Forumul EMMA

Pe 24 mai 2012 langa Iasi, intr-un grav accident de masina, au disparut 3 bunici si iubita mea Mirunica de 2ani si 8 luni. Si eu si sotul meu ne simtim ca rupti de realitate. Un soc care ne-a aruncat ori intr-o lume paralela ori ne-a pus sa traim in continuare vietile altor persoane. Ne uitam in trecut si nu ne recunoastem, ne uitam in viitor si nu vedem absolut nimic. Simtim ca innebunim de dor si orice pas facut ne sfasie inima caci ne gindim la ea. Suntem egoisti sau suparati pe bunicii care ne-au luat cu ei iubirea si nu ne putem gindi la ei la fel de mult ca la ea. Ne-am cerut iertare de la ei, dar nu putem decat sa plangem dupa fiinta aceea mica cu parul cret, ochii mari si gurita care ne striga mereu si ne pupa toata ziua.

Cum sa traim acum? Cum sa respiram cand fizic inimile noastre ne dor, cand toate gandurile si sentimentele se aduna in gat si nu ne lasa sa expiram? Cum sa depasim tragedia aceasta? cum sa nu o mai vedem prin casa cum alerga ca o furnica? in cada cand facea baie? pe canapea cand bea lapticul sau cand ii puneam desene si vesela venea sa ne pupe fericita? cum sa dorm in pat cand ea era acolo cu noi si se cuibarea in noi? cum sa o am inapoi?

de ce? de ce au luat-o? de ce a murit? de ce nu a fost salvata?

daca nu o lasam sa se duca cu bunicii? daca mergeam noi cu ei? daca era in scaunel avea sanse mai mari? daca .........

ce sa fac cu durerea aceasta teribila? ce sa fac cu iubirea aceasta care doare imens pentru fetita mea care era, care exista, care zimbea, care mergea, care ma iubea, care-mi spunea "mami" si ma stringea in brate cu minutele ei mici ... si acum nu mai este?

Ana Maria cu durere in suflet iti spun bun venit alaturi de noi, imi pare atat de rau pentru pierderea fetitei tale Mirunica, imi pare rau ca te-ai alaturat noua cunoscand aceasta durere care acum pare ca nu mai trece.
Imi imaginez ca acum te simti ca fiind intr-o prapastie mare din care nu mai ai sanse sa iesi, insa ai gasit puterea sa ne scrii despre fetita ta si noi vom fi alaturi de tine.

Intrebarile pe care le pui sunt atat de firesti si nu stiu daca vei gasi raspuns, pierderea voastra este atat de recenta...v-ati pierdut fetita si parintii.
Este normal sa va ganditi mai mult la fetita voastra Miruna, ea era parte din voi. Acum nu mai este fizic langa voi dar ea este un ingeras si ingerasii stau langa parintii lor si le mangaie sufletul cu aripioarele lor fermecate.

Pe site-ul E.M.M.A. sunt cateva articole care vin in sprijinul vostru, sa va ajute sa intelegeti mai bine starile prin care treceti,
- pentru tine draga mamica http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame
- pentru sotul tau care sufera la fel de mult ca tine si poate nu iti arata asta deoarece incearca sa te protejeze http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati
- pentru voi amandoi, sa va ajute sa va sprijiniti unul pe altul si sa intelegi durerea celuilalt http://www.organizatiaemma.ro/suport/cuplu
- prietenii, cunostintele si colegii de servici se vor astepta ca voi sa fiti la fel cum erati inainte sa o pierdeti pe Miruna, se vor astepta sa nu mai plangeti si sa va continuati viata ca si cand nu s-a intamplat nimic, din pacate asta nu este posibil, le puteti trimite pe mail aceste articole http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati , vor invata cum sa fie alaturi de voi.

Multi dintre parintii de ingeri si-au gasit alinarea aici, alaturi de cei care ii inteleg si simt la fel. Ne rugam ca si tu si sotul tau sa gasiti linistea si alinarea sufletelor voastre indurerate, vom fi alaturi de voi mereu.

Zbor lin micuta ingerasa, zbor lin Mirunica

Draga Ana Maria....
stiu de nenorocirea din viata voastra....pentru ca mama mea este vecina cu dl.Iordache...care din ce stiu este ruda cu voi...mi-a zis mama de ce s-a intamplat..iar mai apoi am auzit la tv...imi pare nespus de rau...imi pare rau din toata inima... .dar ...sunt lucruri si momente in viata noastra ce nu le putem schimba...si decizii pe care nu le luam noi...este Dumnezeu...este deasupra noastra,iar totul este doar in voia Lui.Micuta MIRUNICA ESTE ACUM CU INGERII...SI TE IUBESTE ENORM...SI STIE CAT DE MULT ITI ESTE DOR...SI CAT DE MULT O IUBESTI...E GREU..CACI ATI AVUT-O LANGA VOI..E GREU SA NU MAI FIE ASA..DINTR-O DATA...

putere multa draga mamica...si credinta in Dumnezeu!

ingerasei tale dragi cele mai frumoase si sute de colorate!

DE CE?????????? Nimeni poate niciodata nu va raspunde la intrebarea asta,in 5 luni de zile de cand am pierdut-o pe Lara ma intreb DE CE ,si nu gasesc niciun raspuns care sa aline dorul asta enorm,nu gasesc nimic care sa ma linisteasca,sa ma faca sa rad cum radeam inainte,sa pot sa ma uit in ochii copilasilor fara sa nu ma gandesc la ea.
Suntem condamnate sa traim asa toata viata,cu gandul la ingerasii nostrii si cu un gol in suflet care nu se va umple niciodata.

Multe intrebari,multi DACA........... dar nimic nu ii mai aduce langa noi.Singuri trebuie sa luptam k sa mergem mai departe,numai noi stim ce e in sufletul nostru.
Zbor lin MIRUNA

Draga mamica de Ingeras, am citit cu lacrimi in ochi tragedia ta si nu-mi gasesc cuvintele Sunt socata si inmarmurita
Iti trimit cele mai calde imbratisari, cele mai bune ganduri, ma rog pentru linistea ta sufleteasca. Imi pare tare rau, si sunt cu tot sufletul alaturi de tine

Pierderea ta e mult prea recenta, de aceea, iti ofer umarul meu sa poti plange in voie, sa poti sa-ti descarci sufletul de durerea de nedescris prin care treci. Nu uita! Noi suntem aici si te vom sustine mereu, te asteptam sa ne scrii, sa ne spui ce simti, sa te ajutam cu o vorba buna, cu un gand bun.

Singurul lucru care pot sa ti-l spun acum, este ca Mirunica ta iubita este un Ingeras dulce si scump, ea nu mai simte nici durere, nici suparare, nici tristete... Acolo, impreuna cu Ingerasii nostri, Ea e fericita, are aripioare angelice si incet-incet o vei simti cum te imbratiseaza cu ele si iti va alina sufletul.

Te cu mare drag si ma rog pentru linistea ta sufleteasca.

Ingerasei Miruna, Zbor lin si Lumina vesnica, mii de si

Va multumesc pentru mesaje. Pling si citesc. Sufletul meu este zdrobit, calcat in picioare de viata asta.
Fiecare dimineata este o reluare a cosmarului. In fiecare dimineata, cand ma trezesc din inconstienta in care cad peste noapte, aud undeva intr-o ureche telefonul fatidic: "fetita ta ..." si imi vine sa urlu asa cum am facut atunci. sa urlu si sa arunc cu ceva. sa imi descarc furia impotriva vietii. si apoi apare disperarea: pentru ca nu pot face nimic. gata. s-a dus. nu mai este. nu se mai misca, nu mai respira, nu se mai joaca, nu mai cere apa, nu ma mai pupa, nu mai alearga, nu mai ride. o disperare surda care-mi macina inima si gatul.

Am doua idei de atunci: vreau sa dau timpul inapoi si sa abolesc tot, sa sterg cumplita zi, sa fac altfel, sa-l trimit pe socrul meu la spital si sa nu-l mai las pe sotul meu sa-i dea vreodata cheile masinii. (socrului meu i-a explodat aorta la volan si a murit inainte de impact, dar i-a luat cu el si pe sotia lui si pe tatal meu si mai ales pe iubita mea - intrand intr-un camion). Doamne, cat ma dor aceste cuvinte!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

si a doua idee: .....................o speranta ca cineva mi-o da inapoi. o speranta ca se intoarce. o speranta ca ce traiesc nu e adevarat. nu este posibil asa ceva, caci este prea mult. mult prea mult sa fie asta realitatea. mult prea mult sa fie aceasta viata mea. nu este adevarat. este ireal ce se intimpla pentru ca eu o vad inca in poze si este imposibil ca ea sa nu mai traiasca asa dintr-o data. nu este corect.....................

Ana Maria,aceleasi ganduri le-am avut si eu,DAK AS PUTEA SA DAU TIMPUL INAPOI,doar DACA.........
As fi facut operatia la timp,ar fi fost bine Lara,ar fi avut 5 luni si ar fi fost cu mine............Dar nu e
Viata e atat de nedreapta,m-am intrebat cu ce am gresit de ma pedepseste D-zeu asa crunt???? dar nu am gasit raspunsul pt k nu am gresit cu nimic incat sa imi ia copilul meu iubit,ASA A VRUT EL.............
pt tn

ANA MARIA DRAGA MEA...OFFF...CAT DE MULT MA DOARE DUREREA TA...CAT DE BINE MA REGASESC IN GANDURILE TALE....SI CAT DE MULT AM INTREB SI EU DE CE?????


ALATURI DE TINE!!!!!!!!!


INFERASEI DRAGI MULTA SI

Va multumesc pentru sprijin si pentru flori, stelute, lumina.
astazi e o noua zi fara ea. Nu le vreau aceste zile. Nu vreau o viata fara Miruca. Imediat cum deschid ochii ma apuca disperarea si ma uit in jur - la fel de gol ca in mine. Mi- a fost foarte greu ieri. Am vazut si pozele din ziare si nu am mai fost in stare de nimic: vorbit monosilabic si balansatul pe loc sunt tot ce pot face pe timpul zilei. Oriunde as fi si orice s-ar intimpla eu nu pot decat sa- mi aduc aminte de minunica mea. Si sa doara viata asta ...
sotul meu ma roaga sa traiesc. Pentru ce? Eu ma misc, respir, mananc, vorbesc cu altii cand ea, mititica, nu a fost lasata sa isi continue viata. Nu este correct!!!!!!!!! Un copil asa vesel si sanatos sa nu mai existe, asa deodata, intr-o fractiune de secunda! Ce este corect in moartea ei? Nimic. Iar eu traiesc.

Azi te imbratisez strans...cat sa simti ca primesti putere pentru ziua de azi.

Draga mea, primeste si de la mine o calda si sincera , care sa-ti transmita putere si energie astazi.

Este greu, stiu...doare....dar suntem aici pentru tine, alaturi de tine..

Mirunica, frumoasa mica, pentru tine astazi, un cos mare de

Draga Ana Maria,
Ca mai toti iesenii am aflat de tragedia prin care treceti. Nu folosesc trecutul pentru ca tragedia e prezenta in continuare. IMI PARE RAU; atat de rau cat poate cuprinde un suflet care intelege aceste tragedii.
Sunt alaturi de tine. Ca parinte de inger as incerca sa te incurajez, dar cuvintele sunt atat de mici intr-o durere atat de mare incat mai bine pun umarul sa te las sa plangi pe el.
Ca sa pot supravietui proprie-mi tragedii mi-am spus in momentul in care firul vietii copilului meu se rupea, ca eu nu ma aflu atunci acolo...si cumva nu ma aflam decat fizic. In plan mental imi duceam probabil copilul in brate si-l lasam in bratele Domnului. Ceea ce vreau sa spun cu asta este faptul ca tu, chiar daca nu ai fost cu fetita in masina, ai fost cu sufletul langa ea. A plecat fericita de a fi atat de iubita. Nu intelegem de ce se petrec asfel de drame, nu stim de ce copiii nostri atat de dragi, atat de doriti pleaca inaintea noastra in nemurire. Nu stim de ce ramanem cu bratele goale si ochii plini mereu de lacrimi. Poate dupa ce vom ajunge alaturi de ei vom avea raspunsuri. Poate sufletul nostru are nevoie de ajutor in aceasta viata si ei sunt cei care se ofera sa ne ajute, de dincolo.
Am mai spus candva o poveste: Un inger se pregatea sa vina pe pamant. Doamne-Doamne i-a aratat o carte groasa, cartea mamelor, ca el sa-si aleaga o mamica. Si ingerul dupa ce a studiat atent toata cartea s-a hotarat si i-a spus Domnului: " Aceasta e mamica pe care o doresc." Domnul s-a intristat si i-a spus: bine , dar nu se poate. Copilul acestei mamici va muri foarte devreme. Ingerasul a raspuns: O, dar pe ea o vreau. O iubesc atat de mult incat mi-as da si viata pentru ea...."
Drumul nostru, al parintilor de ingeri e lung si anevoios. Invatam sa traim cu durerea. Parcurgem drumul in pasi mici, durerosi. Suntem mereu in lupta cu durerea. Uneori o invingem si reusim sa zambim cerului in cautarea ingerului nostru. Ne reintegram intr-o viata oarecum normala, in spatele ochilor purtand lacrimi vesnice. Si totusi suntem puternici. Viata noastra e un dar de care...avem misiunea sa avem grija.
Durerea parcurge mai multe etape: in primul rand e socul,apoi negarea, apoi furia impotriva destinului cu avalansa de intrebari DE CE?, apoi in timp, vine acceptarea. Niciodata uitarea - si asta e un lucru pe care cei ce nu au experiente atat de devastatoare nu vor sau nu pot asa inteleaga.
Timpul e atat prietenul nostru, pentru ca ne invata cum sa traim cu durerea, cat si dusmanul nostru: pe masura ce trece timpul, se instaleaza dorul.
Te imbratisez cu tot dragul si-ti doresc puterea de a merge mai departe. Iti doresc dimineti in care trezindu-te sa nu mai simti cum iti cade sufletul mereu prefacandu-se in cioburi ci sa poti zambi ingerului tau care te tine strans intre aripiorele sala neprihanite. Iti doresc sa ai parte de liniste incat sa ii simti ajutorul si lumina si binecuvantarea.
pentru Mirunica, ingerul tau drag.

Draga Ana Maria,

Imi pare atit de rau pentru Mirunica voastra...
Nici nu imi pot imagina cita durere poate lasa in urma disparitia ei...
Sint cu tot sufletul alaturi de voi, si daca nu pot face nimic sa va alin suferinta, ma rog sa va dea Dzeu putere, si sa va arate calea spre acceptare...
Si Doamne cit poate fi de greu sa mergi mai departe cind tot ce ai avut mai scump nu mai e!...
O imbratisare calda, si toata compasiunea mea...

am citit povestioara voastra ,draga mea este foarte greu si nu stiu ce sa scriu pt ca nu stiu ce sa spun in asemenea tragedie va doresc din suflet puterea de a merge mai departe,DD sa va ocroteasca si sa va incalzeasca inimioarele greu incercate,,,,,,greu,,,cumplit,,,ucigator de dureros

sunt alaturi de tine,sunttem aici pt a te putea ridica in fiecare zi ,,,,,nu esti singura de asta sa fi sigura

special pe ingerasa voastra

Dragi mamici,
Nu stiam ca exista si nici nu as fi vrut sa experimentez vreodata nici eu nici altcineva o asemenea suferinta. M-am intilnit cu moartea si alte dati dar nu a unui copilas, a copilului meu mai ales. Este miezul zilei si nu pot respira. Parca am traversat un an intreg de dimineata, un an de cosmar ... si totusi nu sunt decat cateva ore dintr-o zi... din estul vietii mele pline de dor dupa puiutul ala mic. Nimic nu ma consoleaza, nimic nu ma alina, nimic nu ma tine locului, nimic nu imi mai place si am devenit claustrofoba in multime. Ma apuca panica cand vad oameni, iar acasa ma apuca panica singuratatii. Daca as putea trai suspenata intre lumi pentru cei de aici si pentru cei de dincolo in acelasi timp. Ma omoara gandul ca nu exista nimic dincolo. Ca e am pus in mormant ese copilul meu si gata....nu a mai ramas nimic,doar dorul meu ca un jaratec, lacrimile cand ma uit in jur prin casa, cand mergem de nebuni prin oras orice coltisor imi amineste de minunica mea...ce sa mai spun de poze!!!!
Nu imi imaginez viitorul. Nu ma vad mai departe. In schimb vad cumma priveste ea din poze si ma arde inima. Nu am fost acolo s-o tin in brate, sa-i spun ca mami e cu ea. De ce am aflatt asa tarziu!!!! Poate m-a asteptat speriata nestiind ce se intimpla cu ea. Avea atat incredere in noi si am inselat-o. Nu am fost sa o tin de manuta, sa o iau in brate sa o apar. Cum sa traiesc!!! Doamne, ea nu trebuia sa plece. Asta simt. Ca ea nu trebuia sa plece

Exista cumva intruniri in iasi ale parintilor de ingerasi?

draga Ana Maria ,am intrat din nou in casuta voastra,am citit din nou mesajele trimise ingerasei tale pline de durere si dor,observ si simt in cuvintele tale atata durere si panica,te rog fi increzatoare noi suntem aici pt tine,iar tu esti aici pt noi,asa suntem noi parintii de ingeri ,impreuna suntem mai puternici si vom reusi sa ne caram crucea oricat de grea ar fi

Alaturi de tine

Draga Ana Maria
Vom incerca sa organizam o intalnire a parintilor de ingerasi. Am mai avut candva doua intalniri, inafara de evenimentele din mai ( Ziua Parintilor de Ingeri ) si din octombrie, Valul de lumina. Ne propunem demult sa facem intalniri. Din pacate n-am reusit sa facem niste intalniri regulate. Te anuntam indata ce vom reusi sa organizam o intalnire.
Cu tot dragul alaturi de tine.

Ana MARIA...lacrimi ,lacrimi...imi pare nespus de rau pentru faptul ca micuta ta a plecat.. e atat de fina granita intre cele 2 hotare...of Doamne ,nu mai intorci timpul inapoi,nu te ajuta sa te gandeszti...daca as fi facut,daca...Mirunica ar fi fost langa mine...e cumplit si perfect normal sa nu mai vrei sa fii ,sa traiesti fara fetita ta....ce poate fi mai sfasietor decat asta.....................





Drum lin printre stele Mirunica, trimite-le de acolo de Sus semne neconsolatilor tai parinti!!!!!!
Ce poate fi mai cumplit pentru un parinte,pt o mama decat sa si pierda copilul , e ca o sfasiere a sufletului in milioane de bucati, care se reintregesc doar ca sa traiasc aimensa suferinta...alte cuvinte nu mi vin,nu pot incuraja,sunt coplesita de durerea ta,Ana Maria....