Forumul EMMA

Draga mea , nu sunt cea mai in masura sa dau sfaturi si uneori cuvintele nu pot exprima ceea ce vrem noi sa spunem. Te imbratisez si ma la ingerasul tau ,Emanuel, sa-ti dea puterea necesara ! Ai frija de tine ca sa poti avea grija de Luca si de familia ta !

Te imbratisez cu drag. Cuvintele sunt prea mici. Sper doar ca printre randuri sa-ti pot trimite alinare.

Am intrat de multe ori aici zilele trecute si ti-am scris ..si tot de atatea ori am sters! M-am simtit si ma simt penibila ori de cate ori incerc sa-ti alin prin vorbe suferinta. A venit Emanuel la tine, il chemasei cu atata dor...Draga mea, hai, curaj!

Ce-as putea sa-ti scriu azi, intr-o zi atat de grea? azi ai fi avut 6 luni,,,jumatate de an,,,ai fi stat in fundulet, ti-as fi dat mancarica, poate ai fi spus ta-ta...ne-ai fi umplut casa si viata de bucurie,,,sa mai spun cat imi lipsesti? ai fi fost mare,poate ai fi avut dintisori, sigur ai fi ras mult si Luca te-ar iubi nespus...aseara l-am intrebat daca ii lipsesti,,,a zis ca nu, ca tu esti cu noi, dar esti in Cer,,, spune si el de si cum intelege,dar il vad de atatea ori cu cat drag se uita la bebelusi, si ma doare inima,,,
din cauza ca mi-a fost rau, am incercat sa fiu altfel, sa ma lupt mai mult sa transform dorul de tine in iubire, sa nu mai doara atat de tare pt ca nu mai pot...nu mai merg atat de des la cimitir pt ca uneori vin aatt de goala si de sfarsita de acolo ca nu mai pot face nimic... ai ramas in inima mea, si de aici nu vei pleca, niciodata...chiar daca viata merge inainte, trebuie sa ma ocup de Luca, de tati, de casa, de servici, chiar daca nu merg la cimitir in fiecare zi, totusi in inima mea esti prezent tot timpul, niciodata nu vei pleca de aici...te iubesc asa de mult copile scump...
aici e singurul loc in care pot spune tot ce simt si ma incurajeaza fiecare mesaj, am atata nevoie...va multumesc ca imi scrieti,va multumesc ca existati, desi imi pare asa rau ca trebuie sa avem durerea asta comuna...
pt Emanuel

Uite cat de puternica esti! Uite cum cauti resurse in propriul tau suflet, acolo de unde ingerasul Emanuel nu va pleca niciodata! Draga mea, nu e nici un pacat sa vrei sa mergi mai departe, pt ca ai motive, pt ca familia ta are nevoie de tine, insusi Emanuel are nevoie de un "cuibusor" (cel din inima ta) linistit, tu insati te straduiesti sa inveti cum se traieste dupa o astfel de drama sau...cu o asa drama continua. Nu am decat cuvinte de lauda pt o femeie atat de curajoasa cum esti tu, pt o mama atat de minunata cum esti tu!

Donna tu chiar crezi ca sunt puternica? nu stiu ce sa zic,eu ma vad atat de slaba... si inainte cand auzeam vreun caz asemanator ma ingrozeam si ziceam " Doamne, eu sunt prea slaba, sa nu-mi dai asa ceva ,ca eu nu pot trai o asemenea drama..."...si am ajuns sa o traiesc, si nu stiu cum de pot merge mai departe, nu stiu cum mai pot trai, respira, vorbi ,munci,,,dar totusi toate le fac, pt ca trebuie, asta e mersul vietii,nu-l pot opri...da, e greu, atat de greu incat uneori ma opresc si ma intreb ce sens mai au toate? nu mai am putere sa lupt,,,si totusi, merg inainte, imi iubesc copilul care-l mai am aici, imi iubesc sotul si ei ma ajuta...am cativa prieteni si apropiati care chiar tin la mine si ma incurajeaza,,,si nu in ultimul rand, il iubesc pe Emanuel, copilul din Ceruri,la care vreau sa ajung intr-o zi... imi zicea cineva intr-o zi, cred ca nu se gandise prea bine inainte. "tu, dar eu daca as pati asa ceva nu stiu cum as fi, ca eu is mai slaba decat tine..."... m-am gandit apoi, ca nu e bine sa te compari cu nimeni, ca eu atat de slaba m-am vazut si ma vad,incat mi se pare ca mai slaba nici nu exista... cred ca ea nu a stiut ce spune, pt ca nu intelege ce poate simti o mama care isi pierde puiul,,,si care totusi e nevoita sa traiasca cu durere aici pe pamant,desi copilasul ei e in Cer...
putin m-a schimbat starea aceea de rau care am avut-o, atacul de panica,,,m-am speriat asa de tare incat am zis ca trebuie sa fac ceva, sa schimb ceva, nu vreau sa imi pierd mintile, Luca are nevoie de mine,trebuie cumva ,cumva sa fiu mai tare...m-am rugat mult si cred ca numai Dumnezeu ma ajuta si ma intareste in fiecare zi,pt ca in fiecare dimineata o iau de la capat, am nevoie din nou si din nou de putere...
As vrea ca toate mamicile care au copilasi acolo sus ,in Ceruri, sa primeasca din partea lui Dumnezeu putere si mangaiere in suflet, curaj si iubire, in fiecare zi... am observat ca daca o zi doua sunt mai bine, dupa aceea am din nou senzatia ca nu mi-am consumat durerea si s-a acumulat...e atat de grea viata fara ei ...

Emanuel,te iubeste mami mult,mai vino in visul meu, a fost asa de bine sa te tin in brate...offff, de ce doar in vis??? te vreau in viata, real, patutul tau e tot acolo, nu am avut curaj sa il mut, are si caruselul atasat,,,si hainutele tale sunt tot acolo, de parca te-ar astepta,,,e greu fara tine ingeras scump....te iubim !

Niciodata nu stim cata durere putem sa ducem! Dumnezeu ne intareste in fiecare zi! Citeam mai demult undeva sa ne rugam Domnului sa nu ne dea cat putem sa ducem. Sa ne dea mai putin. Pentru ca durerea pe care o poate duce un om e mare. Asa este! Multa amaraciune si durere ducem, dar totul cu ajutorul Domnului! Suntem puternici pentru ca Dumnezeu ne face puternici in slabiciunea noastra! Domnul sa te binecuvanteze pe tine si familia ta! Emanuel...Dumnezeu este cu noi....Dumnezeu este cu voi, familia lui mult iubita!

Multumesc Mari...da ,stiu ca Emanuel inseamna Dumnezeu este cu noi,,,,stiu ca El e cu noi, chiar daca uneori nu intelegem felul in care lucreaza in dreptul nostru si de multe ori simtim ca trebuie sa-L luam la rost,,,dar nu avem dreptul ,trebuie sa credem ca ceea ce face El este bine,,,,si numai El ne poate intari sa traim cu aceasta durere in fiecare zi...
Astazi e asa apasatoare, imi simt sufletul greu...se apropie ziua lui tati...dar simt si il vad ca nu se poate nici el bucura de nimic...toata bucuria a disparut de cand tu ai plecat, ...

Da, eu te simt puternica! Stiu, atat cat poate intelege mintea mea, ca traiesti o drama, dar tocmai ca mergi mai departe, ca poti continua...imi da convingerea ca esti puternica! Are dreptate Mari, Dumnezeu ne intareste, mai cu seama, pe voi, mamele de ingeri! Insa mai stiu si ca tu insati te motivezi, ca esti constienta de faptul ca inca exista bucurii in viata ta. Ma gandesc ca in inima ta e un doliu permanent si ca ti-e rusine sa indraznesti sa primesti in aceeasi inima indurereata vreo bucurie, dar dincolo de vointa ta, Dumnezeu vrea ca tu sa inveti ca aceasta viata merita traita prin familia ta, prin celalalt copil care e aici si are nevoie de o mamica care trebuie sa recunoasca fericirea pe care o "presupune" un copil in viata, ce miracol !!! Si poate ca un mai mare miracol e ingerasul tau,! Ce stim noi de alegerile pe care Domnul le ia in/pt viata noastra? ...Da, deja ma rusinez de elanul pe care il am in vorbarie,...regret atat de mult ca sunt atatia parinti in suferinta, ca tu Gabriela ai inima franta si eu...eu ma trezesc vorbind despre lucruri care ma depasesc cu mult. Sper doar ca macar o farama de alinare sa-ti aduca ...nu compasiunea mea, ci admiratia mea pt cat de puternica esti! te imbratisez cu drag si un gand bland pt Emanuel

Draga Donna, sensibilitatea si intelegerea de care dai dovada ma ajuta, in general restul lumii nu intelege, li se pare atat de simplu,,,atat de usor, sa spuna" lasa daca asa a fost sa fie...viata merge inainte..." li se pare usor de spus, dar e atat de greu pt noi,,,ai dreptate, ca in inima mea e doliu permanent si parca ma simt vinovata sa accept vreo bucurie,,,mi-e greu si sa zambesc, si daca totusi o fac, ma simt vinovata pe urma,,,
dimineata cand plec la servici, Luca inca doarme,,,e asa scump, il pup, apoi cand trec prin sufragerie vad " cuibusorul" lui Emanuel si as vrea sa-i spun si lui " pa"...si sa il pup...si mi se frange inima ca nu e cu noi,,,si de fiecare data intreb " de ce???""" de ce nu e cu noi? si as vrea sa vina inapoi, sa se intample o minune sa il am iar,pe el,dar stiu si accept faptul ca asta nu mai e posibil...dar mi-e atat de dor,,,ma intreb cum ar fi aratat la 6 luni? verisorul lui are 5 luni, asa mare e, a crescut repede, mi-e atat de drag de el, totusi de cate ori il strang in brate si ma joc cu el, gandul imi zboara la puiutul meu,,,si cand imi zambeste asa frumos, imi imaginez ca Emanuel imi zambeste prin el...ma bucur pt nepotelul meu ca e bine,a avut omfalocel, a fost operat imediat dupa nastere, si e bine, e perfect...si cate griji ne-am facut pt el cand era in burtica,,,ne-am temut pt el, nu ne-am gandit ca lovitura cea grea o vom primi noi,,,dupa ce Emanuel s-a dus,tati a zis ca daca el a plecat, Caleb va fi bine,,,asa de tare m-a durut atunci ce a spus, desi imi doream sa fie bibe, dar ma temeam asa tare pt el...si de aceea, de cate ori il vad, vad o minune...ma mai consolez cu el,e asa scump,,,totusi, Emanuel imi lipseste enorm, imi simt sufletul ravasit ,mi-e dor, dor, dor....

Cu ce cuvinte sa te mai incurajez si azi? Macar am ajuns la aceeasi concluzie: ca exista in viata ta si motive de bucurie; sunt lucruri care daca nu ar fi asa, ti-ar spori tristetea, insa faptul ca se petrec intr-un fel (de ex, recuperarea nepotelului tau) iti dau o stare de bine, de multumire...Cred ca suferinta ta a ridicat o bariera intre tine si "restul", si tot ce vine din afara abia ajunge la inima ta...si totusi, cate o raza de bucurie tot se strecoara acolo unde nu e loc decat de lacrimi, de dor, de dor, de dor...Ai putea sa te impotrivesti? Banuiesc ca nu, de aceea si sentimentul de vinovatie ca te-ai inveselit, ca ai zambit, ca poate pt o clipa ai uitat ..sau a parut ca uiti de "doliul" de care am vorbit. Nu depinde intotdeauna de noi ca lucrurile se intampla intr-un fel sau altul, dar depinde de noi cum le primim, cum le traim. Si ma opresc aici, pt ca nu pot si nu stiu sa dau sfaturi unui "suflet ravasit". Din atata vorbarie, un lucru as vrea sa intelegi: ca un suflet incercat de atata durere nu poate fi decat unul puternic, ce se poate vindeca intocmai ca o rana care nu mai sangereaza, dar in locul careia ramane cicatricea sa aminteasca mereu ce te-a ranit. "Ce", si nu "cine"!!! Poate ca timpul va avea acelasi efect binefactator si asupra ta; pana atunci, plange-ti durerea si primeste imbratisarile noastre

pentru o familie frumoasa !
M-am recunoscut in multe din ceea ce ai scris si mi-a facut bine sa stiu ca sunt cat de cat... normale trairile mele ...
pentru voi 4 ...
si pentru Emanuel

Emanuel....
Astazi sunt iar in starea aceea cand simt ca nimeni nu ma mai intelege, ca sunt singura in toata durerea mea...da, firul vietii se scurge, viata merge inainte, si eu merg, dar...oare cum merg? daca ar stii cei din jur cat mi-e de greu sa merg inainte cu aceasta povara a durerii coplesitoare...
Viata ta a fost asa de scurta, ca imi ia putin timp sa o derulez in memorie...ma trezesc de multe ori ca imi zboara gandul la tine, si atunci retraiesc toate clipele...momentul nasterii, cand te-am vazut cateva clipe, ai plans destul de tare, mi-ai parut asa frumos, semanai cu Luca,,,apoi zilele din spital, drumul la Arad cu ambulanta, eu cu una, tu cu alta,,,zapada aceea mare care numai atunci a fost asa,,,,prima data cand te-am vazut, scumpul meu,,,discutiile cu doctoritele care asa ma descurajau ca plangeam pe coridoare...in prima seara i-am scris lu tati ca esti asa de scump, si ca NU VREAU SA TE PIERD,,,nu, eu nu am vrut sa cred ca te pot pierde, incercam sa caut pe net informatii, sa ma incurajez singura...incercam sa ma agat de orice fir...si nu pot uita momentul cand asistenta m-a chemat la tine,,,nu m-a lasat sa merg pana nu am luat un calmant...si apoi ultimele tale clipe, cum as p[utea uita??? cum sa mai pot fi la fel cand eu te-am vazut murind sub ochii mei? cand te imploram sa nu pleci, ca te iubesc si te-am asteptat atat,,,,si ti-ai adunat fortele sa deschizi odata ochisorii, oare ce sa-mi spui??? of, copile drag, era zapada asa mare, cand te-am dus in cimitir,,,ahhhh, ce greu a fost,,,ce greu e inca,,,oare cat sa mai rezist? de ce mi s-a intamplat mie asta???? de ce????

Sunt atat de seci cuvintele noastre de incurajare pt o mama care si-a pierdut copilul...Ce mai pot spune? E inutil sa-ti inabusesti dorul, neputinta, disperarea, tot acest noian de suferinte... Poate doar lacrimile pot ¨limpezi¨ sufletul tau.

Nu sunt seci cuvintele de incurajare, sunt valoroase...doar ca nu tot timpul isi fac efectul maxim,,,se spune ca lacrimile ajuta,poate ca, intr-un fel,ne descarcam prin lacrimi,prin plans,,,oare se vor termina vreodata? eu cred ca nu,cel putin nu aici pe pamant, cat timp copilasul meu Emanuel nu e cu mine,ci departe...atat de departe...
Ma intreb copile drag, oare cum ai fi aratat? cu cine ai semana? poate ai avea deja dintisori...nu e zi sa nu ma gandesc la tine, nu e data sa ma uit la vreun copil si sa nu-mi zboare gandul la tine...duminica am fost doar eu si Luca la cimitir, el se juca pe acolo, iar eu vorbeam cu tine,,,dupa ce m-am oprit din plans, am simtit o stare de liniste, sau amorteala, nu stiu,,,dar stiam ca sunt acolo cu voi, cu amandoi,si n-as mai fi plecat,,,totusi, pana la urma a trebuit sa te las acolo...ahhhh, cat doare lipsa ta, faptul ca trebuie sa ramai mereu acolo, ca nu vii cu noi acasa sa ne bucuram de tine, scumpul nostru. cateodata ma intreb daca voi putea purta povara asta toata viata sau voi cadea intr-o zi de tot,,,trebuie sa mergem inainte, sa depasim cumva, dar cum??? sunt atatea de facut si parca totul a devenit mai greu de realizat, absenta ta si-a pus amprenta in toate domeniile vietii nostre. ..te iubeste mami,,,atat de muult...

Nu draga Gabriela, eu nu cred ca vei cadea intr-o zi de tot...Ci cred cu toata taria ca aceasta suferinta te calese, te face puternica, aceasta dragoste netarmuita te inalta...da,, e inaltatoare iubirea unei mame pentru pruncul sau!!! si ce alta traire e mai autentica, mai reala decat dorul acesta sfasietor de a-ti strange puiul la piept? Eu am invatat de la tine sa fiu constienta de propriile-mi experiente. De cele mai multe ori cand ma joc cu bebelusul meu, imi zboara gandul la tine si-mi dau seama sau pare sa pricep grozavia din viata ta, golul ce nu se poate umple niciodata...si da, ma rog sa te inareasca Dumnezeu si cred ca intr-o zi (atemporala poate) iti vei primi rasplata si te vei reintregi cu Emanuel, caci e rupt din sufletul tau! Toate sunt cu sens, doar noi nu le putem deslusi.

Ma gandeam acum ca anul trecut pe vremea asta eram atat de fericiti ca o sa te avem, copile scump...aveam stari de greata, de dimineata pana seara, pana in ultima zi,toate le suportam stiind ca o fac pt tine,asa cum a fost si cu Luca,pt voi, iubitii mei de orice eram in stare...in urma cu 29 de saptamani a fost ziua in care te-am adus acasa ,pt 2 ore jumate...cat am asteptat sa te aducem acasa de la spita, dar nu in sicrias, ci in viata, sa cresti, sa razi, sa ne faci viata fericita, sa te aud plangand, gangurind, sa te hranesc, sa te leagan,,,ahhhhh, cat as dori macar o clipa sa am parte de tine, sa te strang la pieptul meu,,,e asa mult o clipa?
astazi mergem sa aranjam iar mormantul, unele flori au crescut prea tare ca au acoperit altele care nu mai sunt,,,o sa facem frumos acolo,pt noi acel loc a devenit o comoara,poate nu e cel mai potrivit cuvant, dar e locul unde trupul tau sta,doarme, "se odihneste"...desi nu a apucat sa oboseasca...copile,te iubesc,imi lipsesti atat de mult,,,,atat de mult....

pt tine Emanuel, comoara mea, copilul meu iubit din Ceruri !!! mi-e dor, dragul meu, in fiecare zi si clipa,,,tot mai dor...