"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Draga caresse, as vrea sa iti pot da un raspuns la intrebarea ta, dar cu toate stim ca nu vom gasi acest raspuns pe lumea asta . In schimb pot sa iti dau o imbratisare virtuala calda si sa iti spun ca ma gandesc cu mult drag la voi si la ingerasii vostri. Elena si Bobita va iubesc tare mult si stiu ei de ce v-au ales pe voi sa le fiti parinti
Zbor lin ingerasi dragi pe un cer cu miiii si miiiii destele
Va imbratisez pe toti cu mult drag!
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
4 ani .... 4 ani au trecut ... am tot citit ca durerea se transforma ... devine doar iubire ... stiu ca sunteti mereulanga Andu si Lu ... am invatat sa traiesc cu durerea ?! ... sunt 4 ani de intrebari .... de dor ... de dor de noi ... am 4 copii si sunt 4 ani de dor ce s-a intensificat ... stiti ca va iubesc ... Elena Maria Rapunzel , draga mea fetita, prima mea fetita , fetita mea cu aripioare gingase ....pentru tine, iubita mea un camp de
Azi am fi suflat in tortulet ... 4 lumanarele .... Voi numara in fiecare zi , in fiecare an ... si vei creste in inima mea ... sunt 2 locuri goale in bratele mele ... locuri imposibil de umplut ... dar gol-durere-remuscare ... si atat de mult dor ..... si atat de multa iubire ... Ar fi trebuit sa-ti cant "la multi ani " si sa-ti umplu bratele de cadouri si sa fac tortulet si sa invit oamenii dragi .... dar nimeni nu stie ... doar tu , eu si Bobita .... va iubesc infinit ingerasii mei ... sa aveti grija de Andu si Lu .... Un cer de pentru tine,iubita mea ! Iarta-ma, Elena, puiul meu drag ! Iarta-ma Bobita minunata !
Au fost zile grele ... dar v-am simtit ... stiu ca ati avut grija de Andu si Lu ... mi-e greu si uneori imi strang pumnii ca sa nu urlu ... si inima se frange sub povara dorului .... nu voi scapa niciodata de întrebarea DE CE ??????????????
mamai VA iubeste, ingerasi cu aripioare de zahar !
Sa stii ca Sofia mea o iubeste pe Rapunzel Si in acest film, ne arata cat de mult ajuta iubirea...iubirea adevarata. Iubirea ce o purtam vesnic in sufletele noastre pentru Ingerasii nostri, ne ajuta sa mergem mai departe, oricat de tare ne loveste durerea dorului...
Azi am primit mesajul Biancai ...cel cu Valul de lumina ... si am izbucnit instant in plans ... ma doare ....ma doare tare ... Lu s-a uitat la mine ... nu intelege ... si sper ca nu va intelege niciodata ...pentru ca trebuie sa treci printr-o asemenea pierdere ca s-o intelegi ... nu vreau ca ea sau Andu sa simta vreodata aceasta durere ... e mult prea multa suferinta .... Dor de voi, iubitii mei copii din cer ...mami VA iubeste infinit !
Azi e ziua aceea de lumina ... imi pare rau ca nu particip ... as fi vrut atat de mult sa fiu acolo ... oriunde, in orice oras ... doar sa tin si eu in mana o lumanare ... de fapt doua ....pentru voi copiii mei ... imi e atat de greu... oare voi stiti cat va iubesc ...????
Buna Caresse! Nici eu nu am participat..ba am si omis ca e data de 15, m-am luat cu treburi. Te imbratisez mami si sper ca sunteti bine cu totii.
viewtopic.php?f=12&t=2113&p=99142#p99142 Zbor lin puiuta noastra Maria si fratiorul/surioara ei. Pe 1 Aprilie 2014 a venit pe lume baietelul nostru iubit, cel ce mi-a adus pace in suflet dupa pierderea Mariucai