"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
off...ana maria..draga mea...iti ofer umarul meu sa-ti versi lacrimile amare, dureroase si poate neintelese....stiu ce inseamna durerea...dar a ta este mult prea mare...iti sunt alaturi....
din pacate...nu putem schimba nimic...daca....stii...citindu-ti toate postarile mi-am dat seama ca....atunci cand e scris ceva....se va intampla...a trebuit ca tu sa nu fii acolo...daca nu ai fi lasat-o sa plece cu bunicii...cu siguranta ar fi fost alta tragedie...nu putem chimba soarta......asa m-am invinovatit si eu...daca...daca...daca ...mi-am dat seama ca oricum ar fi tot se intampla....m dor vorbele tale, lacrimile tale, durerea ta....durerea voastra....sunt minim 3 familii indurerate in urma tragediei...
sunt sigura ca ingerasa ta mirunica iti va da un semn...poate iti va trimite un ingeras mic in pantec, nu care s-o inlocuiasca, doar care sa iti mai aline durerea, sa-ti dea un motiv pentru a privi in viitor, un motiv sa zambesti, sa iti doresti sa mai treaca inca o zi sa vezi" ce se va mai intampla??" ea va iubeste si stie ca si voi o iubiti...de aceea a trebuit sa nu fiti acolo.... off..ce incerc eu aici sa fac ..mai tare ma napadesc lacrimile...nu te pot incuraja...imi pare rau.....
AMALIA, mama ingerasei SOFIA IOANA....plecata mult prea devreme .... ...Ma prefac puternica, ma imbarbatez cand mi-e greu si ma fac ca ma tin singura in brate, si-mi sterg lacrimile sa redevin puternica....
Ana Maria! Imi pare atat de rau.... ....As vrea sa pot sa-ti alin putin durerea! As vrea sa pot sa-ti insuflu putin curaj! E atat de greu! E o durere cumplita! O simt....e durerea unei mame de inger... ... Trebuie sa fi tare! Trebuie sa ai credinta in Dumnezeu! Trebuie sa traim cu credinta ca Domnul ne va reuni intr-o zi cu ingerasii nostri! Daca nu credem acest lucru.....pentru ce mai traim? Daca nu ne vom intalni cu copiii nostri in Raiul lui Dumnezeu....atunci pentru ce atata chin? Fii tare!!! Mirunica te iubeste si se roaga pentru tine! Este ingerasa cerului si se joaca cu toti ingerasii. Se joaca si cu David, ingerasul meu iubit! Ea este mai mare si poate il invata lucruri interesante. Te rog, fii puternica pentru iubita ta fetita! colorate si jucause pentru Mirunica!
Maria, mamica ingerasului David si a puiului Darius "Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară şi amintirile o cărare, aş urca în Rai şi te-aş aduce din nou acasă." http://youtu.be/OJnoMsPtruo
Buna dimineata ingerasi si parinti. Ieri am fost la psiholog si astazi este mai bine, cit de bine poate fi. Nu m-am mai trezit plangand si tremurand. m-am trezit in schimb cu alte dureri fizice, cred ca organismul meu incepe si el sa simta dorul de bratele acelea mici, de lipitoarea aia marunta care-mi sarea in brate mereu si nu vroia sa se desparta de parinti nici in casa. Ne insotea peste tot iubita. daca inchideam usa la baie plangea langa usa ca sa-i dau drumul sa ma vada, intra in baie, inchidea ea usa cu mine in baie si bucuroasa zicea: "gata!" - adica era de partea cealalta langa mami si era bine.
Ne cauta prin casa daca pierdea contactul vizual si cind ne gasea se arunca in bratele noastre. Oare stia ceva? Nu pleca din casa daca nu isi aduna amandoi parintii la usa. Se intorcea din drum sa te astepte sa vii. Cand era si sora mea sau tatal meu -Dumnezeul sa-l ierte! - ne culegea pe toti la usa si dupa aceea plecam. Ne iubea pe toti enorm si ne vroia pe toti langa ea, asa la cei 2 ani si 8 luni ai ei se atasase de familia ei toata.
Tin minte cum imi dadea drumul la par si ma mangaia pe par. sau imi dadea parul de pe fata cu manutele ei mici si neindemanatice ca sa-mi vada ochii, gura si apoi apasat ma pupacea. Nu scapai de pupaturile ei. toata ziua! si inca mai ceream si altele.
Si cit mi-a fost de frica 5 luni de sarcina sa nu o pierd. Eu am RH negativ si tatal Rh pozitiv, Miruca a ales Rh pozitiv sa aiba si corpul meu vroia sa scape mereu de ea. Numai la pat am stat si raul suferit mi se pare acum dulce dulce cind ma gandesc la ce minune am tinut in brate.
Va multumesc pentru mesaje si imi petrec ziua cu laptopul in brate asteptand sa-mi scrieti, sa va citesc vietile si gandurile ca sa pot face minutele sa treaca si sa pot trai. Acum ca ploua este si mai greu sa fac ceva. De obicei cu sotul meu mergem si stam la mormant la Tomesti si dupa aceea hoinarim pe strazile Iasului. Acum, stam doar noi doi cu gandurile noastre in casa plina de amintiri dureroase.
Licurici mici Mirunici, mami te roaga sa stai pe langa ea, sa te joci cu jucariile care au ramas unde le-ai lasat, sa te speli pe dinti cum faceam amandoua, sa faci la olita cum te-am invatat si cind vrei sa cinti, mami te asteapta cu rachetele de badminton pregatite. Cit te iubeste mami?! Uite atat de mult pana la infinit si inapoi. Toata viata asta si altele de-or fi. Am un sac...Am avut un sac .... Sa vii, mami inapoi. Te asteptam si eu si tati.
Am sa te ajut sa cunosti alti ingerasi ca sa ai cu cine sa te joci. Sa nu stai singurica. PUPIC.
Draga Ana Maria, Ai facut un pas important. Faptul ca ai mers la psiholog te va ajuta. Si statul in aer liber ajuta. Ma bucur ca lupti. Noi, parintii de ingeri suntem niste luptatori. Te imbratisez cu drag. pentru tine ingeras minunat, Mirunica.
Draga Ana Maria,si eu am fost la psiholog,o sedinta am facut pana acum,dar nu simt vreo schimbare in starea si atitudinea mea.Poate trebuie mai mult timp,nu stiu. La tine a fost altfel?Poate depinde si de psiholog si de cat de pregatit e. Si eu am avut rh negativ si am avut foarte multe probleme in sarcina,dar nu stiu ce rh a avut LARA.
Of, draga mea. Imi pare rau ,imi pare tare rau. Parca acest sir al nenorocirilor nu se mai opreste. Atatia ingerasi,atatia copilasi plecati de langa noi! Inger scump, da-i putere mamicii tale. Zbor lin printre si .
sanda scrie: Inger scump, da-i putere mamicii tale.
Dai putere si tatalui tau...pentru ca si el sufera...Ana Maria draga mea...stiu..durerea este imensa...ziceai ieri ca sotul tau te roaga sa traiesti...da...ai pentru ce...pentru sotul tau...si el sufera pierderea micutei Mirunica...si pierderea parintilor...a ramas si fara ai lui si fara minunea sufletului sau..MIRUNICA... Sa ai putere mamica draga...sa ai credinta...Dumnezeu este cu Mirunica...si impreuna vegheaza asupra voastra...
te cu drag!
pentru micuta ingrasa multe si ! vesnica copile drag!!!!!!!
La cosa importante è non smettere mai di credere che si può sempre ricominciare.Te vom iubi mereu,mereu...Fabian
Seara buna ingerasilor si mamicilor cu sufletele printre nori.
Inca o zi lunga si chinuitoare. Nu am fost la psiholog astazi. Am stat pur si simplu incercand sa nu gandesc, sa nu simt. La un moment dat am cedat si m-am gindit cum ar fi trebuit sau as fi putut sa imi duc fetita sa vada animalutze la gradina zoologica. Ii placeau tare mult animalutele, cateii in special. Astazi la cimitir, catelul de acolo a inceput sa se zbenguie in jurul meu foarte foarte jucaus si m-a apucat de pantaloni muscandu-ma usor in joaca. I-am spus sotului meu atunci: ;Crezi ca e Miru care incearca sa ne spuna ceva?" Se aseza pe jos, prin casa, si scotea limba ca un catel si vroia sa ne luam dupa ea si noi la fel ca niste catelusi. Sau lua ceva in gura si in 4 labutze se ducea pana la tatal ei la birou si ii ducea. felul ei de a se juca si de a iubi cateii. I-am pus in sicriul mic catelusii ei preferati si "papu" - o papusica mica mica cit un deget pe care o stringea la piept si o pupa cu bucurie cand i-o gaseam in patutz. "papu" si "ham-ham" si sufletul mamei sunt acum in sicriu cu ea.
Cam de o ora m-a apucat disperarea iarasi! Stateam cu sotul meu si un prieten la masa si am simtit ca ceva urla in mine. Pur si simplu ceva urla in interior si o presiune mi-a blocat gitul, nasul, urechile. Am simtit disperarea, furia cum explodeaza in inima mea. Mergand dupa aceea imi spuneam mereu: "Pot sa accept moartea bunicilor. Chiar daca imi este greu sa nu-i mai stiu cu mine. Chiar daca ma gandesc la tatal meu si nu mai am cui sa spun "tati". Chiar daca stiu ca tati a fost zdrobit saracutul in accident si a avut o moarte cumplita - accept. Dar nu pot sa accept moartea ei, iubitei mele Miruca. Nu vreau sa accept. Nu este corect. Nu avea de ce sa moara. Nu vreau si nu pot sa accept asa ceva. Cum sa accept??????????????"
Am venit imediat sa scriu. Sa va scriu. Inima mea bate asa tare. Sotul meu inca refuza sa vorbeasca. Refuza sa se uite la poze. Refuza sa mearga la casa parintilor lui. Eu sunt avida sa o vad. Sa o revad in poze. Sa vorbesc despre ea. Sa-mi aduc aminte cele mai mici detalii. Dar dupa aceea vine suferinta si .... acel urlet interior care ma innabusa. si o vreau in bratele mele tot atunci. si uite asa ma invart in cercul durerii.
sa merg la psiholog - am mers de simbata cind doamna a venit cu noi la inmormantare pentru ca noi nu puteam sa-i lasam sa plece si a venit acolo sa ne consilieze, sa ne calmeze, sa vorbeasca cu noi, sa ne observe - am mers cum am spus de atunci. ne povesteste multe si ne / ma asculta povestind. sotul meu sta mai mult si asculta si uneori parca il vad cum isi stapaneste lacrimile. ne dam seama de fiecare data cind plecam ca desi vorbim numai de Miruca, incercam de fapt sa umplem 4 goluri in vietile noastre. Unul mai mare decat celelalte, unul mai greu de indurat decat restul, dar totusi 4 goluri. Intelegem dupa ce ni s-a intimplat si mai calmi pornim spre casa, dar dimineata este greu. Este ca si cum ne-am trezi in aceeasi zi de cosmar si o luam de la capat ....astazi a fost ma bine, dar spre seara urletul a iesit la iveala. si uite asa acum urlam in tacere.
ingerasilor, vegheati asupra durerilor noastre si alinati vietile acestea amarnic traite in nefiinta voastra. zburati frumos si nu ne uitati, noi va asteptam toata viata.
Dragelor mele, explicati-mi si mie misterele acestea ale vietii si mortii. Tocmai am citi o stire: 3 adulti si o fetita de 3 ani au scapat nevatamati dupa ce un tir a cazut PESTE masina lor!!!!!!!!!!!!! Ai mei de ce nu au scapat? tot 3 erau si tot o fetita de nici 3 ani!!!!!!!!!!
Ei de ce nu au trait? NU aveau decat 50 la ora. Nu depasisera alte masini, nu aveau viteza.......si totusi socrul meu murind la volan a intrat intr-un camion........ nu a cazut camionul peste ei. de ce nu au scapat macar cei din spate? nu inteleg? nu inteleg????????????????????????????????? de ce ei nu??????????????????????????????????????????????????????
cum se imparte viata aceasta? cum? cum de fetita mea nu a scapat? cum de nu a mai fost lasata sa traiasca? de ce???????????????????????????????????????
nu mai pot nu mai pot ea de ce nu?! ea... macar ea.......
Offfff, mamica indurerata Ce pot eu sa-ti spun acum ca sa-ti alin macar un pic din durere? Ce sa fac? Nici macar raspunsuri la intrebari nu-ti pot da. Vreau dar sa stii ca acum, tarziu in noapte sunt cu tine! Nu esti singura! Si eu mi-am pierdut fetita tot in accident de masina in urma cu aproape 3 ani.... Nici eu n-am gasit raspunsul la intrebarea "DE CE EA ?", " DE CE NOI?", si pe mine ma doare dorul insa am invatat aici, pe forum si pe site-ul Organizatiei E.M.M.A. sa merg mai departe si tot aici am invatat sa o percep pe iubita mea, Romina Ioana,intr-un alt mod...
Ai rabdare cu tine, draga mea! Plecarea Mirunei este atat de recenta.....Durerea, dorul si dragostea pentru Mirunica ta, nu se vor atenua niciodata. Stiu ca acum Miruna va avea grija de mamica si de taticul ei...Ea va fi cea care va indruma in noua viata care din pacate trebuie sa o traiti..
Uita-te la fotografiile ei, retraieste toate momentele cu iubita ta,apoi inchide ochii si imagineazati-o muuult mai fericita! Stiu, e greu; asa suntem noi mamele-egoiste. Copiii nostri sunt numai ai nostri.....si asa va fi vesnic! Noi le simtim lipsa cu o durere sfasietoare, numai ca ei nu ne-o simt pentru ca Miruna este cu tine ACUM si va fi mereu....
Si eu sunt cu tine acum,draga mea iti doresc curaj si putere si sa simti atingerea INGERULUI tau!
Mii de pentru tine MIRUNA si lumina vesnica!
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
stiu ca nu exista raspunsuri, daca ar exista am putea in acelasi timp sa ne intoarcem in timp , sa-l dam inapoi, sa schimbam trecutul care ne doare atat de mult. si totusi..........durerea aceasta nu-mi da pace sa gandesc logic si rational. ma innebuneste ideea ca nu mai este trupul ala mic pe care eu i l-am dat, nu mai exista deloc. nu am sa-l mai vad si tot corpul acela perfect pentru mine nu am sa-l mai tin in brate si nu am sa-l vad cum creste si ce devine.
spiritul ... nu stiu in ce s-a transformat. oare inger cu adevarat? sau furnica? sau poate o floare? o matusa imi spune ca suntem cu toti energie si ca energiile nu se risipesc in Univers, ci se reconvertesc. adica, Miruca mea - spiritul ei, energia ei - este acum altceva.
Luni, dupa ce simbata am inmormantat socrii si pe iubita mea fetita si duminica pe tatal meu, m-am trezit brusc foarte de dimineata si am inceput sa plang. am trezit pe toti si le-am spus ca Miruca mea a fost data altor parinti. Deodata. fara sa visez. fara sa fiu treaza si sa-mi zburde mintea aiurea si fantasmagoric. Am simtit un junghi in inima si m-am trezit cu ideea si credinta ca iubirea vietii mele a devenit copilul altor parinti. Am simtit ca mor atunci de durere. De ce altora? Nu am iubit-o destul? De aceea nu o mai vad de atunci absolut deloc, pentru ca ea este acum spiritul unui nou nascut? Panichez si acum gandindu-ma la acest lucru.
s-a mai gandit cineva la acest lucru? ati mai simtit asa? o zi lina mamici. ganduri spre lumina pentru copilasii nostri.
Draga Ana Maria, Din nou aici, alaturi de tine. Am citit fiecare cuvant al tau cu lacrimi, cu batai neregulate de inima...cu sufletul. Cuvintele nu ma ajuta deloc. In situatii atat de traumatizante poate doar dandu-ne timp putem supravietui. Nu am simtit niciodata ca micuta mea ar fi a altcuiva. Ceea ce simt eu e ca legatura intre mama si copilul ei nu se distruge niciodata; nici macar cand unul din ei paseste dincolo de val legatura nu se rupe ( pe langa durerea imensa pe care o porti, vegheaza asupra sotului tau: si-a pierdut doua puncte de reper ale vietii: Copilasul iubit si Mama); desi aparent suntem mai slabe, noi mamele de fapt suntem mult mai puternice decat tatii - suntem si inzestrate cu capacitatea de a ne exterioriza, ceea ce ne ajuta mult. " Copiii sunt mainile noastre cu care ne agatam de Rai". Cei care pleaca de langa noi ne poarta o dragoste ingereasca; poate pleaca sa si-o exprime de acolo fiind atat de mare nu-si poate avea locul pe pamantul imperfectiunii unde limita intre a fi si a nu mai fi aici e atat de stravezie. Iti doresc o zi in care licariri de liniste sa se aseze peste voi...macar o clipa de ragaz sa aiba sufletele voastre. Si apoi, clipa cu clipa, ceas cu ceas sa puteti pasi prin viata din nou. Nu va fi aceea dinainte insa macar socul va fi trecut si veti sti cum sa suportati durerea. Te imbratisez cu drag. Pentru ingerasul Mirunica.
Miezul zilei. Acum 2 saptamani la ora 14.04 am fost ultima persoana care a mai vorbit cu ei toti in viata. Era o galagie in masina facuta de iubita mea Miruca care furase telefonul bunicii si il butona. Erau toti fericiti si rideau. Vorbeau si rideau.
De atunci, de 2 saptamani deja, ma trezesc in fiecare dimineata - fara sa visez , caci adorm cand sunt epuizata - si-i spun mereu in gand soacrei mele ce sa faca ca sa o protejeze pe Miru. Ii spun tatalui meu sa traga de volan spre el, dar mai ales o rog pe soacra mea sa o intinda pe Miruca pe bancheta din spate si sa se arunce peste ea, sa o protejeze. Si uite asa in fiecare dimineata sper sa revin in timp.
Astazi sotul meu a plans. M-au durut lacrimile lui si i-am spus ca trebuie sa planga. Plangem, dar parca doare mai tare si mai intens. Mi-am amintit la mormant cum am pus mana pe piciorutele ei reci si galbene la spital, cand mai speram ca poate fi salvata. Am simtit iarasi arsura in palma a acelei raceli. Mi-am amintit piciorutele ei mici nemiscate si frica mea. Frica mea ca daca o vad chiar e moarta, frica ca de o vad nu am sa pot sa mi-o mai amintesc vesela si iubindu-ma. Frica mea de moartea copilului meu iubit.
Am fost la ea si am rugat-o sa se intoarca. I-am spus ca mami mai vrea o fetita si sa vina ea, spiritul ei sa fie in acea fetita, sa fie ea. o vreau pe ea........cit de mult o vreau pe ea.
iubita mea, de 2 sapatamani mami nu te-a mai strans in brate. de 2 saptamani mami nu te mai aude. de 2 saptamani mami nu mai are bebe pupacios. de 2 saptamani mami de abia mai traieste.
Of draga mea ma doare..ma doare durerea ta...Of...pierderea ta este atat de recenta..si doare..stiu..stiu asta..
Nu stiu ce sa fac sa-ti mai alin un pic din aceasta durere....Tot ce pot sa-ti spun acum este ca nu esti singura in aceste momente...suntem alaturi de tine..
Si pe mine ma dor acele amintiri din spital, acele amintiri de la inmormantare..Dar incerc sa le alung pe acelea si sa le readuc in fata pe cele in care Iusti zambea, pe cele in care Iusti era fericit..
Nu pot sa spun ca asa nu mai doare..dar parca doare mai putin..pentru ca ma intorc cu ochii mintii in acel trecut in care eram toti 4 fericiti..iar pentru un moment simt iar acea fericire...
Stii, mai ieri , i--am dat un sfat unei mamici de ingeras de aici din Brasov..I-am spus ca ori de cate ori simte ca nu mai poate, sa vina aici, in aceasta mare familie EMMA si sa vorbeasca cu ingerasa ei, sa povesteasca cu ea..pentru ca mie una , asta mi-a facut tare bine..Aici am putut sa plang in liniste , fara ca cineva sa ma judece.. Plangi, daca iti face bine fa-o..Iti ofer umarul meu pe care sa-ti versi lacrimile pline de dor si durere.
Te draga mamica si ma , ma pentru ca Mirunica sa-ti aline durerea si dorul din suflet.
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
......eu nu pot decat sa plang citindu-ti de fiecare data randurile...... .........cata nedreptate, cata durere, cat dor........Doamne!..... Sa ma ierti ca nu gasesc cuvinte! Pur si simplu plang si atat! Nu stiu cine.....Dumnezeu?.........sa va dea putere! Iar micutei voastre iubite....Mirunica..... , sa-i fie zborul lin si sa va vegheze asa cum numai ea poate sa o faca......... O stransa de dincolo de lacrimi si cuvinte........
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Am citit si recitit tot ce ai scris, as vrea sa iti pot fi alaturi, sa poti vorbi despre fetita ta Miruna, as vrea sa pot da timpul inapoi pentru tine. Simt durerea ta si imi pare rau ca treci prin astfel de momente, nu stiu cum te-as putea imbarbata, stiu doar ca sunt alaturi de tine si te imbratisez in gand sperand ca aceasta imbratisare sa ajunga la tine, sa simti ca nu esti singura. Sotul tau are nevoie de putin timp, va veni ziua in care va dori pozele fetitei lui, acum durerea este mult prea mare.
Sunt alaturi de voi...cu tot sufletul meu.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Ma simt mai bine stiind ca aici pot sa scriu de toate, ca ma intelegeti si ca imi scrieti. Si am sa plang mult pe umerele voastre. Plang si acum. Nu m-am putut abtine astazi deloc. Am retrait ziua de joi de acum 2 saptamani atat de acut incat am dureri crunte de cap. Pentru o clipa m-am bucurat gandindu-ma ca daca mi se intampla ceva as putea si eu sa plec, sa ma duc sa vad daca exista viata de apoi, sa vad daca Miruca mea este ingeras. Si in gand ii rugam pe medici sa nu ma salveze. simteam ca-mi explodeaza capul de durere. si cind au inceput sa se zbata venele ... m-am gindit iarasi ... daca ...... Si apoi m-am uitat la sotul meu, mergand alaturi de mine, bantuind iarasi pe strazile Iasului, si mi-am zis ca sunt egoista sa ma bucur asa ca si eu as putea pati ceva. Si atunci el ne-ar pierde chiar pe toti ...
M-a intrebat astazi daca vom rezista? Si daca vom rezista impreuna! caci psihologul ne-a spus ca multe cupluri se destrama dupa aceste tragedii. Nu am putut raspunde (astazi nu prea am putut deschide gura pentru a vorbit, dar am scris. supararea mi-a luat parca graiul!), dar am gandit iarasi egoist ca el mi-a dat-o pe Miru si atunci, ca sa o am inapoi, trebuie sa fim impreuna ca sa o avem iarasi sau macar un copil care sa-i semene ... mult...mult de tot...
si apoi ne-am gandit la voi ... niciodata nu am stiut ca exista atatia parinti de ingeri. cum este posibil asa ceva? de ce se intampla asa ceva? copiii nu ar trebui sa moara. ei sunt facuti ca sa traiasca, sa creasca, sa descopere viata si oamenii, nu moartea. ar trebui sa existe o lege care sa aboleasca mortea copiilor. cineva mi-a spus ca ar trebui sa fiu multumita pentru ca ea nu a apucat sa fie decat fericita, ca nu a cunoscut nefericirea. dar moartea nu este nefericirea suprema? daca era fericita aici cu noi, de ce nu a fost lasata in continuare sa fie fericita? as fi vrut sa fie nefericita: sa se certe cu mine cind creste, sa dea examene, sa ia note, sa invete poezii si cintecele .... sa-mi aduca felicitari din acelea caraghioase de 8 Martie si sa astepte sa o laud....... sa o invat sa manance legume, sa ne tocmim pentru orele de intrare in casa seara.......micuta mea nu le va cunoaste pe toate acestea. si atunci de ce-a mai fost trimisa aici printre noi. care este planul? un copil nenascut, un cpil mic, un bebe nu trebuie sa moara ci sa se nasca si sa traiasca. nu inteleg paradoxul. nu-l inteleg!
Citesc zilnic rindurile tale, sint alaturi de tine, iti simt durerea... Ma intreb ce as putea sa iti spun sa iti aduca un strop de alinare... Doar ca Miruna nu e singurica acolo unde e... ca bunicii sint cusiguranta cu ea, si are o ceata de prieteni cu care se joaca acum dincolo de nori... Eu nu cred ca ar fi posibil sa fi fost "data" deja altor parinti... E doar sentimentul ca ti-a fost luata tie si nu mai e fizic cu voi. Cineva mi-a spus cu ceva timp in urma ca cei care sintem apropiati in aceasta viata ne vom reintilni cu siguranta intr-o alta viata, probabil in altfel de "roluri"... ca poate intr-o zi ea va fi mama ta, sau un frate... cine stie... Ca sintem "suflete inrudite". Eu uneori visez ca am eu grija de mama (am pierdut-o acum un an si ceva), ca o port eu in brate asa cum a facut-o ea cind eram mica...
Sper din tot sufletul ca atunci cind sufletul vostru se va linisti, un alt copil va veni sa va faca din nou fericiti...chiar daca azi pare imposibil si Mirunei nimeni nu ii poate lua locul... Nu stiu daca "se va intoarce ea", dar poate va va trimite un fratior sau o surioara.
Sa stii ca nu sintem putini cei care cautam semne de la ingerasii nostri... Ne agatam de tot ce ne aminteste de ei... Catelusi, pisoi, rindunici, buburuze... gindul ca puii nostri ne transmit astfel un mesaj mai alina parca din acel dor cumplit... La noi a aparut pur si simplu in curte un pisoi cu citeva samtamini inainte de a-l pierde pe Vic, si "ne-a adoptat"... ne atasasem cu totii de el. Pe el l-am strins in brate cind ne-am intors cu bratele goale de la maternitate, si prezenta lui ne-a ajutat enorm in lunile ce au urmat... La scurt timp insa l-a lovit o masina, si s-a dus si el... Sint convinsa insa ca nu intimplator ne-a gasit si ne-a ales pe noi... Si dupa pierderea lui am adoptat doi pisoiasi, care fac si astazi parte din familia noastra. Cu siguranta un animalut nu poate inlocui copilul pierdut, dar ajuta enorm...
As vrea sa te string in brate, sa pot lua o parte din durerea coplesitoare care te macina acum... Sintem aici, nu esti singura...
Mirunica, ingeras scump, trimite-i mamei tale un semn... Zbor lin printre stele !
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009