"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Draga Ana-Maria, este prima data cand, de cand m-am inscris , scriu un mesaj pe acest forum. Ne leaga 2 lucruri : suntem amandoua profesoare si amandoua ne-am pierdut fetitele in luna mai acestui an ... Eu nu am avut inca curajul sa-mi scriu povestea, ma simt prea vinovata, insa pot sa-ti spun ca am simtit si simt tot ceea ce ai scris tu . Si vom simti suferinta toata viata. Este bine sa plangem , sa urlam , sa suferim, ca fetitele noastre sa stie ca nu le-am uitat ! Ca nu ne este bine fara ele! E greu cand ti se spune ca esti tanar, ca vei face alti copii , pentru ca mintea noastra nu e capabila sa inteleaga si inima pare ca nu poate sa reziste la durerea care o ....roade . Si timpul nu atenueaza durerea, o adanceste si trece atat de repede si totusi atat de incet ! Dar sa stii ca cel mai bine intelege ceea ce simti sotul tau, care in afara de pierderea fetitei voastre, a tatalui tau si a parintilor lui , poarta cu siguranta in suflet faptul ca tatal sau era la volan. Fii tare pentru el ! Nu-l parasi caci are mare nevoie de tine, mai ales ca nu se poate descarca. Ai grija de el si de tine, pentru ca Mirunica prin voi traieste! As vrea sa fiu langa tine si sa te iau in brate, sa plangem si sa suferim impreuna! Si sa ne Domnul Dumnezeu putere si intelepciune ca sa intelegem DE CE a trebuit sa trecem printr-o asemenea nenorocire si ce lectie trebuie sa invatam ?
Draga Carese am citit cu durere in suflet randurile tale. Imi pare rau ca si tu esti mamica de inger. Te asteptam cand vei fi pregatita sa ne faci cunostinta cu micuta ta ingerasa. Vom fi alaturi de tine.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
nu-mi vine sa cred, cu fiecare zi, cita durere exista in parinti. am crescut nestiind de moarte. nu m-am gandit la ea cat am copilarit caci am avut si bunicii si strabunica langa mine. in facultate am inceput sa ma gandesc la ea, la oamenii care erau in pericol adica. cand tatal meu s-a imbolnavit si a avut interventie de triplu bypass, atunci gandurile macabre au devenit o constanta in viata mea. ma asteptam oricand la un telefon din partea lui, din partea cuiva ca i s-a intimplat ceva. la ultima consultatie cand am ajuns cu el de urgenta la iasi la cardio, doctorul i-a spus ca nu mai are ce sa-i faca. i-a spus ca va trai cat va dori el sa traiasca. si a trait caprin minune, era o minune ca traieste de fapt. dar el traia pentru printesa lui. si o mai ducea si in brate desi il certam pentru ca se inrosea tot. printesa lui. minunea noastra a tuturor. era era pastila lui care-i tinea inima in functiune. si a venit acum 2 saptamani special pentru ea pentru ca nu o vazuse de mult. era de Inaltare, nici nu stiam ca se duc la tara. nici nu am zis nimic, eu care mereu protestez sa-mi ia copilul si ii fac liste cu ce sa faca, unde sa puna pasul, pe unde sa mearga .... eu care-i cicalesc pe toti cum sa faca si ce sa faca cand e Miru cu ei. Nu am zis nimic. parca mi-a luat cineva graiul si gandurile. o zi alba. o zi goala. o zi fara vlaga. o zi fara nimic. si apoi telefonul ......."fetita ta ..." si urletul meu. si urletul .... imi venea sa daram spitalul......si ii imploram sa o salveze. sa mai incerce. si eu de ce nu am stiu .......si eu de ce nu am fost acolo .... si eu de ce nu am putut-o salva .... si eu cum sa o tin in brate? ... si era rece...si era galbena ... si frica mea ...si nu intelegeam ce se intampla...nu era real. nu avea cum sa fie real....
astazi sotul meu mi-a spus ca noi inca speram. ca suntem intr-o negare adanca. si ca poate ar trebui sa iesim ... am refuzat ...
asteptand liftul mi-am amintit cum urca ea ajutata de mine cele 2 trepte. cum imi arata mereu semnul ca vrea sa urce pe scari. iar eu ii spuneam ca pana la etajul 5 e greu. o data am urcat pana la etajul 1 cu ea, ca sa vada cum este. acolo a asteptata cuminte liftul si nu a protestat. obosise mititica. si totusi, de fiecare data arata scarile ... astazi am aratat eu pentru ea, asa cum arata ea. si am rugat-o sa ma ia de manuta, sa urcam. sa ma ia de manauta sa intram in lift. si m-am uitat in coltul unde statea ea. am lasat usile mai mult timp sa-i dau timp ei sa iasa. astept un semn ca este aici printre noi, cu noi. vreau sa cred ca spiritul ei este cu noi pentru inca 40 de zile si poate dincolo de aceasta perioada. vreau sa cred tot ce spuneti: ca va veni in vis, ca ma va vizita, ca ma va ghida si voi simti .... VREAU SA CRED pentru ca ar insemna ca ea este intr-un fel sau altul a mea, cu mine. si totusi creierul asta refuza sa creada. de ce?
ieri am vazut multe poze. pana in luna a9a, dupa a inceput sa-mi fie greu. dupa incepea sa fie copil, acel copil care constient imi zimbea, ma pupa si ma iubea. la pozele bebe zimbeam, la cele copil plangeam. m-am oprit si mi-a fost frica: cum va fi un alt copil? voi avea un alt copil? si stiu ce spui draga caresse, toti ne spun ca suntem tineri ... noi ne simtim la sfarsit de viata acum. si 33 de ani nu este chiar o varsta de tanar. la 30 aveam un copil, eram puternici, eram fericiti, aveam totul si eram multumiti. acum ni s-a luat aproape totul si ne simtim batrani, neputinciosi si nu mai stim daca suntem sau nu stapini pe vietile noastre. nu mai detinem controlul la nimic. cum sa traiesti in haos? in nesiguranta? in golul acesta?
astazi am chemat pe cineva sa ma ajute sa misc lucrurile prin casa. nu pot sa fac absolut nimic. eu, maniaca, curateniei, stau si ma uit la dezordinea din casa si nu pot face absolut nimic pentru ca oricum e dezordine si-n mine. dar astazi am zis sa ma fortez ... trebuie sa ma fortez sa fac ceva, orice (in afara de scris). asa ca diseara voi incerca sa vad daca pot sa strang lucruile Mirunei, desi nu cred ... am sa va spun diseara.
As vrea, draga mamica Caresse, sa-mi scrii. sa stiu cum ne asemanam. sa ne plangem durerea impreuna. sa ne unim fortele ramase. poti sa-mi scrii si in privat, daca nu vrei inca public. imi petrec ziua asteptand mesaje - de la voi si, poate, cine stie, de la ei!!!
cuvintele mi se par simple acum ... a trai este mai greu. a ma opri si a realiza care este realitatea ... reprezinta chinul adevarat. vorbeste cu mine!
Da-mi voie sa te si sa-ti fiu si eu alaturi draga Ana Maria! Am citit povestea ingerasului MIRUNICA si imi pare tare rau ca si tu cunosti durerea asta mare, fara margini si fara leac! Cuvintele sunt de prisos si din momentul in care am citit povestea MIRUNICAI crede-ma ca simt ca orice as spune e nelalocul lui. De ce Dumnezeu a curmat atatea vieti intr-o singura clipa, de ce esti tu cea careia i s-a intamplat aceasta nenorocire, de ce copilul tau iubit a devenit inger... DE CE? - intrebari pe care ni le vom pune in fiecare zi a vietii noastre, intrebari la care niciodata nu vom primi un raspuns concret, sigur, dar cu care pe parcurs ne vom impaca si vom invata sa traim. Of, imi gasesc atat de greu cuvintele in fata durerii tale dar vreu sa-ti spun inca o data ca sunt alaturi de tine.
MIRUNA, ajut-o pe mami, da-i putere si alinare, trimite-i un strop de caldura angelica ca-i e tare greu. O mie de colorate, din suflet pentru tine, inger drag! Zbor lin printre norisori !
Ana Maria si Dorin cu regretul ca sunteti parinti de ingeri bine ati venit in familia EMMA ... regret nespus pierderea tragica a Mirunicai si chiar daca nu cunosc o reteta de "vindecare" sunt sigura ca acesta e locul unde veti invata sa mergeti mai departe
Ana Maria nici eu nu imi doream sa traiesc, la aceasta ora acum 2 ani si o luna porneam cu sotul in cautarea unui sicriu si eram ca 2 stafii intr-o lume lipsita de lumina si speranta, fara viitor ... pt ca la 14.30 fetita noastra iubita plecase printre ingeri. Primul meu gand in clipele acelea "nu mai are rost sa traiesc" ce m-a impidicat sa fac un gest necugetat: faptul ca doream sa imi reintalnesc intr-o alta lume fetita si faptul ca sotul ar fi suferit enorm sa ne piarda pe amandoua. Si acum ma gandesc la clipa revererii si stiu ca, cu fiecare luna ce trece a ramas una mai putin pana atunci ... chiar daca nu stiu cand va fi acel atunci.
Acum 2 ani cand intalneam personal sau virtual un parinte de inger il intrebam cum a trecut peste ... am primit cam acelasi raspuns TIMPUL atunci nu am inteles raspunsul ... apoi am inteles ... in timp vine acceptarea ... pt ca de trecut nu trece ... este ceva ce te marcheaza pe viata.
"Daca" ... miile de daca sunt framantarile noastre vesnice alaturi de "de ce?" le-am trait si le retraiesc si eu ... dar acum stiu ca "nimic nu e intamplator si totu-i cu un scop"
Multa putere va doresc, iar ingerasei voastre Mirunica zbor lin printre
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Ana vor mai fi multe zile ca si asta dar nu esti singura la mine probabil scopul este acela de a ma implica in EMMA si sper ca pe viitor sa pun bazele unei fundatii pt prematuri ... pt ca si prematurii de la noi sa aiba aceasi sansa cu cei din strainatate ...
Stiu ca in aceste zile este atat de greu pt tine, stiu ca si eu ma mai intreb de ce mor sufletele nevinovate ... dar ... intr-o zi poate vom afla ... pana atunci putem doar sa ne sustinem si sa ne fim alaturi reciproc ... Ana nu am vrut sa te supar Zbor lin iubita
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Am aflat de Miruna imediat cum ai scris, dar, efectiv, am ramas blocata, socata, si nu am stiut ce sa iti spun... Iarta-ma ca nu am stiut sa te imbratisez atunci si de-abia acum am citit tot. La mine a fost altceva, au fost alti ani cu Cristian, desi niciodata, in ciuda parerilor medicilor, nu ne gandeam ca nu va mai fi fizic langa noi. Pentru voi este soc, este cadere brusca in abis dar nu stiu daca realizezi cat de mult inseamna ca esti Aici, langa ceilalti parinti de ingeri, ca ai stiut sa vorbesti cu noi, ca plangi aici, ca urli aici, ca iti spui durerea, ca ne vorbesti de Miruna , offfff Doamne, ce ingeras, un alt Ingeras Miruna din Iasi. Am plins dar am si zambit cand povesteai de minunatia ta, de fetita ta. Spui ca esti la ani lumina de mine, de fapt suntem in etape diferite, eu am acceptat, dar au trecut, aproape 2 ani jumatate... oare cand au trecut? Ma gandeam acum cum eram la 2 saptamani, la 3 sapt, la o luna ... era pustiu, viata noastra era goala, inca mai este si asa va fi in continuare, dar si eu am gasit pe EMMA si a fost terapia mea.. Eu am mai avut si am Credinta, desi a venit asa tarziu, a trebuit sa sufere Cristian atat de mult ca eu, ca mama sa caut pentru copilul meu alt tratament ... am si zis ca poate misiunea lui Cristian a fost sa ma aduca aproape de Dumnezeu si de Fecioara, care este Mama ingerasilor nostri si ma rog mereu la Ea, de fiecare data cand ma inchin la icoana Fecioarei o rog, in primul rand, sa aiba grija de baietelul meu desi stiu ca are si cred, cu durere, ca Cristian este mai fericit in bratele Ei ... si eu ma strang mereu, strang pustiul dintre brate, dorind cu disperare sa-l mai strang in brate pe Cristianul meu. Ai zis ca esti intre 2 lumi.... asa suntem si asa vom fi mereu, asa suntem noi, parintii de ingeri, cu sufletul acolo sus.. Eu l-am visat mult pe Cristian, chiar daca il visam mereu bolnavior, va veni si la tine Miruna, desi este si va fi mereu cu voi, cand ma trezeam dimineata linistita stiam ca a fost langa mine.. Acum, cand mi-e dor groaznic, il rog sa vina in vis si de obicei vine Priveste in jur, la orice lucru, la o culoare frumoasa, la orice pasare, la orice floricica, la orice adiere de vant, la ploaie, la nori (Doamne cat ma mai uit spre cer si la formele norilor, si la culoarea norilor, la culoare cerului), in orice lucru din natura ii gasim pe copiii nostri.... dar stiu ca iti trebuie timp sa vezi minunatiile din natura, dar le vei vedea, ca esti puternica, si tu si sotul, si dupa orice cadere te vei ridica, mai puternica, mai aproape de Miruna... Ai grija de sotul tau, ca tot noi, mamele, suntem mai puternice si nu trebuie sa te gandesti ca sunt soti care se despart , veti fi impreuna... cu Miruna, cu bunicii (Dumnezeu sa-i odihneasca si sa-i ierte) Vreau sa te tin strans, strans de tot si sa-ti dau din puterea mea, din linistea mea, din iubirea mea, din Credinta mea... De maine o sa am inca un ingeras Miruna (si tot din Iasi) pe pomelnicul meu. Radu si Maria nu sunt copiii mei, sunt copiii prietenei mele, de care m-am agatat disperata, ei au fost mangaierea mea, alinarea mea... dar nu sunt ai mei.... In octombrie 2009 Cristina a venit cu Maria, care avea un an, si cu un test pozitiv ... era Radu. La aproape 3 sapt inimioara lui Cristian a obosit si stiu ca el a zis asa: Mami eu plec dar il las pe Radu... asa ca Radu este sufletul meu, dar sunt realista ca nu este copilul meu, dar mi-a oferit si imi ofera mangaiere, alinare. Eu nu mai am alti copii, desi ne dorim si am Credinta, in continuare ca Dumnezeu ma va mai binecuvanta cu alti copii (desi eu am 40 de ani) dar Cristian ramane MMinunea noastra, unica Te imbratisez, mult, mult.... mult, ma rog sa ajungi sa te bucuri de amintirile fizice cu Miruna, vor veni si celelalte, mai presus de intelegerea celor din jur, dar pe care le intelegem doar noi, parintii de ingeri. Si eu sunt inconjurata la servici de copii, de copii nevazatori, dar am luat de la ei putere, iubire sa merg inainte, cu Cristian langa mine. Inca am dulapiorul lui Cristian cu haine, cele care au fost purtate, nu vreau sa le mut, le las acolo (majoritatea hainutelor noi, pe care nu a apucat sa le poarte, le-am dat copiilor). Inca ma duc in fiecare zi la Cristian, indiferent de ce gandesc cei din jur, sa faci mereu ce simti... Vreau sa te tin de mana si inca o data sa iti dau putere. Sa vii mereu aici.....
Miruna Maria, frumos Ingeras zbor lin prin Ceata de Ingerasi
Alaturi de tine Ana Maria, alaturi de sotul tau (nici sotul meu nu prea vorbeste dar face orice pt Cristian)
Ana Maria scumpa mamica de ingerasa , off e foarte greu si stiu ca aceste putine cuvinte aduc un pic de alinare insa nu vindeca .Sunt alaturi de tine si te sprijin daca doresti sa vorbesti sa vii aici , daca doresti sa plangi sa vii aici daca doresti sa acuzi pe cineva tot aici este locul , nimeni nu te condamna aici , nimeni nu te va "incuraja " cu tot felul de expersii , sau si mai rau sa te ocoleasca si sa fuga de tine . Noi stim ce este durerea ta , pierderea ta , suferinta , stim ce inseamna viata fara rost , zilele de agonie si lacrimi si disperare !
Te iubim din tot sufletul draga mea si te vom ajuta cu drag si intelegere sa treci prin aceste cumplite clipe , Imi pare nespus de rau !
Insa stiu un lucru sigur asa cum spui tu Mirunica este langa tine , te iubeste si in fiecare zi te imbratiseaza si-ti daruieste pupicii ei scumpi !
O rugaciune plina de dragoste ,pentru voi amandoi , parinti indurerati , si mii de flori printesei tale scumpe !
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
am spus ca va scrius daca reusesc sa fac ceva prin casa ... nimic. stiind ca se apropie momentul sa vina cineva la mine am panicat si cand a dat telefon sa intrebe - cu convingere sau nu - daca sa vina, am renuntat. renuntasem de ceva timp, de fapt, sa fac ceva cu mine si cu casa mea. asa ca m-am intins pe canapea cu laptopul in brate si am asteptat sa scrieti.
am incercat sa punem pozele cu Miruca pe net ca sa le salvam si ca sa avem de unde sa punem pe site poze cu ea pentru fiecare luna din viata ei, poze sub care voi scrie cite o poveste. sper sa-mi mai amintesc acum toate acele clipe fericite. momente simple dar momente pe care atunci nu stiam ca le voi iubi la nesfarsit pentru tot restul vietii mele.
nu am plans. simt incordare. simt gatul tensionat. simt inima inabusita. dar nu am plans. nu plang. ce bebe am avut! ce copil am avut! ce fetita am avut! ce minune am avut! ce inger am!!!!
nu m-am suparat pe ce ati scris, doamne fereste, daca ma supara ceva acum este viata, este moartea. imi dau seama ca noi oamenii nu putem controla nimic. existe atatea lucruri inutile in viata dupa cae alergam si , puf, intr-o secunda totul devine ridicol de inutil. au muncit socrii mei o viata sa aiba o casa - acum casa e goala. goala pentru ca nu sunt ei. stau si ma uit la cat au muncit, la ce au strans, la ce au avut si ei unde sunt...unde sunt!!!
si tati - cite planuri avea. a lasat si el un santier acasa. bolnav bocna cu visuri de tinerel. printesa lui il facea sa viseze si il facea sa traiasca. sunt sigura ca ar mai fi trait cit ea i-ar fi zimbit si i-ar fi spus "babu" si i-ar fi dat faimosii ei "pupici in vant".
lui tatai si mami nu le dadea pupici in vant. pe noi ne iubea si pupa apasat pe gurita. ne cauta gurita si ne pupa fericita. si se uita in ochii nostri zimbind. imi apuca cu manutele ei mici fata si ma pupacea. iubita mea ...ridea si cand plangea. o faceam sa rada strambandu-ma la ea ...
credeam ca se va face actrita. tata spera programator. dar cum hainele mamei erau mereu purtate de bebe si se uita in oglinda ca o domnisoara - actrita era fata mamei. drama queen i se spunea cand plangea cu un ochi codit spre noi sa vedem ca ea este nemultumita. a avut multe porecle de la mami. imi placea sa o alint mereu - asa o mangaiat din vorbe. mica mica pentru ca era grasunica ii spuneam "little Budha" si o mangaiam pe burtica pentru noroc. ca apoi sa devina "karate bebe" sau "jackie chan in patutz" cand la 2 luni dadea grenetic din picioare si facea un fel de spagat in patut. am zimbit acum imaginand-o ... iubita mamei. my little buhda!
asta seara sunt molcoma in durere. sunt trista mai mult. tristetea mamei fericite ca a avut un bebe minunat. sunt tare trista dragele mele ...
Citesc ,plang si as vrea sa-ti scriu ceva dar iartama.... Cuvintele nu vor sa se uneasca cum mi-as dori... Vreau doar sa sti ca sunt langa tine si te imbratisez si ma doare durerea ta si pe mine ...
Ana Maria , sunt aici cu pentru tine ! Ai grija de tine , de sot, de Mirunica . Ea este un ingeras, dar va fi mereu a ta ! Ai atatea amintiri cu ea, cu voi, cu familia ! Plangi si sufera, noi suntem aici langa si pentru tine ! Nu tine in tine sentimentele , descarca-te ! Rezista, scumpa, caci pentru mine esti o raza de speranta pentru tine !
Duminica nu prea mi-a placut niciodata. este o zi tare inceata ca timp si oamenii sunt apatici. Duminica mergeam in Copou in parculet la copii sau la Tomesti la bunici. Azi dimineata am iesit pe balcon si era atat de frumos. Mi s-a strans inima tare tare gandind ca acum ar fi trebuit sa ies cu Mirunica la plimbare, sa sara pe acolo vesela, sa topaie ca vrea afara. Mi s-a strans inima tare tare gandind ca ea nu mai cunoaste aceste lucruri. Pentru ea s-au terminat frumusetile pamantene ... si sper, sper din toata fiinta mea, desi creierul nu ma lasa, ca exista viata de apoi, ca exista cerul plin de ingerasi. sa fie acolo? sper. si incerc sa cred ca sa pot sa o revad cand voi muri eu.
inainte de inmormantare, am vazut-o. de citeva ori. creierul meu. mintea mea. sufletul meu au vrut sa o vada si au vazut-o. stateam langa sicriu in biserica (acolo au stat la priveghi caci noi locuim intr-un apartament). stateam langa sicriu si toata lumea imi spunea ca este un ingeras: era atat de frumoasa dormind acolo in sicriul acela mic si alb. nu avea multe urme pe fata de la accident, doar o vanataie pe partea stanga ce cuprindea ochiul si sub ochi. in rest parea o papusa adormita. frumoasa si linistita. exact cum o lasasem eu dimineata cand am plecat la scoala. m-am uitat in urma si dormea langa tatal ei - linistita si in pace. asa era si acolo, doar ca nu respira. of of of
am inchis ochii si am cerut sa o vad. pur si simplu. am cerut sa o vad. si a aparut. era toata in alb cu palariuta pe care i-o dadusem eu ca sa treaca in nefiinta, tot alba si cu o banda inflorata delicata. si am intrebat-o: "ai primit aripioare". si mi-a arat niste aripi albe de puf. o pana s-a desprins din aripa stanga in timp ce mi le arata si le flutura. si gata. atat. simt, imi aduc aminte ca parca mai erau si alti ingerasi acolo. nu sunt sigura.
a2a oara, tot asa. am inchis ochii si am vrut sa o mai vad. tot stand acolo langa sicriu. mi-a aratat o pelerina alba transparenta. nu stiu daca mai avea aripi. parca nu. dar se invartea cu pelerina aceea. i-am cerut sa se inatoarca sa ii vad fata. nu am reusit. am vrut sa ma apropii eu, nu am reusit. eram parca batuta in cuie. nu aveam controlul a ceea ce vedeam. si gata ...
a3a oara: am inchis ochii si parca era un spiridus ic mic pe marginea cealalta a sicriului si semana cu ea numai ca parca avea fata de turta dulce. si avea in mana o turta dulce. nu am avut un sentiment frumos si am deschis ochii. nu vroiam sa-mi imaginez sau sa vad ceva rau acolo langa ea, in biserica.
a4a oara: dimineata de simbata. am inchis ochii si eram parca la intrarea bisericii si in fata mea era un ghiseu de la care nu puteam pleca. in jurul meu intuneric intuneric. iar eu parca eram lipita de locul in care statea. am intrebat ce faci? si mi-a adus un manunchi de creioane colorate, le-a pus pe ghiseu inaltindu-se pe varfuri si a plecat in fuga. eu nu am putut sa o chem, sa merg dupa ea. nimic. ma uitam la creioane si nu intelegeam. nu m-a recunoscut. nu stia cine sunt. (acasa ii mai luam creioanele sau pixurile pentru ca toti peretii din casa sunt pictati, acum pastrez cu sfintenie cercurile facute de ea si mi se par atat de minunate!!!!)
a5a oara: simbata. ziua inmormantarii. am inchis ochii si am vrut sa o vad. am vazut deodata o turta dulce. rotunda ca un smiley. maronie deschis. parca aveam o camera de filmat n maini care mergea dupa imagini fara ca eu sa o pot controla. mi-a aparut brusc acea turta dulce in camera si deodata apare si fata ei razand, ca si cum facuse o gluma sau verificase daca o vede cineva. si apoi a plecat. topaia incantata cu turta ei dulce. era intr-un loc destul de ingust, ca o curte mica intre 2 biserici. zic biserici pentru eu aveam senzatia ca sunt in biserica (chiar eram) si ea era afara intr-o curte alba, pietruita si topaia de colo colo. era singura. nu mai era nimeni. o bancuta doar in partea dreapta. tot alba. am avut senzatia ca parca era acolo lasata pentru o perioada de tranzit. inca nu putea sa se duca acolo unde trebuia sa se duca. unde? nu stiu? asta a fost senzatia. si tot asa incercam sa o chem mai aproape sa o aduc sa-i vad fata pe care o adoram...nimic. eu nu puteam sa ies din biserica in curte la ea. in jurul meu intuneric. ea era in curte. in lumina.
a5a oara: acum eram intr-o casa ca la tara cu geamuri din acelea patrate si mici care au niste bare de lemn sub forma de cruce. eu eram inauntru. in intuneric si ea afara. langa casa era o bancuta. ea incerca sa se urce pe bancuta ca sa vada ce este inauntru. si deodata apare la geam. si zimbind si vesela se tot uita inauntru, in casa. dar parca nu ma vede. nu stie ca sunt acolo. doar se uita in gol. am incercat fortat sa ma misc. sa ma apropii de ea. si nu am fost lasata. a inceput sa se invarta camera si sa se invarta si totul a devenit negru si am deschis ochii ca sa ma uit la ea cum dormea in sicriu.
si mereu cat am stat langa sicriu in biserica, am avut senzatia ca ea topaie undeva intr-o curte alba, singura si ca a uitat de ami si tati. ca este pur si simplu un spirit. un copil care nu stie de notiunile acestea de mami si tati. m-am speriat. si acum mi-e frica ca nu ma va mai recunoaste niciodata. ca nu va mai sti ca eu sunt mami.
dupa inmormantare nu am mai visat. nimic. mai ales pe ea am vrut sa o visez. nimic. mereu ma trezesc dimineata si mai stau asa cu ochii inchisi si ma gandesc. mereu ma gandeam la scena din masina si le spuneam ce sa faca. ii avertizam, ii anuntam. o rugam pe soacra mea sa o lungeasca pe bancheta si sa se arunce peste ea, pentru ca bancheta din spate nu a avut nimic. de 2 zile nici asta. azi dimineata am visat ca au mai murit 2 oameni. o femeie la mine in casa: in casa parintilor mei. si un barbat - baiat in casa bunicilor mei. unul dupa altul. eu mereu am avut premonitii cu moartea. am avut si inainte de a muri ei dar credeam ca voi fi eu si sotul meu cei vizati. acum ce sa fac? mi-e teama ca nu s-a terminat. mai am o mama si o sora pe lume. si pe sotul meu. cine va fi? nu stiu de ce numele de Mihai, Mihaita revine ptr barbat. si nu a fost ingropat in biserica ci vroiau sa-l ingroape in spatele casei. ????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
azi e o zi tare grea. foarte grea. ne apasa atat de mult. am plans amandoi azi la mormant. am plans si la casa socrilor. azi este sfasietor.
Ti-am citit povestea si sunt socata ......Doamne cata nedreptate....... ...
Pe Vladut al meu l-am pierdut tot in luna mai ( 6 mai).....2011.....si eu sunt tot profesoara.....iar de Iasi ma leaga studentia.....un oras minunat........baietelul meu a trait o singura zi........am petrecut fffffffff putin timp cu el......si tot sufar....si tot simt ca nu mai reusesc sa merg inainte........dar tu care ai avut-o 2 ani si 8 luni pe Mirunica .......nici nu pot sa ma mai gandesc ce simti ....... Nu exista clipa in care sa nu ma gandesc la ingerasul meu si sa ma intreb DE CE ? Cu ce am gresit de Dumnezeu mi-a luat sufletul?.....Este adevarat ca traim in doua lumi paralele si cu siguranta asa vom muri........ma bucur ca Mirunica ti s-a aratat si te-a facut sa o simti......si Vladut vine in visele mele......mereu ma trezesc plangand........zilnic merg la mormant, zilnic plang ........ Draga mea.....nu stiu reteta de vindecare......nu stiu ce sa-ti spun pt a-ti lua durerea......stiu doar ca iti este fffff greu, stiu ca timpul ne va ajuta intr-un fel......dar DUREREA nu va trece niciodata....... Acelasi lucru iti spun si eu : ai grija de sotul tau, ajutati-va cat puteti......
Draga mea, te imbratisez , imi pare tare rau pt ca nu o mai ai pe Mirunica fizic langa tine......dar stiu ca ea va trai prin voi.......
Pt Mirunica
Nu te-am tinut in brate , dar te simtim Nu ne-ai vorbit dar te auzim Nu te-am cunoscut dar TE IUBIM!
Ana Maria ... mi-au dat lacrimile citind randurile tale si retraind clipele din urmatoarele luni pierderii micutei mele ... cand ... nimic nu mi se lega de mana ... cand simteam ca lucrez in van ... insa m-au bucurat amintirile tale legate de Mirunica ... si chiar daca nu o inlocuiesc ... sunt atat de valoroase ... o tin vie in sufletul vostru si atat cat veti trai ea va fi ... vie ... chiar daca ... altfel ... eu fiecare poza care o am cu micuta mea o consider un noroc ... la fel fiecare din cele 12 zile traite alaturi de ea ... o binecuvantare ... pt ca am avut sansa sa ma bucur de ea chiar si putin ... sunt alaturi de tine.
Mirunica
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014