multumesc din suflet pentru invataturile tale....ma ajuta sa inteleg,sa iert si sa iubesc in continuare...si ai dreptate cand spui ca o mama are atata iubire de oferit.... Ma rog si pentru baiatul tau ,pentru tine sa poti sa mergi mai departe..... Dumnezeu sa va dea tot binele din lume si sa fie alaturi de voi.... Te imbratisez cu mult drag,Cristina,mamica ingerasului Razvan...
povestea ta e la fel de tragica ca si povestile noastre pentru ca si suflletul tau e acum macinat de DORUL imens dupa o comoara nepretuita care a fost,este si va ramine COPILUL.E nedrept ca ei pleaca de linga noi pe drumul fara intoarcere prea devreme si ne lasa intr-un suvoi de lacrimi,multe intrebari si oftaturi chinuitoare.Te imbratisez cu drag si-ti doresc multa putere
Draga mea, mamica de ingeras Doru, stiu ca durerea si mai ales... dorul din suflet este atat de mare...destinul a facut ca ei , cei buni, curati , atat de tineri... sa plece pe calea vesniciei...poate ca aceasta a fost voia Lui Dumnezeu... i-a luat dintr-o lume rea si nedreapta si i-a dus intr-o alta lume... plina de lumina si pace...lumea ingerilor Lui. Stiu acest lucru... caci singura credinta m-a salvat din aceasta cumplita incercare... gandul ca fiica mea buna, frumoasa si atat de pura este un inger minunat al cerului... acest gand m-a intarit si ma mangaie oarecum ... pentru mine, ea nu a murit, ea traieste... prin poeziile ei, prin amintirile lasate pe acest pamant, prin faptul ca o simt mereu aproape, prin vise si prin atatea semne in care o simt langa mine ...si totusi... inima mi-e plina de durere si disperare... ochii sunt mereu plini de lacrimi...sunt zile si mai ales nopti cand cad prada desnadejdii crunte... ca nu-i voi mai vedea nicicand chipul frumos si vesel, zambetul cald si cuvintele pline de dragoste si bunatate...gandul ca putea fi salvata... avea o sansa reala de salvare... si aceste ganduri , de neputinta si suferinta cumplita ... ma macina necontenit...ai dreptate draga mea, pana nu ne vom gasi calea curata si dreapta a credintei DEPLINE in Dumnezeu... nu vom reusi sa aducem liniste si pace in sufletele noastre... poate ca acum este prea curand, poate ca trecerea timpului va reusi sa ne potoleasca putin durerea arzatoare... sa gasim calea spre IUBIRE si IERTARE...atunci stiu ca ei, ingerii nostri dragi vor fi plini de lumina si bucurie. D-zeu sa ne dea putere si mai ales, mangaiere si alinare in inimile noastre ...a mamelor de ingeri. Iti trimit multe , pentru tau si o . Rodica.
Buna, Victoria draga! Offff, e trista si povestea ta! Noi, toti cei care scriem aici, vom fi mereu prezenti cand durerea unei mame ne va striga, cand dorul va coace iar lacrimile uscate sau umede vor ingreuna sufletul de mama. E durere si dor, e bunatate si frumos, toate la un loc in sufletul tau de mamica iubitoare. Si, e, ...multa credinta in Dumnezeu, ceea ce este foarte bine, extrem de important. Sa nu te schimbi niciodata, scumpa mea, esti minunata si sunt convinsa ca Cerul intreg te iubeste si te ocroteste. Si, ...cu siguranta ca peste ani si ani, cand batranetea va fi apasatoare, Cerul te va aseza intre astre alaturi de ingerasul tau . Te imbratisez si iti doresc ca toamna sa iti daruiasca multa liniste si putere. Te pupacesc cu pupici pupaciosi, cu drag, Nicoleta. Pentru tine, mamica scumpa, Pentru ingerasul tau, lumina si odihna.
Bună Victoria, Îmi pare rău pentru îngerul tău şi pentru tine, îmi este foarte greu să-mi găsesc cuvintele potrivite şi de aceea mă opresc doar la a-ţi spune că îmi pare rău şi că sunt lângă tine. Te îmbrăţişez cu multă căldură, Mihaela, mămica lui ANDREI.
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Draga Victoria ...cat dor in titlul ales pentru povetea ta trista..... si cum sa fie altfel?!? ...Imi pare rau...tare rau.... Dar esti de admirat, pentru ca desi a trecut putin timp de cand Doru....a plecat, ai reusit deja sa descoperi MIRACOLUL...Da, da...bine i-ai spus: "Miracolul de a transforma durerea in iubire si iertare"!!! Pentru ca asta este, cred eu, ceea ce vrea Dumnezeu de la noi...Nu e deloc usor...si totusi se poate....Iar Ingerii nostrii sunt alaturi de noi pentru a ne proteja dar si pentru a ne duce pe calea cea buna...Ce dovada poate fi mai mare, de generozitate si altruism, decat acceptarea durererii si trasnformarea ei, in iubire fata de cei din jur?!?! Lumina apare in urma focului care arde.......Daca am ramas pe pamant, inseamna ca mai avem de invatat, noi...sau pe altii.....
Si eu sper sa fie de folos, celorlalte mame de ingeri, ce ai scris. Iti multumesc pentru mesajul pe care l-ai transmis... Ii multumesc Ingerului tau..... .... care, asa e, ...va trai mereu prin tine, prin ceea ce vei face, prin ceea ce esti si ce vei fi...
Iti doresc sa fii in continuare puternica.....dar cand iti va fi greu...sa stii ca nu esti singura.... Noi suntem aici...si iti vom fi mereu alaturi cand vei simti nevoia sa te tina cineva in brate...chiar si virtual...Stii doar: puterea gandului e mare.... Iar noi, toate mamele de ingeri, suntem unite prin aceleasi ganduri si aceleasi trairi....si suntem atat de multe...din pacate.....Nu cred ca exista o forta mai mare...Cred ca datoria noastra este sa o folosim pentru a face bine.....astfel incat, pierderea puilor nostrii, sa nu fie in zadar....
Citesc mereu....si plang...as vrea sa va strang in brate ,sa va mangai inimile pustiite de durere,poate asa as putea sa va multumesc pentru gandurile bune pe care mi le-ati trimis...dar o sa va impartasesc o amintire ramasa de la INGERUL MEU DORU:
In urma cu 2 ani,in feb.a venit bucuros de la scoala si mi-a daruit un inel cumparat din economiile lui.Fiind aproape de 1;4 (fiind ziua mea) si 8 martie am spus sa astepte si sa mi-l dea atunci.El s-a uitat la mine cu dragoste si mi-a spus: "Nu mami eu nu ti-l dau pentru nici una din aceste zile,eu ti-l dau pentru ca esti mama mea ; si mama mea esti in fiecare zi...uite mami cate inimioare are..asa te iubesc eu...si uita-te si cutiuta e tot o inimioara..." Asa e puiul meu drag....nu m-am gandit atunci ca tot intr-o zi de februarie o sa plece de langa mine...ca o sa pierd cea mai de pret inimioara....dar mi-a ramas inelul si de cate ori ma uit la el ,simt ca DORU este cu mine. Multumesc !!!...Victi
Buna victi. Imi pare rau ca ziua de 13.02 este o zi trista pentru tine .Aceasta zi este ziua in care l-am nascut pe fiul meu Codrin, este ziua in care cel de sus mi-a dat in sfarsit un copilas al meu dupa lungi suferinte si multe incercari.Imi doresc din suflet sa treci cu bine peste aceasta durere imensa din sufletul tau si ma bucur ca reusesti sa spui si altora sa fie mai buni sau sa regaseasca inlauntrul lor acea putere pe care nu-si pot inchipui ca o au. Te imbratisez cu drag si sunt alaturi de tine. Daniela G.
Buna,Victi. Te imbratisez si eu si sunt aproape de tine,cu toata fiinta mea...dorul si durerea ta vor fi alinate mereu de ingerul tau Doru,care te va veghea pana in ultima clipa a vietii tale. Am citit cu inima stransa ce ti s-a intamplat...e foarte greu sa exprim ce am simtit,imi pare nespus de rau si nici un cuvant nu ti-ar putea aduce alinare.Amintirile cu puii nostri ne tin intr-un fel...aproape de ei... Iti doresc multa sanatate si puterea de a merge mai departe. MARIA
Buna, Victi draga! Sper din tot sufletul sa ai un sfarsit de saptamana frumos, si invata sa faci cate ceva pentru sufletul tau, in fiecare zi a vietii, orice, oricat de banal ar fi, dar sa fie pentru sufletul tau. Astfel, vei adormi multumita ca ziua care tocmai a trecut, a insemnat ceva in viata ta si nu ai trait-o degeaba. Eu , din prima zi in care m-am angajat, la varsta de 18 ani, mi-am impus ca ,fiecare zi a vietii mele sa ofere cate o recompensa sufletului meu, tocmai pentru a-i multumi acestuia ca lupta impotriva mizeriei umane cu tarie, si, crede-ma ca merita sufletele noastre sa ne facem timp pentru ele. Te imbratisez si ai mare grija de sufletul tau. Prinde repede o portie mare de pupici pupaciosi, cu drag, Nicoleta. Pentru mamica din tine, Pentru Doru, pupici dulci si multa lumina. Dumnezeu sa te ajute!
Buna,Victi draga! Iti multumesc pentru mesajul tau prin care imi ungi inima, sufletul, ...durerea. Ai mare dreptate in toate afirmatiile tale, pe care le-ai facut aici pe forum. Ai un suflet foarte frumos, o faptura extrem de sensibila. Simt ca ai nevoie de alinare si iubire, de frumos si cald, pentru ca inima ta sa bata in continuare inca multi ani de acum incolo. De ea avand nevoie, Doru, tu, si toti cei dragi tie, si toti aceia care s-au obisnuit cu frumusetea prezentei tale. Iti doresc un sfarsit de saptamana plin cu liniste si bine, fie ca luni sa fi odihnita pentru noua saptamana de lupta cu activitatile cotidiene. Sigur ca mi-a fost greu in acesti 18 ani, sigur ca fetita mea de 16 ani nu va putea niciodata sa ocupe locul Anei, pentru ca fiecare suflet isi are locul sau acolo in adancul sufletului meu, in viata mea. Cat mi-as fi dorit sa invelesc noaptea doua fetite, sa pupacesc 4 obrajori, offf, mi-e greu si acum, pentru ca Ana nu s-a bucurat de sarbatoarea majoratului, nu a suflat in lumanari, nu a avut parte de caldura bratelor mele, mi-e inca atat de greu, insa am invatat sa accept soarta care mi-a fost daruita, si, privind spre cer, ii zambesc mereu si ii vorbesc sperand sa vada si sa auda, sperand sa simta toata dragostea mea. Si, stiu ca sufletul ei e alaturi de mine, stiu ca ma iubeste, stiu ca in viata vesnica o voi intalni si o voi pupaci bine de tooot. Am avut mereu sprijinul celor dragi, pentru ca toti, adica atat rudele cat si amicii au stiut cat de dorita a fost Ana, cat de asteptata si de iubita, iar astfel si in zi de azi vorbim impreuna despre ea, despre ingerasa mea scumpa. Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi, sa ai parte de tot binele din lume. Cu drag, Nicoleta.
Draga Victi, in primul rand imi cer scuze ca nu am reusit pana acum sa-ti scriu, cu toate ca tu mi-ai scris. Am avut multe probleme in ultimul timp. Imi pare nespus de rau pentru pierderea puiului tau iubit Doru( si eu tot pui ii zic fiului meu) , ei vor ramane totdeauna puii nostrii. Durerea este nemarginita, aproape ireala si totusi parca o mana invizibila ne ridica ca sa putem merge mai departe. Pe langa toate astea aici este locul in care ne ridicam una pe alta, ne purtam una alteia crucea ca sa putem merge mai departe. Sa-ti dea bunul Dumnezeu alinare in aceasta suferinta cumplita. Te imbratisez cu mult drag, Andrea.
Draga mea, iti ofer si eu o sincera alaturi de regretul imens ca a trebuit sa treci prin astfel de clipe de nedescris in cuvinte. Intradevar cei care traiesc aceleasi experiente pot sa perceapa dimensiunea unei astfel de pierderi! Iti sunt alaturi...in dorul imens de Doru! "Povestea" noastra aici pe forum se numeste..."Un dor vesnic...Calin Gabriel"...poate pentru ca noi....mamicile de ingeri....si taticii de ingeri...am aflat in modul cel mai aspru semnificatia cuvantului "dor"... de la Angela,mami de ingeras jucaus Calin Gabriel
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Dragă Victoria, mă cutremur toată când citesc poveştile despre îngeraşi; îmi pare rău pentru tău, îmi pare rău pentru că a trebuit să te alături nouă.Dar, aş vrea să pot să am liniştea ta, să am tăria ta, să-mi găsesc resemnarea ta, să accept că aşa a fost să fie, să accept că viaţa ne joacă feste. Tot ce sunt ca om după pierdere lui Luca, nu mai contează.Contează că sunt mai sensibilizată, şi am înţeles că nu ne putem măsura puterile cu divinitatea, am înţeles mult mai târziu că fiecare avem în noi o forţă pe care nu o cunoaştem. Dor, ....este cuvântul specific românesc; Dor,......este cuvântul care nu are echivalent în alte limbi, nu poate fi tradus în alte limbi; Dor, ...este cuvântul cu care trăim zilnic-un dor care nu se stinge nicicând! Sunt alături de tine , dragă Victoria! Îmi doresc să am în lăuntrul meu aceeaşi victorie ca tine, aceeaşi linişte! te şi
Va imbratisez cu toata puterea mea pe toate.... mii de multumiri... Dupa ce a plecat DORU,fosta lui profesoara de romana mi-a trimis urmatorul citat,care m-a ajutat mult:(nu ii stiu provenienta)
"Inainte de a-ti trimite Crucea pe care o duci,Dumnezeu a privit-o cu ochii Sai cei preafrumosi, a examinat-o cu ratiunea Sa Dumnezeiasca, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsa, a incalzit-o cu inima Sa cea plina de iubire, a cantarit-o in mainile Sale pline de afectiune ca nu cumva sa fie mai grea decat poti duce. Dupa ce a masurat curajul tau, a binecuvantat-o si ti-a pus-o pe umeri.Deci o poti duce! Tine-o bine si urca de pe Golgotta spre Inviere."
As vrea sa va dau din puterea mea...dar am vazut ca toate sunteti la fel de puternice...la fel de bune...la fel de altruiste...si cum altfel am putea fi?...doar suntem MAME de INGERI..avem copii in Cer care ne ajuta...dar avem copii si pe pamant...pentru ei suntem datoare sa ne luam Crucea si s-o purtam zambind, chiar daca inima ne doare...sufletul sa ne fie usor...Dumnezeu ne ajuta!...Doar suntem aici...TOATE...IMPREUNA...Simtiti cata forta avem?...Cata iubire zboara spre Cer? Va sarut Victi
Draga Victoria, iti multumim ca esti alaturi de noi , desi porti in suflet aceeasi durere, acelasi DOR... nestins ...si da, frumos citat si atat de adevarat... am sa-l notez si eu si atunci cand simt ca nu-mi mai gasesc forta si putere de a merge mai departe , am sa-l rostesc ...o data si inca o data , pentru ca D-zeu sa-si reverse bunatatea lui nemarginita asupra mea si sa ma intareasca...pentru ca avem de dus o cruce mult prea grea pentru puterile noastre ...si trebuie sa ne gasim tarie si incredere deplina in Domnul, ca aceasta a fost voia Lui...si atunci, poate vom reusi sa strabatem cu liniste si pace in suflete ...cu senitatate si iubire , zilele acestei vieti ... purtand mereu cu noi , in inimi si suflete pe dragii nostri copii si traind mai departe pentru cei ramasi langa noi... care si ei au nevoie de dragostea si ocrotirea noastra.Ai povestit si tu cu mult drag de darul primit de la baiatul tau... asa si eu am primit o ultima poezie de la Alina, de ziua mea , un mesaj pe care l-am gasit dupa plecarea ei, caietul de poezii, jurnalul ei...toate lasate pe birou... si atunci ma gandesc ca ei, iubitii nostri ... poate au presimtit ceva... ca vor parasi aceasta lume pentru una ... mai buna si mai curata ... o lume a ingerilor... si ma gandesc . ..Doamne, cat au fost de puternici , cat de buni... ne-au oferit acele daruri pentru noi, mamele ... si odata cu ele toata dragostea si tot ...Dorul ... din suflet. Iti doresc si tie, draga mea , multa putere, mangaiere si alinare ... Dumnezeu sa-i aiba in grija Sa pe toti ingerii nostri ... sa-i stranga in bratele Sale calde si ocrotitoare ... asa cum i-am fi strans si noi. Multi pentru tine , pentru sufletul tau frumos , multa sanatate fetitei tale ... iar pentru DORUL tau... lumina si in Imparatia cerurilor. Cu multa dragoste si admiratie , pentru tine, draga mamica de inger... mama Alinei.
Draga victy, multumesc pentru mesaj si pentru aprecierea ta. Scumpa mea, imi este extrem de greu sa transmit prin cateva cuvinte tot ce vreau, este aproape imposibil sa imbrac sufletul frumos al unei mame iubitoare cum esti si tu, cu hainutele de cuvinte scrise pe cateva randuri. Ele, ..cuvintele , sunt prea sarace, ...nu au zambet si caldura, nu au suflet precum o privire sincera din partea unei persoane care iti surade langa tine. Dar, acestea ne sunt posibilitatile, si, ...sper ca in timp, sa obtin acel rezultat la care visez, sper ca in timp, voi, zanele mele de ciocolata sa puteti simti sufletele voastre ca va danseaza in piept, sa simtiti soarele si in ranile casnice si in cuvintele oamenilor rai, in tot ce va inconjoara, bun sau nu, vreau , si vreau cu toata fiinta mea , sa simtiti doar soare in jurul vostru. Iar pana atunci, eu voi trimite pupicii mei pupaciosi, sa fie scutul impotriva mizeriei umane, impotriva uratului si raului din univers. Ei, pupicii, vor aseza pe obrajorii vostri zambete, vor mangaia tamplele voastre atat de sensibile si vor unge inimile ce bat cu dragoste in trupurile de mamici de ingeri. Psihologia indiana m-a ajutat mereu, pentru ca am invatat sa imi pun bazele in timpul ce vine, in zilele si orele in care pot vorbi, sper deci, ca toate zeitele si toti zeii, sa-mi fie colegi de hora in dansul spre liniste, spre pace in suflet. Si sper ca fetita mmea Ana care poarta si numele zeiteti ambitiei de la indieni, Ricolda, sa ma ajute de acolo, dintre stele, sa aduc speranta si linistea in sufletele voastre minunate. Pupici, cu dragoste, Nicoleta.
buna ziua draga doamna!incep in a spune ca regret tragicul accident...insa observ cu bucurie ca esti o luptatoare si ca nu ai vazut prin aceasta tragedia,si anume moartea lui Doru,fiul tau, o disparitie a lui...ci o continuare a vietii dar in alt loc mai bun,nu stiu daca este asa,dar eu asa am receptionat cuvintele tale....consider ca esti o mama extraordinara,iar fiul tau nu a fost mai prejos...sa ma ierti daca te deranjeaza ca vorbesc despre el la timpul trecut,e greu sa imi gasesc cuvintele,sper ca ma intelegi.zic ca nu a fost(este) mai prejos prin faptul ca el a fost un inger si cat timp a fost pe pamant,mai ales in rai...gandeste-te ca el,la 17 anisori(ce ironie,eu sunt mai mare ca el cu nici 2 ani),acolo sus,ne invata pruncii nostrii mici despre viata,despre ce e frumos si intotdeauna va stii cum sa imbine cuvintele pt. a le arata cat de iubiti sunt copilasii pe pamant...imi cer scuze daca nu am fost prea coerenta...am vrut sa spun multe lucruri si totusi am incercat sa rezum.te imbratisez cu drag,scumpa mamicuta de inger DORU...si multe pt el
Cel mai frumos lucru care ti se poate intampla este sa iti zambeasca un copilas.Si mai frumos este ca acel copilas sa fie al tau!Cristina- mami de ingeras dulce ANDREEA ELENA